La Multi Ani!

Gala voluntariatului la FSSU - 8 decembrie

Bunicii mei, in Valeni. Odihneasca-se in pace!

Lectură cu forța

Intriga

În ciuda avizelor favorabile primite din partea Inspectoratului Școlar Județean și a Ministerului Educației, redactorii săptămânalului Bihoreanul au decis să conteste studiul de „Evaluare sociologică a oportunității înființării unei școli cu toate clasele cu predare în limba maghiară în Salonta" realizat de mine la începutul lunii octombrie. Articolul „Despărțire cu forța" din numărul 521 (22-28 noiembrie 2010) al săptămânalului Bihoreanul, semnat de dl. Dan Simai,  este un atac nedrept și incorect din punct de vedere jurnalistic îndreptat împotriva reputației mele profesionale dar și împotriva climatului de conviețuire interetnică din municipiul Salonta.

Voi arăta în cele ce urmează faptul că articolul incriminat prezintă caricatural conținutul raportului, efect obținut prin utilizarea abuzivă a informațiilor cuprinse în raport. În articol, pe lângă tratarea superficială din punct de vedere metodologic a rezultatelor, se practică în mod sistematic exagerarea și se trece cu vederea diferența, subliniată neîncetat în raportul meu, dintre enunțurile subiecților mei și propriile mele concluzii. Mai mult, se ignoră deosebirea dintre o investigație psihosociologică și una jurnalistică sau polițienească, insinuându-se că nu aș avea dreptul să fac trimitere la situații de victimizare, invocate de către subiecții discuțiilor de grup, în absența unor reclamații sau altor dovezi publice. Pot să trec cu vederea malițiile ieftine la adresa mea sau chiar miștocăreala de ziar de scandal cu care sunt tratat în rândurile articolului.

Trebuie să subliniez, de la început, faptul că studiul pe care l-am elaborat se oprește la concluzii, fără a face recomandări, obiectivul lui fiind acela de a evalua impactul situației actuale și acceptabilitatea propunerii înființării unei școli în care toate clasele să fie cu predare în limba maghiară. În al doilea rând, este inacceptabilă presupoziția că aș fi demarat investigația având concluziile gata elaborate sau, mai rău, dictate din afară. Cercetarea a fost realizată la comandă, este perfect adevărat – așa se întâmplă cu majoritatea cercetărilor – dar am respectat normele metodologice și etice ale meseriei iar concluziile sunt strict posterioare investigației. Pentru a susține temeinicia concluziilor din raport sunt gata să îi supun conținutul  evaluării oricărui corp de profesioniști în domeniu. Pe de altă parte, trebuie reținut faptul că decizia de a înființa o școală este în primul rând o decizie de politică publică iar responsabilitatea aparține celor care au capacitatea de a o lua – judecând alternativele - și de a aloca resurse pentru așa ceva.

Arta de a nu citi un studiu statistic

În articol scrie la început chiar faptul că: „Studiul universitarului ponește de la ideea că elevii maghiari care învață într-o școală mixtă, chiar și la secția maghiară iau note mai mici decât românii". De fapt o asemenea afirmație nu este o premisă a studiului, cum se sugerează ci ar putea fi, în mod logic, doar o concluzie bazată pe compararea prin analiză statistică multivariată a rezultatelor la învățătură ale celor peste 3700 de elevi de clasa a 8-a din Bihor intervievați într-o cercetare din 2008.  Evident că, în studiu, rezultatele sunt mult mai nuanțate:

1.     Elevii de etnie maghiară au rezultate mai slabe decât majoritatea indiferent dacă învaţă în limba maghiară sau în limba română. Această diferență este, însă, redusă ca semnificație statistică.

2.     Dezavantajul elevilor maghiari care învaţă în limba maghiară este aparent doar în situaţia în care învaţă în şcoli cu predare în mai multe limbi. Dacă elevii maghiari învaţă în școli cu predare doar în limba maghiară rezultatele lor sunt comparabile cu ale celorlalţi copii (români în școli românești sau mixte).

3.     Dezavantajul este mai puternic în cazul elevilor maghiari care învață în limba maghiară în școli mixte decât în cazul elevilor maghiari care învață în limba română.

 

Având în vedere mărimea eșantionului și metodologia folosită pentru modelarea variației rezultatelor școlare cred că pot să îmi susțin concluziile. În cazul în care cineva dorește să le conteste, este liber să o facă folosind argumente teoretice și metodologice. Pot chiar eu să enumăr mai multe limite ale studiului meu dacă mi se solicită, admițând că rezultatele științei sunt arareori finale și infailibile. Acest gen de contraargumentație nu se regăsește, însă, în articolul din Bihoreanul.

