Update-uri
http://www.gandul.info/reportaj/reportaj-de-boboteaza-sfantul-duh-s-a-dat-la-pet-oficial-cu-cod-de-bare-patriarhul-anul-acesta-avem-12-tone-de-apa-nu-va-grabiti-10432535
Știm că avem populația cea mai religioasă de pe continent. Poate doar afghanii, iranienii și pakistanezii ne mai concurează la fervoarea tradițională și isteria antimodernă din toată Eurasia. Știm și că nu avem o religiozitate spirituală ci un mambo-jambo înțesat de istorii mitice, superstiții gen vodoo și cargo-culturi de care clericii noștri burtoși, inculți și agresivi sunt foarte mândri. Că lipsa cronică de educație - a educației de calitate sau pur și simplu a cantității ei - are legătură cu asta știm de asemenea (au fost niște sondaje europene care arătau destul de bine legăturile nesurprinzătoare dintre pasiunea pentru horoscoape, erudiția științifică însușită de la OTV, absențele de la școală și frica de Doamne-Doamne).
În plus, spațiul nostru public îl trimite cu gândul pe cineva neobișnuit la o teocrație de tip iranian. În toate locațile statului nostru laic tronează simbolurile religiei dominante, stimulate bineînțeles și de concurența celorlalte, mici dar sprintene, încurajate de o cerere efervescentă. Niște prieteni polonezi - țară hiper-catolică, vezi doamne - au fost uimiți de o mare cruce catolică postată pe peretele interior al bibliotecii universității. Am încercat să îi liniștesc că este o operă de artă - au înghițit fără convingere explicațiile mele, dar nu puteau să nu remarce densitatea de biserici și bisericuțe pe mp doar din zona universității (avem una în curtea universității, una în fața ei, la nici 50 de m, în curtea unității de jandarmi, încă una la vreo 200 de m înspre centru). Observațiile nu se opresc la scenografia vieții publice ci merg în adâncimea proceselor cotidiene. Să te ferească Ăl de Sus să fii politician și să declari că nu ești credincios. Sau, nu v-a mirat că în timpul circului din astă vară țăranii din Telorman erau puși de procurori să jure pe Biblie ca și cum sursa justiției noastre ar fi în textele sfinte?
Ce se întâmplă de câteva zile legat de incinerarea lui Nicolaescu depășește, însă, orice închipuire și așteptare pesimistă. Vârfurile de lance ale național-comunismului, însoțite de o verbozitate religioasă gălăgioasă și nerușinată, gata de orice atac împotriva statului de drept, liberal-democrat, au declanșat un atac abject împotriva unor lucruri pe care le consideram sacre: dreptul la viața privată, la credință privată precum și la imagine. Nu am cuvinte pentru impresia deplorabilă pe care lipsa de respect pentru demnitatea umană și personală (da, persoana, individul, opinia, nu mai există în raport cu marea comunitate a bisericii, e un concept decadent împrumutat din limbajul religiei fără religie a drepturilor omului - ar spune orice fundamentalist) pe care persoane cunoscute pentru verticalitate precum Becali, Vadim și alții, copios mediatizați și încurajați de o armată de lichele, mi-au produs-o și cred că au produs-o altor oameni.
Nu ne trebuia alt turnesol mai bun pentru a înțelege unde ne aflăm în raport cu modernitatea după care tânjim. Una-două generații în pantofi, crescute în religia seculară a național-comunismului, schimbată rapid pe cea a național-ortodoxismului, nu puteau însuși de fapt nici reflexivitatea iluminismului francez nici pe cea a liberalismului scoțian, de exemplu. Bunul simț, decența, civilitatea, respectul, sunt virtuți burgheze. Dar noi le avem pe cele creștine iar astea sunt mai bune decât oricare altele. Și apoi, noi muncim, nu gândim, nu?
Mai avem o cale incredibil de lungă de străbătut, s-ar putea să nu ne ajungă timpul.
În plus, spațiul nostru public îl trimite cu gândul pe cineva neobișnuit la o teocrație de tip iranian. În toate locațile statului nostru laic tronează simbolurile religiei dominante, stimulate bineînțeles și de concurența celorlalte, mici dar sprintene, încurajate de o cerere efervescentă. Niște prieteni polonezi - țară hiper-catolică, vezi doamne - au fost uimiți de o mare cruce catolică postată pe peretele interior al bibliotecii universității. Am încercat să îi liniștesc că este o operă de artă - au înghițit fără convingere explicațiile mele, dar nu puteau să nu remarce densitatea de biserici și bisericuțe pe mp doar din zona universității (avem una în curtea universității, una în fața ei, la nici 50 de m, în curtea unității de jandarmi, încă una la vreo 200 de m înspre centru). Observațiile nu se opresc la scenografia vieții publice ci merg în adâncimea proceselor cotidiene. Să te ferească Ăl de Sus să fii politician și să declari că nu ești credincios. Sau, nu v-a mirat că în timpul circului din astă vară țăranii din Telorman erau puși de procurori să jure pe Biblie ca și cum sursa justiției noastre ar fi în textele sfinte?
Ce se întâmplă de câteva zile legat de incinerarea lui Nicolaescu depășește, însă, orice închipuire și așteptare pesimistă. Vârfurile de lance ale național-comunismului, însoțite de o verbozitate religioasă gălăgioasă și nerușinată, gata de orice atac împotriva statului de drept, liberal-democrat, au declanșat un atac abject împotriva unor lucruri pe care le consideram sacre: dreptul la viața privată, la credință privată precum și la imagine. Nu am cuvinte pentru impresia deplorabilă pe care lipsa de respect pentru demnitatea umană și personală (da, persoana, individul, opinia, nu mai există în raport cu marea comunitate a bisericii, e un concept decadent împrumutat din limbajul religiei fără religie a drepturilor omului - ar spune orice fundamentalist) pe care persoane cunoscute pentru verticalitate precum Becali, Vadim și alții, copios mediatizați și încurajați de o armată de lichele, mi-au produs-o și cred că au produs-o altor oameni.
Nu ne trebuia alt turnesol mai bun pentru a înțelege unde ne aflăm în raport cu modernitatea după care tânjim. Una-două generații în pantofi, crescute în religia seculară a național-comunismului, schimbată rapid pe cea a național-ortodoxismului, nu puteau însuși de fapt nici reflexivitatea iluminismului francez nici pe cea a liberalismului scoțian, de exemplu. Bunul simț, decența, civilitatea, respectul, sunt virtuți burgheze. Dar noi le avem pe cele creștine iar astea sunt mai bune decât oricare altele. Și apoi, noi muncim, nu gândim, nu?
Mai avem o cale incredibil de lungă de străbătut, s-ar putea să nu ne ajungă timpul.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu