29 iulie 2009

Neprihănitul

Neprihănitul




În timp ce producţii extrem de costisitoare, copiate adeseori dupã poveştile de succes mediatic de pe-afară, dau chix pe bandã rulantă, Mircea Badea, cu un pupitru, un scaun şi alte câteva detalii minore de recuzitã reuşeşte să bată cu emisiunile lui toate socotelile de audienţă pe intervalul lui orar. Pălăvrăgeala lui solitară este urmărită cu nesaţ de milioane de oameni. Surprinzător este că îşi găseşte mulţi dintre fani în rândul publicului educat din mediul urban. Este, deci, un personaj al cărui succes merită analizat chiar mai mult decât alte exemple similare, precum Dan Diaconescu sau, odinioară, Florin Călinescu.

Citeşte mai mult...

21 iulie 2009

Rãzbunarea tocilarilor se reprogrameazã


Când întregul meu sistem de apreciere a clasei politice româneşti se clătina mai tare, stupefiat de atacurile curajoase ale ministrului Educaţiei împotriva unei megatarabe de diplome universitare, replicile din interiorul partidului căruia îi aparţine ministrul mi-au redat sentimentul de securitate ontologică.


Citiți restul la...

http://www.informatiadevest.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2995:razbunarea-tocilarilor-se-reprogrameaza&catid=89:opinii&Itemid=33


18 iulie 2009

Din motive electorale, aparent, pesedistii vor sa o mazileasca pe
Cati. Sa intelegem ca PSD-ul considera mai valoroase voturile
absolventilor si cadrelor Spiru Haret decat pe cele din alte zone
universitare? Sau ca mafia universitatilor private are un lobby
puternic la PSD?

http://m.cotidianul.ro/pages/article.aspx?id=44556&topicid=1

14 iulie 2009

Gata, de acum suntem suntem oameni mari (tribut `regelui`)


de Adrian Hatos   

Nu au trecut douăzeci de ani de când un oarecare filosof ne ameninţa cu „sfârşitul istoriei", cu moartea neghentropică a conflictelor şi emoţiilor politice în calmul de moarte al liberalismului şi al economiei de piaţă. 
Istoria însăşi îi dă palme filosofului prin zilnice buletine de ştiri, după cum bine ştim. Totuşi, catatonia ideologicã a societăţii de consum înfioară periodic, ca într-o convalescenţă îndărătnică, lumea care se trezeşte deja buimacă din somnolenţa societăţii postmoderne, a efemerului, a ironiei şi a consumului isteric.


Restul, in Informatia de Vest

09 iulie 2009

Vacanța asta merg la munte

Fumoasă țară, păcat...




Două din primele trei mari campanii ale Ministerului Turismului au avut ca ţintă promovarea destinaţiilor de pe litoral. Se continuă, astfel, politica falimentară de susţinere a unui segment infim şi fără viitor al resurselor turistice ale ţării, promovat constant de toate guvernele de până acum în ciuda concurenţei fără şanse pe care plaje şi staţiuni din Spania, Grecia, Croaţia, Muntenegru, Turcia şi Bulgaria o fac în domeniul vacanţelor de vară.
Citeşte mai mult.

In Informatia de Vest (m-au rugat băieții ăia să trimit cititori și pe pagina lor :-))

02 iulie 2009

Ca orice sociolog, imi dau cu parerea despre migratia internationala

Noua Românie PDF Imprimare Email

de Adrian Hatos   
Am petrecut câteva zile de vacanţă într-o regiune de pe litoralul spaniol al Mediteranei, în care locuiesc numeroşi români. Pe plajă, pe străzi, în magazine, am avut adeseori senzaţia că, în locul unei prezenţe inedite şi, uneori, insolite, cu care eram obişnuit, românii constituie, nu numai numeric dar şi prin modul de trai, o prezenţă naturalizată în peisajul social al Spaniei. Stridenţele care îi fac pe românii plecaţi în străinătate uşor de recunoscut oriunde în lume sunt aici mai puţin vizibile, totul lăsând impresia unei bune integrări în noua patrie. 

