În 2005, la câteva luni de la terminarea facultăţii, m-am angajat într-o instituţie publică. Ce fericită eram! Primul meu loc de muncă. Cum păşeam atunci înainte, cum visam... După patru luni de căutări, după ce trecusem prin de acum uitate încercări şi eşecuri, iată că reuşisem să ocup prin concurs un post de inspector. Cuvintele străluceau pe atunci, iar eu luam numele lung şi pompos al instituţiei ca pe o garanţie a respectabilităţii sale. Încă mă aflam sus, pe o frumoasă baricadă a ideilor, în care ecourile din Durkheim, Weber, Pareto se amestecau cu intuiţia unor largi, luminoase perspective pe care gândirea şi cercetarea sociologică le puteau deschide.
Inima îmi bătea tare în prima zi de lucru când am intrat în biroul şefei. Urma să îmi formez acum o primă şi clară impresie despre activitatea ce se desfăşura aici şi să aflu totodată cu ce voi începe lucrul. Aşa credeam. În realitate, am aflat de la ea că nu aveam ceva anume de făcut, că acel compartiment încă nu era organizat...
Marturisire de Raluca Ierina. Cititi restul in revista Rost.
Un comentariu:
Dupa ce am vazut Shutter Island mi-am adus aminte de Dgaspc.
Diferenta e ca la Directie aveau si camere video de supraveghere.
Trimiteți un comentariu