Aparitia a numeroase comunicate, referate sau manifeste despre educatie dovedeste ca se discuta si, probabil, se gandeste intens pe acest subiect. Impresia mea este ca avem de-a face in acest moment cu o mutatie dramatica in idealul educational si in conceperea misiunii scolii in Romania.Haosul aparent din discursul educational reflecta acest transfer de la cultul genialitatii (cum spune Robert Reisz) si al unui oarecare protocronism educational romanesc la o noua forma de sincronism institutional care-si cauta ezitant modelul. De aici si caracterul strident al reformelor lui Miclea si vulnerabilitatea lor la critica, inconsistentele lui Marga sau cedarile bosumflate ale Abramburicai. Pentru un punct de vedere radical opus reformelor lui Miclea vezi articolul ianuarie din Dilema Veche al domnului Ungureanu si care mi-a fost semnalat de doamna Stanciulescu.
In acest paralelogram de interese si forte ideologice deznodamantul nu va fi in nici un caz unul optim ci unul reiesit din confruntarile politice mai mult sau mai putin vizibile.
Manifest împotriva cultului genialităţii
Învăţământul preuniversitar romanesc trăieşte într-o romantică preamărire a genialităţii. Calitatea este confundată cu excepţionalitatea si genialitatea este singura care contează. Nu întâmplător, discuţiile despre calitatea învăţământului românesc ajung adesea să folosească numărul mai mare sau mai mic de olimpici ca argument. Nu întâmplător, multe dintre manualele de liceu folosesc un limbaj fals academic, pretenţios si neclar. Si iarăşi, nu întâmplător, tema “elevilor supradotaţi” este privită în mass-media ca fiind o problemă mai importantă decât abandonul şcolar. De aceea sportul de masă este practic inexistent, şi este încurajat numai sportul de performanţă. Probabil de aceea elevii învaţă derivate şi integrale dar nu şi cum se calculează o dobândă.
Genialitatea, aici discutată, este clar cantonată în imaginarul romantic al unui creator vag paranoid şi asocial. Modelul este desigur imaginea lui Eminescu, geniul prin excelenţă al manualelor şcolare romaneşti, poate chiar al întregii educaţii preuniversitare din România. Nu are cu adevărat nici o importanţă cum era omul Eminescu, nu despre aceasta este vorba aici, şi nici despre meritele sau defectele lui. Este însă vorba despre imaginea dezirabilului comportamental pe care şcoala românească îl promovează construind pe acest model mitologizat.
Astfel, tot ce nu este excepţional nu este meritoriu. Şcoala românească visează să producă „mari gânditori, oameni de ştiinţa si de artă” dar este total inaptă si chiar dezinteresată să producă cetăţeni, in sensul complet, democratic şi social al termenului. Dar chiar şi crearea condiţiilor propice pentru dezvoltarea de mari gânditori este mai mult retorică si ipocrizie decât abordare pragmatică. În plus, modelul geniului este unul eminamente masculin. Oare sa oferim în şcoala românescă modele doar tinerilor bărbaţi?!
Mai mult, genialitatea promovată de şcoala românească este desigur, neadaptată vremilor mereu vitrege. Geniul trebuie să caute adevărurile în singurătate, fruntea lui să scruteze absolutul. Şi inadaptarea aceasta este considerată ca fiind bună. Ea aduce cu sine un dispreţ pentru instituţiile democratice, inerent mediocre si imperfecte, dispreţ bazat de asemenea pe genialitate. Anume pe însăşi posibilitatea ei. Pentru că existenţa genialităţii este posibilitatea creaţiei perfecte, si prin corolar posibilitatea ordinii sociale perfecte. Omologul genialităţii este utopia. Cel al democraţiei este mediocritatea. Pentru că geniile romantice există, ele trebuie să conducă lumea. Nevoia unui conducător carismatic, mesianic şi autoritar este strâns legată de acest model de genialitate. Singura concesie care se face este că pot exista si genii rele. Astfel, întreaga glorioasă istorie devine o paradă a geniilor.
Mitologia geniului promovată în şcoală este în multe feluri dăunătoare. In primul rând pentru marea majoritate a elevilor care, desigur, nu se pot regăsi în această imagine. Faptul că sunt persoane echilibrate, bine integrate social, cu gusturi, interese şi realizări şcolare normale, este insuficient valorizat. Pentru orice societate democratică aceşti oameni sunt principala valoare şi resursă. Ei sunt societatea si pentru ei există statul. Pentru ei această ţară trebuie să fie un loc mai bun şi ei sunt cei ce trebuie să ia deciziile esenţiale.
