Majoritarismul

În timp ce protestatarii din Blvd. Elisabeta se îngrijorează de generațiile viitoare în mod generic, o generație întreagă de la Roșia Montană s-a consumat așteptând să înceapă mineritul cu cianură. Sunt victimele aparentei indecizii a politicienilor care timp de 15 ani nu au zis nici că-i bălaie nici că ar fi laie lăsând oamenii să se caftească în jurul drobului de sare. Indecizie la suprafață, strategie politică la adâncime – să părem că suntem cu toți și cu nimeni, să neutralizăm tema din punct de vedere comunicațional și, eventual, să beneficiem de sprijin mai mult sau mai puțin material și electoral din ambele tabere. Cuvântul popular potrivit aici e demagogie.

Micuțul Ionuț e victima aceleiași demagogii a politicii în toate luntrile: luptăm cu câinii vagabonzi dar nu-i stârpim că se supără apărătorii necuvântătoarelor și rămânem și fără obiectul muncii – atribuirea contractelor de sterilizare, adăpostire etc. Apoi când suntem luați la întrebări dăm vina pe natură în general (cățeii se înmulțesc prea repede) și pe natura umană în particular proiectând indecizia asupra celor care întreabă (vreți un tratament uman pentru animale sau nu?)

La Oradea primarul Bolojan a arătat că se poate și altfel. Acolo unde Filip a dat înapoi, cu coada între picioare, în chestiunea podului Sovata de pildă, primarul PNL a intrat fără remușcări peste interesele minorității din zona Podului de Pontoane în favoarea majorității de automobiliști care fac traseul Rogerius-Calea Aradului. Nici în chestiunea parcului Mihai Viteazu (fost Olosig) primarul nu a avut prea multe menajamente pentru minoritate iar exemple de acest fel se pot găsi, mai ales în istoria recentă a orașului.

Sunt două feluri de a face administrație de către conducerea politică. Prima, mai răspândită, aș denumi-o majoritarism relativ în timp ce al doilea ar fi un fel de majoritarism autoritar. Amândouă au avantaje și dezavantaje evidente, din multe puncte de vedere. Demagogia de genul celei din jurul Roșiei Montană nu face bine nimănui, așa cum nici o amânare nu rezolvă o boală, iar mimarea la vedere a democrației, mațele aparatelor de lobby fiind perfect vizibile în toată istoria asta, nu face decât să macine încrederea în democrație și dialog. Paradigma cealaltă poate fi eficientă, dă impresia de determinare, acordă o reverență reținută dezbaterii și avertizează pe membri majorităților prezente că se pot trezi oricând în situația de minoritate cu pumnul în gură. Are totuși avantajul că mișcă lucrurile.

Dacă ar fi depins de Ilie Bolojan s-ar fi rezolvat probabil demult atât dilema de la Roșia Montană cât și cea a cățeilor vagabonzi. Oare?