22 octombrie 2010

Gastroblog: pizzeria David's

A început prin situația că cineva de mare respectabilitate ne-a laudat-o: aia e Pizzeria! Am testat home-delivery-ul si am fost mai degraba multumiti. Pizza delicioasă, păcat că cele 30 de minute promise la telefon au fost mai mult de 45 și că, pe lângă felul principal, nu ni s-a oferit nici un sos. Defecte minore! am zis. Așa că de-abia am avut răbdare să vizităm locul, împreună cu toată gașca. M-am așteptat, având în vedere reclama pe care am suportat-o, să fie un loc înțesat de lume și corespunzător pizzeriilor cu staif din oraș. Când colo, la momentul înălțător al vizitei - vineri de la 7 seara, în local erau 4 consumatori (plus vreo 4 angajați) și atmosferă de farmacie. 
Pentru că pizzeria David's  arată ca o spițerie de-a noastră modernă, de lanț.S***blu, dacă nu înțelegeți la ce mă refer. Pereții, podelele, mesele și scaunele sunt din materiale și în culori puternice pe care în nici un caz nu le-aș fi asociat unui loc de mâncat pizza și băut vin (adică local cu multă lemnărie și cărămizi). E ca o c[su'[ din plastic, gresie si sticla. Copiilor le-a plăcut, nu degeaba seamănă cu MacDonalds sau cu orășelul copiilor. Ne-a plăcut și nouă, în cele din urmă, pentru că nu am stat mult, așa că nu am cheltuit mai mult decât ar fi fost necesar. 
Nici acum nu înțeleg câteva lucruri. Patronul a vrut să facă gelaterie și doar așa i-a ieșit sau se bazează exclusiv pe livrările de pizza la domiciliu și încearcă să descurajeze clienții care vor să mănânce pizza în oraș?

17 octombrie 2010

Gastroblog: Vechiul Sibiu

Acest articol nu este pentru turiștii de categorie medie sau profesioniști nici pentru sibieni. Pentru că aceștia sigur au auzit de Crama Vechiul Sibiu și dacă se apucă să îmi cunoască uimirea o zică doar: Uite-l și pe retardul ăsta! În ce peșteră a trăit oare până acum? Din 1986 când purtam încă cravata roșie cu tricolor, și concuram la olimpiade naționale de istorie, nu am mai ajuns la Sibiu. Mi-e rușine, da, dar compensez cu SUA, Spania și alte locuri visate de migranții din Mărginimea Sibiului. 
Revenind la locul cu pricina, ajunge să spun că mâncarea e bestială, servirea așijderea. Dacă vreți indicii de calitate, ajunge să spunem că la ora cinei adeseori se întâmplă să nu fie locuri iar clienții să aștepte eliberarea unei mese, ca în localurile populare din localitățile turistice. Pentru aceiași snobi care nu se mulțumesc cu un cotlet cu cartofi prăjiți, subliniez că în fiecare din cele două ocazii în care am fost acolo vreo treime din clienți erau străinezi. 
Încercați pieptul de pui umplut, sau vita ciobănească. Nu o să vă pară rău! Salata de crudități conține și țelină răzuită, ceea ce e un plus! 
Un minus: vinul casei e într-un singur sortiment - alb sec. O deficiență care poate fi trecută ușor cu vederea.

13 octombrie 2010

Gastroblog

Auzisem ca restaurantul de la Nevis - știți hotelul ala din Ioșia - ar fi excelent. Când am oprit acolo, cu sucul clocotind in duoden, mă așteptam la o agitație specifică localurilor populare. Nici vorbă! În afara a doi elevi de liceu care discutau filosofie în loc să se mozolească - așa că am tras cu urechea - tot stabilimentul părea pustiu. Impresia mea: un simplu loc de nunți, botezuri, parastase și pomeni care se populează doar între vineri și duminici.
Ciorba de burtă a venit după o îndelungată, mult prea îndelungată, așteptare. Noroc cu îndrăgostiții reflexivi și cu televizorul pus pe Realitatea. 
Am primit o cisternă de ciorbă destul de lungită, semn că dozatorul restaurantului e dereglat. Gustul fad, care a invocat broaște în burtă. 
Un loc în care nu voi reveni prea curând. 

12 octombrie 2010

Șansele ratate ale Oradiei

Lectura simplă a evoluției demografice a orașului nostru din secolul trecut ne arată că aceasta s-a produs aproape constant în circumstanțe nefavorabile. Înaintea primului război mondial Oradea era, ca mărime a populației, egala Clujului. În timp ce Marea Unire producea bucurie pentru majoritatea românilor, pentru Oradea a adus o oarecare stagnare, marcată de stoparea creșterii populației și de o evidentă concentrare a atracției urbane regionale către orașul de pe Someș care cunoaște un având puternic. Un pic mai târziu, Holocaustul izbește necruțător populația evreiască din oraș, într-o măsură mai cruntă decât în alte părți ale Ardealului ocupat, și îi tarează pe mai departe perspectivele, inclusiv prin reducerea diversității etnice.

Cu judecățile mele negative mă aștept să fie, totuși, în dezacord unii dintre cei care se lăfăie în frumoasele locuințe burgheze eliberate în cea mai mare catastrofă a veacului al 20-lea.

Neașteptat, ar zice unii, perioada comunistă a însemnat reluarea creșterii pentru oraș, care s-a transformat într-un centru industrial fiind unul dintre beneficiarii politicii de industrializare forțată a regimului comunist la fel ca majoritatea centrelor urbane din țară.

Răsturnarea regimului comunist nu a adus doar beneficii locuitorilor orașului. Dezindustrializarea bruscă nu a fost compensată printr-o viziune și o politică coerente, corespunzătoare. Lipsa strategiilor de dezvoltare și politicile locale aparent haotice - un șir de răspunsuri tactice la provocări și ispite prea puțin relevante pentru majoritatea locuitorilor - au permanentizat o stare de stagnare pe care o cunoaștem și acum. Dincolo de rapoartele triumfaliste ale edililor, Oradea nu este specială nici din punctul de vedere al dinamismului economic nici din cel al calității vieții în comparație cu municipalitățile de rang similar din zonă precum Aradul sau Clujul.

Cum s-a întâmplat o astfel de situație neplăcută este un vast și fascinant subiect de cercetare pentru urbaniști sau politologi, mai ales că, așa cum toată lumea se grăbește să sublinieze, orașul are un potențial deosebit. Mi-am propus doar să atrag atenția asupra a două aspecte prea puțin subliniate de criticii administrației locale din toate legislaturile.

În primul rând, politicile favorabile creșterii necesită acord cu privire la ținte și la instrumente între actorii importanți - administrație și oamenii de afaceri. Deși marea majoritate a întreprinzătorilor, mai ales a celor activi în servicii și comerți, aveau tot interesul în dezvoltarea economică a localității, alții s-au opus în mod sistematic deciziilor care ar fi putut atrage investitori importanți în oraș. În realitate, creșterea competiției pe piața muncii și, în consecință, a salariilor, nu este pe placul celor care fac profituri pe seama lipsei de alternative a angajaților. Aceștia, faceți socoteala care ar fi putut fi, au reușit, se pare, prin reprezentanții lor politici, să împiedice în bună măsură investițiile productive ajungându-se prin 2007-2008 la transformarea orașului într-un soi de mall imobiliar.

O regularitate a politicii locale a fost, pe de altă parte, contratimpul cu cea națională ceea ce nu face bine accesului la resursele centrale. În mod ironic, Oradea pare a fi un oraș de opoziție. Rareori s-au potrivit majoritățile din Consiliul Local cu cele din Parlament. Când la putere în municipiu era PD-ul (sau FSN-ul, pentru o perioadă), guvernul era alcătuit în jurul PSD-ului (PDSR la începuturi). Acum avem guvernare locală liberală în ciuda guvernării naționale pedeliste iar majoritatea din consiliu atârnă de un fir de ață. Perioadele de convergență - din 1996 până în 2000 și din 2004 până în 2007 - nu au putut recupera deficitele acumulate în perioadele de marginalitate poate și pentru cauzele amintite mai sus.

Bineînțeles că majoritățile reieșite din alegeri nu sunt subiect de manipulare decât într-o măsură limitată și, oricum, creșterea unui oraș de mărimea Oradiei nu trebuie să fie la mila redistribuirilor de la centru. Critică pentru oraș este implementarea unui plan de creștere realist care să plaseze la loc central atragerea investițiilor productive, mai ales în industrii cu înaltă valoare adăugată care să valorifice și să potențeze resursa umană locală. Succesul unui astfel de proiect depinde de funcționarea unor coaliții viabile, atât în legislativul local cât și între elita politică, cea economică și societatea civilă. Dar pentru aceasta este nevoie de leadership și expertiză, resurse care, deocamdată, par absente.

04 octombrie 2010

Aeroport ep. 3

Avionul pleaca cu intarziere de 30 de minute, neanuntate, asa ca am timp sa observ lumea din sala de asteptare. Relatiile micro dintre parlamentarii care merg la luni dimineata la serviciu ne dau o sugestie despre situatia macropolitica. Grupati pe partide, par a fi pierdut capacitatea de dicutie de acum cativa ani. Desi se aseaza pe locuri apropiate, cei de la psd si pnl abia daca isi vorbesc. Mang si Cornel popa se ignora zeci de minute cu toate ca stau fata in fata la nici 2 metri. Cel mai trist este insa Bot, exilat in alt colt al incaperii, pe care il ignora toti cu emfaza. Primeste doar priviri dispretuitoare din partea colegilor de parlament. Este o dimineata trista, ca toata politica romaneasca.


Adrian Hatos

01 octombrie 2010

Ce am in cap

Cate ore poate munci un angajat in Romania/zi? In cate contracte? Si daca institutia sa e partenera intr-un proiect pe fonduri structare omu' nostru trebuie musai angajat in proiect cu contract la institutia cu pricina? Contract de munca sau conventie? Cum se echivaleaza functiile din echipa de implementare cu cele din organigrama propriei institutii? Cum sunt universitatile publice institutii finantate in totalitate din venituri proprii? Si care dintre manualele de implementare se aplica: cel in vigoare sau cel in vigoare cand am semnat contractul?
Si ce daca?