Noi gânduri despre sociologia românească

Multă lume vorbeşte despre sociologia românească în termeni de criză sau, oricum, resimte momentul acesta ca fiind dificil pentru disciplină chiar dacă detaliile diagnosticului pot fi radical diferite, precum în opiniile recente ale profesorilor Zamfir si Rotariu din "Sociologie Românească". Pentru că am timp, îmi permit să fornulez câteva idei în această "cestiune".

În primul rând, care sunt simptomele crizei? Cred ca sociologii reflexivi (adică nu cei care au doar o diplomă în domeniu şi freacă menta prin birouri aşteptând concediul) sunt nemulţumiţi că:
- Profesia are un prestigiu, şi beneficii consecutive, scăzute. Deşi mulţi dintre sociologi se visează "ingineri sociali", consultanţi, eminenţe cenuşii, mentaţi, etc., situaţiile de acest gen sunt rare.
- Profesia are o reprezentare confuză în public, adeseori degradantă (sociologii: cei care fac sondaje, pe care, dacă nu sunt păziţi, le falsifică)
- Catedrele de sociologie din universităţi sunt în permanent pericol datorită cererii reduse de studii în domeniu.
- La nivel internaţional sociologia românească este, practic, necunoscută iar sociologii români intră greu pe piaţa sociologică globală.

Aprecierile catastrofice asupra situaţiei actuale sunt normale, având în vedere aspiraţiile de status ale sociologilor, dar reflectă, cum am mai spus, şi neînţelegerea locului epistemologic al sociologiei care este, în primul rând o disciplină de cercetare, fundamentală (la fel ca şi fizica sau biologia, aflate în aceeaşi "aparentă" criză) şi, în al doilea rând, o metodologie pentru toate ştiinţele sociale - unde împarte un loc de frunte alături de psihologie. Restul ştiinţelor sociale, inclusiv cele economice se înfruptă copios din rezultatele interogaţiilor metodologice ale sociologilor. Reiterez, fără să insist, că încercările de salvare ale disciplinei (de fapt ale iluziilor de "ajungere" a multor pseudo-sociologi din universităţi) prin fragmentarea ei în mai multe discipline aplicative cu aparent succes pe piaţa muncii (managementul resurselor umane, management de proiecte, dezvoltare comunitară ş.a.) este sinucigaşă şi va lăsa chiar aceste specialităţi fără oameni capabili să participe la dezvoltarea lor. Dar poate că acesta este sensul curentului: în viitor sociologii din România vor fi şcoliţi afară,  sau doctori în sociologie veniţi dinspre alte discipline, pentru că în România toată lumea va face domenii "aplicative" (cu care îşi vor găsi la fel de greu locuri de muncă precum cu diplomele de socologie, dar asta e altă poveste...)

Faţă de această evaluare am un bonus recent: poate că sociologia românească este în criză, dar toată sociologia este într-o astfel de situaţie. După conferinţa de Sociologie a Educaţiei  a ISA, organizată în Cipru, la care am participat, câteva epitete sunt suficiente pentru a descrie situaţia ramurii: criză de identitate, criză paradigmatică, criză metodologică, criză de competenţă. Sincer, cu unele excepţii, ditamai conferinţă ISA nu a fost cu nimic mai bună decât câte o sesiune de comunicări organizată de vreo universitate provincială.

Două direcţii de urmat, generale, pentru a ieşi din această cercetare:
1. Sociologia trebuie să se concentreze pe cercetare. Asta înseamnă concentrarea disciplinei la nivel doctoral. Cu alte cuvinte, de dragul atractivităţii pe piaţa muncii, se pot face mai sexy specializările de sociologie, dar sociologia de calitate, materializată în cercetări şi publicaţii se poate relansa prin programe serioase doctorale.
2. Spargerea monopolurilor simbolice, şi nu numai, care blochează dezvoltare disciplinei. Câţiva "corifei" din 2-3 universităţi decid prin tot felul comiţii şi acces la o sumedenie de resurse mersul actual al disciplinei, promovând discreţionar "discipoli" discutabili, teme de dezbatere fără miză sau care compromit disciplina. Tot ei stau ascunşi prin cine ştie ce cotloane când e vorba de exprimarea unei păreri autorizate despre marile teme de dezbatere publică deşi se plâng că cei care realizează sondajele de opinie strică imaginea profesiei. Evident că se feresc să se angajeze într-o parte sau alta. E mai bine să fii în toate luntrile profitabile!

Recunosc că direcţiile mele sunt greu de urmat, chiar dacă uşor de spus!