Lectură cu forța

Intriga

În ciuda avizelor favorabile primite din partea Inspectoratului Școlar Județean și a Ministerului Educației, redactorii săptămânalului Bihoreanul au decis să conteste studiul de „Evaluare sociologică a oportunității înființării unei școli cu toate clasele cu predare în limba maghiară în Salonta" realizat de mine la începutul lunii octombrie. Articolul „Despărțire cu forța" din numărul 521 (22-28 noiembrie 2010) al săptămânalului Bihoreanul, semnat de dl. Dan Simai,  este un atac nedrept și incorect din punct de vedere jurnalistic îndreptat împotriva reputației mele profesionale dar și împotriva climatului de conviețuire interetnică din municipiul Salonta.

Voi arăta în cele ce urmează faptul că articolul incriminat prezintă caricatural conținutul raportului, efect obținut prin utilizarea abuzivă a informațiilor cuprinse în raport. În articol, pe lângă tratarea superficială din punct de vedere metodologic a rezultatelor, se practică în mod sistematic exagerarea și se trece cu vederea diferența, subliniată neîncetat în raportul meu, dintre enunțurile subiecților mei și propriile mele concluzii. Mai mult, se ignoră deosebirea dintre o investigație psihosociologică și una jurnalistică sau polițienească, insinuându-se că nu aș avea dreptul să fac trimitere la situații de victimizare, invocate de către subiecții discuțiilor de grup, în absența unor reclamații sau altor dovezi publice. Pot să trec cu vederea malițiile ieftine la adresa mea sau chiar miștocăreala de ziar de scandal cu care sunt tratat în rândurile articolului.

Trebuie să subliniez, de la început, faptul că studiul pe care l-am elaborat se oprește la concluzii, fără a face recomandări, obiectivul lui fiind acela de a evalua impactul situației actuale și acceptabilitatea propunerii înființării unei școli în care toate clasele să fie cu predare în limba maghiară. În al doilea rând, este inacceptabilă presupoziția că aș fi demarat investigația având concluziile gata elaborate sau, mai rău, dictate din afară. Cercetarea a fost realizată la comandă, este perfect adevărat – așa se întâmplă cu majoritatea cercetărilor – dar am respectat normele metodologice și etice ale meseriei iar concluziile sunt strict posterioare investigației. Pentru a susține temeinicia concluziilor din raport sunt gata să îi supun conținutul  evaluării oricărui corp de profesioniști în domeniu. Pe de altă parte, trebuie reținut faptul că decizia de a înființa o școală este în primul rând o decizie de politică publică iar responsabilitatea aparține celor care au capacitatea de a o lua – judecând alternativele - și de a aloca resurse pentru așa ceva.

Arta de a nu citi un studiu statistic

În articol scrie la început chiar faptul că: „Studiul universitarului ponește de la ideea că elevii maghiari care învață într-o școală mixtă, chiar și la secția maghiară iau note mai mici decât românii". De fapt o asemenea afirmație nu este o premisă a studiului, cum se sugerează ci ar putea fi, în mod logic, doar o concluzie bazată pe compararea prin analiză statistică multivariată a rezultatelor la învățătură ale celor peste 3700 de elevi de clasa a 8-a din Bihor intervievați într-o cercetare din 2008.  Evident că, în studiu, rezultatele sunt mult mai nuanțate:

1.     Elevii de etnie maghiară au rezultate mai slabe decât majoritatea indiferent dacă învaţă în limba maghiară sau în limba română. Această diferență este, însă, redusă ca semnificație statistică.

2.     Dezavantajul elevilor maghiari care învaţă în limba maghiară este aparent doar în situaţia în care învaţă în şcoli cu predare în mai multe limbi. Dacă elevii maghiari învaţă în școli cu predare doar în limba maghiară rezultatele lor sunt comparabile cu ale celorlalţi copii (români în școli românești sau mixte).

3.     Dezavantajul este mai puternic în cazul elevilor maghiari care învață în limba maghiară în școli mixte decât în cazul elevilor maghiari care învață în limba română.

 

Având în vedere mărimea eșantionului și metodologia folosită pentru modelarea variației rezultatelor școlare cred că pot să îmi susțin concluziile. În cazul în care cineva dorește să le conteste, este liber să o facă folosind argumente teoretice și metodologice. Pot chiar eu să enumăr mai multe limite ale studiului meu dacă mi se solicită, admițând că rezultatele științei sunt arareori finale și infailibile. Acest gen de contraargumentație nu se regăsește, însă, în articolul din Bihoreanul.