La finalul paragrafului dedicat desființării acestei părți din raport Dan Simai concluzionează: „Dar, cum el însuși constată că diferența dintre mediile claselor române și maghiare e prea mică pentru a avea relevanță științifică, autorul apelează în final la argumentul violenței: maghiarii sunt abuzați în școală!" Probabil că autorul articolului nu a citit cu atenție raportul, altfel ar fi observat faptul că mediile claselor nu fac obiectul principal al pasajului incriminat. Cu toate acestea o asemenea comparație este realizată în studiu iar ea reflectă un dezavantaj important, din punct de vedere statistic, al elevilor maghiari în comparație cu cei de etnie română. Necesitatea de a evalua în condiții de control aceste diferențe, știindu-se că deosebirile simple dintre medii pot masca alte diferențe importante pentru determinarea rezultatelor școlare (de pildă clasele maghiare și române pot avea compoziții specifice din punctul de vedere al statusului socio-economic al părinților, ceea ce ar putea explica asemenea diferențe) am hotărât să modelez variația rezultatelor la învățătură folosind tehnici statistice relativ sofisticate care produc rezultate de o mare robustețe.

Nicăieri nu am insinuat măcar, însă, că rezultatele obținute nu ar avea „relevanță științifică". Dacă ar fi fost așa nici nu le-aș fi introdus în raport. În plus, continuarea studiului prin prezentarea materialului calitativ și a celui rezultat din sondajul de opinie nu reprezintă în nici un fel de „final" sau argument final ci doar desfășurarea logică a materialului, potrivit obiectivelor și activităților de cercetare desfășurate.

Interpretare liberă, prea liberă

Foarte grav este că autorul articolului folosește cu o mare libertate, pe care nu știu dacă deontologia profesiei sale i-o permite, diferite pasaje din raport pe care le remontează după bunul plac pentru a-și susține ideea principală, anume aceea că raportul meu ar solicita separarea școlilor, deoarece elevii maghiari sunt agresați de către cei români. În acest sens, articolul din Bihoreanul ignoră cu bună-știință și în mod sistematic lipsa de identitate dintre concluziile mele și opiniile exprimate de participanții la discuțiile de grup.

Să luăm, de pildă, pasajul introductiv al articolului din Bihoreanul, cel care pregătește cititorul pentru ceea ce urmează:

„Bozgorii sunt împiedicați să urce în școală pe scara principală, ca toată lumea, nu au voie pe terenul de sport și iau palme peste cap de la românii majoritari pe motiv că sunt unguri proști."

Acest text nu apare nicăieri ca atare în textul raportului ci este un colaj liber din citatele, din povestirile produse de elevii și părinții participanți la interviurile de grup, cu intenția evidentă de a produce maximum efect emoțional prin utilizarea unui limbaj de o violență extremă.

De același registru abuziv-interpretativ ține și paragraful din Bihoreanul în care se scrie că:

"…studiu controversat, conform căruia elevii români, maneliști, bătăuși și needucați îi umilesc și îi agresează pe colegii maghiari, chiar sub ochii profesorilor."

Redactorul Bihoreanului a făcut o compilație foarte liberă din câteva citate cuprinzând istorisirile elevilor care, în mod aparent surprinzător, au fost mult mai reținute decât observațiile jurnalistului. Inserez aici doar povestirea referitoare la problematica muzicii, pornind de la care dl. Simai concluzionează că eu i-aș fi făcut pe toți elevii români maneliști:

(1) Este o sală a consiliului elevilor de unde se pune muzică în pauză. Directorul școlii este român. Directorul a dat cheia la elevii români care dau muzica doar pe placul elevilor români, de pildă manele. Din cauza asta s-au făcut plângeri și s-a hotărât că nu se mai difuzează manele. Și nici rock [stil muzical care se presupune că este mai pe placul elevilor maghiari]

 

Mai încolo, se spune în articolul din Bihoreanul că: „Hatos susține că….profesorii maghiari sunt mai exigenți și dau note mai mici".

În realitate, textul din raport care se referă la acest aspect sună așa:

Astfel, profesorii maghiari sunt văzuți de către subiecții din interviurile de grup ca fiind mai corecți, indiferent de etnia elevilor, dar în general stricți, în timp ce profesorii români ar fi mai indulgenți. Aceasta duce la un dezavantaj în obținerea de rezultate școlare pozitive de către elevii de etnie maghiară, aceștia având note mai mici decât elevii români, ceea ce îi defavorizează în situațiile de selecție în care mediile la învățătură constituie criteriu de evaluare. Această apreciere diferențiată a echității docimologice a profesorilor, în funcție de etnie, pare a fi un mit destul de răspândit în rândul populației de etnie maghiară investigată.

În contradicție cu această teorie generală, părinții din grupul de interviu amintesc cu plăcere despre profesorul de limba română de la Liceul Arany Janos, a cărui atitudine severă o apreciază pozitiv din prisma rezultatelor în final pozitive pe care copiii lor le-au obținut la examenul de capacitate.

Mai încolo, redactorul repetă acest abuz scriind: „Un alt argument pentru segregare este faptul că deși școala se numește Arany Janos…maghiarii sunt deranjați de amplasarea la palierul dintre cele două etaje a bustului poetului Mihai Eminescu." Nu zice nicăieri în raport că aceasta ar fi un argument pentru separare. Este doar una dintre nemulțumirile exprimate, de către unul dintre participanții la interviul de grup, tratat ca atare în raport.

De altfel, exagerarea de acest fel este unul din instrumentele argumentative ale articolului din Bihoreanul. Astfel, deși chiar elevii participanți la grupul de discuție au remarcat faptul că multe dintre probleme au fost rezolvate recent de către conducerea liceului, lucru care reiese în mod clar din textul raportului – de pildă cea a muzicii difuzate în pauze sau cea a codificării claselor – autorul articolului ignoră și aceste elemente de echilibru din textul raportului și deschide calea unor discuții inoportune.

Iată ce zice redactorul „Bihoreanului" despre tratarea experiențelor reieșite prin discuțiile de grup: „Practic, toate amintirile maghiarilor despre școala mixtă sunt umilitoare și dureroase, singurul avantaj fiind că învață mai ușor limba română".

Autorul se face că nu vede partea din raport care trece în revistă amintirile pozitive pe care participanții la grupurile de interviu le-au depănat și care au fost menționate ca atare în raportul cercetării. Iată paragraful respectiv din raport:

Elevii maghiari amintesc de faptul că au interacțiuni pozitive cu românii: au prieteni din această etnie sau participă la activități comune reușite cu aceștia.

 

Elevi

(8) La concursuri elevii români sunt întotdeauna gata să sară în ajutor (nu sunt colegii din școală neapărat)

(7) Am de ceva timp o prietenă româncă. Acum am și note mai bune la limba română.

(5) Am jucat baschet cu elevi români foarte bine. Sunt foarte buni colegi de echipă. Altfel nu mă prea amestec cu românii.

 

Părinți

(1)Copilul meu a venit mulțumit acasă că se înțelege bine cu colegii români.

Un exemplu relevant de relație pozitivă este cel al unui profesor de limba română din Oradea care a fost singurul profesor pe care elevii din clasa unuia dintre părinții din grupul de discuție au vrut să-l viziteze.

(2)Ai mei, la sfârșitul clasei a 8-a doar cu profesorul de limba română de la Oradea au vrut să se întâlnească.

 

Despre victimizare în școală: a fost sau nu a fost?

În ceea ce privește tema generală a victimizării în școală și cea, mai specifică, a victimizării cu substrat etnic, trebuie să subliniez că existența acesteia nu poate fi negată iar ignorarea ei sau, mai rău, negarea existenței fenomenului, nu ajută cu nimic la îmbunătățirea climatului din nici o școală. Oricum, ar fi reprezentat o gravă încălcare a normelor metodologice specifice cercetării și chiar și a obligațiilor etice – prin reprezentarea deformată a vocilor subiecților mei  – să trec cu vederea ipostazele de victimizare pe care elevii și părinții mi le-au dezvăluit. Absența problematicii victimizării într-o discuție despre atmosfera din școală ar fi fost chiar neprofesionistă având în vedere premise cu care orice cunoscător al domeniului ar fi de acord.

Astfel, violența în școală este un fenomen universal iar incidența sa sporește către finalul gimnaziului. Cele mai frecvente situații de violență școlară implică elevi aflați în diferite situații de inferioritate (fizică sau socială) confruntați cu elevi turbulenți care își susțin poziția în fața grupului propriu prin acte de bravură îndreptate împotriva unora mai slabi. Elevii aflați în minoritate ajung adeseori să fie victime ale unor astfel de situații nu numai în România dar peste tot în lume. Este important de notat faptul că, potrivit studiilor comparative internaționale dedicate violenței școlare România se numără, din păcate, printre țările cu o incidență foarte ridicată ale acestui fenomen.

În ceea ce privește lipsa reclamațiilor față de eventuale situații de victimizare aș sublinia faptul că violențele la care face referire raportul – menționate de către elevii din grupul de interviu – nu constituie cazuri excepționale de violență extremă ci exemple de violență „cotidiană", mai ales relațională, care ajung foarte rar să fie raportate. Ele fac parte din țesătura fină a experiențelor cotidiene ale elevilor, cu care aceștia de cele mai multe ori se resemnează ca parte naturală a  vieții de adolescent.

Practic, nu există școală în România care să se poată lăuda cu absența fenomenului, nedorit, de victimizare iar acolo unde avem diferențe categorice de putere, datorită apartenenței la categorii minoritare din punct de vedere etnic este de așteptat ca violența – relațională, verbală și chiar fizică – să capete și o coloratură etnică.

Tratamentul de bună-credință al pasajelor referitoare la experiențele neplăcute ale elevilor maghiari din Liceul Arany Janos ar fi trebuit să pornească de la metodologia folosită și de la statutul atribuit de autorul raportului acestor date. Studiul prin interviu de grup nu este realizat, îndeobște, pentru a obține o descriere reprezentativă statistic a situației, cum mi se reproșează că nu aș fi făcut, ci pentru a produce o colecție de păreri și istorisiri relevante pentru un anumit subiect. În cazul studiului meu, ținta a fost descrierea relațiilor interetnice din școală, așa cum sunt ele văzute de elevi maghiari și de părinți ai acestora. Nu pot avea pretenția nici de exhaustivitate nici de reprezentativitate iar astfel de deziderate nu s-ar fi realizat nici cu mai multe grupuri. Discuțiile cu grupuri de elevi sau părinți români nu ar fi schimbat cu nimic concluziile relative la experiențele elevilor maghiari aflați în situație de minoritate. Din interviurile realizate a reieșit că în școala din Salonta, unii elevi de etnie maghiară au trecut și trec, din cauza apartenenței etnice, prin situații neplăcute pe care ei le atribuie statutului lor etnic. Înregistrarea audio a discuțiilor de grup poate proba oricând rezultatele analizei și mai ales poate infirma ceea ce se sugerează în articolul Bihoreanului, anume că aceste concluzii ar fi fost măsluite de mine la comanda cine știe cui.