Dar mitul genialităţii îi loveşte si pe cei care se regăsesc în el şi se adecvează într-un fel de profeţie auto-împlinită unei imagini de persoană singuratică, neapreciată de societate, în pofida marilor ei calităţi. Rămâne desigur posteritatea să îi recunoască, sau vreo revoluţie să îi aducă în poziţia de putere pe care o merită. Căci trăim într-o lumea a micimilor, a jumătăţilor de măsură şi a mediocrităţii de care numai ei ne pot mântui.
O altă consecinţă nefastă a acestui tip de educaţie este şi profesionalizarea întârziată a meseriilor. Profesionalizarea modernă a dezvoltat un sistem de rezolvare a problemelor bazat pe abordări algoritmice, pe protocoale de paşi bine definiţi si demersuri structurate precum şi pe o etică profesională a corectei aplicări. Profesionalizarea implică în mare măsură predictibilitate, atât a acţiunilor care trebuie întreprinse cât şi a rezultatelor. Valorizarea excepţionalismului este în acelaşi timp o desconsiderare a profesionalizării. La noi, un bun instalator, un bun medic sau un bun avocat nu este o persoană care cunoaşte paşii algoritmici pentru rezolvarea unei probleme, ci este un ingenios, capabil de euristici complexe, un geniu al meseriei lui. Ca atare, succesul unui demers nu mai este previzibil, probleme simple nu îşi găsesc rezolvări simple. În fine, nu mai există nici o diferenţă între o problemă simplă şi una complicată, pentru că rezolvările trebuie mereu re-inventate, ingeniozitatea trebuie mereu pusă la încercare.
Si totuşi, ce e de făcut? Şcoala trebuie să reabiliteze normalitatea, să valorizeze media, lucrul bine făcut, si nu excepţionalismul. Nu cerem să se schimbe mentalităţile înainte de a se schimba formele, căci aşa ceva este imposibil, cerem tocmai să se schimbe formele, ceea ce se poate face prin transformări ale cadrelor curriculare si ale pregătirii pedagogice astfel încât acest păgubos cult al excepţionalismului si al genialităţii sa dispară din sălile de clasa. Nu cerem să se predea un anume poet sau să nu se predea un altul, să se prezinte sau nu contribuţia istorică a unui domnitor sau a altuia. Ceea ce cerem este ca abordarea critică să prevaleze asupra mitologizării, contextualizarea social-istorică să nu lipsească si umanizarea personajelor manualelor noastre să elimine cultul geniilor şi al eroilor. Cerem: o perspectivă critică asupra cunoaşterii si culturii care să permită valorizarea umanului, ca alternativă la un cult necritic al genialităţii care lasă majoritatea elevilor fără un model, iar minoritatea rămasă o socializează cu un model mereu inadecvat societăţii.
Este uşor si inutil să pretindem că apărăm normalitatea de atacul unei pretinse sub-normalităţi, ceea ce este important si mult mai greu este să o apărăm de atacul supra-normalităţii.
Prof. univ. dr. Robert D. Reisz, UVT, Timişoara
Semnatari
Alexandra Răzvan Mihalcea, avocat, preşedinta Societăţii Filarmonice din Timişoara
Florian Mihalcea, jurnalist, preşedintele Societăţii Timişoara
Gudrun Simon, fizician, Heidelberg
Lect. univ. dr. Constantin Pârvulescu, UVT, Timişoara
Dr. Daniela Reisz, medic neurolog, UMFT
Dr. Horatiu Simon, software developer, Heidelberg
Alexandru Jădăneanţ, avocat, Timişoara
Dr. Simona Tămăşan, medic psihiatru, Timişoara
Brad Vrabete, informatician, Cork, Irlanda
Roxana Dan, inginer software, Timişoara
Ada Neamţu
Acidalia Toader, avocat, Timişoara
Lia Vela
Oana Paşca
Conf. univ. dr. Vasile Docea, UVT, Timişoara
Conf. univ. dr. Liliana Popescu, SNSPA, Bucureşti
Dr. Toma Burean, UBB, Cluj
Dr. Anca Gheauş, Erasmus University, Rotterdam
Prof. univ. dr. Zeno Simon, membru corespondent al Academiei Române, Timişoara
Prof. univ. dr. Daniel Vighi, scriitor, UVT, Timişoara
Peter Lacsan, inginer, Toronto
Andrea Reisz, student, Viena
Ion Ardeal Ieremia, regizor, Teatrul Naţional Timişoara
Mihai Panu, UVT, Timişoara
Prof. univ. dr. Ioana Both, prodecan, Facultatea de Litere, UBB, Cluj
Conf. univ. dr. Gabriela Tănasie, UMFT, Timişoara
Cms. Dan Călin Tănasie, Poliţia de Frontieră, Timişoara
Tudor Coroian, student, Viena
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu