Asociaţia Sociologilor din România (sau Asociaţia Română de Sociologie :-) ) nu există! Există în drept dar nu există în fapt. Este o organizaţie care nu ştie ce şi câţi membri are, în care nu se plătesc cotizaţii şi care, în general, nu oferă nimic membrilor săi ipotetici. Din punctul meu de vedere este o organizaţie care întruchipează foarte bine tendinţa românească de a menţine organizaţiile fără conţinut, beneficiind doar de atributele sale formale. Conţinutul presupune efort şi responsabilitate iar de aşa ceva nu are nevoie nimeni, nu-i aşa?
Ce a făcut ASR, din câte ştiu eu? A supravieţuit simbiotic (ca să folosim un eufemism) pe lângă instituţii universitare, cel mai mult pe lângă Universitatea din Bucureşti, ai căror oameni au asigurat permanent conducerea formală. Au fost organizate câteva "conferinţe" ASR (Oradea, Cluj) dar meritul acestora revine în totalitate facultăţilor gazde şi în nici un fel asociaţiei, care nu a contribuit defel la reuşita sau poate nereuşita acestora. La nivel practic, indiferent ce s-a discutat la aceste conferinţe, nu s-a întâmplat nimic apoi, marcându-se totuşi, de fiecare dată, succesul de a fi avut întâlnirea anuală. Ce să mai vorbim de alegerile din 2005, atât de plastic povestite în Caţavencu! Cea mai curajoasă iniţiativă a fost tot atunci, când conducerea asociaţiei s-a pus în remorca unor institute de sondare a opiniei publice, solicitând introducerea unor mecanisme anticoncurenţiale în furnizarea serviciilor de profil.
Dacă aş începe să povestesc ce lipseşte ASR, nu aş termina în zeci de pagini. Aş sublinia, din nou, câteva deficite inacceptabile:
- ASR nu oferă nimic membrilor, motiv pentru care nimeni nu e interesat să contribuie la activitatea ei
- ASR e identificat prea mult cu sociologia universitară, mai ales cu o minoritate (elită ar fi prea mult spus) concentrată la Cluj şi Bucureşti
- ASR nu are nici o identitate, ba mai mult, pentru mulţi dintre cei tineri ea nu există nici măcar formal sau are o imagine negativă
Nu o să detaliez soluţiile personale pentru această situaţie. Ceva trebuie făcut, deoarece sociologii au nevoie de o asociaţie profesională, dar nu în forma în care ea (nu) există acum!
9 comentarii:
Din pacate ASR este mai mult decat o forma fara fond. Ea oglindeste starea de fapt a sociologiei romanesti actuale (si viitoare). ASR arata si lipsa unei directii corecte a profesiei ca atare, dependenta ei mult prea mare atat de campul politic cat si de cercurile de interese finainciare. ASR prezinta si carentele din caracterul stiintific al sociologiei romanesti actuale. De aceea nimeni nu spune si nu face nimic.
Acel 'de aceea' nu imi este clar. Sugerati ca lipsa de actiune este explicata de faptul ca 1) ASR e aservit unor 'cercuri' si 2) membri au carente stiintifice?
1. Da
"- ASR e identificat prea mult cu sociologia universitară, mai ales cu o minoritate (elită ar fi prea mult spus) concentrată la Cluj şi Bucureşti"
2. Da
"Au fost organizate câteva "conferinţe" ASR (Oradea, Cluj) dar meritul acestora revine în totalitate facultăţilor gazde şi în nici un fel asociaţiei, care nu a contribuit defel la reuşita sau poate nereuşita acestora. La nivel practic, indiferent ce s-a discutat la aceste conferinţe, nu s-a întâmplat nimic apoi, marcându-se totuşi, de fiecare dată, succesul de a fi avut întâlnirea anuală. Ce să mai vorbim de alegerile din 2005, atât de plastic povestite în Caţavencu! "
Si, intr-adevar
"Dacă aş începe să povestesc ce lipseşte ASR, nu aş termina în zeci de pagini."
Dar care sunt argumentele in favoarea:
1. Independentei ASR?
2. Profesionalismului stiintific al membrilor ASR?
Am astepta totusi opiniile lui "Anonymous" de la ora 10:15 PM. Poate exista argumente, totusi.
Anonimul de la 10:15 pm este Adi Hatos care are probleme cu postarea comentariilor/raspunsurilor la comentarii.
La cele 2 intrebari nu am raspunsuri foarte satisfacatoare. Daca 'cercuri' inseamna centre cu resurse de prestigiu deosebite nu vad nici o problema. Toate (sau aproape toate) organizatiile 'normale' sunt dominate de coalitiile celor care detin in cea mai mare cantitate ceea ce contituie miza competitiei din camp (in cazul nostru, prestigiul este o miza legitima, iar daca prestigiul se ingramadeste la Cluj si Bucuresti este foarte bine). Daca 'cercuri' inseamna ceva mai ocult atunci ...nu e bine. Pacat ca nu pot sa imi dau seama care ar fi aceste aspecte din umbra. Care, poate, exista...
2. Sociologii romani, buni, rai (in sens absolut, e greu sa definesti sociologul 'competent) sunt ca si inexistenti in dezbaterile internationale ale disciplinei. Oare exista vreo revista de sociologie indexata in bazele de date internationale?
Ufff, parca as vorbi cu omul cu masca din Amadeus.
Anonimul de la 10:15 pm este Adi Hatos care are probleme cu postarea comentariilor/raspunsurilor la comentarii.
La cele 2 intrebari nu am raspunsuri foarte satisfacatoare. Daca 'cercuri' inseamna centre cu resurse de prestigiu deosebite nu vad nici o problema. Toate (sau aproape toate) organizatiile 'normale' sunt dominate de coalitiile celor care detin in cea mai mare cantitate ceea ce contituie miza competitiei din camp (in cazul nostru, prestigiul este o miza legitima, iar daca prestigiul se ingramadeste la Cluj si Bucuresti este foarte bine). Daca 'cercuri' inseamna ceva mai ocult atunci ...nu e bine. Pacat ca nu pot sa imi dau seama care ar fi aceste aspecte din umbra. Care, poate, exista...
2. Sociologii romani, buni, rai (in sens absolut, e greu sa definesti sociologul 'competent) sunt ca si inexistenti in dezbaterile internationale ale disciplinei. Oare exista vreo revista de sociologie indexata in bazele de date internationale?
Ufff, parca as vorbi cu omul cu masca din Amadeus.
Intre 1 si 2 exista o relatie sa zicem (pretios termen)...de interconditionare reciproca (sau dialectica, ufff!). Si raspunsul depinde in mare masura de echilibrul gasit intre mai multe planuri:
1. intern vs. extern
2. calitativ vs. cantitativ
3. recurs la istorie vs. interes fata de viitor.
Daca apleul comunitatii sociologilor este (ca in prezent) strict numai pentru unul din termenii oricarei relatii atunci se ajunge la starea de fapt actuala. Fie cazul “prestigiului” (mmmttttzzz, frumos concept...pacat ca nimeni nu il stuiaza ca lumea in Romania actuala) aplicabil sociologiei romanesti. El se construieste majoritar de-a lungul axelor:
1. intern (acord total cu afirmatia inexistentei sociologilor romani in dezbaterile internationale; se poate adauga si numarul de citari in lucrari publicate in exterior si care sa nu fie opera unor autori romani-cantitativ cam care ar fi situatia?)
2. cantitativ –exemplul clar actual ar fi “explozia” numerica a celor care sunt absolventi de sociologie paralel cu mentinerea unei multimi reduse de “organizatii” care isi atribuie calitatea de a activa in plan “sociologic”. Apare un fenomen de “disolutie” identitara (iar subiect interesant de studiu – cati absolventi de sociologie practica efectiv sociologia dupa 5 ani de la absolvirea facultatii-analiza cost-beneficiu). Cati sunt intr-adevar “sociologi”?.
3. recursul la istorie - a cauta sa reeditezi un model “clasic” (fie el oricat de onorabil) in conditiile unei societati diferite, asa cum este cea a Romaniei actuale, duce la “inchiderea” disciplinei in sine, la refuzul dialogului si a negocierii cu alte domenii (interesant de vazut in acest sens relatiile dintre detinatorii “prestigiului” din sociologie cu cei care detin “prestigiul” in alte campuri academice. De exemplu, cati sociologi sunt membrii ai Academiei Romane si cati sunt invitati sa conferentieze la universitati de prestigiu din strainatate in comparatie cu alte domenii: matematica, fizica, chimie sau literatura, istorie etc. Apelul la perioada 1977-1989 nu mai este totusi valabil acum-au trecut 17 ani timp in care asa cum exista catedre de matematica formate din romani in Occident ar fi putut exista si o catedra de sociologie formata din ei undeva, la o mare universitate).
In fapt daca ASR (si sociologia romaneasca in general) este in starea de fapt actuala acest lucru este un rezultat al
1. lipsei referentului extern-suntem “foarte buni” dar in comparatie cu noi insine.
2. centrarii pe cantitativ (uman, vezi anterior, dar si din punct de vedere al performantei stiintifice-X conteaza in domeniu pentru ca este autorul a 10 carti si a 30 de articole publicate intern nu pentru ca are o unica teorie calitativ superioara validata de comunitatea externa).
3. recursului la istorie-de aici organizarea greoaie si anacronica a ASR in conditiile unei lumi moderne, plurifatetate, diferite, mobile.
Rezumand, ASR este si ramane o forma fara fond, care (aidoma sociologiei romanesti in marea ei majoritate) cauta sa isi construiasca “prestigiul” prin:
1. apelul la trecut (cate sectii diferite, corespunzatoare sub-ramurilor sociologiei are ASR sau, mai direct, cate discipline “de ramura” din sociologie sunt incluse in curricula universitara actuala din facultatile anterior citate ca centre urbane ce detin “prestigiul”?);
2. recursul la argumente cantitative legate de “masa critica” a indivizilor necesari pentru ca ca profesia sa o atinga in viitor o mai mare vizibilitate sociala (o lege a infinitului mic spune ca “orice cantitate din infinit este egala cu infinitul”- intrebarea este: care este limita cantitativa a infintului in cazul de fata?)
3. justificari si criterii stabilite strict in plan intern care exclud orice tentativa de a realiza comparatii si de a vedea exact unde te afli.
In fapt, din pacate, a discuta despre ASR inseamna sa prezinti o imagine “clara”, nesubiectiva a starii sociologiei romanesti actuale, ceea ce vad ca nu este ... un subiect de interes sociologic, dialogul fiind intre...sa zicem Anonymous (frumos film, intr-adevar...poate despre el ar fi fost o discutie mai animata) si titularul blogului de fata.
Anonimul a formulat un raspuns amplu care merita un raspuns pe masura. Al meu va fi scurt, punctual sper, totusi, nu dezamagitor.
Sunt de acord cu diagnosticul pe 3 puncte, dar nu subscriu la toate corolarele si nici la abordarea de ansamblu (cum ar veni, la 'paradigma').
O sa ma refer doar la cateva puncte discutabile din argumentatie.
"2. cantitativ –exemplul clar actual ar fi “explozia” numerica a celor care sunt absolventi de sociologie paralel cu mentinerea unei multimi reduse de “organizatii” care isi atribuie calitatea de a activa in plan “sociologic”. Apare un fenomen de “disolutie” identitara (iar subiect interesant de studiu – cati absolventi de sociologie practica efectiv sociologia dupa 5 ani de la absolvirea facultatii-analiza cost-beneficiu). Cati sunt intr-adevar “sociologi”?."
Este un arugment tipic pentru un oarecare vocationalism sociologic care ignora faptul ca sociologia, daca nu o confundam cu altceva, este o disciplina academica si de cercetare. A intelege restrictia asta ne-ar putea elibera de tanguielile celor care se plang ca nu isi fac meseria prin birourile administratiei sau trudind la patroni dupa ce au citit Durkheim ori Coleman. (in cazul fericit in care au citit, evident). In situatii similare sunt multi absolventi de filosofie sau de stiinte politice dar se pare ca ei percep mai realist posibilitatile pe care le ofera piata muncii. De aici, eliptic de cateva deductii, putem extrage si un talc (analog cu teoriile nationalismului de pe linia Barth/Anderson): mai mult decat furnizor de servicii concrete, o asociatie profesionala poate fi un creator si sustinator al identitatii profesionale despre care spuneti, cu temei, ca s-a diluat.
..."recursul la istorie - a cauta sa reeditezi un model “clasic” (fie el oricat de onorabil) in conditiile unei societati diferite, asa cum este cea a Romaniei actuale, duce la “inchiderea” disciplinei in sine, la refuzul dialogului si a negocierii cu alte domenii"
Inchiderea domeniului are nevoie de recursul la istorie si nu invers cum se indica in ipoteza dintre ghilimele. "Corifeii" domeniului comunica, de fapt, dar numai la nivel formal (delegatii, sedinte, sesiuni, plenare etc.) dar nu se implica in dezbateri de substanta pentru ca sunt riscante. Acest minimax al supravietuirii institutionale a fost foarte bine insusit in deceniile de abulie ale totalitarismului si foloseste de minune in continuare.
Sociologii au pareri dar se feresc teribil sa le exprime. Fiind atat de timorati in raport cu responsabilitatea, nu mai pot juca decat roluri decorative.
Revenind la istorie (cred ca va referiti la apelurile ritualice la Scoala Sociologica de la Bucuresti) , desi ar avea probabil rostul de a legitima actualele structuri ale sociologiei, invocatiile nu au facut decat sa lipseasca de forta credintei sau a mitului si bruma de traditie sociologica din Romania. (Clasicizarea, adica absolvirea de critica, l-a sterilizat pe Eminescu).
Nu sunt de acord nici nu abordarea 'holista'. Holismul este perspectica onorabila dar de multe ori este vagauna in care se ascund Casandrele. In fond in ASR, ca si aiurea in Romania, lipseste civismul - disponibilitatea de a te bate pentru binele comun si pentru principii. Asta inseamna si curajul de a spune adevarul.
Ar mai fi de facut comentarii, dar e tarziu.
Da, din multe puncte de vedere este...cam tarziu. Intrebare: Daca ceva-X-este neviabil ("Mort") atunci solutia nomala si naturala nu este cea de a fi inlocuit cu Y ("Viu")? Greu, greu...ar insemna pur si simplu...o optiune clara intre doua alternative si asa se poate sa apara concurenta, elementul lipsa, referentul extern. Dar asa ceva e posibil poate in oricare alta parte nu in Romania actuala (de!"prestigiul" nu ne lasa). Si ar mai fi multe de zis, dar, e cam tarziu.
Trimiteți un comentariu