Confuzie

Perspectiva mea despre RMGC si protestele din ultimele 2 luni este și acum destul de confuza. Sunt progresist, de tip iluminist-raționalist dacă vreți, nu mă atrag în nici un fel metafizicile de tip New Age. Așa că mă lasă rece apelurile la mama-Geea și alte retorici pseudo-religioase care personifică mediul/natura.

Sunt anti-RMGC din cauza modului în care compania înțeles să trateze cu autoritățile românești și cu băștinașii.  Modul de operare românesc al RMGC, e vizibil pe sub spoiala corporatistă canadiană. Au încercat să cumpere liderii politici și liderii de opinie pe plan național, arătându-ne cam care e percepția unora despre structura de putere și influență din țară.

Mă entuziasmează faptul că zecii de mii de români se mobilizează sincer pentru o cauză decentă. Sunt nespus de bucuros că generația tânără urbană de azi este cel puțin la fel de activă civic cum eram noi, mânioșii epocii Piața Universității, ceea ce constituie garanția unei oarecari perspective de mai bine, de mai multă democrație dar și de schimbare a elitei politice.

Mă deranjează și mă lasă nedumerit însă faptul că aceiași români asistă impasibili la atâtea alte abuzuri la care societatea și mediul sunt supuse în fiecare zi. Din același motiv, și altele, ceea ce se întâmplă la Pungești este și mai neverosimil.

Poate că teoria mea enunțată în postări anterioare nu e corectă dar protestele țăranilor vasluieni nu intră nicicum în patternul mișcărilor noii clase mijlocii pe care îl întâlnim la manifestațiile pentru salvarea Roșiei Montane. Din experiența mea de studiu a atitudinilor populațiilor locale rurale față de marile exploatări din sectorul energetic, țăranii de la Pungești nu au și nici un fel de program ecologist ci unul resentimentar: credeți-mă, niscai plăți de la Chevron către agitații din Pungești le-ar rezolva miraculos mâniile. Cam așa văd și nemulțumirile celor din Câmpeni – protestele lor sunt un mod de  a forța mâna companiei româno-canadiene să le ofere ceva (case în cartierul din Alba Iulia? Salarii? Investiții în localitate?) în schimbul păcii. Și evident, un pic de sprijin din partea unora direct sau indirect interesați nu strică niciodată. Tinerii de la Club-A nu au în comun cu agricultorii din Pungești decât ținte vremelnic suprapuse. Așadar, frăția de arme dintre țărani și hipsteri nu are nici o perspectivă. Sper ca dezamăgirea intelectualilor să nu fie prea mare. 

Am destule motive de mâhnire și de spaimă, așadar, vis-à-vis de această toamnă a vrajbei aparent ecologiste. Nu mă pot simți în totalitate alături de protestele în derulare. Oare înseamnă că am îmbătrânit?

(postare răspuns la comentariul primit de la ioanalook la postarea mea The end is near). 

Dizidentul

Trei forțe macină partidul liberal, prin planurile pe care toți actorii săi importanți și le fac cu gândul la un viitor mai mult sau mai puțin îndepărtat: atracția savarinei guvernamentale, care presupune și înghițirea broaștei pesediste, pe de o parte, visul de mărire prezidențială a lui Antonescu și al echipei sale și, în al treilea rând, materializarea visului „dreptei unite” (neîndoielnic anti-feseniste) . Toate direcțiile au aderenții selectați mai mult sau mai puțin dialectic (cine nu are loc în grupările cele mai importante – guvernamental și prezidențial dar are ambiții se raliază dizidenței din cea de-a treia mișcare)  și au și dezavantaje evidente. 

Indiferent însă de direcția față de care cineva simte afinitate, dorința unei plasări cât mai bune în oricare din variantele operaționale forțează în bună măsură poziționarea tactică și, chiar și strategia de urmat. Tendințele care pulverizează din interior PNL-ul sunt călărite oportunist și vizibil inabile de conducerea executivă într-un joc care pare din ce în ce mai puțin coerent și care deconspiră ruptura din ce în ce mai evidentă între diverse grupări de interese din partid: pare-se că unii sunt gata să sacrifice orice pentru a rămâne la guvernare, alții sunt gata să sacrifice guvernarea pentru accederea la președinție a lui Antonescu (lansând mesaje de opoziție destul de puțin credibile) iar o minoritate reprezentată de unii ca Tăriceanu sau Orban  pare a nu fi încântată de nici una dintre primele două variante ci își angajează viitorul politic mai degrabă față de un proiect de unitate al dreptei. 

Cam așa e și cu dizidența tânărului senator Bodea din Bihor. Omul e ambițios și mai e și norocos: fără victoria zdrobitoare a USL-ului un june precum el nu avea nici o șansă la un loc de parlamentar la alegerile recente. Modul în care a fost promovat pe loc eligibil alături de calea pe care a fost obținută victoria nu îl obligă prea tare la cine știe ce loialitate față de birocrația de partid. Norocul lui cel mai mare, însă, e că nu face parte nici din mandarinatul liberalilor guvernamantali (pe care mi se pare că Ponta și-I tot cerne până se vor cere în PSD) dar nici din camarila lui Antonescu (gen Helvig). Poziția periferică a organizației PNL-Bihor l-au ajutat, se pare în acest sens. În ambele situații ar fi fost obligat la un rol cenușiu, grijuliu și pasiv și ar fi depins de destinele altora. Ambele proiecte sunt oricum pe termen scurt și ar trebui să prezinte puțin interes pentru cei care sunt departe de centrele puterii în partid dar care își doresc un viitor în politică. 

Astfel, aflat în situația celui care nu are nimic de pierdut, dl. Bodea a ales cea mai bună soluție pentru a-și face o reputație în politica națională și a-și asigura o carieră în care el face jocurile și nu depinde de capriciile vreunui satrap politic: dizidența.  Curaj și inteligență tactică a dovedit deja că are. E de urmărit dacă știe să își folosească talentele pentru construcții pe termen lung.