02 noiembrie 2012

Bostănăria poate fi salvată!



Acum câteva zile un polițist revoltat mi i-a căinat pe CFR-iștii prinși cu brațele până la umeri în banii  propriului angajator. Argumentul? Universalul „peștele de la cap se împute" și că autoritățile ar trebui să umble după marii corupți, nu după amărăștenii care fac și ei un ban cum pot. Nu cred că s-ar mira nimeni să afle că, aparent paradoxal, în opinia aceluiași simpatic inspector, Năstase nu intră în categoria marilor corupți ci în cea a victimelor politice.
Înțeleg solidaritatea purtătorilor de chipiu în războiul lor cu statul cel rău. Împotriva sistemului opresiv creat de clasele asupritoare poporul luptă, pare-se, prin măcinarea sa din interior. Îl lasă fără resurse iertând alți cetățeni amărâți de câte o amendă, decontând servicii medicale inventate sau stârpind viitorii exploatatori de mici când dau note mari unor loaze cu clare veleități haiducești în defavoarea pruncilor cu apucături burgheze precum lectura sau știința.
Personal sunt mulțumit de efectele terorismului de stat împotriva proletarilor din CFR. Acum când scriu sunt chiar într-un tren (pe ruta București Oradea) și,  spre exemplu, față de acum vreo 6 săptămâni, serviciile de la vagonul restaurant s-au îmbunătățit semnificativ. Aceiași ospătari șmecheri reușesc să întindă un zâmbet ipocrit înduioșător pe toată fața când vorbesc cu mine, porția de grătar de pui cu cartofi și salată este, apreciind grosier, cu aproximativ 30% mai mare și, culmea, iese și mai ieftină! Solnița solicitată vine într-o clipită iar cafeaua servită inițial lălâie este înlocuită urgent cu una proaspătă, aburindă.
E adevărat că în momentele de respiro cei doi lucrători de la barul restaurant șușotesc despre reținerea colegilor lor făcându-și unul altuia consultanță juridică și psihoterapie. Iar din când în când apare amabil, dar evident stingher, un purtător înalt de cozoroc cu ecuson mare pe care scrie că vine de la Timișoara. Toți lucrătorii CFR îl salută respectuos.
Deocamdată suntem la faza in care frica păzește bostănăria. Educația civică vine în timp. 

Niciun comentariu: