Salvati totul!

Situația mea

În anii din urmă am plătit diverselor mâini întinse ale statului zeci de mii de lei cu titlu de impozit (pe venit mai ales) sau contribuții. Nu mă plâng, am avut venituri acceptabile. Și mi se pare sănătos la cap, obligatoriu chiar, să contribui la lucrurile comune care constituie civilizația și pentru care statul are nevoie de bani.

Mi-a venit rândul - din nou, în 3 ani! - la inspecție fiscală în urma cărora s-a ajuns la concluzia că unele din deplasările pentru care am solicitat deducere din plata impozitului pe venit nu au legătură directă cu realizarea de venituri așa că voi fi obligat la plata unui impozit suplimentar și a penalităților aferente de câteva, multe, mii de lei.

Nu discut logica în baza căreia se judecă relația dintre o cheltuială, pe care o socotesc investiție și obținerea de venit. Oamenii ANAF-ului aplică mecanic niște metodologii și instrucțiuni. Dacă Ministerului Finanțelor îi vine o altă idee trimite mâine o adresă care poate răsturna complet logica respectivă.

M-am enervat

Mi se pare penibil însă faptul că, în timp ce organele statului sunt ocupate să hingherească belească fiscal pe cei vreo 15% dintre români care chiar produc valoare adăugată, lasă să se dezvolte și să prospere o adevărată junglă mafiotă care distruge natura (dar și aici, aici sau aici) dar și umanitatea din noi (sau aici și aici). Nu e de mirare, totuși, că lucruri de genul acesta perpetuează liniștit în ignoranța totală a ochiului orb al statului. Unora din mafioții autohtoni autoritățile le organizează chiar spațiul de desfacere sau sunt protejați de rudele sau prietenii lor înfiltrați într-o poliție care seamănă prea  puțin cu ceea ce ar trebui să fie.

Clarificarea conștiinței de clasă

Nu cred că e exagerare să spui că în umbra protestelor pro- și contra RMGC se află opoziția  mocnită dintre minoritatea activă și contributoare netă la bunurile publice, pe de o parte, și majoritatea captivă în plasa rețelelor criminale a căror modalitate de producție se reduce de cele mai multe ori la exploatarea resurselor naturale sau a celor umane, activitate pentru care în mod necesar trebuie să apeleze la violență, la corupție și, cu necesitate, la protecția politică. Câteva raționamente simple sunt de ajuns pentru a demonstra faptul că cei care susțin proiectul minier de la Roșia Montană pe criterii economice sunt fie ipocriți fie dau dovadă de un caz tipic de falsă conștiință. Încercările de a asimila protestele cu conspirații de-ale lui Soros, cu cripto-legionari sau cu revizioniști unguri nu sunt decât răuvoitoare ori idioate de-a dreptul.

Situației de față putem să îi zicem, cvasi-sociologic, luptă de clasă, între clasa de mijloc și restul, sau chiar și între generații (activii din clasa de mijloc urbană și descendenții lor, hipsterii, contra restul). Faptul că celor puțini dar productivi li s-a ridicat de pe ochi vălul iluziilor în care s-au legănat într-o fraternitate absurdă cu diverșii impostori și ventriloci vreme de peste 15 ani e un eveniment extraordinar. Chiar și numai pentru acestea manifestațiile anti-RMGC constituie un moment luminos al istoriei contemporane a României.  Rămâne de văzut ce iese din situația de acum, dacă epifaniile sunt destul de clare (:-)), dacă mișcarea se permanentizează, dacă reușește să capitalizeze politic, dacă politicienii (semi-infractori) vor înțelege pericolul în care se găsesc sau vor forța un conflict deschis cu societatea bizuindu-se pe cantitățile pe care le au, teoretic, sub control.