Regiunea Bihor-Sălaj-Satu-Mare. O glumă?

Din diverse motive, unele raționale, altele politicianiste, se invocă insistent tema regionalizării „pe bune”. Politicienii bihoreni și alături de ei și mândri locuitori ai acestor meleaguri sunt îngroziți că Oradea va deveni un fel de capitală de plasă aflată în subordinea veșnicului rival, Clujul și caută febril argumente și soluții pentru a impune orașul de pe malul Crișului Repede ca și centru de regiune.

Veștile proaste
Pentru toți aceștia nu am vești foarte bune.

Mulți dintre cei care își dau cu părerea despre regionalizare nu știu, sau se fac că nu știu, că interacțiunile și interesele oamenilor, al firmelor și instituțiilor sunt polarizate de centrele urbane, cu cât sunt mai mari și mai apropiate. Din punct de vedere al diverselor tipuri de schimburi, localitățile mai mici „gravitează” în jurul celor mai mari din apopiere. Beiușul este, astfel, satelit al Oradiei, la fel cum Turda este satelit al Clujului.

Similaritățile însă se opresc la un moment dat iar Oradea nu este, din păcate, până la cele mai mici detalii, omoloaga Clujului. Sunt câteva exemple care arată că Oradea este pe orbita Clujului: 1) pentru servicii medicale complexe se merge de la Oradea la Cluj nu invers; 2) pentru studii superioare de un anumit tip și de anumită calitate direcția este similară 3) pentru a zbura către zeci de destinații din străinătate noi mergem la aeroportul din Cluj, în timp ce de la noi se pleacă doar la București.  De asemenea, cred că o simplă statistică ar arăta că mai multe mărfuri se distribuie de la Cluj spre Oradea decât invers. Trist, dar Băile Felix și tranzitul către Ungaria nu fac din Oradea un centru mai important decât Clujul oricât de dureros este acest lucru.

Orice altă încercare de redesenare a liniilor de polarizare a interacțiunilor urbane - cu scopul de a găsi configurații în care Oradea este centrul - este inutilă sau ridicolă. Gândiți-vă doar la fluxul de oameni și de mărfuri pentru a vă răspunde. Care contur de regiune e mai coerent: unul care cuprinde Oradea și Clujul într-o singură regiune sau unul în care Oradea e separată, alături de Satu-Mare și Sălaj?

Situația în care Oradea este o frumoasă periferie are, bineînțeles, mai multe explicații. Unele țin de destinul istoric al urbei: marginalitatea geografică aduce, de obicei și dezavantaje, printre altele un hinterland înjumătățit, comparativ cu rivala de pe malurile Someșului. (Se spune că situarea la graniță a fost și este un avantaj. Acum sincer, cei care locuiesc de mai multe zeci de ani în Oradea ce avantaje deosebite pot nominaliza în afara micului trafic cu cremă de unt și castraveți murați, a vizionării programelor MTV1 și MTV2 și a faptului că a existat o probilitate mai mare de a rămâne definitiv peste graniță?) Același dezavantaj îl acuză și Satu-Mare sau Aradul care au trebuit să se dezvolte cu spatele la graniță. Acest handicap s-a transformat într-unul structural care s-a perpetuat și adâncit în ultimul secol. Alte periferii geografice sunt și ele în situații delicate - Iașiul, o capitală a Moldovei în declin de mai bine de un secol, Galațiul și Brăila două centre comerciale stagnante. Constanța, prezumtivă poartă europeană la Marea Neagră nu se simte nici ea bine înghesuită între Odessa și Istanbul.

Statutul de periferie al Oradiei nu este străin nici de incapacitatea liderilor orașului și ai județului de a produce proiecte menite a reduce decalajele și a spori statutul regional al Oradiei. O eroare strategică fundamentală a ultimilor 20 de ani a fost faptul că încercărilor de hegemonie clujeană liderii bihoreni le-au reacționat aproape invariabil prin apelul la centru (la București), mergând cu alte cuvinte doar pe întărirea centralizării ca soluție de prezervare a autorității locale, în locul unor politici regionale de dezvoltare autentică. Din același registru al producerii de centralitate au făcut parte și reglările de conturi locale via șefii de la București, adeseori în dauna chiar a interesului public, situație care arată destul de bine gradul de atașament al leadershipului local față de comunitate ale cărei interese, aparent, le promovează. Nici nu-i de mirare că așa-zișii bihoreni de frunte (Blaga, Filip, ca să dau doar câteva exemple) au fugit care încotro la cel mai mic semn de dificultate.

Și totuși, sunt speranțe
Bineînțeles că interesele locale, transpuse în arbitrarul și negocierile politicienilor pot trasa pe hartă cele mai ciudate contururi. O dovadă în acest sens este și actuala împărțire pe regiuni de dezvoltare care face abstracție de legăturile puternice ale celor din Alba și Mureș cu Clujul, atașându-le din motive de echilibru cantitativ (și de ignorare programatică a granițelor regiunilor istorice) regiunii Brașov. Pe același considerent a fost înființată și regiunea Sud-Est - o struțo-cămilă cu capitala la Brăila, care cuprinde Dobrogea și județe din Moldova și Muntenia.

Pe astfel de temeiuri orice fel de alcătuire administrativ-teritorială este, în fond, posibilă, iar speranța este ultima care moare. Cele 7 capitale actuale (fără regiunea București) vor trebui să facă față rivalității altor aproximativ 7 challengeri (de genul Oradiei)  care au de luptat pentru susținere din partea a a 21-25 de județe care dintr-un interes sau altul pot opta pentru varianta cu regiuni mari sau pentru cea cu regiuni mici. Este posibil ca baronetul din județe precum Sălajul să prefere să fie semi-periferii în regiuni mici, cu o slabă centralizare, decât ultima roată la căruța unor megaregiuni a căror politică nu o pot influența. Meciul se joacă și sunt curios cât de mult va atârna în balanță preferința evidentă a UDMR pentru regiuni mici (:-)).