Albine la Campia Turzii

Nu-i ieftin sa fii roman!

Afisul asta l-am fotografiat in Creta, toamna anului trecut. Cel mai scump ieseau la transferuri conationalii nostri. Oare pentru ca ar fi fost mai putin importanti numeric decat celelalte natiuni de pe afis, ori pentru ca firma are o pozitie de cvasimonopol pe piata romaneasca?

Un an de pilot automat

La mai bine de un an de la ocuparea triumfală a mandatului de către actualul primar apetitul pentru bilanţuri nu pare a fi prea mare. S-ar putea zice că e un semn bun pentru Ilie Bolojan: opoziţia, care ar trebui să-i numere nodurile din papură, nu există sau nu are ce număra. Sau, nu e de bine, ar zice cârcotaşii: lăudătorilor le vine greu să găsească argumente în panegirice.

Citeste mai departe la http://www.informatiadevest.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3173:un-an-de-pilot-automat&catid=89:opinii&Itemid=33

Sindromul Spiru Haret: ce se poate face?

Una dintre tâmpeniile repetate destul de frecvent în timpul scandalului despre universitatea Spiru Haret a fost că nu se justifică vreo intervenţie administrativă deoarece piaţa le va rezolva pe toate. Trec peste reaua credinţă cu miros de norme şi cumuluri pe la universităţi private a vajnicilor şi insoliţilor apărători ai economiei de piaţă citaţi mai sus. Uimitoare mi s-a părut, în schimb, lipsa de reacţie a celor câţiva specialişti în educaţie de la noi, care ar fi putut lămuri publicul cu privire la funcţionarea cererii şi ofertei de diplome într-o societate modernă. Teza mea este că acreditarea ministerială a programelor de studiu intră în contradicţie cu validarea prin mecanisme de piaţă a diplomelor, statul român trebuind să ia o decizie clară în privinţa tipului de certificare pe care îl promovează. Citeste restul la http://www.informatiadevest.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3100:sindromul-spiru-haret-ce-se-poate-face&catid=89:opinii&Itemid=33

Educatia: paralelogram

Uite, de asta trebuie un inginer in fruntea Ministerului Educatiei si Etc. Tanti Margaret Archer zice despre sistemele de invataman moderne (in 1982, la pagina 43) ca...

'In short, with its vast increase in size and scope the system does take on a life of its own, but because this represents the resolution of a parallelogram of corporate and primary pressures, the result is not something that anybody wants.'

Oradea 2.0

Primarul Oradiei s-a întâlnit acum câteva zile cu bloggerii din oraş. Câţi dintre cititorii obişnuiţi ai ziarelor sau dintre spectatorii televiziunilor au aflat despre acest eveniment sau pe câţi i-a interesat, nu ştiu. În schimb, în mica lume a activiştilor online din Oradea întâlnirea a produs o oarecare emoţie. Reacţiile care au urmat au devoalat imediat una dintre consecinţele neplăcute ale comunicării pe net: încurajarea criticii sub camuflajul anonimatului. Cine a urmărit reacţiile pe blogurile dedicate vieţii publice locale (eu îmi bazez expunerea pe www.oradeanul.com) a putut constata cu uşurinţă că majoritatea au fost negative. Unul povestea, nu fără umor, că nu a mai ajuns la întâlnire pentru că şi-a rupt maşina într-o groapă de pe Cazaban.

Citeşte mai mult..

Va mai amintiti de Karnoouh?

http://revistacultura.ro/blog/2009/07/criza-universitatii-–-criza-societatii-o-analiza-de-claude-karnoouh/

Neprihănitul

Neprihănitul

În timp ce producţii extrem de costisitoare, copiate adeseori dupã poveştile de succes mediatic de pe-afară, dau chix pe bandã rulantă, Mircea Badea, cu un pupitru, un scaun şi alte câteva detalii minore de recuzitã reuşeşte să bată cu emisiunile lui toate socotelile de audienţă pe intervalul lui orar. Pălăvrăgeala lui solitară este urmărită cu nesaţ de milioane de oameni. Surprinzător este că îşi găseşte mulţi dintre fani în rândul publicului educat din mediul urban. Este, deci, un personaj al cărui succes merită analizat chiar mai mult decât alte exemple similare, precum Dan Diaconescu sau, odinioară, Florin Călinescu.

Citeşte mai mult...

Rãzbunarea tocilarilor se reprogrameazã

Când întregul meu sistem de apreciere a clasei politice româneşti se clătina mai tare, stupefiat de atacurile curajoase ale ministrului Educaţiei împotriva unei megatarabe de diplome universitare, replicile din interiorul partidului căruia îi aparţine ministrul mi-au redat sentimentul de securitate ontologică. Citiți restul la... http://www.informatiadevest.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2995:razbunarea-tocilarilor-se-reprogrameaza&catid=89:opinii&Itemid=33

Din motive electorale, aparent, pesedistii vor sa o mazileasca pe
Cati. Sa intelegem ca PSD-ul considera mai valoroase voturile
absolventilor si cadrelor Spiru Haret decat pe cele din alte zone
universitare? Sau ca mafia universitatilor private are un lobby
puternic la PSD?

http://m.cotidianul.ro/pages/article.aspx?id=44556&topicid=1

Zi-le Costi

Cand ii lasa mogulul baietii de Cotidianul la sunt chiar isteti.

http://m.cotidianul.ro/pages/article.aspx?id=44415&topicid=3

Gata, de acum suntem suntem oameni mari (tribut `regelui`)

de Adrian Hatos

Nu au trecut douăzeci de ani de când un oarecare filosof ne ameninţa cu „sfârşitul istoriei", cu moartea neghentropică a conflictelor şi emoţiilor politice în calmul de moarte al liberalismului şi al economiei de piaţă.  Istoria însăşi îi dă palme filosofului prin zilnice buletine de ştiri, după cum bine ştim. Totuşi, catatonia ideologicã a societăţii de consum înfioară periodic, ca într-o convalescenţă îndărătnică, lumea care se trezeşte deja buimacă din somnolenţa societăţii postmoderne, a efemerului, a ironiei şi a consumului isteric.

Restul, in Informatia de Vest

http://www.informatiadevest.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2960:gata-de-acum-suntem-oameni-mari&catid=89:opinii&Itemid=33

Testament (dedicatie pentru Octavian)

Se face lumina

Au tăcut până le-au tăiat salariile. Acum iese la suprafață mizeria. Ia citiți de aici:

http://www.reportervirtual.ro/2009/07/plec-definitiv-din-presa-de-sila.html

Din gresala in gresala, spre victoria finala

http://www.gandul.info/scoala/exclusiv-universitatile-spiru-haret-si-petre-andrei-au-fost-scoase-in-afara-legii-56-000-de-absolventi-in-aer-andronescu-pentru-gandul-aceste-diplome-nu-respecta-legea.html?3934;4629389

A fost nevoie de o tâmpenie a academicienilor de la „USH” ca sa e opreasca uzina?

Vacanța asta merg la munte

Fumoasă țară, păcat...

Două din primele trei mari campanii ale Ministerului Turismului au avut ca ţintă promovarea destinaţiilor de pe litoral. Se continuă, astfel, politica falimentară de susţinere a unui segment infim şi fără viitor al resurselor turistice ale ţării, promovat constant de toate guvernele de până acum în ciuda concurenţei fără şanse pe care plaje şi staţiuni din Spania, Grecia, Croaţia, Muntenegru, Turcia şi Bulgaria o fac în domeniul vacanţelor de vară.

Citeşte mai mult. In Informatia de Vest (m-au rugat băieții ăia să trimit cititori și pe pagina lor :-))

Ca orice sociolog, imi dau cu parerea despre migratia internationala

Noua Românie

de Adrian Hatos

Am petrecut câteva zile de vacanţă într-o regiune de pe litoralul spaniol al Mediteranei, în care locuiesc numeroşi români. Pe plajă, pe străzi, în magazine, am avut adeseori senzaţia că, în locul unei prezenţe inedite şi, uneori, insolite, cu care eram obişnuit, românii constituie, nu numai numeric dar şi prin modul de trai, o prezenţă naturalizată în peisajul social al Spaniei. Stridenţele care îi fac pe românii plecaţi în străinătate uşor de recunoscut oriunde în lume sunt aici mai puţin vizibile, totul lăsând impresia unei bune integrări în noua patrie.  Am vorbit în alt articol, vis-a-vis de turbulenţele asociate cu prezenţa concetăţenilor noştri din Italia, despre sindromul excluziunii asociat încrâncenării acumulării. Provizoratul, parazitismul şi degradarea care marchează o astfel de situaţie sunt greu de găsit la românii din regiunea Castellon. Am simţit, în schimb, o relaxare cu iz mic-burghez care se recunoaşte în abordarea vicisitudinilor crizei – şomaj, reducerea veniturilor, insecuritate economică – folosind soluţiile instituţionale şi sociale locale. În atitudinea românilor întâlniţi aici am simţit optimismul celor care fac faţă unor încercări grele ştiind că nu sunt singuri. Alături de familii şi conaţionali, cu care au ţesut o puternică viaţă comunitară, în ajutorul românilor cu probleme de criză sunt, adeseori, colegii lor spanioli, vecini şi chiar prieteni. Pentru că, spre deosebire de situaţia din Italia, aici românii au meritul, sau norocul, de a fi destul de bine acceptaţi de majoritate, care le atribuie puţine atribute negative în reprezentările colective. Sunt, cu alte cuvinte, bine integraţi.  Una dintre spaimele crizei a fost întoarcerea milioanelor de compatrioţi plecaţi la muncă în străinătate. Rămaşi fără muncă în ţările care le-au fost gazde temporare, aceştia nu ar fi avut nimic mai bun decât să se întoarcă la securitatea obiceiurilor şi relaţiilor din patrie. Aici ar fi presat piaţa muncii, prin simplu număr dar şi prin presupuse abilităţi suplimentare, făcând să scadă salariile din anumite zone ale economiei în care emigraţia masivă a produs raritate şi, implicit, umflarea veniturilor. În plus, felii importante din servicii şi comerţ s-ar fi împotmolit datorită prăbuşirii cererii întreţinute de aşa-zisele „remitenţe” din străinătate – pe româneşte, bani trimişi celor de-acasă. Regiuni ale ţării dependente de acest tip de comerţ, cu forţă de muncă – Nordul Transilvaniei sau Moldova se temeau de ce era mai rău.  Iată că am traversat mai bine de jumătate de an de criză iar tsunami-ul socio-economic nici măcar nu s-a iţit de pe direcţia anunţată a inversării fluxurilor de migraţie transnaţională. Potrivit statisticilor cele mai recente, contrazicând intuiţiile superficiale, numărul românilor întorşi este relativ mic iar sumele trimise de cei plecaţi nu au scăzut semnificativ faţă de cele din anul trecut.  Este din ce în ce mai clar că noua Românie din Spania reprezintă o realitate socială făcută să reziste unor încercări precum necazurile economice de acum. Prin numeroase legături – emoţionale, familiale sau economice – diaspora iberică a fost permanentizată. Poate că Irlanda, Anglia sau Germania au devenit suficient de ostile pentru a elimina firavele rădăcini pe care românii şi le creaseră în anii de exil, iar în viitor vom vorbi din ce în ce mai puţin de românii de acolo. Este posibil ca, în cele din urmă, Italia să cunoască fericirea eliminării pegrei româneşti cu care se luptă cu deosebită osârdie. În Spania însă cred, vom avea de-acum înainte o diasporă importantă, care va schimba radical relaţiile noastre cu civilizaţia iberică dar şi societatea spaniolă însăşi. Buna lor integrare, obligaţiile economice care, ironic, semnifică participare legitimă la viaţa societăţii gazdă şi lipsa continuă de orizont în locurile de baştină sunt cauze care fac fără „appeal” decizia întoarcerii în ţară. În plus, diferenţele economice dintre cele două ţări dar şi dorinţa familiilor de a fi reunite vor susţine, în continuare, emigrarea. Cu Mica Românie din Spanie, apărută în doar câţiva ani, trebuie să ne obişnuim toţi, pentru că va exista şi peste cincizeci.  Aparut in Informatia de Vest  http://www.informatiadevest.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2871:noua-romanie&catid=89:opinii&Itemid=33

Iezista esplicatii, tovarasi

De ce nu m-am făcut tinichigiu

de Adrian Hatos

Când preşedintele şi-a dat cu părerea despre dezechilibrul dintre oferta de tinichigii şi filosofi, multă lume a opinat că a executat în stilu-i atât de personal o lovitură de par în baltă. Părerea mea este că, deşi precipitat, nepremeditat, Băsescu a izbutit să atingă una dintre sensibilităţile actualei clase mijlocii din România. Mai mult, oferta de specializări şi mult clamata corelare a acesteia cu cererea pieţei muncii merită câteva minute de reflecţie. Este clar că Băsescu nu are nimic cu filosofii, cărora ar trebui să le fie recunoscător pentru susţinerea din ultimii ani, ci a intenţionat să sublinieze un diagnostic, de altfel comun în mediile burgheze convenţionale şi cele muncitoreşti, cum că şcolile din România furnizează prea puţini meseriaşi şi prea mulţi indivizi pregătiţi în mânuirea simbolurilor. Eu însumi, sociolog de meserie, trăitor într-un anturaj de alţii asemenea mie, găsesc adeseori cu dificultate un electrician, un tâmplar sau un instalator.   Am subliniat într-un articol anterior ironia şi ipocrizia acestei situaţii, în care cei din noua clasă mijlocie – funcţionari şi specialişti cu studii superioare – se lamentează că elita din care fac parte este prea numeroasă în timp ce numărul celor care ar trebui să îi servească în restaurante sau să le repare toaletele prea mic. Evident că situaţia ideală pentru cei din clasa mijlocie ar fi cea inversă, în care serviciile juriştilor, inginerilor, economiştilor sau asistenţilor ar primi recompense exorbitante, datorită rarităţii lor, iar diverşii meseriaşi s-ar autodepăşi contra unor onorarii mizere împinse în jos de supraofertă. Aşa, gânditorii noştri ar putea trăi în patria spiritului fără grija costisitoare a lipirii gresiei sau a reparării automobilului. Şi totuşi, are dreptate preşedintele? Un răspuns precis este dificil de înaintat. Neîndoielnic, piaţa muncii este saturată de absolvenţi de licee cu profil academic şi de licenţiaţi în domenii teoretice fără cine ştie ce perspective de carieră în domeniu. Pe de altă parte, dincolo de indolenţa vecină cu corupţia a instituţiilor de control ale Ministerului Educaţiei, pentru care actualul ministru îşi merită muştruluiala, situaţia actuală a ofertei de specializări este, paradoxal, rezultatul precis al corelării cererii cu piaţa muncii, dar nu de acum, ci din deceniul care a trecut. Actuala configuraţie a ofertei de calificări din şcolile medii şi cele superioare îşi are originea în criza economică şi industrială îndelungată din deceniul 90 al secolului trecut. Prăbuşirea producţiei ca şi cea a cererii de bunuri şi servicii a dus la o situaţie mizerabilă a celor specializaţi în aşa ceva şi, în general, o dependenţă masivă de stat a majorităţii populaţiei. Ne aducem aminte de inginerii taximetrişti, care deveniseră icoanele acestei crize pe la jumătatea deceniului trecut. Persistenţa recesiunii a indicat membrilor tinerelor generaţii dar mai ales părinţilor acestora că, odată cu Revoluţia, meseria a încetat să mai fie brăţară de aur, aceasta fiind înlocuită de o slujbă sigură la stat. În consecinţă, cererea pentru specializările vocaţionale s-a prăbuşit atât la nivel liceal cât şi la cel universitar, fiind înlocuită de atracţia aproape isterică pentru profesii „moderne”, care promiteau în conţinut manipularea simbolurilor (management, drept, ştiinţe politice, psihologie, comunicare), sugerând în fond potenţarea capacităţii de manipulare a oamenilor şi, în cele din urmă, realizarea pe această cale a unui status social înalt. Să nu uităm că, la legitimarea transformării radicale a ofertei de specializări, definitivată deja prin 1997, a contribuit şi cultul muncii fizice practicat fără odihnă de regimul comunist. Răsturnarea ordinii politice şi sociale a fost oglindită şi de inversarea ierarhiilor oficiale ale poziţiilor ocupaţionale. Din motive financiare dar şi cu justificare ideologică, o bună parte dintre meseriaşii cei mai buni din România au  ales calea exilului, îngreunând şi mai mult situaţia. Pe de altă parte, menţinerea specializărilor tehnice-aplicative, s-a făcut doar din motive de inerţie birocratică (aveam catedrele, profesorii, ce să facem cu ei, să-i dăm afară?!), în zonele în care sectorul industrial şi-a păstrat importanţa şi mai ales, pentru că reprezenta o bună destinaţie pentru descendenţii claselor defavorizate. S-a ajuns, astfel, ca şcolile cu profil tehnic şi specialităţile inginereşti, să rămână singurele opţiuni de carieră şcolară pentru copiii muncitorilor şi ţăranilor, chit că perspectivele de carieră erau destul de sumbre până de curând. Eu personal am ajuns la o stare spinoziană şi sunt destul de reţinut în negocierea tarifelor cu meseriaşii cu care intru în tranzacţii. În plan general, înţeleg că gestiunea fluxurilor de meseriaşi prin instrumentele politicilor educaţionale este un deziderat utopic dar un instrument ideologic numai bun de dat în cap luni după-amiaza, la oră de maximă audienţă, adversarilor politici.

Aparut amu' cateva zile in Informatia de Vest la http://www.informatiadevest.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2819:de-ce-nu-m-am-fcut-tinichigiu&catid=89:opinii&Itemid=33

A fost sau nu a fost?

Alegeri second-hand

de Adrian Hatos

Alegerile pentru Parlamentul European sunt cunoscute de specialişti ca fiind scrutine naţionale de rangul al doilea. În ciuda discursului centrat pe politici şi mize europene, mai ales din partea birocraţilor de la Bruxelles, alegătorii refuză să înţeleagă dimensiunea continentală a acestor evenimente electorale şi le tratează, cel mai adesea, ca momente de răfuială cu guvernele locale.  Aşa se face că în mod sistematic, începând cu 1979 când a fost organizat pentru întâia oară acest fel de alegeri, partidele de opoziţie şi cele etichetate „extremiste” obţin scoruri mai bune decât în alegerile naţionale precedente. Partidele guvernamentale, în schimb, înregistrează procente mai slabe. În plus, partidele socialiste se descurcă de cele mai multe ori mai rău în aceste alegeri decât în cele naţionale. Eşecul usturător al laburiştilor britanici sau al socialiştilor spanioli poate fi înţeles destul de simplu în acest mod, la fel şi accederea în Parlamentul European a tot felul de grupări radicale, chiar cu număr mare de mandate, precum în cazul Olandei.  Psihologia alegătorului pus în faţa unui exerciţiu electoral aparent fără miză explică regularităţile de mai sus. Votantul îşi permite să opteze mai puţin raţional, mai puţin strategic şi mai corect în raport cu propriile idiosincrazii ideologice. Probabilitatea de a vota cu „inima” mai degrabă decât cu mintea este mult mai mare.  Toate acestea mă fac să zâmbesc urmărind discuţiile, uneori aiuritoare, despre „semnificaţia” rezultatelor alegerilor din 7 iunie 2009.   Cel mai edificator rezultat este, eşecul PNL-ului. În calitate de partid de opoziţie, alegerile europene ar fi fost un bun prilej de consolidare a poziţiei sale. Scăderea electorală a liberalilor poate fi explicată prin erorile de strategie din ultimele luni şi prin caracterul nerealist al scorului de la parlamentarele de anul trecut. Pe de o parte, activitatea de opoziţie a PNL-ului este puţin vizibilă, nu atât din cauza clamatei fragilităţi a grupului PNL+UDMR în Parlament, ci pentru că partidul lui Antonescu pare a avea o singură ideologie, banalul „Jos Băsescu!” şi un singur obiectiv politic: intrarea liderului în turul doi al alegerilor pentru Cotroceni. Pe de altă parte, cel puţin cinci procente din rezultatul de anul trecut sunt datorate accesului la resursele guvernamentale, ceea ce explică şi succesul fulminant al liberalilor în mediul rural în 2008. Este evident că obiectivul liberalilor pe termen lung nu poate fi altul decât conservarea scorului actual cu alternativa unui destin funest. Resurecţia intens comentată a PRM-ului pare un simplu balon de săpun, la fel ca şi mobilizarea electoratului tânăr în favoarea Elenei Băsescu. Apatia alegătorilor marilor partide coroborată cu simpatia pentru Gigi Becali a unor categorii, de altfel inactive din punct de vedere politic, l-au readus pe Tribun în marea politică. În eventualitatea unor alegeri naţionale PRM-ul ar cădea din nou sub pragul electoral. Doar greşelile de tactică ale actorilor politici importanţi, de genul unor alianţe oportuniste, cât şi pofta de scandal a televiziunilor îl pot readuce în arena politică pe Vadim, al cărui electorat nu mai există.  Rezultatele partidelor din coaliţia de guvernare din România nu pot fi tratate, însă, decât parţial în cheia teoriei „alegerilor naţionale secundare”. Pe de o parte, ambele se află la guvernare de doar câteva luni şi încă petrec o oarecare lună de miere cu electoratul. Pe de altă parte, pentru PSD şi PDL, alegerile din 7 mai au fost doar o repriză din bătălia pentru alegerea preşedintelui, motiv pentru care au mobilizat resurse imense în raport cu importanţa directă a scrutinului european. Comparând scorul relativ ale celor două partide cu cele de la parlamentarele din toamna anului trecut se poate spune că egalitatea dintre ele se păstrează, niciuna neputând clama o desprindere decisivă. Scorurile la prezidenţialele care vin depind însă prea puţin de ceea ce s-a întâmplat la recentele alegeri, concluzia fiind simplă: meciul se joacă în continuare!

Publicat in Informatia de Vest

http://www.informatiadevest.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2773:alegeri-second-hand&catid=89:opinii&Itemid=33

In cinstea europarlamentarelor

Unde sunt banii europeni?

de Adrian Hatos

O parte dintre entuziaştii Uniunii Europene de dinaintea aderării pot fi denumiţi pragmatici sau chiar oportunişti. Nici emoţia identităţii europene, nici visul unei confederaţii europene după modelul SUA nu le-au mobilizat opiniile şi comportamentul cât beneficiile practice ale apartenenţei la Uniune. În condiţiile celei mai înapoiate ţări a organizaţiei, avalanşa de 34 de miliarde de euro nerambursabili pentru 7 ani părea, de pildă, un argument irezistibil oricărei ideaţii eurosceptice.  În ciuda optimismului debordant de dinaintea aderării, România are probleme cu folosirea finanţărilor europene nerambursabile. Dincolo de distorsiunile oricărui tip de evaluare în acest sens – nu e totuna dacă se cuantifică doar sumele de la UE efectiv decontate (indicator aflat la doar 4% în acest moment), toate sumele cheltuite pe proiecte cu finanţare europeană, sau chiar sumele contractate care, teoretic, vor fi şi ele, la rândul lor, consumate - ţara noastră nu foloseşte din plin ocaziile pe care programele europene le oferă.  Şi înainte de primirea statutului de membru au fost exprimate numeroase îndoieli privitoare la „capacitatea de absorbţie” a fondurilor de către instituţiile şi comunităţile din ţara noastră. Argumentele erau dintre cele de cel mai înalt bun simţ: lipsa expertizei, gravitatea problemelor – mai ales în zonele rurale, deficitul de resursă umană şi de motivaţie – mai ales în administraţia publică locală, dar imaginea nu era foarte roză nici pentru instituţiile de stat de genul şcolilor sau al universităţilor. Analiştii se înfiorau la perspectiva baronilor locali care urmau să paraziteze masiv fondurile europene făcând programele aferente irelevante. Pe scurt, pesimismul pornea de la diagnosticul de incapacitate administrativă  şi corupţie al autorităţilor şi instituţiilor locale.  La 2 ani şi jumătate de la aderare, realitatea este alta. Deşi nu au, adeseori, decât câte 10 clase sau profesionala, iar la primăriile lor nu lucrează experţi străluciţi în programe europene, primarii din aproape toate comunele bihorene vor depune proiecte de reabilitare a infrastructurii rurale finanţate prin Programul Operaţional Regional. La fel se întâmplă, probabil, în toată ţara. Exemplul acesta, ca şi multe altele posibile, arată că problema expertizei şi a motivaţiei a fost falsă. Pe piaţă funcţionează o sumedenie de firme sau echipe de consultanţă care suplinesc lipsa de resursă umană din partea solicitanţilor puternic montaţi – mai ales politic şi financiar – să participe la competiţia pentru banii contribuabililor europeni. Pe de altă parte, mecanismele de monitorizare şi control stricte ale UE au preîntâmpinat cazuri masive de fraudă. E drept că aici e bine să nu spunem hop până nu am sărit… Câteva discuţii cu cei care lucrează în acest domeniu vă vor dezvălui iute cine este principalul duşman al derulării finanţărilor europene. Guvernul, prin agenţiile sale de coordonare a programelor europene reuşeşte, în mod neaşteptat, să-şi faulteze dramatic performanţele în domeniul absorbţiei fondurilor europene. Lansarea unora dintre programe a fost amânată din cauza întârzierilor în elaborarea metodologiilor necesare derulării lor. Finanţarea unor proiecte contractate deja a fost, şi este încă, amânată din motive similare. În timpul desfăşurării competiţiilor de proiecte autorităţile reuşesc aproape invariabil să schimbe regulile de câte 2-3 ori, obligând participanţii să lase pentru ultimul moment elaborarea şi depunerea proiectelor. Pertractările din domeniul returnărilor de TVA descurajează mulţi solicitanţi. Urmăriţi doar scandalul permanent al subvenţiilor europene pentru agricultură gestionate prin APIA ca să vedeţi unde se află adevărata incompetenţă şi corupţie în materie de gestionare a fondurilor europene.  Efectul direct al acestei situaţii este că fondurile europene se contractează şi se cheltuiesc cu greutate. Situaţia este cea a unui meci de fotbal distrus de un arbitru incompetent. Nu numai că acesta viciază rezultatul, dar şi ucide spectacolul lăsând tuturor participanţii cu un gust amar. Efectul indirect este scăderea credibilităţii autorităţilor centrale şi al capacităţii de a exercita funcţiile administrative. În loc să fie perceput ca un partener al instituţiilor din teritoriu, guvernul este văzut ca un vătaf isteric, paranoic şi uşor oligofren care pune beţe în roatele administrării şi de care e bine să te fereşti, poate chiar să îl ocoleşti.

Publicat in Informatia de Vest: http://www.informatiadevest.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=2727:unde-sunt-banii-europeni&catid=89:opinii&Itemid=33