08 iulie 2008

ISIPAR 2008

Am aflat câte ceva la conferinţa internaţională despre Acceptare şi respingere interpersonală şi tenacitate – Creta iulie 2008.

De pildă, că boacănele copiilor noştri (relaţionare defectuoasă, comportamentul egoist) sunt determinate în proporţie cea mai mare de factori de natură genetică. Spun mai multe cercetări realizate pe loturi serioase de gemen monozigoţi, longitudinale şi trecute prin examenul sever al meta-analizelor certificate în JPSP. Negativitatea din stilul de raportare al părinţilor la răutăţile plozilor lor este mai ales reactivă, spune sinteza, dar are darul de a inhiba atitudinile şi comportamentele prosociale ale copiilor. În schimb, gesturile generoase ale celor mici îşi au originea în contextul în care se produce prima socializare, iar părinţii pot contribui masiv printr-o atitudine pozitivă în relaţiile cu copiii. Doar să se abţină să fie nasoli când copiii nu sunt atât de drăguţi pe cât ar vrea ei. Ar trebui să fie oare mai uşor, dacă se ştie că pornirile malefice ale celor mici sunt mai ales de natură genetică. Cei interesați pot căuta detalii în articolele lui Knafo și Plomin.

A fost o prezentare instructivă, despre cât de importante sunt, într-adevăr, genele pentru firea oamenilor dar şi despre cât de „tricky" sunt procedurile de discriminare a influenţelor ereditare de cele ale mediului – acesta, la rândul său, împărtăşit sau nu.

Şi am mai aflat că în Pakistan vreo 20% dintre băieţii/bărbaţii de 18-20 de ani suferă de o boală care se cheamă Sindromul Pierderii de Sămânţă Bărbătească. E un complex de manifestări depresive şi fiziologice care este atribuit în folclorul local morţii spermatozoizilor. Savantele indigene, conferenţiare în SUA, purtătoare mândre de sariuri senzaţionale, încearcă să explice problema prin raportarea autoritară a taţilor la fiii lor în condiţii de tabu faţă de subiectele sexuale. Având în vedere metodologia folosită, nu cred că au reuşit să convingă pe prea multă lume. Dar un lucru e sigur: acei tineri au sperma la fel de bună ca şi ceilalţi de aceeaşi vârstă!

Psihologii fac, în continuare, studii corelaţionale, în care ignorarea problemelor de endogenitate, sau a celor de grupare a datelor pare normală. Cauzalitatea este pasată inelegant de cele mai multe ori, ca un aspect neimportant, mai presus fiind modul cum se grupează diverse dimensiuni, rezultate la teste, efecte internalizate, ajustări etc. În plus, mulţi nu fac decât să valideze „instrumente" care măsoară acelaşi lucru ca multe alte scale sau teste iar contribuţia este doar la gloria vreunui mic slujbaş al psihometriei. Producția de şcoli, de corifei şi discipoli, de adevărate culte terapeutice, în jurul unor creatori de concepte şi măsuri – precum este acest Ronald Rohner, inspiratorul conferinţei ISIPAR, este, în continuare, bună.

La firul ierbii, psihologii cu care am povestit – aceştia fiind de toate felurile, neamurile, rangurile şi orientările, sunt plini de bun simţ. Nu am simţit sectarismul nici ostilitatea geloasă manifestă uneori de confraţii mioritici.



2 comentarii:

Cosima spunea...

Nu sunt sigura ca determinarea genetica a egoismului si altor boacane alte indivizilor mititei are vreo consecinta pentru cum ar trebui sa ne purtam. Cu sau fara determinare genetica, nu e bine sa ghiontim copiii :) Pe de alta parte, scopul sanctiunilor, cum or fi ele, este sa educe capacitatea copiilor de a-si identifica si controla pornirile, fie ele genetice sau nu. Ceea ce e genetic poate fi totusi controlat cat de cat prin competente educabile - cred. Asa ca nu imi vine sa imi modific stilul de interactiune cu plozii in functie de atribuirile cauzale de ultima ora ale obrazniciilor copiilor. Sunt interesante, da, dar cred ca nu sunt relevante pentru asa ceva. Mai degraba l-as modifica in functie de evaluarea ochiometrica a eficientei sanctiunilor.

Adrian Hatos spunea...

Mda, una e sa te gandesti la educatie din sala cu aer conditionat a unei conferinte internationale si alta cand esti in mijlocul dramelor vietii de zi cu zi.
Studiile pe care le povesteam, superficial e drept, au cateva consecinte valoroase: 1)ne absolva oarecum de vinovatia pe care adeseori o simtim pentru greselile de relationare ale copiilor nostri mici; 2) ne arata ca unele lucruri sunt mai greu transformabile si ca educatia si contextul nu sunt responsabile pentru orice.
Deci, noi parintii putem sta mai linistiti!