2012. Sfârșitul copilăriei. Vă doresc o maturitate mai bună!

2012 a marcat sfârșitul jalnic al copilăriei și adolescenței democrației românești. Maturizată, aceasta a renunțat la toate speranțele, iluziile și naivitățile care îi dădeau un aer ușor melodramatic. Revoluția din 1989 s-a sfârșit prin victoria absolută a moștenitorilor regimului comunist și prin renunțarea la orice proiect serios de justiție socială și morală. Fără o guvernare proprie eficientă sau responsabilă, România pare a fi devenit un fel de protectorat aflat la granița estică a alianței euro-atlantice în care clanuri lipsite de scrupule se bat pentru dreptul de a colecta impozitele plătind peșcheșuri grase diverșilor suzerani aflați la mii de kilometri. Iată cele mai pesimiste concluzii despre anul care s-a terminat:

• Anii de dezamăgire au dus la extincția tuturor cadrelor de mobilizare politică din ultimii 20 de ani. Temele corupției, comunismului, securității, modernizării ori occidentalizării nu mai emoționează decât o mână de naivi retrograzi iar utilizarea lor în discursul public e semnul unei serioase inadecvări.
• Cea mai activă și autonomă pătură a societății românești – așa zisa clasă de mijloc - a fost violată simbolic în ultimii ani până a ajuns mai rău decât o legumă: sedusă și abandonată de Băsescu și ai lui, pe de o parte, anesteziată cu porții zilnice de ură și raționamente simplificate din partea cealaltă, aceasta a abandonat total bunul simț și civilitatea care ar trebui să o caracterizeze.
•  Tot sistemul politic românesc și-a oferit fără să ezite supunerea față de guvernarea europeană și mondială recunoscându-și incompetența și absența oricărei speranțe de obținere a vreunei legitimități. Sau poate că tocmai asta e ideea, de a renunța oficial la prerogativele suveranității și la responsabilitatea pe care aceasta o pretinde.
• De parcă nu ar fi fost suficiente performanțele PDL în acest sens, a devenit foarte clară incapacitatea administrativă cronică a României. Câteva exemple: cea mai slabă rată de absorbție a fondurilor structurale din UE, bâlbâielile din jurul numărului de votanți (care arată că până și statistica e la cheremul intereselor politice). E nevoie de alte argumente?
• Amoralitatea politicii a fost expusă mai obscen ca niciodată: migrațiile de politicieni care au schimbat majoritățile parlamentare în tandem cu sondajele, circul ridicol al arestării lui Năstare, absența oricărei clipiri în ochii premierului la acuzațiile devastatoare de plagiat,  promisiunile solemne din ce în ce mai rar onorate de către cele mai importante figuri (Băsescu, Antonescu), aranjamentele egoiste dar dezastruoase la nivel colectiv făcute cu ocazia alegerilor de către liderii PDL sunt doar câteva exemple.
• A devenit clară fragilitatea construcției instituționale democratice din România: în cele câteva săptămâni ale crizei din vară majoritatea parlamantară în parte luată de la talciocul politicii a a făcut harcea parcea toate limitele constituționale și de bun simț ale României așa-zis democratice.
• Guvernarea PDL s-a consumat fără a produce multe efecte și a mistuit și partidul care a susținut-o. În plus, s-a terminat epoca Băsescu.
•  Mai mult, prin eșecul lamentabil al proiectului ARD au fost epuizate pe moment speranțele apariției vreunei forțe de dreapta imaculate (așa zisa mișcare „Albă ca Zăpada”). Nicicând nu a fost dreapta românească într-o situație atât de jalnică – avem de ales între trio-ul Voiculescu-Antonescu-Becali, pe de o parte, și Udrea și Blaga pe de alta.
•  Închei prin constatarea că nici societatea civilă, ultima speranță, singura redută blah blah nu e mai bine. ONG-urile civice s-au lăsat ușor cumpărate de blocurile politico-mediatice iar mișcările de protest din acest an par a fi fost simple butaforii compuse destul de rudimentar de păpușari dispuși să investească pe termen lung în campania de zgomot care produce senzația că societatea se îndreaptă într-o direcție sau alta.

Să sperăm că 2013 nu poate fi decât mai bun. O soluție este să ne vedem de viețile noastre în așa fel încât să depindă cât mai puțin de politicieni. Dacă se poate.

PR Pitesti style

CJ Arges a obtinut maximum de vizibilitate cu o investitie de aprox. 10000 de lei (o parte contributia CAR) pe care i-a impartit in portii infime unor clienti de ai ei, cunoscuti sub denumirea de asistati sociali. Daca organizau cum se cuvine pomana nu ar fi meritat mai mult de niste linii prin presa locala. Asa pensionarii s-au calcat in picioare, am avut si scena clasica a lesinului, succesul de presa e garantat. Dincolo de mesajul principal - uite cum saracia degradeaza samanta romanimii - ramane si mesajul discret al generozitatii filantropice a CJ.

