Dacă faptele de vitejie șpăgărească ale întreprinzătoarei și vajnicei învățătoare Blându au ajuns subiect de cancan ne putem închipui că ele reprezintă ceva extraordinar.
În realitate, ce se întâmplă la Școala Rosetti din București nu este defel excepțional. Dincolo de limitele obișnuitului, în afara stilului de japiță ordinară al dnei Blându în raport cu părinții, este că unul sau mai mulți părinți au decis să nu mai suporte și să acționeze în calitate de whistleblower, de denunțători ai abuzurilor la care sunt supuși. Aproape la fel de remarcabil este și faptul că un post de televiziune (Kanal D, cred) a făcut din înregistrarea istericalelor celebrei învățătoare o știre, apoi povestea s-a rostogolit în media. Chiar și cei care ar fi pus batistele pe țambalul dezbaterii publice, din motive de complicitate cu „sistemul”, au fost nevoiți să se alinieze din motive de rating.
Sunt curios, însă, cât de remarcabile sunt următoarele aspecte:
- Ca un asemenea monstru moral să ajungă o „personalitate” în învățământ?
- Ca în timpul întregii furtuni mediatico-juridice dna Blându să se declare fără nici o scamă pe conștiință și să fie lăsată de șefii ei în continuare la catedră?
- Ca inspectoratul să tărăgăneze intervenția serioasă până după Anul Nou pe motiv de concediu?
- Ca părintele care a semnalat jegul din școală să fie nevoit să își ascundă identitatea?
- Ca toată așa-zisa anchetă a Inspectoratului să fie o campanie de pacificare cu mănușă de catifea a părinților recalcitranți?
- Ca analiști/păreriști de o crasă nesimțire să caute scuze pentru mizeria morală din sistemele publice (învățământ, sănătate, fisc etc.) împotriva oricăror judecăți de minim bun-simț?
- Ca în urma acestei agitații mediatice ceva să se schimbe în bine?
- Sau ca în final toată lumea să ridice din umeri că „așa e sistemul” și să trăim cu el mai departe resemnați?
3 comentarii:
Pe mine m-a speriat grija învățătoarei pentru antrenarea copiilor în obiceiul înmânării tainului. Cât de frumos arăta ce bine și eliberați se simt copiii când au contact cu personalul școlii care a fost uns cu diverse cadouri. Mă tem că includerea în curriculum a inițierii în arta oferirii de cadouri, în fapt mită, este mai extinsă decât bănuim. Copiii trebuie să exerseze de mici și suficient de frecvent aceste competențe, iar calendarul ortodox ne ajută cu o mulțime de ocazii.
Adi, mi-e teamă că minimizezi un alt aspect: îți dai seama că o patru din zece părinți nu aveau probleme cu modul de acțiune, un sfert murmurau pe la colțuri dar executau instrucțiunile primite, o zecime se revolta, dar urma norma că nu aveau ce face, pe o zecime nu îi interesa defel, iar whistlerbowerii s-au regăsit doa prin cei câțiva neincluși în lista de mai sus?
Servus Bogdan. Nu minimalizez defel, despre asta este vorba in micuta postare: despre faptul ca astfel de cazuri sunt defapt normale, ceea ce inseamna ca majoritatea parintilor se conformeaza (mai mult sau mai putin entuziast/voluntar). Cand se invoca astfel de argumente pentru a disculpa cadre didactice, medici, politisti etc. sa nu se uite insa ca intre cei doi actori relatia de putere si informationala este asimetrica, angajatul public are un upper-hand care il face direct si mai mult responsabil. E adevarat ca in invatamant si in medicina functioneaza un fel de piete, destul de imperfecte. Situatia cea mai grava este la politie sau la vama unde actorul jecmanit chiar nu are de ales.
Si 2: de cand am fost injurat pe blog am inceput sa moderez comentariile.
Trimiteți un comentariu