Introducere
La sfârșitul lui ianuarie 2017 modificări
intempestive ale legislației penale, prin ordonanță de urgență, au provocat
ieșirea masivă în stradă a românilor. Mobilizați de diverse structuri civice,
sute de mii de oameni au protestat împotriva diluării legislației împotriva
corupției, mișcare culminând cu protestele din perioada 3-5 februarie când,
potrivit diverselor estimări, între 300.000 și jumătate de milion de oameni au
fost simultan pe stradă. Cei peste 100.000 de oameni care au protestat în
București au constituit ei înșiși un eveniment, lumea fiind martora celor mai
mari proteste de stradă din România de la 1989 încoace.
A urmat o retragere strategică a puterii, toată
lumea știa că a fost doar o amânare, iar din toamnă inițiativele de modificare
a legislației penale în domeniul corupției au revenit în forță, cu idei mult
mai radicale decât biata dezincriminare a abuzului în funcție din celebra
OUG13. Într-un ritm demn de cauze de politică publică mai nobile, speciala
comisia Iordache (același Iordache care fusese pus la stâlpul infamiei în
februarie, ca să înțelegeți ironia puterii) și apoi Parlamentul au introdus
modificări radicale în legile justiției.
De data aceasta, în ciuda nemulțumirii aparente în media mainstream sau pe rețelele de socializare, nu am avut decât manifestații anemice, cu un vârf de maxim 15.000 de oameni. Având în vedere precedentul protestelor mamut de la începutul anului dar și faptul că, din punctul de vedere al modificărilor legislative situația pare a fi cel puțin la fel de gravă ca la începutul anului, se pune întrebarea: de ce nu mai avem manifestații de amploarea celor din ianuarie-februarie 2017?
Pentru a răspunde la această întrebare, măcar
tentativ, o să pornim de la premisa că protestele de stradă din februarie acest
an au fost parte a unei mișcări sociale, în cazul acesta de rezistență. Chiar
dacă primele proteste, de la sfârșitul lui ianuarie, au fost doar așa-zise
proteste colective, cauzate de mânia declanșată în anumite straturi ale
populației de gesturile discutabile ale regimului PSD-ALDE, săptămânile de
proteste care au urmat, laolaltă cu elementele evidente de organizare destul de
sofisticată de spate și cu ideologia promovată au arătat o transformare în
mișcare socială simbolizată de #resist
Contextul
Răspunsul la întrebare o să încercăm să îl
deducem luăm punct cu punct condițiile și factorii care se regăsesc în orice
lucrare de sinteză privind originile mișcărilor sociale. Este logic să ne
gândim că explicația pentru reacția fără vlagă a societății își are originea în
modificarea anumitor variabile care sunt necesare pentru mobilizarea unor
segmente numeroase ale societății.
1.Evenimentele declanșatoare
În ianuarie-februarie, o modificare dubioasă
prin OG a legislației a fost suficientă pentru a incendia opinia publică. Din
noiembrie asaltul împotriva status-quo-ului juridic este mult mai virulent, pe
față și agresiv, fiecare zi de la inițierea activității Comisiei Iordache
putând fi liniștit un motiv de masivă nemulțumire.
2. Definirea ca insuportabilă și nedreaptă, a
situației.
Presa și rețelele de socializare sunt inundate
cu argumente zilnice în favoarea ideii că ceea ce se întâmplă este
inacceptabil. Rezultatele sondajelor de opinie arată, de asemenea, o stare de
nemulțumire în majoritatea populației, în creștere în acest an. Din punctul
acesta de vedere momentul actual pare mult mai neplăcut decât era situația la
sfârșitul lui ianuarie. Cunoașterea opiniei publice cred că ne-ar arăta și
faptul că instalarea unei așa numite oboseli (protest fatigue) este o ipoteză
puțin plauzibilă.
