09 februarie 2017

Hipsteri și capitaliști de față cu reacțiunea: cine și de ce se luptă cu pretextul apărării democrației și/sau statului de drept



Introducere

Așa cum poate remarca oricine, mișcarea de stradă din ultimele săptămâni este pe cale de a se stinge fără ca încleștarea să fi lăsat vreun competitor în postura de învingător categoric. Coaliția și Guvernul și-au devoalat destul de mult intențiile și strategia. Oponenții lor și-au arătat și ei resursele impresionând lumea cu mitingurile mamut spectaculoase nu doar ca mărime dar și ca organizare.

Bătălia ultimelor zile se încheie cu un armistițiu tensionat. Intensitatea și desfășurarea ei relevă faptul că în spatele scandalului OUG13 se află un conflict mult mai amplu care privește interesele concurente ale unor categorii importante de actori politici și economici din România. Retragerea în tranșee la care suntem martori nu este una care să satisfacă pe nimeni iar condițiile sunt create pentru o luptă de uzură care va consuma multe din energiile politice, și nu doar, ale națiunii în următorii ani.

M-am străduit în rândurile de mai jos să înțeleg poziționările și reacțiile actorilor principali participanți în conflictul la care suntem martori. Pentru aceasta am făcut o scurtă analiză a părților interesate, de înțelegere a intereselor, preferințelor, atitudinilor diverselor categorii implicate direct în dezbaterile și manifestațiile din aceste ultime zile (stakeholders). Ea, analiza, are darul de a ne sugera opozițiile, posibilitățile de compromis și ne dă o perspectivă pentru modul în care vor evolua evenimentele. Scurtul meu eseu este unul care nu este bazat pe observații sistematice și trebuie tratat mai degrabă ca o analiză personală a evenimentelor aflate în derulare.

Voi începe prin a lămuri unele premise despre natural participării la conflict și relația cu interesele actorilor. Apoi voi identifica părțile cu interese structurale în actualul conflict. Voi discuta apoi pozițiile și mizele fiecăreia dintre părți. La final voi arăta că actualele mișcări fac parte din (cel puțin) două conflicte fundamentale ale societății românești care vor determina dinamica politică a României și în anii care urmează.

Avertisment

În aceste rânduri, obiectivul meu nu este de a stabili cine are dreptate nici de a anunța cine este câștigător al agitației din ultimele săptămâni. Mă interesează în schimb să înțeleg de ce s-au întâmplat aceste evenimente acum, felul și actorii în care s-au întâmplat.

Dacă abordarea vi se va părea oarecum structuralistă, poate chiar marxistă, îmi cer scuze: dincolo de preferință este și un element indubitabil care mă obligă - în drama românească de acum nu există nici un erou ci doar personaje anoste care par a juca un rol bine determinat.

Sunt total convins că majoritatea celor implicați cred sincer în valorile pe care le afirmă și în justețea gesturilor lor. Aceasta nu îi face mai puțin agenți ai unei istorii pe care nu o pot controla, dimpotrivă.


Premise

Pentru început, trebuie să înțelegem realitatea că conflictul la care asistăm este atât unul simbolic cât și unul structural. Această distincție ne ajută să deosebim între actorii interesați în virtutea plasării în spațiul de resurse și oportunități și cei care pot fi mobilizați datorită unei anumite identificări ideologice și simbolice. Cei care au interes pur simbolic sunt pasibili de a fi atrași în luptă de către cei direct interesați dar inițierea acțiunilor, mobilizarea susținătorilor, stabilirea strategiilor și tacticilor este apanajul celor cu interese structurale.

Știm că este vorba de un conflict simbolic din  nivelul înalt al emoției pe care temele de pe agenda publică o provoacă. Cred că, în plan simbolic, conflictul este despre definiții fundamentale ale poziției cetățeanului în raport cu statul și reprezentanții acestuia. Pentru unii statul, cu întreg aparatul său, este un loc al riscului de corupție și abuz care trebuie ținut sub un control strict - de instituții dar și de către cetățeni printr-o permanentă vigilență civică. Pentru alții statul este reprezentat mai degrabă ca o emanație a națiunii cu care trăiește în simbioză și în interdependență: poporul care se întoarce împotriva puterii se întoarce împotriva lui însuși și este generator de anarhie.

În acest spațiu al înțelegerii relațiilor dintre stat și cetățean o temă de mare actualitate este, bineînțeles, lupta anti-corupție. Ea a fost o temă recurentă a tuturor politicienilor aflați în conflict cu establishmentul, indiferent de configurația sa. În perioada cea mai recentă tema luptei anti-corupție a fost redeschisă spectaculos prin campania anti-SRI și anti-DNA lansată de ex-deputatul PSD Sebastian Ghiță și susținută de o bună parte din televiziunile de știri dar și de o parte a coaliției aflată la putere. Pe fondul acestei campanii a explodat chestiunea OUG13 tocmai prin încadrarea ei în problematica corupției și a relației dintre stat și cetățean.

Sursa foto: cont de Facebook Emilia Șercan 

Un observator critic ar putea considera că această succesiune de evenimente nu este întâmplătoare.

Pentru majoritatea alegătorilor lupta din aceste zile este deci doar una simbolică, interesele lor percepute vis-a-vis de modificările Codului Penal sau de locul SRI sau DNA în lupta anti-corupție fiind nule sau nesemnificative. Electoratul captiv al PSD-ului, de exemplu, alcătuit mai ales din pensionari și rezidenți rurali, știe că transferurile de la stat sunt primite în schimbul votului acordat odată la 4 ani  fără a fi nevoie, de obicei, de alte forme de participare. Prin urmare, cei activi din punct de vedere politic în stil convențional se încolonează în spatele liderilor politici.

Mult mai ușor de înțeles și poate chiar mai relevant din punct de vedere analitic sunt opozițiile structurale. Acestea derivă din faptul că în raport cu statul, dar mai ales cu pozițiile care permit accesul la resurse publice, diverse categorii de oameni au poziții diferite, șanse de acces diferite și aspirații care nu sunt la fel. Iar în anumite situații astfel de categorii ajung realmente în conflict - fie direct ca părți cu interese aflate în competiție, fie prin ricoșeu ca parte a unor alianțe sau ca urmare a unor relații de dependență naturale.

În prima categorie, a celor cu interese structurale directe, identific politicienii (da, la un loc, fără așteptatele nuanțe), funcționarii, lucrătorii din justiție și servicii secrete. Aceștia sunt direct interesați de evenimentele în desfășurare în maniera în care orice implicare - prin opinie sau prin acțiune în conflictul de la acest început de februarie - îi califică într-un fel de conflict de interese. Din acest motiv fiecare gest al uneia sau alteia categorii este și trebuie judecată și în termeni morali nu doar strict legali sau tehnici.

În categoria părților cu interese structurale indirecte am inclus președintele, mass-media, tinerii hipsteri și deținătorii capitalurilor (capitaliștii). Din idealism sau din strict calcul utilitarist fiecare din aceste categorii sau chiar subcategorii ale lor s-au implicat mai mult decât au făcut-o majoritatea spectatorilor.

Părți cu interese directe


Politicienii din structurile de cadre ale majorității partidelor au fost pregătiți pentru și anticipează cariere similare celor de până acum: activismul de partid te propulsează în cele din urmă în funcții publice cu beneficii deosebite datorită accesului la resurse publice. Cu excepția unei minorități de idealiști sau loialiști dezinteresați sunt convins că majoritatea celor care se dedică formal luptei politice au în plan așa ceva. Orice restricție introdusă în numele integrității funcțiilor publice este o barieră în calea acestor aspirații sau practici curente. Fiecare funcționar sau politician anchetat/condamnat este o sursă de îngrijorare și o motivație pentru căutare de soluții.
Logic, majoritatea politicienilor de la toate nivelurile și din toate partidele este împotriva modului în care se face lupta anticorupție (să ne aducem aminte de USL - PSD+PNL) iar dacă afirmă contrariul se întâmplă în majoritatea cazurilor din motive oportuniste/electorale (vezi fostul PDL, actualul PNL) sau pentru că nu au apucat încă să fie socializați în ethosul funcționărimii de partid (cazul USR). Există excepții dar aceasta este regula.

Sursa foto: Facebook

Oarecum altfel stau lucrurile în cazul funcționarilor din instituțiile publice. Aici e vorba de o mulțime mai pestriță. Atitudinile acestora depind de locul ocupat în ierarhii, de modul de ocupare a pozițiilor și de vechimea în instituții, care reflectă atât tipul de cultură organizațională pe care l-au însușit cât și probabilitatea de a fi participat la episoade discutabile din perspectiva DNA-ului. Șefii numiți politic sau cei angajați pe criteriul clientelar au în mod natural oroare de lupta anti-corupție. Cei mai vechi au de asemenea o probabilitate mai mare să fi participat la evenimente care să îi facă acum să anticipeze cu groază vreo anchetă a DNA. Concomitent, funcționarii mai tineri pot întrevedea, implicit, în lupta anticorupție o modalitate rapidă de rezolvare a conflictului de generații din interiorul instituțiilor. Din motive evidente (absență rate, copii etc.), ce determină posibilitățile și disponibilitatea de relansare a carierei, cei tineri sunt mai combativi decât cei cu vechime care vor aprecia întotdeauna mai mult stabilitatea locului de muncă.
Ca să închei, așteptarea este de susținere a ceea ce se cheamă lupta anticorupție din partea funcționarilor tineri din rangurile inferioare și opoziție, chiar dacă nu întotdeauna manifestă, din partea celor mai în vârstă și a celor cu funcții mai înalte.

O categorie aparte de funcționari în acest joc este cea a celor din sistemul de justiție și din sistemul de securitate. Evoluțiile din ultimii ani au sporit permanent recompensele materiale (salarii plus alte beneficii materiale) și cele simbolice (respect sau teroare, uneori vorbim despre același lucru) asociate pozițiilor acestora, alături de o crescândă autonomie profesională. Majoritatea lor (procurorii, judecătorii, ofițerii din serviciile speciale ar putea confirma probabil) au, normal, interesul ca această situație să rămână neschimbată. În virtutea intereselor și a poziției lor consideră normală opoziția față de cei din politică și din aparatul de stat și își asumă ostilitatea acestor categorii  cu o oarecare mândrie de breaslă. La fel ca și în cazul celorlalte clase de funcționari, nici aici nu vorbim de o populație omogenă - cu siguranță există aprecieri negative ale dinamicii relative a oportunităților și recompenselor (în limbaj popular e vorba de invidie - e posibil ca unii, de exemplu polițiștii - să nu vadă cu ochi buni importanța pe care are SRI-ul în activitatea de urmărire penală, avocații să se simtă neputincioși în fața procurorilor iar unii judecători la rândul lor invidioși la rândul lor pe colegii din parchete) și există și percepții diferite ale intereselor în anumite puncte concrete. Vârsta, trecutul joacă și aici un rol și mă aștept ca procurorii tineri să fie mai puțini dispuși la înțelegere pentru politicieni și demnitari decât colegii lor mai în vârstă.

Părți cu interese indirecte

Dornic să își asigure șanse de câștigare a unui al doilea mandat, președintele are tot interesul să iasă din conul de umbră pe care pierderea alegerilor parlamentare din decembrie 2016 i l-a adus. În acest sens, mesajul anti-corupție este unul cu efect pentru electoratul lui dar el este credibil doar dacă oponenții lui sunt la putere. Interesul lui Klaus Iohannis este ca PSD-ul să rămână la putere dar fără a avea capacitatea de a-l izola pe președinte și aflat în postura de victimă permanentă a acuzelor în cadrul unei revoluții anti-corupție perpetue.

Sursa foto: Facebook


Un rol important îl joacă în ecuația politică mass-media, mai ales televiziunile. Ele sunt supuse unei duble presiuni, care uneori poate fi contradictorie. Pe de o parte, trebuie să transmită publicului narațiunea care susține interesele patronilor și să aibă astfel anumite efecte de agenda setting, priming și framing - căutând să determine publicul ce anume să considere important, cu ce anume să asocieze semnalele transmise și cum să interpreteze evenimentele el însuși. Publicul este și el activ în deciziile lui de consum și alege mediile și în funcție de preferințele și atitudinile proprii: pentru a-și conserva audiența televiziunile trebuie să transmită știrile și interpretările și în funcție de preferințele acestuia. Cu toate acestea, factorul hotărâtor în politica de conținut este voința acționarilor în timp ce deciziile care țin cont de preferințele publicului sunt doar corecții punctuale episodice dictate exact din rațiunea de a păstra capacitatea de influență a canalului. Normal că mai bagi câte o telenovelă sau vreun interviu cu Dan Puric: dacă nu se mai uită nimeni la un post de televiziune beneficiul politic nu poate fi decât neglijabil.
Impresia generală, în acord cu aceste premise, este că marea majoritate a televiziunilor de știri transmit în diverse formule un cadru interpretativ în care lupta anti-corupție ascunde multe abuzuri și are diverse efecte negative - asupra economiei, asupra statului de drept etc.

