2012 a marcat sfârșitul jalnic al copilăriei și
adolescenței democrației românești. Maturizată, aceasta a renunțat la toate
speranțele, iluziile și naivitățile care îi dădeau un aer ușor melodramatic.
Revoluția din 1989 s-a sfârșit prin victoria absolută a moștenitorilor
regimului comunist și prin renunțarea la orice proiect serios de justiție
socială și morală. Fără o guvernare proprie eficientă sau responsabilă, România
pare a fi devenit un fel de protectorat aflat la granița estică a alianței
euro-atlantice în care clanuri lipsite de scrupule se bat pentru dreptul de a
colecta impozitele plătind peșcheșuri grase diverșilor suzerani aflați la mii de kilometri. Iată cele mai pesimiste concluzii despre anul care s-a terminat:
- Anii de dezamăgire au dus la extincția tuturor cadrelor de mobilizare politică din ultimii 20 de ani. Temele corupției, comunismului, securității, modernizării ori occidentalizării nu mai emoționează decât o mână de naivi retrograzi iar utilizarea lor în discursul public e semnul unei serioase inadecvări.
- Cea mai activă și autonomă pătură a societății românești – așa zisa clasă de mijloc - a fost violată simbolic în ultimii ani până a ajuns mai rău decât o legumă: sedusă și abandonată de Băsescu și ai lui, pe de o parte, anesteziată cu porții zilnice de ură și raționamente simplificate din partea cealaltă, aceasta a abandonat total bunul simț și civilitatea care ar trebui să o caracterizeze.
- Tot sistemul politic românesc și-a oferit fără să ezite supunerea față de guvernarea europeană și mondială recunoscându-și incompetența și absența oricărei speranțe de obținere a vreunei legitimități. Sau poate că tocmai asta e ideea, de a renunța oficial la prerogativele suveranității și la responsabilitatea pe care aceasta o pretinde.
- De parcă nu ar fi fost suficiente performanțele PDL în acest sens, a devenit foarte clară incapacitatea administrativă cronică a României. Câteva exemple: cea mai slabă rată de absorbție a fondurilor structurale din UE, bâlbâielile din jurul numărului de votanți (care arată că până și statistica e la cheremul intereselor politice). E nevoie de alte argumente?
- Amoralitatea politicii a fost expusă mai obscen ca niciodată: migrațiile de politicieni care au schimbat majoritățile parlamentare în tandem cu sondajele, circul ridicol al arestării lui Năstare, absența oricărei clipiri în ochii premierului la acuzațiile devastatoare de plagiat, promisiunile solemne din ce în ce mai rar onorate de către cele mai importante figuri (Băsescu, Antonescu), aranjamentele egoiste dar dezastruoase la nivel colectiv făcute cu ocazia alegerilor de către liderii PDL sunt doar câteva exemple.
- A devenit clară fragilitatea construcției instituționale democratice din România: în cele câteva săptămâni ale crizei din vară majoritatea parlamantară în parte luată de la talciocul politicii a a făcut harcea parcea toate limitele constituționale și de bun simț ale României așa-zis democratice.
- Guvernarea PDL s-a consumat fără a produce multe efecte și a mistuit și partidul care a susținut-o. În plus, s-a terminat epoca Băsescu.
- Mai mult, prin eșecul lamentabil al proiectului ARD au fost epuizate pe moment speranțele apariției vreunei forțe de dreapta imaculate (așa zisa mișcare „Albă ca Zăpada”). Nicicând nu a fost dreapta românească într-o situație atât de jalnică – avem de ales între trio-ul Voiculescu-Antonescu-Becali, pe de o parte, și Udrea și Blaga pe de alta.
- Închei prin constatarea că nici societatea civilă, ultima speranță, singura redută blah blah nu e mai bine. ONG-urile civice s-au lăsat ușor cumpărate de blocurile politico-mediatice iar mișcările de protest din acest an par a fi fost simple butaforii compuse destul de rudimentar de păpușari dispuși să investească pe termen lung în campania de zgomot care produce senzația că societatea se îndreaptă într-o direcție sau alta.
Să sperăm că 2013 nu poate fi decât mai bun. O soluție este să ne vedem de viețile noastre în așa fel încât să depindă cât mai puțin de politicieni. Dacă se poate.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu