08 august 2016

SUNT ELEVII ROMÂNI NEFERICIȚI LA ȘCOALĂ?




Un ministru declară...
În urmă cu câteva zile o declarație a ministrului Mircea Dumitru făcea titlurile în presa românească: cercetări recente arată că 70% dintre elevii români sunt nefericiți la școală (http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Educatie/Mircea+Dumitru+compara+scoala+cu+o+institutie+militara ) . Dacă o zicea vreun specialist în educație informația ar fi fost cu greu reținută de confrați, darămite de presă, dar din gura ministrului a părut ceva inedit.
            În realitate informația nu este nouă – ea este cunoscută din ancheta PISA din 2012 – dacă nu cumva ministrul are acces înaintea altora la datele anchetei PISA 2015 care urmează să fie făcute publice de abia anul viitor.
            Remarca ministrului provoacă mai multe întrebări decât răspunsuri iar acest aspect ar fi trebuit să fie remarcat de către comentatori. Cel puțin două întrebări sunt importante: 1) este cifra respectivă mare sau mică – aparent e mare, dar adevărata ei semnificație o percepem abia prin comparații internaționale; 2) este cifra, chiar acceptând că este mare, relevantă pentru obiectivele învățământului din România? A doua întrebare este fundamentală și trimite către obiectivele programatice ale sistemului de învățământ – fericirea, sau starea de bine a copiilor la școală, constituie un obiectiv al școlii sau aceasta e importantă doar în măsură în care este legată de rezultatele școlare? O reformulare a acestei probleme se regăsește în titlul recentei postări a președintei Coaliției pentru Educație (Vișoianu 2016). Și dacă este corectă această ultimă propoziție, ce efect are fericirea/nefericirea copiilor de la școală asupra rezultatelor învățării?
            M-am gândit să explorez, cu riscul de a deranja autoritatea ministerială și liniștea din sistemul de învățământ, ambele interogații pe scurt. Pentru aceasta am folosit datele studiului PISA 2012 disponibile pe site-ul PISA la http://www.oecd.org/pisa/pisaproducts/ . Setul respectiv de date cuprinde 485.490 de date neponderate din care 5074 sunt din România. Datele au fost culese din 68 de țări sau teritorii pe eșantioane multi-stratificate de elevi de 14-15 ani care reprezintă populația de elevi corespunzătoare din fiecare din țările și teritoriile participante. Pentru fiecare din analizele de mai jos am aplicat ponderările necesare pe care le pot detalia în caz că mi se solicită[1]. Menționez de asemenea, că în puținele cazuri în care am folosit valori ale rezultatelor la testul de matematică, am folosit prima valoare plauzibilă din baza de date, o decizie evident arbitrară dar care nu schimbă rezultatele. 

Analizele și rezultatele obținute sunt prezentate pe larg în articolul de pe academia.edu disponibil la adresa: https://www.academia.edu/s/97e2fa8c7e?source=link 


Concluziile studiului disponibil pe academia.edu sunt următoarele
-->
Am pornit de la afirmațiile aparent bazate pe rezultate de cercetare ale ministrului Dumitru, să investighez gradul de „fericire” al copiilor din România în școli în comparație cu indicatorii similari din alte țări, relația acestei măsuri cu performanțele la învățătură și predictorii atașamentului față de școală în cazul elevilor români. Pentru a îndeplini aceste obiective am folosit datele internaționale ale anchetei PISA 2012. În termeni statistici rezultatele analizelor din paginile de mai sus atestă următoarele:
·      Elevii din România au cel mai scăzut nivel al sentimentului de apartenență la școală (belonging) dintre toate țările și teritoriile participante la anchetă. Întrucât printre itemii care compun scorul este și unul care se referă la „fericirea” copiilor la școală, putem spune nu doar că ministrul a avut dreptate când a zis că elevii din România sunt nefericiți la școală dar și că elevii din România sunt printre cei mai nefericiți din lume.
·      Sentimentul de apartenență la școală este corelat semnificativ cu rezultatele la testele de matematică, atât la nivel de elev cât și la cel de țară.
·      Sentimentul de apartenență la școală al elevilor din România este explicat în proporție de trei sferturi de calitatea percepută a relațiilor cu profesorii și de atitudinea față de rezultatele și față de conținutul învățării. Dintre acești factori, relațiile cu profesorii și evaluarea rezultatelor învățării apar a fi cu impactul cel mai puternic.
În termeni de politici, rezultatele mele obținute cu elevi de 14-15 ani certifică eșecul zgomotos al modului în care este organizat învățământul din România mai ales în termeni de calitate a procesului. Dintre cele 68 de națiuni și teritorii participante, România este printre ultimele în ceea ce privește toate scorurile incluse în analiză: sentiment de apartenență la școală, percepția relației cu profesorii, atitudinea față de rezultatele învățării și atitudinea față de conținutul învățării iar aceste triste recorduri sunt în mod evident corelate cu slabele performanțe academice care, totuși, sunt peste nivelul predictibil strict pe baza acestor scoruri. Regresiile mele simple arată că climatul general din școlile românești se poate schimba semnificativ mai ales dacă se acționează asupra a două componente: 1) îmbunătățirea relațiilor profesori-elevi; 2) îmbunătățirea relevanței evaluării didactice și a școlii pentru cariera școlară și profesională viitoare a elevului.  Binenînțeles că aceste recomandări nu trebuie tratate necritic, fiind necesare analize ulterioare care să investigheze modul în care punctele critice semnalate interacționează cu alte surse de variație ale rezultatelor învățării, mai ales cu cele ce țin de echitatea educațională.
            Dincolo de limitele inerente, analizele mele au și o valoare metodologică, arătând importanța utilizării unor scoruri robuste și valide în comparațiile internaționale. Astfel, în cazul nostru aplicând evaluări cu ancoră, putem evita aparente paradoxuri și erori ecologice care în multe cazuri sunt doar simptomul unor probleme de măsurare.




[1] Analiza datelor PISA presupune manipularea unor seturi destul de complicate de ponderi. Cei care sunt interesați serios de detaliile tehnice ale realizării anchetei PISA2012 și ale calculării diverselor scoruri pot consulta raportul tehnic disponibil la http://www.oecd.org/pisa/pisaproducts/pisa2012technicalreport.htm .

3 comentarii:

Unknown spunea...

Chestiunea ”fericirii” este pe undeva la aceeași valoare ca și problema a câți îngeri pot dansa în vârful unui ac. Școala- din fericire și din păcate pentru unii nu este nici bordel și nici loc unde se dau dulciuri gratuite - iar scopul ei- cam de la dl. Hammurabi și până azi e să educe elevul și nu să-i asigure neapărat fericirea.

Adrian Hatos spunea...

Sper ca puteti citi articolul complet pe care l-am incarcat pe academia.edu (daca nu, va trimit o invitatie pe email). Datele arata ca elevii care se declara mai fericiti la scoala stiu sa rezolve mai bine problemele de matematica. Evident ca poate fi invers: pentru ca nu se descurca la scoala se simt nelalocul lor la scoala. Dar ipoteza asta e mai putin plauzibila daca va uitati pe continutul scalei.

Unknown spunea...

Nimeni nu spune că școala ar trebui să fie un loc al tristeții. Problema mai gravă este că există anumite orientări care susțin că școala ar trebui să facă doar așa ceva- adică să-l binedispună pe elev...