Tinerii (18-35 de ani) educați din marile orașe constituie o categorie aparte în conflictul la care asistăm. Ei, așa-zișii hipsteri, sunt nucleul mișcării sociale care se opune Guvernului și, cum vede toată lumea, partea din societate cea mai radical și vocal ostilă actualului establishment politic. Opoziția acestei categorii față de rețelele de putere politică și economică ale statului are origini structurale profunde și destul de vizibile. Autonomi și mobili, cu aspirații înalte în care însă o angajare la stat nu prea are loc (pentru că statul este de aproximativ 8 ani în compresie, oricum plătește prost și nu dă impresia că ar avea nevoie de competențele lor) văd șansele lor de viață și profesionale dependente de ușurința cu care se realizează investițiile private și cu care se obțin câștigurile din aceste investiții. Accesul discreționar la contractele publice al unor jucători din piață, o taxare prea mare a muncii sau a profiturilor, resurse publice alocate mai degrabă pentru categorii defavorizate decât pentru investiții în zone cu potențial de dezvoltare pot constitui toate motive de îngrijorare sau enervare.

Sursa foto: cont de Facebook Emilia Șercan

Ideologia lor este una de factură neoliberală - în care au loc, da, și narațiunile responsabilității sociale, ale implicării și ale voluntariatului și chiar unele elemente de stângism. Critica socială și mișcările de stânga la care uneori aderă sunt mai degrabă aspecte de lifestyle și de individualizare care îi împing în aparente paradoxuri ideologice. Sunt atenți la elemente de echitate și de meritocrație nu doar pentru că au fost educați în acest vocabular dar și pentru că sunt convinși că pot reuși în viață prin merite proprii - tinerețea îi face optimiști iar dinamica recentă a economiilor din anumite regiuni (Ilfov, Cluj, Timișoara și genul) le confirmă așteptările. Și probabil că mulți dintre ei, în secret, au un dispreț și/sau o neîncredere profunde față de politicieni dar și față de stat și angajații acestuia. Nu este de ignorat în acest context nici contrastul pe care îl sesizează între cultura corporațiilor (ritualizată în sesiunile de dezvoltare personală și seminariile motivaționale) prin care trec și ineficiența aproape la fel de festivă a structurilor statului în toate operațiunile lor.


Capitaliștii, deținătorii banilor și ai companiilor, investesc la rândul lor resursele pe care le au în acest conflict în funcție de interesul/miza acestuia. Așa cum e ușor de ghicit, avem de-a face cu grupări opuse, determinate de modalitatea predominantă prin care  realizează profiturile. Cei care au acumulat bani, bunuri și oameni prin relații privilegiate cu statul, sau se bazează pe această strategie, se situează în mod natural împotriva luptei anti-corupție și probabil că se lamentează că această luptă blochează sectorul de afaceri (argumentele lui Sebastian Ghiță din celebrele sale înregistrări sunt în acest registru). Cei care se descurcă relativ bine chiar și în absența tranzacțiilor  cu statul se implică de partea contestatarilor fie pentru că nu le convin politicile fiscale ale Guvernului (și văd în susținerea mișcării o cale indirectă de a slăbire a unei autorități pe care o sesizează ca fiind mai degrabă dușmănoasă decât parteneră) fie pentru că întrezăresc un pericol comercial în relaxarea politicilor anti-corupție. Cu alte cuvinte anticipează în această perspectivă un avantaj pentru anumiți concurenți și un risc comercial semnificativ pe termen lung. Evident că a doua categorie este mult mai importantă cantitativ, indiferent de metrica pe care o aplicăm, decât cea dintâi. Avantajul primilor (li se mai spune oligarhi în anumite cercuri) este că dețin relațiile privilegiate cu actorii puterii (și cu mass media), inclusiv încrederea reprezentanților acesteia, astfel că își pot transforma intențiile și interesele mult mai eficient în politici.

Sinteza

Rândurile de mai jos sunt simplificatoare dar lămuritoare sper.

Într-o parte descoperim, alături de politicienii de toate riturile, funcționarii de rang înalt, majoritatea televiziunilor de știri și capitaliștii care întrezăresc un profit în afacerile privilegiate cu statul. Să-i denumim coaliția A. 

De partea cealaltă avem oamenii din structurile din justiție și servicii secrete (mai ales DNA și SRI), funcționărimea de rang inferior, președintele, tineretul educat din marile orașe și firmele care au interes într-o intervenție cât mai redusă a statului în jocul economic. Acestora le spunem coaliția B.

Destul de clar este că în fața publicului avem un conflict în interiorul statului, între clasa politică pe de o parte și sistemul de justiție și cel de siguranță națională pe de alta. Unii îl denumesc lupta democrației cu statul polițienesc. Alții îl consideră ca fiind războiul poporului împotriva oligarhiei prădalnice care a luat ostatec parlamentul. 

În spatele acestui conflict între structuri de putere din interiorul statului se află, evident, forțe și contradicții mult mai puternice.

Pare plauzibilă interpretarea că momentul la care asistăm este doar un episod al competiției dintre rețelele de interese ale capitalului (autohton și internațional) care este exclus din rețelele de captură a statului și care ar fi avantajate în demersurile economice de domnia legii, pe de o parte - și acele rețele de capital (predominant autohtone dar cu puternice legături cu interese străine de asemenea)  care sunt capabile să reziste competiției și să prospere doar prin simbioză cu structurile politice și de stat.

Războiului prin procură dintre capitaluri i se asociază și un conflict social latent. Tinerii de care vorbeam (activi, educați, urbani), reprezentanți ai clasei mijlocii (noi, pentru că una veche nu am avut) se simt excluși de la resursele pe care le distribuie statul și vor o parte mai mare din acestea și, mai ales, din puterea de a o distribui. Masele paupere sau în risc de sărăcie, dependente de transferuri directe sau indirecte de la stat privesc cu invidie de clasă prosperitatea sofisticată a noii clase mijlocii urbane și consideră că corporațiile și angajații acestora nu contribuie destul la solidaritatea socială. Dar despre acest conflict social merită să vorbim mai pe larg. Altădată.

Un observator atent nu poate ignora influența mai mult sau mai puțin discretă a contextului geopolitic și a unor puteri externe în această ecuație dar, deși nu sunt variabile ne-neglijabile, nu vreau să mă refer la ele acum. Actori importanți din afară pot destabiliza sau, dimpotrivă, pot reechilibra un raport de putere.

Este în bună măsură clar faptul că încleștările politice din ultimii 12-13 ani cel puțin au avut ca forțe motivatoare preponderent aceste două conflicte. Pentru a da lovituri decisive, tactica predilectă a coalițiilor de tip A a fost cea legalistă: bazându-se pe prezența aproape ubicuă în aparatul de stat, în punctele cheie, a încercat întotdeauna să elimine adversarii folosind șiretlicuri legal-administrative. Exemplul suspendărilor lui Băsescu, al celebrei marți negre sau al OUG 13 indică în această direcție. În măsura posibilităților, coaliția B a recurs la mijloace similare iar ambele au apelat, când s-a putut la mișcări de stradă (ianuarie 2012, Colectiv iar în antichitatea post-1990 mineriadele sunt exemple de manual) pentru a înlătura sau ține sub control adversarii aflați în situația de a controla puterea.

Ce se va întâmpla?

Nici coaliția A nici coaliția B nu se vor opri aici fiecare având motivațiile necesare și resursele pentru a încerca să maximizeze rezultatele. Inițiativa, din diverse motive, este a coaliției A.

Pe termen scurt, PSD-ul și aliații săi mai sus numiți vor încerca să pună în aplicare programul în ceea ce privește politicile anti-corupție străduindu-se, în același timp să conserve și/sau să sporească electoratul propriu prin măsuri specifice.

Iohannis și aliații săi vor încerca să țină sub control gesturile cu mare potențial dăunător ale adversarilor, pregătind, în același timp, mobilizarea pentru viitoare mișcări de stradă și, mai ales, pentru viitoare alegeri. Mișcările de stradă nu vor fi suficiente pentru a opri acțiunile de legiferare anti-anti-corupție susținute de o largă coaliție (Guvern, Parlament, Curtea Constituțională, presă) și, în ciuda așteptărilor optimiste ale celor raliați în jurul președintelui Iohannis, contestarea nu va reuși să șubrezească într-o măsură suficientă susținerea pentru PSD în zonele socio-economice pe care se bizuie din punct de vedere electoral.

În pregătirea viitoarelor alegeri, sunt de așteptat investiții masive în medii și activități de informare și formare mai mult sau mai puțin convenționale favorabile ideologiei clasei de mijloc (drepturi și libertăți, educație civică, voluntariat și activism, responsabilitate civică, multiculturalism etc.). În fața unei astfel de desfășurări nu este de exclus o reacție de factură erdoganist/putinistă a puterii. Autohtonismul, naționalismul, tradiționalismul ar fi replicile ideologice normale ale puterii în fața ofensivei politice a clasei de mijloc și a capitalurilor internaționale.

Variabila cea mai importantă ca efect în următoarele evenimente nu sunt protestele ci contextul geopolitic. În contrast cu suspendările lui Băsescu și cu Marțea Neagră, evoluțiile actuale par a avantaja coaliția politicienilor de la putere (coaliția A) atât pentru că vor slăbi influența partenerilor strategici ai României dar și pentru că discursul dominant la nivel european pare a vira către unul naționalist-tradiționalist.

Sursa foto: Facebook


Un comentariu:

Răzvan spunea...

Cum vi se par evenimentele curente, in lumina celor scrise acum 10 luni?
Tot Coaliția A pare a fi avantajată?