Am vorbit în alt articol, vis-a-vis de turbulenţele asociate cu prezenţa concetăţenilor noştri din Italia, despre sindromul excluziunii asociat încrâncenării acumulării. Provizoratul, parazitismul şi degradarea care marchează o astfel de situaţie sunt greu de găsit la românii din regiunea Castellon. Am simţit, în schimb, o relaxare cu iz mic-burghez care se recunoaşte în abordarea vicisitudinilor crizei – şomaj, reducerea veniturilor, insecuritate economică – folosind soluţiile instituţionale şi sociale locale. În atitudinea românilor întâlniţi aici am simţit optimismul celor care fac faţă unor încercări grele ştiind că nu sunt singuri. Alături de familii şi conaţionali, cu care au ţesut o puternică viaţă comunitară, în ajutorul românilor cu probleme de criză sunt, adeseori, colegii lor spanioli, vecini şi chiar prieteni. Pentru că, spre deosebire de situaţia din Italia, aici românii au meritul, sau norocul, de a fi destul de bine acceptaţi de majoritate, care le atribuie puţine atribute negative în reprezentările colective. Sunt, cu alte cuvinte, bine integraţi. 
Una dintre spaimele crizei a fost întoarcerea milioanelor de compatrioţi plecaţi la muncă în străinătate. Rămaşi fără muncă în ţările care le-au fost gazde temporare, aceştia nu ar fi avut nimic mai bun decât să se întoarcă la securitatea obiceiurilor şi relaţiilor din patrie. Aici ar fi presat piaţa muncii, prin simplu număr dar şi prin presupuse abilităţi suplimentare, făcând să scadă salariile din anumite zone ale economiei în care emigraţia masivă a produs raritate şi, implicit, umflarea veniturilor. În plus, felii importante din servicii şi comerţ s-ar fi împotmolit datorită prăbuşirii cererii întreţinute de aşa-zisele „remitenţe” din străinătate – pe româneşte, bani trimişi celor de-acasă. Regiuni ale ţării dependente de acest tip de comerţ, cu forţă de muncă – Nordul Transilvaniei sau Moldova se temeau de ce era mai rău. 
Iată că am traversat mai bine de jumătate de an de criză iar tsunami-ul socio-economic nici măcar nu s-a iţit de pe direcţia anunţată a inversării fluxurilor de migraţie transnaţională. Potrivit statisticilor cele mai recente, contrazicând intuiţiile superficiale, numărul românilor întorşi este relativ mic iar sumele trimise de cei plecaţi nu au scăzut semnificativ faţă de cele din anul trecut. 
Este din ce în ce mai clar că noua Românie din Spania reprezintă o realitate socială făcută să reziste unor încercări precum necazurile economice de acum. Prin numeroase legături – emoţionale, familiale sau economice – diaspora iberică a fost permanentizată. Poate că Irlanda, Anglia sau Germania au devenit suficient de ostile pentru a elimina firavele rădăcini pe care românii şi le creaseră în anii de exil, iar în viitor vom vorbi din ce în ce mai puţin de românii de acolo. Este posibil ca, în cele din urmă, Italia să cunoască fericirea eliminării pegrei româneşti cu care se luptă cu deosebită osârdie. În Spania însă cred, vom avea de-acum înainte o diasporă importantă, care va schimba radical relaţiile noastre cu civilizaţia iberică dar şi societatea spaniolă însăşi. Buna lor integrare, obligaţiile economice care, ironic, semnifică participare legitimă la viaţa societăţii gazdă şi lipsa continuă de orizont în locurile de baştină sunt cauze care fac fără „appeal” decizia întoarcerii în ţară. În plus, diferenţele economice dintre cele două ţări dar şi dorinţa familiilor de a fi reunite vor susţine, în continuare, emigrarea. Cu Mica Românie din Spanie, apărută în doar câţiva ani, trebuie să ne obişnuim toţi, pentru că va exista şi peste cincizeci. 

Aparut in Informatia de Vest 
http://www.informatiadevest.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2871:noua-romanie&catid=89:opinii&Itemid=33