10 ianuarie 2016

Bandiți și/sau oameni de vânzare



-->
Introducere: optimismul penal românesc
Sistemul nostru penal este unul optimist. Presupunem că închisoarea este un loc unde infractorii pot fi reeducați astfel încât la ieșire să fie capabili să acționeze ca cetățeni bine ajustați normelor noastre morale și legale. Este o concepție bună pentru coeziunea societății noastre: trebuie să dăm fiecăruia o șansă pentru reabilitare nimeni nefiind rău de la natură cei mai mulți dintre infractori fiind victime inocente ale circumstanțelor, ale anturajului, ale lumii nedrepte. Concepția alternativă, pesimistă în ceea ce privește natura umană, este cea în care pedeapsa urmărește să descurajeze potențialii infractori, sancționându-i și îndepărtându-i pe un termen cât mai îndelungat din societatea normală, în același timp, pe cei prinși.

Așa putem să înțelegem și legile prin care pedepsele privative de libertate pot fi scurtate ca urmare a elaborării unor lucrări științifice. Cel care a redactat și a aprobat un asemenea articol de Cod Penal a avut în gând „gulerele albe” care s-ar putea nimeri în activități infracționale. Aceștia merită îngăduința societății pe care o pot dobândi făcând în închisoare ceea ce știu mai bine și anume redactând lucrări științifice. Îngăduința le este oferită pesemne din mai multe motive, fie pentru a nu risipi resursa umană de calitate fie ca recunoaștere a faptului că atunci când „gulerele albe” calcă strâmb o fac de multe ori în calitate de victime ale situației...

Din câte înțeleg, modul care un cadru didactic universitar ajunge să aibă numele legat de o operă de penitenciar este următorul: autorul prezumtiv depune o cerere care include și numele profesorului a cărui coordonare o solicită. Cererea aceasta ajunge la profesorul respectiv care dacă este de acord trebuie să recomande sprijinirea autorului pentru redactarea lucrării alături de o tematică. Dacă există această recomandare penitenciarul trebuie să îi creeze ofere propice de lucru savantului încarcerat inclusiv pentru întâlniri cu îndrumătorul. Reducerea perioadei de detenție este condiționată de publicarea lucrării la o editură recunoscută. Universitarul coordonator are libertate de decizie și este deplin responsabil de implicarea într-o astfel de manevră.

Nu o să lungesc introducerea. Merg direct la învățămintele actualei istorii cu infractori-savanți și cadre universitare îndrumătoare ale acestora. Lista completă a acestora poate fi descărcată în format pdf de la http://www.romaniacurata.ro/iata-si-dovada-cum-universitarii-si-criminalii-isi-dau-mana-in-tara-lui-becali/

Bandiți și profesori de vânzare
Dezvăluirile din spațiul public au făcut vizibilă permeabilitatea insuportabilă a mediului universitar la avansurile celui infracțional. Două situații tipic-ideale sunt  deranjante având în vedere compoziția populației de autori și îndrumători descrisă în tabelele puse la dispoziție de Ministerul Justiției:
a) Universitarii bandiți. Cei care sunt din mediul academic îi cunosc sau le recunosc poveștile. Numeroși autori din tabel au fost cadre didactice universitare înainte de a ajunge condamnați penal. Pretenția lor la autorat de lucrări științifice este prin urmare legitimă de multe ori fiind vorba, probabil, de lucrări preexistente sau de unele elaborate poate chiar în pușcărie, de ce nu. Problema lor în fond este problema mediului academic care este fie este excesiv de ospitalier cu persoane cu un eșafodaj etic dubios fie nu dispune de mecanismele de motivare și control necesare pentru a preîntâmpina eșuarea unor profesori și cercetători în traiectorii infracționale. Iar colegii care le-au îndrumat cred că au destul de multe scuze fiind adesea vorba de colegialitate sau chiar de prietenie.
            Rezumând, povestea acestor universitari infractori este aceea a unor cadre didactice universitare întreprinzătoare care fie în mediul privat fie în cel public (de obicei în zona de intersecție a acestora) se pun pe agoniseală ajungând să încalce legea. Așa ceva este posibil pentru că criteriile academice de angajare și promovare în universități sunt prea lejere astfel încât persoane care nu au nici o vocație academică ajung uneori chiar în funcții în universități. Pentru mulți descurcăreți (citește întreprinzători) cariera academică e doar o investiție (care se rezumă la câteva articole prin reviste obscure), aceștia având portofolii diversificate iar când ajung la pușcărie aceasta  arareori se întâmplă pentru ce au scris sau predat ci pentru restul afacerilor lor, din mediul public, politic sau privat. Dar ce bine că să avem grade universitare care să ne ajute să obținem funcții publice. Și ce rentabil e apoi să avem colegi la universitate care să ne ajute cu girarea unei cărți, nu?

b) Universitarii de vânzare. De vreo 2 ani, mai ales după condamnările răsunătoare ale unor politicieni și așa-ziși oameni de afaceri cu conexiuni politice (în realitate o simplă mafie care a ținut ostatecă țara vreo 15 ani) volumul literaturii științifice de penitenciar a sporit exponențial. Dacă la început vorbeam de universitari infractori grafomani sau bine sfătuiți de avocații lor, în ultimii doi ani tot felul de bandiți precum Gigi Becali sau Dan Diaconescu au ajuns să publice lucrări așa-zis științifice sub îndrumarea generoasă a unor cadre didactice universitare. Girarea unor agramați de soiul ăsta nu este nimic altceva decât o formă de prostituție de cea mai murdară speță, în care coordonatorii abdică de la orice demnitate profesională. Cel care girează așa ceva, indiferent dacă e prea-fericit sau profesor universitar la UB (pe care Gigi l-a și dat de gol, culmea, că ar fi scris în locul lui) nu e cu nimic mai bun decât cel care vinde note sau teze de licență...

Imagini pentru ghost writer
            Și aceștia sunt un fel de rentieri ai mediului academic. Într-un fel sau altul au ajuns în proximitatea infractorilor și au consimțit să își pună reputația academică gaj pentru  ca anumiți bandiți gata să cumpere orice ca să facă mai puțină pușcărie. Fiind capabili de așa ceva putem să ne închipuim ce au mai făcut sau sunt capabili să facă. Nu pot decât să mă îngrozesc de cinismul și potențialul infracțional al unuia ca numitul Viorel Cojocaru de la INEFS.
            Diferența dintre aceștia și cei din categoria a) este că pe universitarii de vânzare nu i-a prins încă nimeni cu ceva ilegal. Ei sunt în continuare în învățământul superior, mulți în poziții de decizie. Probabil că mulți dintre universitarii de vânzare sunt cei care decid angajarea bandiților în universități, cei care decid criteriile de angajare pe posturi, listele de edituri „recunoscute” etc. Fără b) nici a) nu ar fi posibili. Nu e exagerat dacă spun că ei sunt realul cancer al învățământului superior. E adevărat că ecosistemul acesta academic tinde să se reproducă și cineva va trebui să ia serios problema în analiză.

Ce trebuie făcut?
În primul rând este clar că optimismul legii penale de la noi este neîntemeiat: în locul descurajării sau reeducării le oferă descurcăreților promisiunea unei pedepse scurtate și lejere, o motivație în plus pentru a te apuca de infracțiuni specifice gulerelor albe. Către necesara abrogare a acestei aberații din legea penală Ministerul Justiției se pare că se mișcă repede.

În al doilea rând trebuie făcută curățenie rapid în mediul universitar. Pentru început trebuie analizate toate lucrările din tabelele cu volume științifice de penitenciar de către comisii independente care trebuie să ia în calcul și CV-ul autorului. E penibil să admitem pretenția unor bătăuși, chiar cu studii superioare, că i-a apucat brusc vocația științifică odată ajunși la răcoare. Dacă admitem că un fotbalist bun se creează în mulți ani de antrenamente, pornind din copilărie, trecând prin diversele etape ale profesionalizării nu înțeleg de ce ar trebui să admitem că oamenii de științe pot răsări din spatele oricărui tip de biografie, de contrabandist, evazionist sau corupt fără nici un semn anterior de interes sau vocație pentru activitatea științifică? Sau noi, cei din mediul academic, avem o părere atât de proastă despre noi înșine? Iar argumentul salariilor e penibil: majoritatea celor care au coordonat literatură penitenciară sunt dintre cei care constituie oligarhii academice, sunt universitari care câștigă îndestulător astfel încât să califice practicile lor în cel mai eufemistic mod lacome.

N-ar strica sancțiuni severe pentru coordonatorii care au girat lucrări care dintr-un motiv sau altul sunt îndoielnice din punctul de vedere al caracterului științific și al integrității. Comunitățile științifice și profesionale ar trebui să se sesizeze și să demareze acțiuni de protejare a reputației unor întregi corpuri profesionale și instituții. Cazuri precum cele de la INEFS, ASE sau de la Universitatea din Craiova (sunt și altele) sunt contribuții semnificative nu doar la decredibilizarea respectivelor instituții dar și ale întregului mediu academic românesc. Senatele universitare și Comisiile de etică ale universităților ar trebui să își intre în roluri. La fel, asociațiile profesionale (juriștii și economiștii par a fi cei mai afectați) ar trebui să înceapă demersuri auto-critice și reflexive de apărare a respectabilității profesiilor lor.

Ei na, au mai fost probleme iar universitățile sau asociațiile profesionale nu au mișcat nici măcar un deget, veți spune.

Evident că Ministerul Educației și instituțiile asociate sunt cele care dețin pârghiile cele mai importante în acest caz. Multe ciudățenii se întâmplă sub protecția autonomiei universitare dar Ministerul are capacitate de decizie în ceea ce privește finanțarea universităților publice iar ARACISUL dispune asupra criteriilor de autorizare și de acreditare. Ce-ar fi dacă finanțarea și acreditarea ar fi condiționate, printre altele, și de astfel de incidente etice neplăcute documentate de comisii de specialitate independente?