La finalul paragrafului dedicat desființării acestei părți din raport Dan Simai concluzionează: „Dar, cum el însuși constată că diferența dintre mediile claselor române și maghiare e prea mică pentru a avea relevanță științifică, autorul apelează în final la argumentul violenței: maghiarii sunt abuzați în școală!" Probabil că autorul articolului nu a citit cu atenție raportul, altfel ar fi observat faptul că mediile claselor nu fac obiectul principal al pasajului incriminat. Cu toate acestea o asemenea comparație este realizată în studiu iar ea reflectă un dezavantaj important, din punct de vedere statistic, al elevilor maghiari în comparație cu cei de etnie română. Necesitatea de a evalua în condiții de control aceste diferențe, știindu-se că deosebirile simple dintre medii pot masca alte diferențe importante pentru determinarea rezultatelor școlare (de pildă clasele maghiare și române pot avea compoziții specifice din punctul de vedere al statusului socio-economic al părinților, ceea ce ar putea explica asemenea diferențe) am hotărât să modelez variația rezultatelor la învățătură folosind tehnici statistice relativ sofisticate care produc rezultate de o mare robustețe.

Nicăieri nu am insinuat măcar, însă, că rezultatele obținute nu ar avea „relevanță științifică". Dacă ar fi fost așa nici nu le-aș fi introdus în raport. În plus, continuarea studiului prin prezentarea materialului calitativ și a celui rezultat din sondajul de opinie nu reprezintă în nici un fel de „final" sau argument final ci doar desfășurarea logică a materialului, potrivit obiectivelor și activităților de cercetare desfășurate.

Interpretare liberă, prea liberă

Foarte grav este că autorul articolului folosește cu o mare libertate, pe care nu știu dacă deontologia profesiei sale i-o permite, diferite pasaje din raport pe care le remontează după bunul plac pentru a-și susține ideea principală, anume aceea că raportul meu ar solicita separarea școlilor, deoarece elevii maghiari sunt agresați de către cei români. În acest sens, articolul din Bihoreanul ignoră cu bună-știință și în mod sistematic lipsa de identitate dintre concluziile mele și opiniile exprimate de participanții la discuțiile de grup.

Să luăm, de pildă, pasajul introductiv al articolului din Bihoreanul, cel care pregătește cititorul pentru ceea ce urmează:

„Bozgorii sunt împiedicați să urce în școală pe scara principală, ca toată lumea, nu au voie pe terenul de sport și iau palme peste cap de la românii majoritari pe motiv că sunt unguri proști."

Acest text nu apare nicăieri ca atare în textul raportului ci este un colaj liber din citatele, din povestirile produse de elevii și părinții participanți la interviurile de grup, cu intenția evidentă de a produce maximum efect emoțional prin utilizarea unui limbaj de o violență extremă.

De același registru abuziv-interpretativ ține și paragraful din Bihoreanul în care se scrie că:

"…studiu controversat, conform căruia elevii români, maneliști, bătăuși și needucați îi umilesc și îi agresează pe colegii maghiari, chiar sub ochii profesorilor."

Redactorul Bihoreanului a făcut o compilație foarte liberă din câteva citate cuprinzând istorisirile elevilor care, în mod aparent surprinzător, au fost mult mai reținute decât observațiile jurnalistului. Inserez aici doar povestirea referitoare la problematica muzicii, pornind de la care dl. Simai concluzionează că eu i-aș fi făcut pe toți elevii români maneliști:

(1) Este o sală a consiliului elevilor de unde se pune muzică în pauză. Directorul școlii este român. Directorul a dat cheia la elevii români care dau muzica doar pe placul elevilor români, de pildă manele. Din cauza asta s-au făcut plângeri și s-a hotărât că nu se mai difuzează manele. Și nici rock [stil muzical care se presupune că este mai pe placul elevilor maghiari]

 

Mai încolo, se spune în articolul din Bihoreanul că: „Hatos susține că….profesorii maghiari sunt mai exigenți și dau note mai mici".

În realitate, textul din raport care se referă la acest aspect sună așa:

Astfel, profesorii maghiari sunt văzuți de către subiecții din interviurile de grup ca fiind mai corecți, indiferent de etnia elevilor, dar în general stricți, în timp ce profesorii români ar fi mai indulgenți. Aceasta duce la un dezavantaj în obținerea de rezultate școlare pozitive de către elevii de etnie maghiară, aceștia având note mai mici decât elevii români, ceea ce îi defavorizează în situațiile de selecție în care mediile la învățătură constituie criteriu de evaluare. Această apreciere diferențiată a echității docimologice a profesorilor, în funcție de etnie, pare a fi un mit destul de răspândit în rândul populației de etnie maghiară investigată.

