27 decembrie 2017

Unde sunt protestele #resist de altă-dată?

Introducere
La sfârșitul lui ianuarie 2017 modificări intempestive ale legislației penale, prin ordonanță de urgență, au provocat ieșirea masivă în stradă a românilor. Mobilizați de diverse structuri civice, sute de mii de oameni au protestat împotriva diluării legislației împotriva corupției, mișcare culminând cu protestele din perioada 3-5 februarie când, potrivit diverselor estimări, între 300.000 și jumătate de milion de oameni au fost simultan pe stradă. Cei peste 100.000 de oameni care au protestat în București au constituit ei înșiși un eveniment, lumea fiind martora celor mai mari proteste de stradă din România de la 1989 încoace.



A urmat o retragere strategică a puterii, toată lumea știa că a fost doar o amânare, iar din toamnă inițiativele de modificare a legislației penale în domeniul corupției au revenit în forță, cu idei mult mai radicale decât biata dezincriminare a abuzului în funcție din celebra OUG13. Într-un ritm demn de cauze de politică publică mai nobile, speciala comisia Iordache (același Iordache care fusese pus la stâlpul infamiei în februarie, ca să înțelegeți ironia puterii) și apoi Parlamentul au introdus modificări radicale în legile justiției.

De data aceasta, în ciuda nemulțumirii aparente în media mainstream sau pe rețelele de socializare,  nu am avut decât manifestații anemice, cu un vârf de maxim 15.000 de oameni. Având în vedere precedentul protestelor mamut de la începutul anului dar și faptul că, din punctul de vedere al modificărilor legislative situația pare a fi cel puțin la fel de gravă ca la începutul anului, se pune întrebarea: de ce nu mai avem manifestații de amploarea celor din ianuarie-februarie 2017?

Pentru a răspunde la această întrebare, măcar tentativ, o să pornim de la premisa că protestele de stradă din februarie acest an au fost parte a unei mișcări sociale, în cazul acesta de rezistență. Chiar dacă primele proteste, de la sfârșitul lui ianuarie, au fost doar așa-zise proteste colective, cauzate de mânia declanșată în anumite straturi ale populației de gesturile discutabile ale regimului PSD-ALDE, săptămânile de proteste care au urmat, laolaltă cu elementele evidente de organizare destul de sofisticată de spate și cu ideologia promovată au arătat o transformare în mișcare socială simbolizată de #resist

Contextul
Răspunsul la întrebare o să încercăm să îl deducem luăm punct cu punct condițiile și factorii care se regăsesc în orice lucrare de sinteză privind originile mișcărilor sociale. Este logic să ne gândim că explicația pentru reacția fără vlagă a societății își are originea în modificarea anumitor variabile care sunt necesare pentru mobilizarea unor segmente numeroase ale societății.

1.Evenimentele declanșatoare
În ianuarie-februarie, o modificare dubioasă prin OG a legislației a fost suficientă pentru a incendia opinia publică. Din noiembrie asaltul împotriva status-quo-ului juridic este mult mai virulent, pe față și agresiv, fiecare zi de la inițierea activității Comisiei Iordache putând fi liniștit un motiv de masivă nemulțumire.

2. Definirea ca insuportabilă și nedreaptă, a  situației.
Presa și rețelele de socializare sunt inundate cu argumente zilnice în favoarea ideii că ceea ce se întâmplă este inacceptabil. Rezultatele sondajelor de opinie arată, de asemenea, o stare de nemulțumire în majoritatea populației, în creștere în acest an. Din punctul acesta de vedere momentul actual pare mult mai neplăcut decât era situația la sfârșitul lui ianuarie. Cunoașterea opiniei publice cred că ne-ar arăta și faptul că instalarea unei așa numite oboseli (protest fatigue) este o ipoteză puțin plauzibilă.

Sursa: TVR

3. Structura de oportunități politice
Se pare că modul în care diverse structuri politice percep situația actuală ca fiind valorificabilă s-a schimbat. Astfel, lucrurile încep să devină, după caz, mai confuze sau mai clare. Din partea PSD-ului lucrurile s-au clarificat odată cu înfrângerea straniei dizidențe a lui Grindeanu (sinecura cu care tocmai s-a ales mă face să cred că așa-zisa revoltă din martie a fost o înscenare pentru a identifica și îndepărta toate elementele „subversive” din structura partidului și de a băga spaima în cei cu tendințe deviaționiste). În ianuarie 2017 președintele Iohannis a ieșit în stradă, alături de protestatari în timp ce relativ la schimbările din justiție din această toamnă a avut poziționări foarte reținute. Noua conducere PNL a făcut declarații belicoase dar la mitingul la care au anunțat că participă, alături de organizațiile civice și de USR, prezența liberalilor a fost, în cel mai bun caz, discretă. USR, în schimb, prin gesturile sale parlamentare și extraparlamentare spectaculoase arată că vede în această desfășurare o ocazie pentru a puncta din punct de vedere electoral, o poziție pe care o împărtășește cu inițiativa politică a lui Dacian Cioloș. Din diverse motive și cauze, pare că în acest moment, suportul politic pentru proteste împotriva modificărilor legislației justiției este mai redus decât la începutul anului.

4. Rețelele de mobilizare
Nu am o cunoaștere din interior a grupurilor care au contribuit la mobilizarea resurselor pentru protestele de la începutul anului aceasta fiind ea însăși o temă foarte interesantă de cercetare. Pot însă remarca însă faptul că unanimitatea aparentă din sânul acestora s-a pierdut: avem cel puțin două grupări - una radicală și una moderată - care se pot identifica în funcție de poziționările față de metodele mișcării: de exemplu în raport cu gesturile disruptive ale lui Mălin Bot sau față de participarea unor organizații la discuții cu primul ministru. Cele două grupări se acuză reciproc de pactizare cu dușmanul iar capacitatea de a mobiliza resurse pentru proteste este redusă, cel puțin prin subminarea din interior a credibilității mișcării.

Analiza și sinteza
Două din condițiile pentru protest arată că sunt condiții chiar mai bune decât erau la începutul anului. Evenimentele din Parlament sunt suficient de provocatoare iar opinia publică este chiar mai nemulțumită decât era în urmă cu 10 luni. Măcar știm că ceea ce se întâmplă pe rețelele de socializare nu are un efect neapărat în stradă.
În schimb, condițiile structurale ale mobilizării pentru protest sunt mai puțin favorabile: 1) Din punct de vedere politic suportul efectiv este doar din partea unei minorități etichetate deja ca fiind „extremistă” sau „radicală” chiar din interiorul opoziției (în timp ce partea cealaltă e mai preocupată de faptul că situația îi slăbește poziția de lider al opoziției decât de șansa de a crește electoral în cifre absolute) în timp ce din partea coaliției majoritare probabilitatea unor dizidențe sau rebeliuni este aproape nulă. Lipsa de poziție clară a președintelui Iohannis în acest context este un aspect fundamental (așa cum ieșirea în stradă în celebra scenă a jachetei roșii a fost la fel de importantă în ianuarie). 2) Credibilitatea și capacitatea de acțiune a structurilor de mobilizare a suferit o alterare serioasă odată ce facționalismul și luptele interne ale mișcării au devenit evidente. Mesajele contradictorii din zona politică și din zona mișcărilor civice, coroborate cu cele defetiste ale inevitabilității eșcului, explică în bună măsură aparenta apatie populară și slaba mobilizare de la ultimele proteste.Evident, nu putem nega și impactul nesfârșitului șir de diversiuni și tergiversări din partea puterii, foarte bine consiliată după eșecul din februarie.

În loc de concluzii
Prognoza mea este că, în contextul în care legile justiției ajung la promulgare iar președinția va dori să oprească intrarea în vigoare a acestor legi prin instrumente constituționale, nu va putea obține acest rezultat decât dacă beneficiază de un puternic suport popular. Acesta nu se va materializa decât în condițiile în care Președintele se va alătura pe față mișcărilor de protest. O asemenea dezvoltare va rezolva multe din actualele incertitudini (de exemplu, în ciuda reticenței PNL, aceasta va fi nevoită să se plaseze clar alături sau împotriva lui Iohannis, iar alegerea, chiar dacă nu pentru toți plăcută, este destul de clară). USR ar putea la rândul ei să rezolve unele asperități din interiorul opoziției prin concesii de imagine celor de la PNL, pe care aceasta, dacă e de bună credință, ar trebui să le accepte. Dacă lucrurile nu vor evolua astfel putem fi siguri că elemente importante ale așa-zisei opoziții au schimbat tabăra (sau mă rog, au devoalat-o pe cea adevărată).

An nou fericit!