Lectura simplă a evoluției demografice a orașului nostru din secolul trecut ne arată că aceasta s-a produs aproape constant în circumstanțe nefavorabile. Înaintea primului război mondial Oradea era, ca mărime a populației, egala Clujului. În timp ce Marea Unire producea bucurie pentru majoritatea românilor, pentru Oradea a adus o oarecare stagnare, marcată de stoparea creșterii populației și de o evidentă concentrare a atracției urbane regionale către orașul de pe Someș care cunoaște un având puternic. Un pic mai târziu, Holocaustul izbește necruțător populația evreiască din oraș, într-o măsură mai cruntă decât în alte părți ale Ardealului ocupat, și îi tarează pe mai departe perspectivele, inclusiv prin reducerea diversității etnice.
Cu judecățile mele negative mă aștept să fie, totuși, în dezacord unii dintre cei care se lăfăie în frumoasele locuințe burgheze eliberate în cea mai mare catastrofă a veacului al 20-lea.
Neașteptat, ar zice unii, perioada comunistă a însemnat reluarea creșterii pentru oraș, care s-a transformat într-un centru industrial fiind unul dintre beneficiarii politicii de industrializare forțată a regimului comunist la fel ca majoritatea centrelor urbane din țară.
Răsturnarea regimului comunist nu a adus doar beneficii locuitorilor orașului. Dezindustrializarea bruscă nu a fost compensată printr-o viziune și o politică coerente, corespunzătoare. Lipsa strategiilor de dezvoltare și politicile locale aparent haotice - un șir de răspunsuri tactice la provocări și ispite prea puțin relevante pentru majoritatea locuitorilor - au permanentizat o stare de stagnare pe care o cunoaștem și acum. Dincolo de rapoartele triumfaliste ale edililor, Oradea nu este specială nici din punctul de vedere al dinamismului economic nici din cel al calității vieții în comparație cu municipalitățile de rang similar din zonă precum Aradul sau Clujul.
Cum s-a întâmplat o astfel de situație neplăcută este un vast și fascinant subiect de cercetare pentru urbaniști sau politologi, mai ales că, așa cum toată lumea se grăbește să sublinieze, orașul are un potențial deosebit. Mi-am propus doar să atrag atenția asupra a două aspecte prea puțin subliniate de criticii administrației locale din toate legislaturile.
În primul rând, politicile favorabile creșterii necesită acord cu privire la ținte și la instrumente între actorii importanți - administrație și oamenii de afaceri. Deși marea majoritate a întreprinzătorilor, mai ales a celor activi în servicii și comerți, aveau tot interesul în dezvoltarea economică a localității, alții s-au opus în mod sistematic deciziilor care ar fi putut atrage investitori importanți în oraș. În realitate, creșterea competiției pe piața muncii și, în consecință, a salariilor, nu este pe placul celor care fac profituri pe seama lipsei de alternative a angajaților. Aceștia, faceți socoteala care ar fi putut fi, au reușit, se pare, prin reprezentanții lor politici, să împiedice în bună măsură investițiile productive ajungându-se prin 2007-2008 la transformarea orașului într-un soi de mall imobiliar.
O regularitate a politicii locale a fost, pe de altă parte, contratimpul cu cea națională ceea ce nu face bine accesului la resursele centrale. În mod ironic, Oradea pare a fi un oraș de opoziție. Rareori s-au potrivit majoritățile din Consiliul Local cu cele din Parlament. Când la putere în municipiu era PD-ul (sau FSN-ul, pentru o perioadă), guvernul era alcătuit în jurul PSD-ului (PDSR la începuturi). Acum avem guvernare locală liberală în ciuda guvernării naționale pedeliste iar majoritatea din consiliu atârnă de un fir de ață. Perioadele de convergență - din 1996 până în 2000 și din 2004 până în 2007 - nu au putut recupera deficitele acumulate în perioadele de marginalitate poate și pentru cauzele amintite mai sus.
Bineînțeles că majoritățile reieșite din alegeri nu sunt subiect de manipulare decât într-o măsură limitată și, oricum, creșterea unui oraș de mărimea Oradiei nu trebuie să fie la mila redistribuirilor de la centru. Critică pentru oraș este implementarea unui plan de creștere realist care să plaseze la loc central atragerea investițiilor productive, mai ales în industrii cu înaltă valoare adăugată care să valorifice și să potențeze resursa umană locală. Succesul unui astfel de proiect depinde de funcționarea unor coaliții viabile, atât în legislativul local cât și între elita politică, cea economică și societatea civilă. Dar pentru aceasta este nevoie de leadership și expertiză, resurse care, deocamdată, par absente.