Din fericire, nici elevii, nici părinții și nici eu nu am făcut din victimizare tema principală a studiului. Din 9 concluzii una se referă la această problemă iar din 46 de pagini ale raportului am dedicat victimizării doar una, la fel și relațiilor de putere dezechilibrate din școală. Acestei socoteli putem să-i mai adăugăm încă o pagină dedicată modurilor în care interlocutorii mei au explicat relațiile cu majoritatea cât și strategiilor prin care elevii maghiari „negociază" relațiile cu românii din școală. În raport a încăput și descrierea experiențelor interetnice pozitive, fie cu elevii fie cu profesorii, foarte apreciați de altfel de către participanții la discuțiile de grup.

În loc de încheiere

Din păcate, pretenția autorului articolului din Bihoreanul de a face un bine sau justiție prin articolul incriminat este ipocrită. Limbajul și conținutul articolului incită în mod evident la violență, având consecința firească de a induce un climat de neîncredere și tensiune între elevii români și maghiari de la Liceul Arany Janos din Salonta. Modul în care conducerea școlii Arany Janos și redacția Bihoreanului au hotărât să reacționeze la raportul meu nu e în nici un caz de natură să calmeze spiritele. Dimpotrivă, s-ar putea presupune că cineva pescuiește în ape tulburi în acest caz. Sondajul de opinie realizat pe un eșantion aleatoriu reprezentativ de 300 de adulți din municipiu indică o stare de toleranță etnică, semnalată și de majoritatea românească care a acceptat înființarea școlii românești. Probabil că acest rezultat, trecut și el, evident, cu vederea de redactorul Bihoreanului, a deranjat pe mulți. Realitatea e complexă, ar zice un clasic, și adevărul sau sinceritatea ajung întotdeauna să deranjeze pe unii, ba chiar să umble cu capul spart.

Recunosc faptul că investigatea realității sociale este, adeseori, o întreprindere riscantă. Sociologii și alții asemenea lor se văd în roluri de Casandre, urâte de cei mulți sau de cei puternici, pentru că le arată o altă față a realității decât cea pe care ar dori să o vadă. Este costul pe care îl plătim pentru că ne punem de partea adevărului științific, susținut cu rigoarea metodei, împotriva confortabilei adeziuni la normă, la corectitudinea politică sau la „bunul simț" vulgar. Ca și majoritatea colegilor mei, nu aștept admirație, nici măcar cine știe ce recunoaștere publică, ci doar minima decență de a îmi fi judecate corect rezultate.

În ceea ce  mă privește sunt gata să port orice discuție civilizată, dacă se poate profesionistă, despre premisele, datele sau rezultatele studiului elaborat la cererea Primăriei din Salonta.

Adrian Hatos

Alerta

Update: reactia e cea mai de sus. Romanul fluviu il pastrez pentru opera de senectute.

In curand, o reactie la jegul care s-a intins pe mii de caractere in Bihoreanul.

A Good Start - lansare la Ramada

Decernare HC Isarescu

Saw

Sâmbătă seara oamenii se distrează. De multe ori se trezesc a doua zi cu regrete. La fel am pățit și eu: sâmbătă seara am fost la Multiplex să văd Saw 6 (sau 7?). Nu mă întrebați cum am ajuns acolo.

Pentru început, doi băieți frumoși, din genul celor care mor repede în filmele de groază cu adolescenți, se trezesc într-un fel de skanderbeg mortal și moral, în care fiecare trebuie să împingă o țirculă către celălalt pentru a nu fi tăiat la rândul lui. Aflăm imediat că cei doi sunt șogori și că au de ales între viața lor și cea a femeii care îi înșela pe amândoi, suspendată deasupra lor, cu un ferăstrău circular în funcțiune sub ea. Problema morală este rezolvată rapid, cei doi decid să o pedepsească pe târfuliță, salvându-și astfel pielea. În câteva secunde iubita lor e despicată în zona abdomenului într-o explozie de mațe și sânge.

De aici, și din restul filmului, am înțeles că filmul horror din categoria Saw este doar o specie mai puțin obscenă, aparent, a celui porno. Dacă la porno vezi doar orificiile către viscere, aici ai ocazia să le contempli în cele mai profanatoare ipostaze. Finalurile sunt similare în ambele cazuri: dureroase, lichide, gălăgioase.

Destul de repede își dă seama spectatorul ce i se oferă: scene sadice succesive între care sunt intercalate momente dintr-o poveste polițistă plată, făcute special pentru a-l pregăti fiziologic pe privitor pentru următorul episod de sfârtecări sau dezmembrări. Tehnica de montaj este, prin urmare, una care se regăsește la filmele pornografice cele mai banale. Chiar superficialitatea intrigii, comparată cu complexitatea tehnicilor de asomare și tranșare umană ne sugerează în ce direcție a mers efortul scenaristului. Personajul negativ este un mastermind care, dacă nu ar fi bolnav mintal, ar fi fost un excelent inginer. La fiecare moment anatomic al filmului ni se oferă alte soluții de aparate de omorât cu declanșare contracronometru. Această cursă a creativității asasine devine însă, pentru publicul nepasionat, din care fac și eu parte, rapid plicticoasă.

