22 ianuarie 2011

Are cu ce! (text reciclat)





Vânătoarea face parte din tradiția poporului român, ar fi spus magnatul care își ascunde fața după mustăți de pirat și ochelari de proxenet. Nu știu de unde o fi scos tradiția asta. Amintirile mele de literatura populară tind să zică ba. În general oamenii pe aici par a fi fost foarte ocupați cu alte lucruri: cei trei oieri ancestrali aveau intrigile lor care le luau tot timpul, Meșterul Manole zidea tot ce apuca iar haiducii vânau boieri, că se pare erau destui.

Discuțiile jurnalistice despre semnificația măcelului de la Balc scriu volute în jurul subiectului din prea mult respect pentru putere și bogăție. Încercările unora sau altora de a psihanaliza sau de a găsi valențe antropologice abisale în acest așa-zis ”eveniment” sunt la fel de jalnice precum umilința așteptării lor de-o zi la poarta proprietății. By the way, a fost, din partea jurnaliștilor, un șantaj evident în care capacitatea de a îndura jegul a fost semnalul resurselor de negociere: nu ne primești la chiolhan, scriem rău de tine conașule! Și cum nu i-a primit, anul acesta au scris de rău. La anul , poate, le va da câte o fleică și câte o exclusivitate la toți și vor redescoperi filantropia și farmecul marelui om.

Spus simplu, Țiriac organizează distracția anuală de la Balc pentru că poate și mai ales pentru a arăta că poate. Sunt câteva lucruri pe care el le semnalează cu ajutorul larg al presei-hienă: că are foarte mulți bani (ce noutate!), că are mulți prieteni cu foarte mulți bani în alaiul lui și că i se rupe de părerea târgului și, în general, de orice. A ”consumat” la marele eveniment nu numai viețile lighioanelor crescute pentru sacrificiu dar și sute de localnici angajați să le mâne în bătaia puștii și câteva zeci de amici cu bani. Pe unii dintre aceștia era chiar să îi devoreze fizic într-un stupid accident de avion care a produs palpitații la numeroși ziariști. Ba și-a permis chiar să își riște rezervele de respectabilitate ignorând liota de ziariști care salivau la intrare cu gândul la vreo friptură. Un tupeu ca acesta nu poate decât să atragă admirația contemporanilor!

Hecatomba mistreților de la Balc nu e cu nimic mai mult decât poșeta de mii de euro a vreunei țoape mondene sau Ferarriul vreunui cocalar. Doar că totul se întâmplă la alte dimensiuni și cu alte efecte de imagine. Vânătoarea a fost o formă de consum ostentativ din cele mai vechi timpuri iar capacitatea ei de a marca statusul celui care îl practică și diferența față de plebei este garantată tocmai prin respectul ancestral pentru vânător. Dacă mai pui în oală și statura de personalitate semi-mitologică, de practicant „exponențial” (oare cine a inventat expresia asta idioată?) al unui sport aristocratic, de self-made man în exilul crud, de familist paradoxal (nu are soție, e drept, dar se luptă cu balaurii pentru a spăla onoarea prințului său) și de Făt Frumos ales, temporar, al Cosânzenei, înțelegem de ce lumea găsește circumstanțe atenuante în cazul Țiriac.

Fostul jucător de tenis nu e un fițos oarecare ci un reprezentant al adevăratei elite, un boier ce mai! Iar de modele și de aristocrați, știe toată lumea, avem mare nevoie! Ca să știm ce să facem și care ne este locul, că prea ni s-a urcat la cap democrația asta.

19 ianuarie 2011

Pentru un sistem de învățământ echitabil

Răspunzând provocării lui Gabriel Bădescu, aș începe prin a remarca faptul că performanța în educația românească nu mai este de ceva vreme o temă insolită. În mod oarecum neașteptat, diagnosticele negative au fost însușite de mulți dintre actorii din învățământ. Opinia publică manifestă o inerție mai mare vis-à-vis de această temă, dar e de așteptat ca încrederea în educația din România să scadă destul de rapid în viitor având în vedere cvasiunanimitatea evaluărilor publice negative.

Eforturi de evaluare a crizei au fost întreprinse, de altfel, la cel mai înalt nivel. Comisia „Miclea” asubliniat de o manieră categorică problemele învățământului românesc și, cu toate reținerile politice, aproape toți actorii acceptă diagnosticele sumbre din respectivul raport. Mult mai interesant este faptul că, în ciuda acceptării urgenței situației și a panicii din toate zonele organizate ale învățământului, nu se întrezărește nici o îmbunătățire a situației. Se pare că învățământul românesc este pilotat din cu totul alt loc decât din locația administratorilor săi. Mai mult, aceștia nu par a conștientiza faptul că au pierdut demult controlul și joacă în continuare teatrul a tot felul de reforme în care dacă nu ar exista mize foarte prozaice totul ar fi de domeniul absurdului.

Restul aici.

15 ianuarie 2011


Discutie cu aprigii cetateni din Fagetu (jud. Salaj)
Posted by Picasa

La Viata satului!


Vorbesc despre cat este de greu de organizat o actiune colectiva, in contextul unei discutii laudative despre un GAL (Grup de Actiune Locala) din Bihor. Amintesc despre importanta liderilor si a angajamentului acestora fata de colectivitate, ai carei membri le vor intoarce seriozitatea prin sustinere si participare. Apoi le zic de sondaj si de prioritatile regiunii. Primarul din Osorhei vorbeste dupa mine exact pe dos: pentru mine inseamna ca agenda cetatenilor nu este cea care a reiesit din sondaj ci ce decide primarul ca trebuie si poate fi facut.