În contradicție cu această teorie generală, părinții din grupul de interviu amintesc cu plăcere despre profesorul de limba română de la Liceul Arany Janos, a cărui atitudine severă o apreciază pozitiv din prisma rezultatelor în final pozitive pe care copiii lor le-au obținut la examenul de capacitate.

Mai încolo, redactorul repetă acest abuz scriind: „Un alt argument pentru segregare este faptul că deși școala se numește Arany Janos…maghiarii sunt deranjați de amplasarea la palierul dintre cele două etaje a bustului poetului Mihai Eminescu." Nu zice nicăieri în raport că aceasta ar fi un argument pentru separare. Este doar una dintre nemulțumirile exprimate, de către unul dintre participanții la interviul de grup, tratat ca atare în raport.

De altfel, exagerarea de acest fel este unul din instrumentele argumentative ale articolului din Bihoreanul. Astfel, deși chiar elevii participanți la grupul de discuție au remarcat faptul că multe dintre probleme au fost rezolvate recent de către conducerea liceului, lucru care reiese în mod clar din textul raportului – de pildă cea a muzicii difuzate în pauze sau cea a codificării claselor – autorul articolului ignoră și aceste elemente de echilibru din textul raportului și deschide calea unor discuții inoportune.

Iată ce zice redactorul „Bihoreanului" despre tratarea experiențelor reieșite prin discuțiile de grup: „Practic, toate amintirile maghiarilor despre școala mixtă sunt umilitoare și dureroase, singurul avantaj fiind că învață mai ușor limba română".

Autorul se face că nu vede partea din raport care trece în revistă amintirile pozitive pe care participanții la grupurile de interviu le-au depănat și care au fost menționate ca atare în raportul cercetării. Iată paragraful respectiv din raport:

Elevii maghiari amintesc de faptul că au interacțiuni pozitive cu românii: au prieteni din această etnie sau participă la activități comune reușite cu aceștia.

 

Elevi

(8) La concursuri elevii români sunt întotdeauna gata să sară în ajutor (nu sunt colegii din școală neapărat)

(7) Am de ceva timp o prietenă româncă. Acum am și note mai bune la limba română.

(5) Am jucat baschet cu elevi români foarte bine. Sunt foarte buni colegi de echipă. Altfel nu mă prea amestec cu românii.

 

Părinți

(1)Copilul meu a venit mulțumit acasă că se înțelege bine cu colegii români.

Un exemplu relevant de relație pozitivă este cel al unui profesor de limba română din Oradea care a fost singurul profesor pe care elevii din clasa unuia dintre părinții din grupul de discuție au vrut să-l viziteze.

(2)Ai mei, la sfârșitul clasei a 8-a doar cu profesorul de limba română de la Oradea au vrut să se întâlnească.

 

Despre victimizare în școală: a fost sau nu a fost?

În ceea ce privește tema generală a victimizării în școală și cea, mai specifică, a victimizării cu substrat etnic, trebuie să subliniez că existența acesteia nu poate fi negată iar ignorarea ei sau, mai rău, negarea existenței fenomenului, nu ajută cu nimic la îmbunătățirea climatului din nici o școală. Oricum, ar fi reprezentat o gravă încălcare a normelor metodologice specifice cercetării și chiar și a obligațiilor etice – prin reprezentarea deformată a vocilor subiecților mei  – să trec cu vederea ipostazele de victimizare pe care elevii și părinții mi le-au dezvăluit. Absența problematicii victimizării într-o discuție despre atmosfera din școală ar fi fost chiar neprofesionistă având în vedere premise cu care orice cunoscător al domeniului ar fi de acord.

Astfel, violența în școală este un fenomen universal iar incidența sa sporește către finalul gimnaziului. Cele mai frecvente situații de violență școlară implică elevi aflați în diferite situații de inferioritate (fizică sau socială) confruntați cu elevi turbulenți care își susțin poziția în fața grupului propriu prin acte de bravură îndreptate împotriva unora mai slabi. Elevii aflați în minoritate ajung adeseori să fie victime ale unor astfel de situații nu numai în România dar peste tot în lume. Este important de notat faptul că, potrivit studiilor comparative internaționale dedicate violenței școlare România se numără, din păcate, printre țările cu o incidență foarte ridicată ale acestui fenomen.

În ceea ce privește lipsa reclamațiilor față de eventuale situații de victimizare aș sublinia faptul că violențele la care face referire raportul – menționate de către elevii din grupul de interviu – nu constituie cazuri excepționale de violență extremă ci exemple de violență „cotidiană", mai ales relațională, care ajung foarte rar să fie raportate. Ele fac parte din țesătura fină a experiențelor cotidiene ale elevilor, cu care aceștia de cele mai multe ori se resemnează ca parte naturală a  vieții de adolescent.

