Direcția? Merge singură, nu v-ați prins?

Nu s-a mirat nimeni până acum că pasagerii din trenurile patriei nu au organizat niciodată vreun miting împotriva întârzierilor trenurilor CFR. Oare cum de nu s-a mobilizat niciodată spiritul civic al automobiliștilor împotriva abuzurilor Poliției Rutiere? Sau de ce nu au început întreprinzătorii o campanie împotriva arbitrarului celor de la ANAF? Și de ce oare cetățenii „scârbiți” voteză amnezic aceiași politicieni la fiecare alegeri?  Am avut în schimb aruncări teatrale de caschete în fața Cotrocenilor împotriva reducerilor de salarii și manifestații zgomotoase ale revoluționarilor cu certificat față de restrângerea rentelor plătite de statul democrat recunoscător eroilor săi (sic). La noi indignații din stradă sunt cu arvună și contract - vezi cazul proaspetei parlamentare, fostă grevistă a foamei sau al manifestanților din ianuarie 2012 - iar activiștii civici în cuget și simțDirecțiri lucrează pentru mai marii zilei și în timpul liber protestează pe bloguri (așa, ca să fac și autocritica).

Față de postarea mea din 31 decembrie un coleg se întreba ce e de făcut. Nu mă arunc să ofer soluții ci doar să indic cu părere de rău situația. Contrar opiniilor autoflatante și demagogice, am mai spus asta, nu avem o clasă politică coruptă și o majoritate săracă, cinstită și oprimată. Din păcate puterea reală din țara asta se bazează pe o structură arborescentă de fraudă, complicități, autoritate și contestare care străbate toate filoanele națiunii. Cine a citit Foucault înțelege mai bine imaginea asta. Realitatea noastră tristă este a unei acumulări irezistibile de reciprocități vinovate care produc și reproduc de generații, agravând-o aș zice eu, moduri de a face incompatibile cu ceea denumim onestitate și justiție.

Tanti care s-a pensionat de vreo boală imaginară plătind medicului pentru un certificat nu a inventat nimic ci cu deplină încredere în sine și în succesul demersului ei a făcut ceea ce  trebuie făcut, urmând exemplul altora. Medicul care i-a dat certificatul, comisia care i-a autorizat pensia (ce sens au comisiile acestea dacă nu fac decât să aprobe formal și necritic hârtii compuse de alții?) nu s-au constituit în grup infracțional aidoma celor care sparg o bancă ci au acționat „cum se face”, cu un amestec de indolență, lăcomie, așa-zisă omenie, și cocktailul  plăcut de sentimente de inpunitate și subversiune care fac parte din ethosul muncitorului public de la noi.

Exemple precum acestea sunt nenumărate. Credeți că cei care au votat de neștiute ori la referendumul din asta-vară au fost obligați, umiliți? Credeți că revolta lor în fața insistențelor procurorilor era contrafăcută? Să fim serioși - prin Teleorman, la fel ca în toată țara, numeroși cetățeni au făcut ceea ce sunt obișnuiți să facă, cu ajutorul întregului aparat de stat local (polițiști, observatori, șefi de secții de votare, primari). La fel ca și funcționarul de la Pensii care închide ochii la ciudățeniile din dosare pe care își pune semnătura, votanții multipli ai lui Dragnea și-au primit recompensa într-un fel sau altul. Țiganii din Cluj așteptau doar acțiunea oamenilor lui Dobrițoiu junior pentru a vota de câte ori trebuie, jucând un rol pe care îl știau foarte bine din alte operațiuni electorale.

Bineînțeles că succesul acestor operațiuni derivă și din aparența de irezistibilitate a întregului eșafodaj. Puneți-vă în locul vreunui țăran de prin Adunații Copăceni sau unui medic loviți de o maladie morală care i-ar fi făcut să denunțe faptele reprobabile ale celor din jurul lui. Presiunea comunităților sau a rețelelor și teama de excluziune fac aceste nebunii foarte rare. Pentru că, spre deosebire de ceea ce ne sugerează operațiunile polițienești ale vreunei autorități, cum că avem de-a face cu cazuri singulare care au subzistat într-un ocean de corectitudine, realitatea de care vorbesc este una instituționalizată, este vorba de însăși matricea relațiilor și tranzacțiilor din instituții și dintre cetățeni și instituții.

Nu spun că toți, nici măcar că majoritatea, încalcă propriile reguli în felul expus mai sus dar susțin că permeabilitatea și toleranța actorilor statului la diverse și binecunoscute forme de fraudă și subversiune este universală, constituind adevărata poziție de echilibru. Este un echilibru suboptimal, situat la mare distanță de idealul celor care imaginează tot felul de construcții organizaționale și bugetare de manual pe harta și resursele statului.

Cum poate evolua situația?
1. Varianta pesimistă, cea mai probabilă: lucrurile vor continua tot așa, eventual cu rechilibrări în poziții și mai puțin bune. Situația actuală alungă din țară sau din zona publică tot ce este mai bun așa că „oamenii de omenie” de la toate nivelurile își vor putea face de cap și mai bine.

2. Varianta optimistă, puțin probabilă: insulele de onestitate, eficiență și profesionalism vor crește până vor alcătui o mitică ”masă critică” pentru ceva miraculos care în vreun fel sau altul va reechilibra în direcția bună structurile de putere. Dezavantajul acestui scenariu este că cere atât de mult timp încât nici nu știu dacă mai contează dacă e probabil sau nu.

3. Varianta hiperoptimistă și mai puțin probabilă: guvernul va lua problema în mână și, evitând nenumăratele greșeli ale guvernelor Boc și mortalele pericole și capcane ale situației, cu o mână de fier înmănușată în catifea și o voință de titan va mișca structurile statului în direcția potrivită. Cu Ponta și Dragnea la cârmă, Dogaru și Voiculescu în coastă, Blaga și Diaconescu în opoziție, vă vine să credeți că așa ceva ar avea măcar 1% șanse să înceapă?