Condamnatul la moarte are dreptul la o ultima țigară, înaintea execuției, dar fumatul este interzis în toate clădirile publice. Execuția este amânată până juriștii găsesc o soluție. Așa începe ”Fetița și țigara„ unul din ultimele romane citite din colecția Cotidianului. Este litania bărbatului alb de 40-50 de ani din clasa mijlocie care este victima corectitudinii politice, a acțiunii afirmative, a tot ceea ce înseamnă democrația liberală occidentală de acum. Mizeria eroului principal exprimă caricatural răsturnarea ordinii sociale, politice și culturale în care lumea vestică se complace – marginalii de ieri (femei, negri, copii, bolnavi, bătrâni, etc.) sunt intangibili și infailibili în timp ce opresorul de ieri nu are alt drept decât să își facă datoria față de societate și să se aștepte să fie oricând suspectat de vreun abuz oribil. Surprins de o fetiță în baia în care fuma, ilegal evident, personajul este aruncat în închisoare pentru pedofilie. Logica este ea însăși anulată – „copiii nu mint niciodată” ar fi un principiu juridic corect din punct de vedere politic, sau faptul că suspectul declară în apărarea sa că nu suportă copii e socotit indiciu că este atras pervers de aceștia! Argumentații de găsit în pledoariile totalitare am spune noi, aștia mai pățiți. Romanul demască restricțiile arbitrare din prezent (asaltul împotriva fumatului, discriminarea pozitivă a anumitor grupuri etc.) ca mărci ale unei societăți totalitare, din prisma unui antierou, apolitic, egoist și hedonist. Chiar dacă nu vom fi de acord cu ideologia cărții, după lectura ei ar trebui să îi privim cu mai multă simpatie pe bărbații aflați în zona crizei vârstei mijlocii. A fost, totuși, o vreme în care erau vazuți ca breadwinner.
Un comentariu:
ceea ce I was privire pentru, multumesc
Trimiteți un comentariu