Demult nu am mai auzit atâtea bizarerii și păreri tangente
cu problema ca și cu ocazia scoaterii pietrei aruncate cu nonșalanță de
ministrul Nicolaescu în iazul politicilor de sănătate.
Sunt banii colectați prin CAS publici sau privați?
Constituie ei un impozit sau o asigurare individuală? Ce înseamnă solidaritate
socială? Este propunerea ministrului o sugestie de naționalizare?
Cred că orice discuție ar trebui să pornească de la 2
scopuri fundamentale inexorabil legate: 1) accesul tuturor cetățenilor la servicii
medicale de calitate; 2) utilizarea eficientă a banilor asiguraților
(indiferent ce nume dăm contribuțiilor lor).
Ce legătură au aceste obiective cu propunerea ministrului nu
îmi este clar. Dacă deconturile per intervenție sau analize la privat ar fi mai costisitoare decât
la unitățile publice renunțarea la finanțarea de la CAS a spitalelor și
clinicilor private ar fi justificată. Dar nu este așa - știm bine că se
decontează la aceași tarif intervențiile la privat și la public. Dacă am avea
dovezi că managementul unităților publice ar fi mai bun decât la cele private
iar ar fi bine să fie orientați banii doar către aceste spitale și clinici. Ar
fi minunat să fie așa dar minunile nu se întâmplă în partea asta de lume.
Cred că sistemul corect este ca
CAS-ul să contracteze anual sau multianual un anumit număr de analize, intervenții
etc. pe criterii de eficiență cost-beneficiu și de îndeplinire a unor standarde
de calitate. Singurul loc în care contează dacă contractorii sunt privați sau
de stat este acela al accesului la tratamente al categoriilor celor mai sărace
care, în mod evident, nu pot acoperi costurile adiționale impuse de privați.
Cred că aici este și miezul
problemei pe care îl semnalizează defapt inițiativa lui Nicolăescu și care
arată încă odată ipocrizia guvernamentală: doctorimea din spitalele publice nu
vede cu ochi buni că le pleacă la privați cei mai lucrativi pacienți ei
rămânând pe cap cu cazurile sociale, multe, nerentabile și complicate.
Demagogia devine astfel evidentă: retragerea decontărilor către spitalele
private ar forța migrarea către
spitalele publice a unui segment din clientelă fără a îmbunătăți accesul la
servicii medicale ale celor săraci (cu alte cuvinte, sporul de finanțare la
public ar fi consumat de clienții de clasă mijlocie inferioară care ar decide
să se înghesuie la public cu plicurile și relațiile pregătite). Dezavantajul
imediat pentru cei săraci, cărora li se plânge pe umăr cu lacrimi de crocodili
poartă în literatura de politici publice denumirea de „efectul Robin Hood”,
care înseamnă, paradoxal, că de repartizarea egalitară și etatistă a
serviciilor publice beneficiază în primul rând persoanele din clasa mijlocie
deoarece sunt înzestrate cu resurse pe care cei marginali nu le au.
Soluțiile pentru sistemul sanitar
sunt cu totul altele. Pe scurt ele se pot enunța în puține cuvinte: 1) opriți
furturile din sistem; 2) puneți-I pe toți cei care au venituri sau proprietăți
peste un anumit prag să contribuie. E atât de simplu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu