Vestea plagiatului de care e acuzat Victor Ponta a produs o reacție dură din parteaUniversității din București care a prezentat cu mare tam-tam decizia și argumentația comisiei special întrunită pentru a judeca furăciunea care îi este imputată premierului. Deși cazul Universității din București este evident, Ministerul se face că plouă, pretinzând că este lipsit de instrumente juridice pentru a pedepsi actul de presupusă piraterie juvenilă al marelui lider.
Nu la fel de durăa fost reacția Universității din Oradea la dezvăluirile suficient de clare referitoare la pe atunci ministru al educației, Ioan Mang. Primul ministru, același Victor Ponta, într-un superb gest pe deplin oximoronic, și-a umflat mușchiul și l-a demis. Universitatea a discutat în comisiile ei cazul dar nu afost capabilă să adopte vreo rezoluție sau să ia o decizie acționând în realitate ca o nevastă paralizată de frica soțului cu palma grea și vorba aspră.
Două cazuri similare care au produs reacții constrastante ale universităților și aleguvernului care ne indică raporturile asimetrice cu capitalurile specifice pentru care universitățile se află în competiție. Deși tentația de a atribui discrepanța evidentă diferenței de curaj moral este mare.
Universitatea din București tânjește foarte mult să fie recunoscută ca una de elită la nivel internațional, poziția ei în câmpul universitar românesc nefiind defel contestată. Pentru a căpăta o statură internațională trebuie să acumuleze, pe lângă altele precum independența academică, puncte de respectabilitate care izvorăsc din reacțiile la situații de criză etică precum cea a mișmașului detinerețe al actualului prim-ministru. Colegii de la București nu au greșit în calculul lor: ministerul nu a retaliat cine știe ce – pentru că nu prea are cum– având în vedere că oricum ai învârti comisiile și consiliile naționale de pelângă Minister de reprezentanții Universității din București nu ai cum să scapi. Efectul mâniei guvernamentale a afectat persoane înlăturate din pozițiide putere din aparatul ministerial dar nu universitatea ca organizație. Gesturi mari poate pentru câte unul mai slabde înger dar mici pentru o universitate de nivel european, cum se vrea cea din București.
Universitatea din Oradea nu are, în schimb, asemenea pretenții, fiind preocupată, în schimb, să își asigure o relație prietenoasă cu locul din care izvorăsc resursele care îi sunt critice: banii și certificarea. Acestea depind de evaluări de multe ori discreționare în al căror caz absența platoșei prestigiului te face vasal al rețelelor și al reciprocităților. Forțarea dușmăniei principalului partid de guvernământ pare, astfel, aproape un gest eroic pe care greu îl putem aștepta de la diriguitorii Universității din Oradea sau de la managerii oricărei instituții de aceeași statură. În cazul foarte puțin probabil al unor gesturi epice de sancționare a unor colegi cu relații cu ‘puterea’ te poți trezi cu evaluări dușmănoase de la ARACIS, CNCS (care acordă finanțările pe proiecte de cercetare), CNATDCU (care acordă titlurile academice), oricât de independente se dau ele. Un risc pe care nu și-l asumă nimeni în locuri atât de îndepărtatede centrele puterii. Cred că sunt puțini cei de la Universitatea din Oradea care ar îndrăzni să pună în pericol salariile colegilor pentru vanități personale academice.
Așa că, până la urmă, totul se rezumă la afiliație, capital simbolic și distanța față de putere. Liniștea din ultimele luni ne arată ce săraci suntem în capital simbolic - pentru că numai pentru cineva respectat are sens să facă statementuri publice - și cât suntem de dependenți de structurile administrative.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu