18 iulie 2008

Vamesi

Vamesii sunt cei mai corupti? Aiurea, legenda!

http://www.expres.ro/articole/detalii-articol/812919/Un-sef-de-vama-a-facut-1000000-de-euro-din-contrabanda/

Creta



Creta în iulie e aridă, extrem de aridă și înghesuită de turişti. Ziua, minutele şi orele trec ca un şuvoi de lavă vâscoasă, încremenind într-o stare de calcinare orice intenţie de viaţă. Luciditatea şi plăcerea supravieţuiesc, în timpul zilei, pe lângă plajele interminabile, ungherele umbroase şi terasele cu aer condiţionat. Toată socialitatea se produce în răcoarea nopţii, în nenumăratele restaurante sau magazinele pentru turiştii naivi-nostalgici-condiţionaţi din zona turistică şi comercială. La fel ca şi în Cipru, un miros vag dar persistent de carne de suvlaki dă o senzaţie de picnic permanent, care te îmbie în micile localuri de pe lângă trotuare şi străzi.

Dintre mulţii stăpânitori ai insulei din ultimul mileniu, amprenta cea mai puternică au lăsat-o veneţienii. E de amintit fortăreaţa colosală ce străjuieşte portul şi farul. I se spune şi acum Fortezza. Câteva străzi cu nume italiene atestă respectul localnicilor pentru moştenirea veneţiană. În schimb, semnele îndelungatei şi recentei domnii otomane sunt aproape inexistente – cu excepţia unei moschei şi a unui minaret paradit, păstrat, cred eu, mai mult în bătaie de joc.

Români sunt puţini. Informatorul meu – taximetristul – susţine că cei care sunt, reduşi numeric comparativ cu albanezii, lucrează în livezile de măslini de pe insulă, părăsite altfel de generaţia mai tânără. Unii dintre ei reuşesc să cumpere fermele respective şi se stabilesc definitiv pe insulă. Va fi în viitor, se pare, o diasporă românească în Creta.

Ruşii par la putere în insulă. Mai mult chiar decât în Cipru. Se simte peste tot. Pe plaje, în restaurante, auzi ruseşte mai la fiecare pas. Ba chiar multe dintre buticurile de Vuittoane, Prade şi D&G falsificate sunt deţinute de vecini de la răsărit. Un taximetrist îmi povesteşte că milionarii de tranziţie vin aici să se distreze. Diverşi mafioţi, vânzători de arme, droguri sau femei din regatul lui Putin îşi cumpără case aproape de litoral. „Au o problemă de atitudine. Dar după o lună, pleacă cu atitudinea înapoi, iar aici lasă o grămadă de bani” îmi mai spune simpaticul taximetrist.

Universitatea şochează cu impresia de teren de bătălie părăsit subit de combatanţi. Pereţii sunt toţi plini cu mesaje cu iz politic. Angajaţi în politică până la mitocondrii, universitarii cretani îşi dispută întâietatea în campus mâzgălind pereţii cu grafittiuri injurioase şi profanări politice. Cele mai uşor de înţeles sunt cele cu icoane universale – anarhiste sau comuniste. Pentru străini, pare că administraţia locului a pierdut întrecerea cu propriile umori, şi ale celorlalţi, şi şi-a pierdut cu totul credibilitatea. Nu le-aş fi dat dreptate, impresionat fiind totuşi de gradul de participare pe care-l dezvăluie, dar îl şi cheamă, toate mâzgălelile văzute, dacă gunoiul adevărat n-ar fi părut neadunat de luni întregi. Mi se explică, totuşi, că, ultima curăţare a pereţilor nu a făcut decât să producă un nou episod de creativitate murală.

08 iulie 2008

ISIPAR 2008

Am aflat câte ceva la conferinţa internaţională despre Acceptare şi respingere interpersonală şi tenacitate – Creta iulie 2008.

De pildă, că boacănele copiilor noştri (relaţionare defectuoasă, comportamentul egoist) sunt determinate în proporţie cea mai mare de factori de natură genetică. Spun mai multe cercetări realizate pe loturi serioase de gemen monozigoţi, longitudinale şi trecute prin examenul sever al meta-analizelor certificate în JPSP. Negativitatea din stilul de raportare al părinţilor la răutăţile plozilor lor este mai ales reactivă, spune sinteza, dar are darul de a inhiba atitudinile şi comportamentele prosociale ale copiilor. În schimb, gesturile generoase ale celor mici îşi au originea în contextul în care se produce prima socializare, iar părinţii pot contribui masiv printr-o atitudine pozitivă în relaţiile cu copiii. Doar să se abţină să fie nasoli când copiii nu sunt atât de drăguţi pe cât ar vrea ei. Ar trebui să fie oare mai uşor, dacă se ştie că pornirile malefice ale celor mici sunt mai ales de natură genetică. Cei interesați pot căuta detalii în articolele lui Knafo și Plomin.

A fost o prezentare instructivă, despre cât de importante sunt, într-adevăr, genele pentru firea oamenilor dar şi despre cât de „tricky" sunt procedurile de discriminare a influenţelor ereditare de cele ale mediului – acesta, la rândul său, împărtăşit sau nu.

Şi am mai aflat că în Pakistan vreo 20% dintre băieţii/bărbaţii de 18-20 de ani suferă de o boală care se cheamă Sindromul Pierderii de Sămânţă Bărbătească. E un complex de manifestări depresive şi fiziologice care este atribuit în folclorul local morţii spermatozoizilor. Savantele indigene, conferenţiare în SUA, purtătoare mândre de sariuri senzaţionale, încearcă să explice problema prin raportarea autoritară a taţilor la fiii lor în condiţii de tabu faţă de subiectele sexuale. Având în vedere metodologia folosită, nu cred că au reuşit să convingă pe prea multă lume. Dar un lucru e sigur: acei tineri au sperma la fel de bună ca şi ceilalţi de aceeaşi vârstă!

Psihologii fac, în continuare, studii corelaţionale, în care ignorarea problemelor de endogenitate, sau a celor de grupare a datelor pare normală. Cauzalitatea este pasată inelegant de cele mai multe ori, ca un aspect neimportant, mai presus fiind modul cum se grupează diverse dimensiuni, rezultate la teste, efecte internalizate, ajustări etc. În plus, mulţi nu fac decât să valideze „instrumente" care măsoară acelaşi lucru ca multe alte scale sau teste iar contribuţia este doar la gloria vreunui mic slujbaş al psihometriei. Producția de şcoli, de corifei şi discipoli, de adevărate culte terapeutice, în jurul unor creatori de concepte şi măsuri – precum este acest Ronald Rohner, inspiratorul conferinţei ISIPAR, este, în continuare, bună.

La firul ierbii, psihologii cu care am povestit – aceştia fiind de toate felurile, neamurile, rangurile şi orientările, sunt plini de bun simţ. Nu am simţit sectarismul nici ostilitatea geloasă manifestă uneori de confraţii mioritici.