Ipad: aplicații bune, aplicații rele

În calitate de utilizator experimentat recomand câteva aplicații pentru ipad și iphone pe care eu le găsesc foarte utile pentru tipul meu de user: consumator de stiri si literatura stiintifică, productie academică și de specialitate oarecum comercială (ca să nu îi zic consultanță).

- Dropbox (da, banala aplicație de HDD în nori, prin care puteți să citiți, dacă nu să editați documentele voastre). Gratis


- CloudON (prin care puteți edita documentele Office salvate în nori, cu o interfață aproape identică cu cea a suitei MS Office originale). Gratis


- Actualități de la Google - un fel de gooogle reader pentru Ipad cu o interfață foarte prietenoasă. Bineînțeles că gratis.


- Google Drive - aplicația prin care accesați documentele din vechiul Google Docs. Gratis.



- SimpleMind - aplicație de editare a hărților mentale, utilă pentru cei care vor să organizeze idei/concepte în mod vizual. De la o anumită vârstă devine necesară. Variantă gratis și pe bani.


- Highlighter - pentru adnotarea fisierelor PDF - acestea odata umplute de hasuri si note sunt salvate in Dropbox - pe bani.


- AVPlayerHD - player media pentru orice format video (Ipadul ruleaza prin definiție doar formate proprietare). - bineînțeles că pe bani, ce credeați?



Promițătoare, dar neentuziasmante
Evernote, PreziViewer, Google+  

Pur și simplu neentuziasmante: Pages for ipad - când exista atâtea editoare nu văd de ce ar plăti cineva aproape 8 euro pentru unul care nu știe prea multe.

Iphone 5. Prime impresii

Bune

E mai usor, mult mai usor, decat versiunea 4. E si mult mai subtire. Viteza superioara a procesorului se simte imediat iar butonul Start, cel cu probleme  tradiționale pentru Iphone, pare a fi mult mai solid decat cel de la versiunile anterioare. Camera de 8M face poze foarte bune în condiții mult mai dificile decât reușea versiunea 4. La convorbiri sunetul pare a fi mai clar. 

Rele

Daca are cadrul vopsit (in negru ca al meu, de pilda) orice zgarietura devine foarte ușor vizibila. Grosimea si greutatea reduse dau o senzație de fragilitate și sugerează imitație a telefoanelor de plastic ieftin ale concurenților. Cea mai mare problemă este durata de viață a bateriei, domeniu în care Apple nu a reușit nici o îmbunătățire față de versiunile anterioare (la un regim de utilizare normal, wi-fi pornit, fără bluetooth - o încarcare ține mai puțin de 20 de ore).

În sinteză, Iphone 5 a reușit să mă impresioneze mult mai puțin decât predecesorul lui. Spre deosebire de seria 4 nu e senzațional iar cei de la Apple par a pierde avantajul pe care îl aveau în domeniul designului și al fiabilității. 

Începutul sfârșitului?

Fără prea multă convingere, unul dintre șefii PDL se bucura că partidul său nu a suferit soarta țărăniștilor, reușind chiar un scor neașteptat de bun. Nu numai că nu au ieșit din parlament, dar au reușit să ia aproape o cincime din opțiunile alegătorilor. Opinia mea este că jumătatea goală a paharului s-ar putea să fie mai importantă de data asta iar PDL-ul trebuie să se aștepte la vremuri grele, posibil fatale.

Motivele pentru pesimism din partea democrat-liberalilor sunt ușor de găsit și au legătură cu modul penibil în care au pregătit și au desfășurat campania. De altfel, când s-a referit la „condițiile speciale” în care s-a desfășurat campania cred că Vasile Blaga s-a referit la dictatura fără precedent a imposturii și ipocriziei din acest partid pe care, totuși, au acceptat să o înghită vreo 20% din alegători.  

În primul rând, eșecul electoral al liderilor este corelat cu eșecul lor moral – aceștia fugind care încotro în puținele fiefuri rămase, cu judecata tâmpă că parlamentarele sunt o simplă extrapolare a rezultatelor de la locale sau de la referendum. Prin lașitatea programatică a conducerii PDL, fie că membri acesteia au intrat fie că nu în Parlament, partidul a rămas subit văduvit de bruma de legitimitate a conducătorilor săi care mai subszista în virtutea optimismului inerțial al aderenților . În al doilea rând, strategia gen „scapă cine poate” de stabilire a candidaturilor în cadrul oligarhiilor județene va trimite în parlament o majoritate dubioasă pentru care ciupeala din resursele publice este principala strategie de viață. Mă aștept, în consecință, la un val de conversiuni subite la socialism sau la liberalism din zona grupurilor parlamentare PDL, inclusiv din partea celor din Bihor, fiecare cu speranța asigurării unui trai liniștit pentru clientela lor prin preajma statului controlat autoritar de PNL și de PSD. Cu un Băsescu neutralizat, așteptându-și de azi demiterea și cu câțiva primari de municipii asediați de consilii locale, județene și prefecturi ostile îmi vine greu să cred că în următorii 2 ani va reuși să redevină  un jucător important al politicii naționale.

