Creta

Creta în iulie e aridă, extrem de aridă și înghesuită de turişti. Ziua, minutele şi orele trec ca un şuvoi de lavă vâscoasă, încremenind într-o stare de calcinare orice intenţie de viaţă. Luciditatea şi plăcerea supravieţuiesc, în timpul zilei, pe lângă plajele interminabile, ungherele umbroase şi terasele cu aer condiţionat. Toată socialitatea se produce în răcoarea nopţii, în nenumăratele restaurante sau magazinele pentru turiştii naivi-nostalgici-condiţionaţi din zona turistică şi comercială. La fel ca şi în Cipru, un miros vag dar persistent de carne de suvlaki dă o senzaţie de picnic permanent, care te îmbie în micile localuri de pe lângă trotuare şi străzi.

Dintre mulţii stăpânitori ai insulei din ultimul mileniu, amprenta cea mai puternică au lăsat-o veneţienii. E de amintit fortăreaţa colosală ce străjuieşte portul şi farul. I se spune şi acum Fortezza. Câteva străzi cu nume italiene atestă respectul localnicilor pentru moştenirea veneţiană. În schimb, semnele îndelungatei şi recentei domnii otomane sunt aproape inexistente – cu excepţia unei moschei şi a unui minaret paradit, păstrat, cred eu, mai mult în bătaie de joc.

Români sunt puţini. Informatorul meu – taximetristul – susţine că cei care sunt, reduşi numeric comparativ cu albanezii, lucrează în livezile de măslini de pe insulă, părăsite altfel de generaţia mai tânără. Unii dintre ei reuşesc să cumpere fermele respective şi se stabilesc definitiv pe insulă. Va fi în viitor, se pare, o diasporă românească în Creta.

Ruşii par la putere în insulă. Mai mult chiar decât în Cipru. Se simte peste tot. Pe plaje, în restaurante, auzi ruseşte mai la fiecare pas. Ba chiar multe dintre buticurile de Vuittoane, Prade şi D&G falsificate sunt deţinute de vecini de la răsărit. Un taximetrist îmi povesteşte că milionarii de tranziţie vin aici să se distreze. Diverşi mafioţi, vânzători de arme, droguri sau femei din regatul lui Putin îşi cumpără case aproape de litoral. „Au o problemă de atitudine. Dar după o lună, pleacă cu atitudinea înapoi, iar aici lasă o grămadă de bani” îmi mai spune simpaticul taximetrist.

Universitatea şochează cu impresia de teren de bătălie părăsit subit de combatanţi. Pereţii sunt toţi plini cu mesaje cu iz politic. Angajaţi în politică până la mitocondrii, universitarii cretani îşi dispută întâietatea în campus mâzgălind pereţii cu grafittiuri injurioase şi profanări politice. Cele mai uşor de înţeles sunt cele cu icoane universale – anarhiste sau comuniste. Pentru străini, pare că administraţia locului a pierdut întrecerea cu propriile umori, şi ale celorlalţi, şi şi-a pierdut cu totul credibilitatea. Nu le-aş fi dat dreptate, impresionat fiind totuşi de gradul de participare pe care-l dezvăluie, dar îl şi cheamă, toate mâzgălelile văzute, dacă gunoiul adevărat n-ar fi părut neadunat de luni întregi. Mi se explică, totuşi, că, ultima curăţare a pereţilor nu a făcut decât să producă un nou episod de creativitate murală.