Dezastrul e al Bacalaureatului. Cei care au picat examenul ar putea fi chiar fericiti

La fel ca în raport cu multe alte teme, față de așa-zisul bacalaureat dezastruos din acest an fiecare zice ce-l interesează și ce poate. În general avem o sumedenie de căutători solipsiști de cauze, pe de o parte (oameni cu gândire de oameni de știință) și de căutători de vinovați (politicieni și acoliți de ai lor), pe de alta.

Să fie ratele de promovare a examenului de maturitate atât de mici din cauza elevilor de la fostele școli profesionale – care s-au trezit în fața unui examen care nu i-a interesat? Sau să fie rezultatul efectului paralizant al camerelor de supraveghere? O fi din cauză că în funcție de filieră se învață anumite chestii, dar la bacalaureat o parte din probe sunt standardizate? Să fi fost căldura de vină?

Foarte probabil să fie câte un pic din fiecare (mai puțin căldura, era o glumă).

Mi-ar plăcea, totuși, să cunosc și trăirile celor care au picat bacalaureatul ca să înțeleg despre cine și despre ce vorbim. Dacă aș ști că o mare parte dintre cei care au eșuat la bacalaureatul din acest an au învățat pe rupte și au fost sincer surprinși de rezultat aș fi mânios, ca în fața oricărei injustiții. La fel și dacă aș afla că cei mai mulți dintre părinții celor care au eșuat au insistat zilnic pe lângă odraselele lor să învețe și le-au plătit meditatori dintre cei mai buni, sacrificând concedii și alte bucurii materiale.

Tare mă tem că așa ceva nu s-a întâmplat defapt. Sunt convins că marea majoritate a celor care au picat bacul nu se așteptau să treacă decât dacă pot să „miște" ceva. Așa cum au făcut generații întregi, până la funestul examen din 2011, când loteria sutelor de mii de adolescenți cool nu a mai funcționat. Pentru că promovarea examenului de bacalaureat a fost degradată, la ultimele generații, la nivelul unei justificate importanțe secundare.

Ignorând zbieretele celor care vad în lipsa de interes și performanță scolastică a tinerilor o catastrofă adolescenții noștri, mai mult decât părinții lor, sesizează câteva lucruri despre șansele lor în viață pe care, dealtfel, sunt chemați specialiștii să le enunțe: că diplomele de studii superioare s-au devalorizat până la un nivel la care e greu de spus care e diferența față de o diplomă de absolvire a liceului în condițiile în care posibilitățile de angajare la stat sau în poziții de expertiză sunt fie reduse fie solicită stagii mult îndelungate de școlarizare și că, dincolo de deținerea unor diplome de studii superioare, un tânăr are nevoie de multe alte atuuri pentru a se realiza în viață sprijinindu-se pe învățătură.

Cred că ar trebui să vedem indolența aparentă a tinerilor ca o abdicare din cursa spre reușită socială pe merit academic. Nu pentru că succesul nu ar fi atrăgător – toți cei de succes sunt o dovadă că e meseriaș să ajungi cineva. Ci pentru că distribuția șanselor a devenit în anii din urmă atât de inegală încât numai cineva foarte talentat și tenace poate acoperi handicapul absenței unor părinți educați și, dacă se poate, bogați. Cu alte cuvinte tinerii și poate și părinții lor și-au dat seama că nu merită să se străduiască pentru obținerea diplomei de bacalaureat.

Trecând peste tânguielile universităților, rămase fără candidați, și ale celor care din evoluția notelor la bacalaureat înțeleg doar că tinerii de azi sunt mult mai neserioși decât cei de ieri cred că ar trebui să vedem oportunitățile din această situație, mai ales faptul că avem în față câteva generații dornice să intre rapid pe o piață a domeniilor productive și a serviciilor. Industria și serviciile au o importantă șansă aici, evident dacă nu vor beneficia de ea întreprinzătorii din Italia sau Spania.

Pentru a nu contabiliza peste decenii alte câteva generații irosite, momentul ar trebui valorificat urgent prin investiții masive în învățământ profesional și educația adulților. Bineînțeles, dacă ar fi cine să facă așa ceva, între două cataclisme politice.