Doar anvergura victoriei USL asigură în acest moment supraviețuirea PDL. Cu o majoritate constituționala previzibilă USL-ului îi va fi ușor să mimeze verticalitatea refuzând traseiștii. Ca două armate decimate, PDL-ul și PPDD vor constitui o opoziție comodă, fragmentată, un sac de box ideal pentru pregătirea viitoarelor campanii. 

End Chicken game

Update 17.12.2012 (8.30).
Am scris textul de mai jos înainte alegerilor, când mă așteptam la o majoritate de maximum 60% din mandate. În situația actuală președintele ar fi doar ridicol să tergiverseze nominalizarea lui Ponta pentru funcția de prim-ministru iar logica războiului total nu mai are nici un rost.

Grija cea mare a tuturor în politica românească pare a fi acum numele persoanei pe care președintele o va nominaliza pentru funcția de prim-ministru odată ce alegerile au trecut iar USL va lua, e cazul să admitem, în jur de 60% din mandatele din Parlament. Îl va propune pe Ponta premier sau nu? Va încerca să deșire USL-ul, încropind o majoritate împotriva firii, cum a mai reușit de câteva ori?

Deși mass media adâncește misterul, în interes propriu și al celor care o sponsorizează – fiecare cu tabăra și cotizanții ei, mie mi se pare destul de ușor de găsit un răspuns așa că îmi permit să fac pe mama Omida. Îmi asum riscul de a mă face bine de tot de râs.

Așadar, eu zic că Ponta nu va fi nominalizarea lui Băsescu. Pentru simplul motiv că președintele nu are nimic de pierdut dacă merge pe cartea conflictului. Ceea ce urmează în argumentația mea e o simplă analiză narativă de teoria jocurilor care ne spune că ne îndreptăm direct și cu viteză maximă în peretele câtorva săptămâni sau luni de circ național.

Frumos ar fi ca protagoniștii – USL și Traian Băsescu (PDL, PPDD și UDMR sunt doar figuranți în dramoleta asta) să coabiteze armonios: președintele îl numește curtenitor pe Ponta premier, USL-ul se comportă civilizat și nu îl demite pe șeful statului.  Câtorva alegători le-ar surâde un asemenea deznodământ european, curat și uscat, în care am avea cât de cât un echilibru al puterilor președintele fiind garantul instituțiilor care ar ține în frâu unele excese ale viitoarei majorități. Președintele și-ar duce mandatul până la o liniștită pensionare din viața publică, țara ar da exemple de bună purtare față de frații mai mari din lumea occidentală și poate am reuși să intrăm și în Schengen și să luăm și banii ăia de la FMI care ne trebuie atât de mult.

Din păcate pentru el, prima mutare trebuie să o facă președintele, în situația în care poate numai să presupună dispoziția generală a USL-ului. Nu trebuie să fii foarte perspicace ca să îți dai seama că printre socialisto-liberali, de la vlădică până la opincă, propensiunea spre coabitare e rară. De câțiva ani „Jos Băsescu” e programul viitoarei majorități, crede cineva că atunci când vor avea toate instrumentele, inclusiv o puternică presiune populară și absența oricărui risc electoral, useliștii vor ezita să o facă? Pentru o mare parte din alegătorii USLiști Băsescu este sursa relelor reale și imaginare pentru care e necesară mobilizarea politică și civică în zilele astea. Cum ar putea justifica leadershipul uselist armistițiul cu dușmanul de moarte în condițiile în care i-ar desparte atât de  puțin de realizarea visului de aur: o țară fără Chior, liberă și demnă?

Băsescu are toate motivele să anticipeze o demitere iminentă, indiferent pe cine nominalizează pentru funcția de premier. Bunele maniere, politețurile nu își au loc în această ecuație: poporul vrea capul tiranului, aleșii vor ca instituțiile (DNA, ANI etc.) să treacă de partea poporului. Nu vor fi luați prizonieri, nu se vor cere răscumpărări.

În logica acestei situații strategice, politețea, ascunzând o eventuală tactică de temporizare din partea președintelui îl califică doar ca pe un fraier (sucker în limbajul de specialitate) și toată lumea va zice la fel, în cazul în care îl propune pe Ponta pentru postul de prim ministru.

Ultima speranță a președintelui și a taberei sale este ca, în agitația unor nominalizări neașteptate, să reușească să reconfigureze majoritatea parlamentară într-un fel prietenos. Probabilitatea ca acest lucru să reușească, oricât de mică, este totuși mai mare decât șansa ca USL-ul câștigător și cu Ponta premier să încerce să coabiteze până în 2014 cu Băsescu.

Altfel, dacă e să acționeze elegant, nominalizând propunerea USL-ului pentru funcția de prim-ministru, președintele nu are ce face decât să își dea demisia în momentul următor, pentru a evita o umilitoare demitere. Un asemenea pas nu îi stă în fire Cârmaciului care a subliniat de atâtea ori că un căpitan nu își abandonează vaporul. Sau, poate, cine știe…?