La final, după scenele de sacrificare a soțiilor – una prăjită, cealaltă cu oasele capului rupte de un aparat cu cronomentru care nu merita efortul (orice rangă ar fi rezolvat problema) și deznodământul așa-zis surprinzător (ce mai poate surprinde după ce ai contemplat vreo 30 de feluri de a omorî un om) nu mi s-a părut că lumea a plecat șocată sau extaziată dar nici măcar îngrețoșată ci mai mult plictisită.

Câteva considerații generale despre film.

Mie mi se pare însă că, încercând să acopere cât mai multe gusturi și preferințe, producătorii ratează, în cele din urmă, obiectivul unui film de groază: acela de a îngrozi. Amalgamul de teme morale și polițienești care se suprapune cu povestioarele sângeroase îi oferă spectatorului un pretext de reîncadrare a spectacolului în alt gen decât cel evident. Spaima de a vedea moartea sau suferința extremă este deranjată de discursul etic sau de intriga de film cu polițiști corupți. Pentru ce atâtea instalații infernale dacă tot ceea ce dorea eroul negativ este să scape de urmăritori?

Pe de altă parte, producătorii au făcut exces de scene din episoadele anterioare. E apreciabil că au subliniat că desfășurarea din film e produs inevitabil al evenimentelor anterioare dar dezolant că au economisit bani în acest mod.

În fine, filmul este 3D dar asta nu îl ajută cu nimic. Nu pentru că nu ar fi avut potențial tehnica ci pentru că este destul de clar că elementele 3D au fost adăugate filmului în ultimul moment doar pentru a atrage mai mulți spectatori. Mare parte din film este 2D iar fazele tridimensionale au fost alese pe considerente numai de producători înțelese.

Verdict: demult nu am mai folosit atât de aiurea 25 de lei.

Gastroblog: pizzeria David's

A început prin situația că cineva de mare respectabilitate ne-a laudat-o: aia e Pizzeria! Am testat home-delivery-ul si am fost mai degraba multumiti. Pizza delicioasă, păcat că cele 30 de minute promise la telefon au fost mai mult de 45 și că, pe lângă felul principal, nu ni s-a oferit nici un sos. Defecte minore! am zis. Așa că de-abia am avut răbdare să vizităm locul, împreună cu toată gașca. M-am așteptat, având în vedere reclama pe care am suportat-o, să fie un loc înțesat de lume și corespunzător pizzeriilor cu staif din oraș. Când colo, la momentul înălțător al vizitei - vineri de la 7 seara, în local erau 4 consumatori (plus vreo 4 angajați) și atmosferă de farmacie. 

Pentru că pizzeria David's  arată ca o spițerie de-a noastră modernă, de lanț.S***blu, dacă nu înțelegeți la ce mă refer. Pereții, podelele, mesele și scaunele sunt din materiale și în culori puternice pe care în nici un caz nu le-aș fi asociat unui loc de mâncat pizza și băut vin (adică local cu multă lemnărie și cărămizi). E ca o c[su'[ din plastic, gresie si sticla. Copiilor le-a plăcut, nu degeaba seamănă cu MacDonalds sau cu orășelul copiilor. Ne-a plăcut și nouă, în cele din urmă, pentru că nu am stat mult, așa că nu am cheltuit mai mult decât ar fi fost necesar. 

Nici acum nu înțeleg câteva lucruri. Patronul a vrut să facă gelaterie și doar așa i-a ieșit sau se bazează exclusiv pe livrările de pizza la domiciliu și încearcă să descurajeze clienții care vor să mănânce pizza în oraș?

Gastroblog: Vechiul Sibiu

Acest articol nu este pentru turiștii de categorie medie sau profesioniști nici pentru sibieni. Pentru că aceștia sigur au auzit de Crama Vechiul Sibiu și dacă se apucă să îmi cunoască uimirea o zică doar: Uite-l și pe retardul ăsta! În ce peșteră a trăit oare până acum? Din 1986 când purtam încă cravata roșie cu tricolor, și concuram la olimpiade naționale de istorie, nu am mai ajuns la Sibiu. Mi-e rușine, da, dar compensez cu SUA, Spania și alte locuri visate de migranții din Mărginimea Sibiului. 

Revenind la locul cu pricina, ajunge să spun că mâncarea e bestială, servirea așijderea. Dacă vreți indicii de calitate, ajunge să spunem că la ora cinei adeseori se întâmplă să nu fie locuri iar clienții să aștepte eliberarea unei mese, ca în localurile populare din localitățile turistice. Pentru aceiași snobi care nu se mulțumesc cu un cotlet cu cartofi prăjiți, subliniez că în fiecare din cele două ocazii în care am fost acolo vreo treime din clienți erau străinezi. 

Încercați pieptul de pui umplut, sau vita ciobănească. Nu o să vă pară rău! Salata de crudități conține și țelină răzuită, ceea ce e un plus! 

Un minus: vinul casei e într-un singur sortiment - alb sec. O deficiență care poate fi trecută ușor cu vederea.

Gastroblog

Auzisem ca restaurantul de la Nevis - știți hotelul ala din Ioșia - ar fi excelent. Când am oprit acolo, cu sucul clocotind in duoden, mă așteptam la o agitație specifică localurilor populare. Nici vorbă! În afara a doi elevi de liceu care discutau filosofie în loc să se mozolească - așa că am tras cu urechea - tot stabilimentul părea pustiu. Impresia mea: un simplu loc de nunți, botezuri, parastase și pomeni care se populează doar între vineri și duminici.

Ciorba de burtă a venit după o îndelungată, mult prea îndelungată, așteptare. Noroc cu îndrăgostiții reflexivi și cu televizorul pus pe Realitatea. 

Am primit o cisternă de ciorbă destul de lungită, semn că dozatorul restaurantului e dereglat. Gustul fad, care a invocat broaște în burtă. 

Un loc în care nu voi reveni prea curând. 

Șansele ratate ale Oradiei

Lectura simplă a evoluției demografice a orașului nostru din secolul trecut ne arată că aceasta s-a produs aproape constant în circumstanțe nefavorabile. Înaintea primului război mondial Oradea era, ca mărime a populației, egala Clujului. În timp ce Marea Unire producea bucurie pentru majoritatea românilor, pentru Oradea a adus o oarecare stagnare, marcată de stoparea creșterii populației și de o evidentă concentrare a atracției urbane regionale către orașul de pe Someș care cunoaște un având puternic. Un pic mai târziu, Holocaustul izbește necruțător populația evreiască din oraș, într-o măsură mai cruntă decât în alte părți ale Ardealului ocupat, și îi tarează pe mai departe perspectivele, inclusiv prin reducerea diversității etnice.

Cu judecățile mele negative mă aștept să fie, totuși, în dezacord unii dintre cei care se lăfăie în frumoasele locuințe burgheze eliberate în cea mai mare catastrofă a veacului al 20-lea.

Neașteptat, ar zice unii, perioada comunistă a însemnat reluarea creșterii pentru oraș, care s-a transformat într-un centru industrial fiind unul dintre beneficiarii politicii de industrializare forțată a regimului comunist la fel ca majoritatea centrelor urbane din țară.

Răsturnarea regimului comunist nu a adus doar beneficii locuitorilor orașului. Dezindustrializarea bruscă nu a fost compensată printr-o viziune și o politică coerente, corespunzătoare. Lipsa strategiilor de dezvoltare și politicile locale aparent haotice - un șir de răspunsuri tactice la provocări și ispite prea puțin relevante pentru majoritatea locuitorilor - au permanentizat o stare de stagnare pe care o cunoaștem și acum. Dincolo de rapoartele triumfaliste ale edililor, Oradea nu este specială nici din punctul de vedere al dinamismului economic nici din cel al calității vieții în comparație cu municipalitățile de rang similar din zonă precum Aradul sau Clujul.

Cum s-a întâmplat o astfel de situație neplăcută este un vast și fascinant subiect de cercetare pentru urbaniști sau politologi, mai ales că, așa cum toată lumea se grăbește să sublinieze, orașul are un potențial deosebit. Mi-am propus doar să atrag atenția asupra a două aspecte prea puțin subliniate de criticii administrației locale din toate legislaturile.

În primul rând, politicile favorabile creșterii necesită acord cu privire la ținte și la instrumente între actorii importanți - administrație și oamenii de afaceri. Deși marea majoritate a întreprinzătorilor, mai ales a celor activi în servicii și comerți, aveau tot interesul în dezvoltarea economică a localității, alții s-au opus în mod sistematic deciziilor care ar fi putut atrage investitori importanți în oraș. În realitate, creșterea competiției pe piața muncii și, în consecință, a salariilor, nu este pe placul celor care fac profituri pe seama lipsei de alternative a angajaților. Aceștia, faceți socoteala care ar fi putut fi, au reușit, se pare, prin reprezentanții lor politici, să împiedice în bună măsură investițiile productive ajungându-se prin 2007-2008 la transformarea orașului într-un soi de mall imobiliar.

O regularitate a politicii locale a fost, pe de altă parte, contratimpul cu cea națională ceea ce nu face bine accesului la resursele centrale. În mod ironic, Oradea pare a fi un oraș de opoziție. Rareori s-au potrivit majoritățile din Consiliul Local cu cele din Parlament. Când la putere în municipiu era PD-ul (sau FSN-ul, pentru o perioadă), guvernul era alcătuit în jurul PSD-ului (PDSR la începuturi). Acum avem guvernare locală liberală în ciuda guvernării naționale pedeliste iar majoritatea din consiliu atârnă de un fir de ață. Perioadele de convergență - din 1996 până în 2000 și din 2004 până în 2007 - nu au putut recupera deficitele acumulate în perioadele de marginalitate poate și pentru cauzele amintite mai sus.

Bineînțeles că majoritățile reieșite din alegeri nu sunt subiect de manipulare decât într-o măsură limitată și, oricum, creșterea unui oraș de mărimea Oradiei nu trebuie să fie la mila redistribuirilor de la centru. Critică pentru oraș este implementarea unui plan de creștere realist care să plaseze la loc central atragerea investițiilor productive, mai ales în industrii cu înaltă valoare adăugată care să valorifice și să potențeze resursa umană locală. Succesul unui astfel de proiect depinde de funcționarea unor coaliții viabile, atât în legislativul local cât și între elita politică, cea economică și societatea civilă. Dar pentru aceasta este nevoie de leadership și expertiză, resurse care, deocamdată, par absente.

Aeroport ep. 3

Avionul pleaca cu intarziere de 30 de minute, neanuntate, asa ca am timp sa observ lumea din sala de asteptare. Relatiile micro dintre parlamentarii care merg la luni dimineata la serviciu ne dau o sugestie despre situatia macropolitica. Grupati pe partide, par a fi pierdut capacitatea de dicutie de acum cativa ani. Desi se aseaza pe locuri apropiate, cei de la psd si pnl abia daca isi vorbesc. Mang si Cornel popa se ignora zeci de minute cu toate ca stau fata in fata la nici 2 metri. Cel mai trist este insa Bot, exilat in alt colt al incaperii, pe care il ignora toti cu emfaza. Primeste doar priviri dispretuitoare din partea colegilor de parlament. Este o dimineata trista, ca toata politica romaneasca.

Adrian Hatos

Ce am in cap

Cate ore poate munci un angajat in Romania/zi? In cate contracte? Si daca institutia sa e partenera intr-un proiect pe fonduri structare omu' nostru trebuie musai angajat in proiect cu contract la institutia cu pricina? Contract de munca sau conventie? Cum se echivaleaza functiile din echipa de implementare cu cele din organigrama propriei institutii? Cum sunt universitatile publice institutii finantate in totalitate din venituri proprii? Si care dintre manualele de implementare se aplica: cel in vigoare sau cel in vigoare cand am semnat contractul?
Si ce daca?

Politist infometat

Adrian Hatos invited you to Dropbox

	Adrian Hatos wants you to use Dropbox to sync and share files online and across computers. Get started here. - The Dropbox Team
	To stop receiving invites from Dropbox, click here © 2010 Dropbox

Neprihănitul (sau Robin Hood-ul lui Felix) - text vechi de mai bine de un an, la fel de actual

În timp ce producţii extrem de costisitoare, copiate adeseori dupã poveştile de succes mediatic de pe-afară, dau chix pe bandã rulantă, Mircea Badea, cu un pupitru, un scaun şi alte câteva detalii minore de recuzitã reuşeşte să bată cu emisiunile lui toate socotelile de audienţă pe intervalul lui orar. Pălăvrăgeala lui solitară este urmărită cu nesaţ de milioane de oameni. Surprinzător este că îşi găseşte mulţi dintre fani în rândul publicului educat din mediul urban. Este, deci, un personaj al cărui succes merită analizat chiar mai mult decât alte exemple similare, precum Dan Diaconescu sau, odinioară, Florin Călinescu. Plecăm de la constatarea care sare imediat în ochi, că eroul nostru este un fel de prototip de băiat cuminte, de erou pozitiv din filmele comuniste cu liceeni: frumos, sportiv, deştept, curajos şi, totuşi, formal. Este alternativa la tânărul de succes al zilelor noastre căruia, cu prost disimilată invidie, majoritatea îi găseşte o sumedenie de defecte morale în spatele semnelor reuşitei. MB se construieşte ca opusul juventuţii păcătoase, atât ca imagine cât şi ca discurs. Are o alură atletică pe care o asortează cu o vestimentaţie standardizată. Mă întreb chiar, dacă şi-ar atârna o cravată roşie cu tricolor la gât, ar remarca cineva? Figura sa adolescentină este încadrată de o frizură regulamentară – tuns scurt, cărare pe o parte, care face să tresalte inima oricărui adult supărat pe viciile tinerei generaţii. Ni se comunică, din când în când, că în spatele imaginii este chiar mai mult, un trup călit în antrenamente. Iar dacă cei mai mulţi sportivi amatori de vârsta lui preferă fie sălile de fitness, combinate cu distracţia de mall, pe de o parte, fie câte un meci de fotbal urmat de o bere rece, Badea este diferit: el practică arte marţiale. Nu are sens să insistăm pe mitologia ţesută în jurul acestor sporturi chiar în perioada în care prezentatorul nostru era pionier: trecem direct la lectura judocanului sau karatistului ca armonie dintre un caracter spartan şi un trup de oţel. Cealaltă tuşă care îl califică pe Badea ca premiant al clasei este anturajul pe care ni-l sugerează. Din care reiese imaginea unui tânăr auster, sensibil la impuritatea culturală şi, în cele din urmă, morală, a lumii în care trăim. Băşcălia şi echidistanţa cu care tratează obiceiurile majorităţii tineretului urban cât şi atacurile permanente la lipsa de autenticitate a furnizorilor industriei divertismentului pentru tineret îl fac foarte iubit în rândul cârcotaşilor vieţii noastre capitaliste de zi cu zi. Nici alăturarea cu o altă vedetă discretă specializată în comercializarea purităţii şi a autenticităţii nu este, aici, de prisos. Cei care se strâmbă la stridenţele industriei consumului fără a ajunge la subtilitatea lui Patapievici se regăsesc cu brio în acest tânăr modest, dar inteligent şi pur. Prin atacurile zilnice la piţipoance şi cocalari, până la ironiile faţă de Răduleasca, şi-a loializat un public care, în restul intervalelor orare, urmăreşte cu nesaţ reality-show-uri în căutarea unor experienţe autentice pe care viaţa nu le mai oferă. Revenind la imagine, să o finalizăm, regăsind portretul unui tânăr care evită şi chiar dezavuează locurile şi oamenii periculoşi din punct de vedere caracterial, exact ca personajele pozitive din povestirile educative citite în copilărie în „Cutezătorii”. Înţelegem, digerând interpretările de mai sus, că succesul lui Mircea Badea se datorează unei potrivite combinaţii de discurs şi vehicul al discursului. El se adresează unui vast public care trăieşte, faţă de lumea din jur, o adâncă nemulţumire. În altă parte, aceştia ar fi putut să fie tineri fumători de marijuana, protestatari antiglobalizare (SUA) ori intelectuali marxişti (tot pe acolo) sau ţărani care luptă pentru dreptul de proprietate asupra terenurilor (Mexic, de exemplu). La noi, este vorba de toţi cei care consideră experimentul democratic şi capitalist un eşec în primul rând datorită eşecului lor personal, care este, în mod evident, relativ. În spatele nemulţumirii se află, cred cei mai mulţi, o patologie morală generalizată. Scuza tuturor frustraţilor este corectitudinea lor şi, evident, lipsa de scrupule a celor care profită de situaţia de acum. Badea însuşi a trăit o astfel de păţanie, cea cu eşecul din Gherla. Diagnostice de acest fel nu pot fi puse, credibil, decât de cineva virgin din punct de vedere etic. Mircea Badea se vrea un astfel de neprihănit, prin felul în care îi este construită imaginea. Iar imaginea este cea schiţată mai sus: o altoire de pionier-comandant de detaşament cu puritatea, încruntarea şi dârzenia protestantă. Adăugaţi la aceste ingrediente umorul şi spontaneitatea şi avem reţetarul unui one-man-show politic reuşit. Iar dacă nici argumentele astea nu sunt suficiente putem să dăm foc laptopului în mijlocul emisiunii. Ce, Diaconescu nu s-a lăsat băgat în container? Update Am argumentat in articolul de acum un an cum se identifica suparatii de varsta a doua cu acest pionier de frunte sau Robin Hood al criticismului social (cam tot asa mi-l inchipui si pe dizidentul Ion Iliescu in anii 70). Restul, pana la obtinerea efectelor de manipulare, e simplu: Badea face digestul (analiza, sinteza, interpretare) stirilor zilei pentru cei care cauta asa ceva si nu au timp, rabdare sau chef sa judece cu capul lor. Incet, incet s-a construit o patura consistenta de oameni care au aparent capul pe umeri care gandesc societatea si politica cu creierul televizual al lui Badea. E un fenomen, sa recunoastem.

Catastrofa metafizică

Catastrofa de la maternitate ne readuce aminte ca suntem o tara de structuralisti fatalisti in care „sistemul" e tot timpul de vină și dacă e să fie cineva lapidat trebuie să fie întruchiparea sa, Guvernul. Bineînțeles că forțele metafizice invocate de analiștii-filosofi au luat mintile oamenilor care au legat niste sarme aiurea prin spital sau au facut-o pe asistenta responsabila cu salonul de terapie intensiva a prematurilor sa plece de la locul de munca pentru vreo ora, in care focul a ars bine mersi in spatiul bine izolat. Evident ca a fost falsa constiinta sau revoltă impotriva sistemului care duce la alienare sau simpla pierdere a cunostintei din cauza inanitiei induse de scaderile de salariu sau de suprasolicitare...Apoi a stat o zi intreagă în stare de șoc, numai bine pentru a-și pregăti alibiul, în cârdășie cu partea cealaltă a sistemului. 

Toti nesimtitii de prin institutiile publice care fac viata nasoala - sau imposibila uneori - cetatenilor au ca scuză sistemul, subfinanțarea, guvernul, parlamentul, președinția. Nimeni nu stă vreodată să se uite în oglindă pentru că oricum, realitatea e o iluzie. Întrebați-i pe părinții copiilor de la maternitatea Giulești dacă le arde de considerații filosofice, totuși.

Avanpremiera - segregarea etnică a școlilor și rezultatele la învățătură

Datele CNCSIS 2007 - 1800 de elevi din clasele 8, 10-12, 115 clase, 32 de școli

Etnia	Limba de predare in școala	Limba de predare in clasă	Media la învățătură în semestrul anterior.
Român, alta	romana	romana, alta	8,33
		maghiara	.
	mixt	romana, alta	8,68
		maghiara	8,34
	maghiara	romana, alta	.
		maghiara	8,60
Maghiar	romana	romana, alta	8,02
		maghiara	.
	mixt	romana, alta	8,58
		maghiara	8,41
	maghiara	romana, alta	.
		maghiara	8,81