 |
| Sursa: TVR |
3. Structura de oportunități politice
Se pare că modul în care diverse structuri
politice percep situația actuală ca fiind valorificabilă s-a schimbat. Astfel,
lucrurile încep să devină, după caz, mai confuze sau mai clare. Din partea
PSD-ului lucrurile s-au clarificat odată cu înfrângerea straniei dizidențe a
lui Grindeanu (sinecura cu care tocmai s-a ales mă face să cred că așa-zisa
revoltă din martie a fost o înscenare pentru a identifica și îndepărta toate
elementele „subversive” din structura partidului și de a băga spaima în cei cu
tendințe deviaționiste). În ianuarie 2017 președintele Iohannis a ieșit în
stradă, alături de protestatari în timp ce relativ la schimbările din justiție
din această toamnă a avut poziționări foarte reținute. Noua conducere PNL a
făcut declarații belicoase dar la mitingul la care au anunțat că participă,
alături de organizațiile civice și de USR, prezența liberalilor a fost, în cel
mai bun caz, discretă. USR, în schimb, prin gesturile sale parlamentare și
extraparlamentare spectaculoase arată că vede în această desfășurare o ocazie
pentru a puncta din punct de vedere electoral, o poziție pe care o împărtășește
cu inițiativa politică a lui Dacian Cioloș. Din diverse motive și cauze, pare
că în acest moment, suportul politic pentru proteste împotriva modificărilor
legislației justiției este mai redus decât la începutul anului.
4. Rețelele de mobilizare
Nu am o cunoaștere din interior a grupurilor
care au contribuit la mobilizarea resurselor pentru protestele de la începutul
anului aceasta fiind ea însăși o temă foarte interesantă de cercetare. Pot însă
remarca însă faptul că unanimitatea aparentă din sânul acestora s-a pierdut:
avem cel puțin două grupări - una radicală și una moderată - care se pot
identifica în funcție de poziționările față de metodele mișcării: de exemplu în
raport cu gesturile disruptive ale lui Mălin Bot sau față de participarea unor
organizații la discuții cu primul ministru. Cele două grupări se acuză reciproc
de pactizare cu dușmanul iar capacitatea de a mobiliza resurse pentru proteste
este redusă, cel puțin prin subminarea din interior a credibilității mișcării.
Analiza și sinteza
Două din condițiile pentru protest arată că sunt
condiții chiar mai bune decât erau la începutul anului. Evenimentele din
Parlament sunt suficient de provocatoare iar opinia publică este chiar mai
nemulțumită decât era în urmă cu 10 luni. Măcar știm că ceea ce se întâmplă pe
rețelele de socializare nu are un efect neapărat în stradă.
În schimb, condițiile
structurale ale mobilizării pentru protest sunt mai puțin favorabile: 1) Din
punct de vedere politic suportul efectiv este doar din partea unei
minorități etichetate deja ca fiind „extremistă” sau „radicală” chiar din
interiorul opoziției (în timp ce partea cealaltă e mai preocupată de faptul că
situația îi slăbește poziția de lider al opoziției decât de șansa de a
crește electoral în cifre absolute) în timp ce din partea coaliției majoritare
probabilitatea unor dizidențe sau rebeliuni este aproape nulă. Lipsa de poziție
clară a președintelui Iohannis în acest context este un aspect fundamental (așa cum ieșirea în stradă în celebra scenă a jachetei roșii a fost la fel de
importantă în ianuarie). 2) Credibilitatea și capacitatea de acțiune a
structurilor de mobilizare a suferit o alterare serioasă odată ce
facționalismul și luptele interne ale mișcării au devenit evidente. Mesajele
contradictorii din zona politică și din zona mișcărilor civice, coroborate cu
cele defetiste ale inevitabilității eșcului, explică în bună măsură aparenta
apatie populară și slaba mobilizare de la ultimele proteste.Evident, nu putem nega și impactul nesfârșitului șir de diversiuni și tergiversări din partea puterii, foarte bine consiliată după eșecul din februarie.
În loc de concluzii
Prognoza mea este că, în contextul în care
legile justiției ajung la promulgare iar președinția va dori să oprească
intrarea în vigoare a acestor legi prin instrumente constituționale, nu va
putea obține acest rezultat decât dacă beneficiază de un puternic suport
popular. Acesta nu se va materializa decât în condițiile în care Președintele
se va alătura pe față mișcărilor de protest. O asemenea dezvoltare va rezolva
multe din actualele incertitudini (de exemplu, în ciuda reticenței PNL, aceasta
va fi nevoită să se plaseze clar alături sau împotriva lui Iohannis, iar
alegerea, chiar dacă nu pentru toți plăcută, este destul de clară). USR ar putea la rândul ei să rezolve unele asperități din interiorul opoziției prin concesii de imagine celor de la PNL, pe care aceasta, dacă e de bună credință, ar trebui să le accepte. Dacă
lucrurile nu vor evolua astfel putem fi siguri că elemente importante ale
așa-zisei opoziții au schimbat tabăra (sau mă rog, au devoalat-o pe cea
adevărată).
An nou fericit!
An nou fericit!