Practic, nu există școală în România care să se poată lăuda cu absența fenomenului, nedorit, de victimizare iar acolo unde avem diferențe categorice de putere, datorită apartenenței la categorii minoritare din punct de vedere etnic este de așteptat ca violența – relațională, verbală și chiar fizică – să capete și o coloratură etnică.

Tratamentul de bună-credință al pasajelor referitoare la experiențele neplăcute ale elevilor maghiari din Liceul Arany Janos ar fi trebuit să pornească de la metodologia folosită și de la statutul atribuit de autorul raportului acestor date. Studiul prin interviu de grup nu este realizat, îndeobște, pentru a obține o descriere reprezentativă statistic a situației, cum mi se reproșează că nu aș fi făcut, ci pentru a produce o colecție de păreri și istorisiri relevante pentru un anumit subiect. În cazul studiului meu, ținta a fost descrierea relațiilor interetnice din școală, așa cum sunt ele văzute de elevi maghiari și de părinți ai acestora. Nu pot avea pretenția nici de exhaustivitate nici de reprezentativitate iar astfel de deziderate nu s-ar fi realizat nici cu mai multe grupuri. Discuțiile cu grupuri de elevi sau părinți români nu ar fi schimbat cu nimic concluziile relative la experiențele elevilor maghiari aflați în situație de minoritate. Din interviurile realizate a reieșit că în școala din Salonta, unii elevi de etnie maghiară au trecut și trec, din cauza apartenenței etnice, prin situații neplăcute pe care ei le atribuie statutului lor etnic. Înregistrarea audio a discuțiilor de grup poate proba oricând rezultatele analizei și mai ales poate infirma ceea ce se sugerează în articolul Bihoreanului, anume că aceste concluzii ar fi fost măsluite de mine la comanda cine știe cui.

Din fericire, nici elevii, nici părinții și nici eu nu am făcut din victimizare tema principală a studiului. Din 9 concluzii una se referă la această problemă iar din 46 de pagini ale raportului am dedicat victimizării doar una, la fel și relațiilor de putere dezechilibrate din școală. Acestei socoteli putem să-i mai adăugăm încă o pagină dedicată modurilor în care interlocutorii mei au explicat relațiile cu majoritatea cât și strategiilor prin care elevii maghiari „negociază" relațiile cu românii din școală. În raport a încăput și descrierea experiențelor interetnice pozitive, fie cu elevii fie cu profesorii, foarte apreciați de altfel de către participanții la discuțiile de grup.

În loc de încheiere

Din păcate, pretenția autorului articolului din Bihoreanul de a face un bine sau justiție prin articolul incriminat este ipocrită. Limbajul și conținutul articolului incită în mod evident la violență, având consecința firească de a induce un climat de neîncredere și tensiune între elevii români și maghiari de la Liceul Arany Janos din Salonta. Modul în care conducerea școlii Arany Janos și redacția Bihoreanului au hotărât să reacționeze la raportul meu nu e în nici un caz de natură să calmeze spiritele. Dimpotrivă, s-ar putea presupune că cineva pescuiește în ape tulburi în acest caz. Sondajul de opinie realizat pe un eșantion aleatoriu reprezentativ de 300 de adulți din municipiu indică o stare de toleranță etnică, semnalată și de majoritatea românească care a acceptat înființarea școlii românești. Probabil că acest rezultat, trecut și el, evident, cu vederea de redactorul Bihoreanului, a deranjat pe mulți. Realitatea e complexă, ar zice un clasic, și adevărul sau sinceritatea ajung întotdeauna să deranjeze pe unii, ba chiar să umble cu capul spart.

Recunosc faptul că investigatea realității sociale este, adeseori, o întreprindere riscantă. Sociologii și alții asemenea lor se văd în roluri de Casandre, urâte de cei mulți sau de cei puternici, pentru că le arată o altă față a realității decât cea pe care ar dori să o vadă. Este costul pe care îl plătim pentru că ne punem de partea adevărului științific, susținut cu rigoarea metodei, împotriva confortabilei adeziuni la normă, la corectitudinea politică sau la „bunul simț" vulgar. Ca și majoritatea colegilor mei, nu aștept admirație, nici măcar cine știe ce recunoaștere publică, ci doar minima decență de a îmi fi judecate corect rezultate.

În ceea ce  mă privește sunt gata să port orice discuție civilizată, dacă se poate profesionistă, despre premisele, datele sau rezultatele studiului elaborat la cererea Primăriei din Salonta.

Adrian Hatos