30 decembrie 2009

Meandrele concretului

Un individ cu care am povestit deunazi justifica retinerea fata de un
anumit partid plangandu-se ca acesta nu-l poate face director de
spital. Credeti ca personajul e vreo somitate medicala sau vreun
activist notoriu? Nu. E doar asistent medical si nici nu are studii
superioare. I-am recomandat - in gluma - vreuna din fabricile de
diplome din zona pentru o certificare in drept sau stiinte economice.
Asa promovare, asa aspiranti asa administratie.

22 decembrie 2009

Anul care a omorât iluziile



România este şi ea în trend. Nu numai că am reuşit performanţe de nivel mondial în criză, dar la noi epigonii lui Obama s-au dezumflat spectaculos spre sfârşitul anului. Orele de repetiţii cu înregistrările eroului de la Washington, asistate de consilierii săi, nu au putut compensa apucăturile producătorilor de criză dâmboviţeană – capitaliştii autohtoni, astfel că Mircea şi Crin au rămas doar nişte (foste?) promisiuni ale clasei politice. După acolada perioadei electorale suntem aproape în acelaşi punct de la care am plecat în urmă cu un an: Băsescu preşedinte, Boc prim-ministru. Doar că mai săraci în iluzii.

Cititi articolul complet in Informatia de Vest.

16 decembrie 2009

R(O)TV



De cateva zeci de minute competentii de la RTV analizeaza dimensiunile parapsihologice sau astrologice ale victoriei lui Base in alegeri. Ati auzit de meditatia flacarii violete? De asocierea acesteia cu meditatiile celor de la MISA care, by the way, l-au doborat si pe Nastase? V-ati dat seama ca Geoana a fost prins in menghina energiei violete a camasilor, cravatelor si puloverelor violete? E simpatic Oreste care, in mod clar, s-a cufundat in paraspihologii cu detasarea sugubeata a unui escroc caruia ii place sa rada de prostia altora.

Ma intreb cu ce sunt mai bun, eu personal, in acest moment, decat cei care urmareau cu sufletul la gura cautarea Elodiei?

Ghicitoare

Unde a fost facuta poza asta?
Posted by Picasa

15 decembrie 2009

Iarna vrajbei noastre


Suntem într-un moment dificil. În locul festivismului din alţi ani, la alegerile din acest an s-a mers separat, în grupuscule care au trădat fragmentarea comunităţii. Drama electorală continuată artificial după 6 decembrie nu a ajutat defel la repararea rănilor. S-a lăsat cu vorbe grele, uşi trântite şi interdicţii de vizitare. Reţeaua socială este aproape deşirată în numele unor loialităţi fictive.

Cititi mai departe in Informatia de Vest.

10 decembrie 2009

Glontul pe langa ureche

Am facut imprudenta sa ma dau obiectiv in prezenta unui celebru reformator al educatiei, vesnic abonat (si ratangiu notoriu de acum) la functia de ministru. Am spus ca, cel mai probabil, fraudarea alegerilor a fost facuta de ambele parti.
Ce reactie, ce vulcan, ce nervi! Un tremur aproape epileptic a cuprins personajul care, varsandu-si cafeaua pe cravata pregatita pentru investitura, m-a facut in cateva secunde oportunist de vreo 5 ori si mi-a explicat ca această obiectivitate este o formă fara fond occidentala, că sensul obiectivitatii il gasesc in nu-ș-ce dialog de Platon iar ca sa fiu demn de a fi bagat in seama trebuie sa mai citesc. (Golanule!) Sigur n-ai facut sociologia la noi.
Inca un argument pentru teza ca 50,3% dintre români au votat inteligent la 6 decembrie.

08 decembrie 2009

Bogați dar proști

Reiau ideea unei postări anterioare.


Ultimele gafe ale miliardarilor implicaţi în politică arată că averile imense nu atestă, în general, vreo calitate personală specială, în niciun caz inteligenţa. O astfel de corelaţie absentă infirmă suspiciunea noastră că hiperbogaţii români îşi merită averile – pentru că au tras din greu, făcând sacrificii sau pentru că au investit deşteptăciune ori creativitate, mai mult decât am fi putut noi cei din plebe, în promovarea afacerilor lor. Mai periculos este faptul că asperităţile de atitudine şi comportament semnalate pun sub semnul întrebării justeţea alcătuirii lumii în care trăim.

Citit mai departe aici.

06 decembrie 2009

Prostanaci din toate palatele, uniti-va!



Vi s-a parut ca Becali sau Patriciu ar da pe dinafara de aichiu? Daca da, atunci va meritati soarta.
Sunt unele lucruri pe care le banuim toti dar le negam adeseori pentru ca recunoasterea nedreptatii ne angajeaza moral. Uite ca unii le studiaza si ajung si la concluzii.
Credinta in exceptionalismul celor foarte bogati este parte a mitului modern al meritocratiei. In realitate, este mult mai probabil ca banii lui Felix sa provina din conturile secrete ale Securitatii decat ca el sa fie un tip inteligent.
Si stiti de ce stau mogulii feriti de ochii publicului? Ca acesta sa nu se prinda ca sunt mai prostalai uneori decat cei care se balosesc visand gandind la banii lor. Vreti sa ii cunoasteti un pic mai bine? Va ajuta documentarul lui Solomon de aici.
Later edit: Niște lămuriri despre înfrângerea lui Geoana și prostia celor puternici iata aici.



01 decembrie 2009

Ziua Unirii, măi dezbinaţilor!


Ziua Naţională a României se apropie vertiginos (update: iata, a venit!). Şi cum, oficial, este ziua cea mai importantă pentru locuitorii României, cred că merită câteva rânduri. Discuţia despre lungimea braţului lui Băsescu şi bărbăţia lui Geoană mai poate aştepta.

Cititi restul la: