Copilul problemă

Până recent Bulgaria cheltuise 27% din fondurile de coeziune care i-au fost alocate pentru perioada 2007-2013. Noi am reușit sub 10% în aceeași perioadă. Căutați cifrele corespunzătoare pe internet, comparați succesele noastre cu cele ale celorlalți parteneri de integrare din est și o sa vă umpleți de mândrie patriotică. Nu doar că am cheltuit în cei 6 ani de integrare mai puțin decât dobânda potrivită sumelor rezervate României (care oricum nu au fost foarte generoase, comparativ cu alte țări, precum Polonia sau Cehia), dar am reușit să ne alegem și cu suspendări și presuspendări care mai de care mai jenante.

Cred că rata de absorbție a fondurilor europene este un indicator standard destul de sensibil al capacității unei țări din zonă de a-și pune administrația în slujba bunului public și a cheltuirii normale a bunului public. Din acest punct de vedere statul nostru este aproape trei ori mai penibil decât cel bulgar, și de vreo 5 ori mai incapabil decât cel grec sau cel portughez.

Situația este atât de gravă încât nici nu mai merită să fie investigate cauzele, fiind limpede că stăm foarte bine toate posibilele surse de eșec: avem personal puțin, prost pregătit și nemotivat, resursele de antreprenoriat sunt mult mai mici decât cele necesare, infrastructura organizațională preexistentă era insuficientă pentru oportunitățile și provocările programelor de coeziune, managementul fondurilor europene este incompetent și fraudulos, legislația în domeniu este aiurea, redactată de tot felul de giboni care exercită suvernitatea poporului cu mintea la pedeandărătul. Din punct de vedere UE, acum când toată federația se chinuie în zbaterile crizei, România apare probabil ca un copil problemă care nu doar că dă semne serioase de retard dar e și extrem de dificil de educat. Și în plus, se pare că are înclinații deviante destul de serioase: nu doar că nu e în stare să rezolve problemele simple care i se ivesc dar face și un tărăboi teribil de fiecare dată  când i se atrage atenția asupra problemelor de comportament. Cică nu acceptă politica de dictat, că nu e colonie, că e tratată injust etc.

Dragi compatrioți, am cheltuit sub 10% din sumele planificate pentru noi. Ironic, dacă sumele planificate ar fi fost de două ori mai mici, aveam o rată de absorbție de aproape 20% și era mai puțin rușinos. Într-adevăr, dacă am fi cheltuit măcar cât bulgarii în perioada asta, am fi trăit perioade mai lungi de creștere economică în miez de criză, am fi contemporanii unor instituții și unei infrastructuri ceva mai suportabile și poate și am fi beneficiat de părere de sine mai pozitivă în mod realist. Toți vânzătorii de gogoși de la noi exprimă speranța către un fel de miracol prin care în perioada imediat următoare rambursările de la UE vor crește în mod exponențial așa încât dacă pentru bugetul viitor al UE ni se reduc alocările pentru fonduri de coeziune riscăm să rămânem la un moment dat fără bani. Am auzit deunăzi de la unul din păcăliții lui Sima ceva bălmăjeală cu curba învățării care ne situează la capătul rampei de lansare în stratosfera capacității de absorbție. După logica asta, vecinii noștri de la Sud unde se află pe curba învățării?

Să fim serioși: miracole nu se vor produce. Decât dacă nemții sau polonezii mută câteva autorități de management de la ei la noi, alături de guvernările locale aferente. Capacitatea de absorbție se va îmbunătăți, evident, că doar mai prost decât până acum e greu să îmi închipui că se poate lucra dar în nici un caz spectaculos. Nu suntem în nici un caz în pericol pentru anii viitori dacă ni se reduc fondurile de coeziune cu câteva miliarde de euro să ne trezim pe al jumătatea perioadei cu rezervele europene goale. O sumă mai mică ne va motiva în schimb, poate, să fim mai atenți cu modul în care ne raportăm la ele. În plus, înainte de a vedea paiul din ochii altora, ar trebui să scoatem noi bârna din ochii proprii și să fim mai atenți când amenințăm cu veto-uri și insultăm oficiali europeni în dreapta și în stânga.