Are cu ce! (text reciclat)

Vânătoarea face parte din tradiția poporului român, ar fi spus magnatul care își ascunde fața după mustăți de pirat și ochelari de proxenet. Nu știu de unde o fi scos tradiția asta. Amintirile mele de literatura populară tind să zică ba. În general oamenii pe aici par a fi fost foarte ocupați cu alte lucruri: cei trei oieri ancestrali aveau intrigile lor care le luau tot timpul, Meșterul Manole zidea tot ce apuca iar haiducii vânau boieri, că se pare erau destui.

Discuțiile jurnalistice despre semnificația măcelului de la Balc scriu volute în jurul subiectului din prea mult respect pentru putere și bogăție. Încercările unora sau altora de a psihanaliza sau de a găsi valențe antropologice abisale în acest așa-zis ”eveniment” sunt la fel de jalnice precum umilința așteptării lor de-o zi la poarta proprietății. By the way, a fost, din partea jurnaliștilor, un șantaj evident în care capacitatea de a îndura jegul a fost semnalul resurselor de negociere: nu ne primești la chiolhan, scriem rău de tine conașule! Și cum nu i-a primit, anul acesta au scris de rău. La anul , poate, le va da câte o fleică și câte o exclusivitate la toți și vor redescoperi filantropia și farmecul marelui om.

Spus simplu, Țiriac organizează distracția anuală de la Balc pentru că poate și mai ales pentru a arăta că poate. Sunt câteva lucruri pe care el le semnalează cu ajutorul larg al presei-hienă: că are foarte mulți bani (ce noutate!), că are mulți prieteni cu foarte mulți bani în alaiul lui și că i se rupe de părerea târgului și, în general, de orice. A ”consumat” la marele eveniment nu numai viețile lighioanelor crescute pentru sacrificiu dar și sute de localnici angajați să le mâne în bătaia puștii și câteva zeci de amici cu bani. Pe unii dintre aceștia era chiar să îi devoreze fizic într-un stupid accident de avion care a produs palpitații la numeroși ziariști. Ba și-a permis chiar să își riște rezervele de respectabilitate ignorând liota de ziariști care salivau la intrare cu gândul la vreo friptură. Un tupeu ca acesta nu poate decât să atragă admirația contemporanilor!

Hecatomba mistreților de la Balc nu e cu nimic mai mult decât poșeta de mii de euro a vreunei țoape mondene sau Ferarriul vreunui cocalar. Doar că totul se întâmplă la alte dimensiuni și cu alte efecte de imagine. Vânătoarea a fost o formă de consum ostentativ din cele mai vechi timpuri iar capacitatea ei de a marca statusul celui care îl practică și diferența față de plebei este garantată tocmai prin respectul ancestral pentru vânător. Dacă mai pui în oală și statura de personalitate semi-mitologică, de practicant „exponențial” (oare cine a inventat expresia asta idioată?) al unui sport aristocratic, de self-made man în exilul crud, de familist paradoxal (nu are soție, e drept, dar se luptă cu balaurii pentru a spăla onoarea prințului său) și de Făt Frumos ales, temporar, al Cosânzenei, înțelegem de ce lumea găsește circumstanțe atenuante în cazul Țiriac.

Fostul jucător de tenis nu e un fițos oarecare ci un reprezentant al adevăratei elite, un boier ce mai! Iar de modele și de aristocrați, știe toată lumea, avem mare nevoie! Ca să știm ce să facem și care ne este locul, că prea ni s-a urcat la cap democrația asta.