Alegerile din 2 noiembrie – puține vești bune

Finala alegerilor prezidențiale se apropie, temperatura politică e în creștere iar emoțiile încep să clocotească. Dincolo de tensiunea momentului și de rezultatele pe care le vom ști în seara de 16 noiembrie putem extrage câteva învățăminte pe baza primului tur. Nu sunt toate și poate nici cele mai relevante. Majoritatea veștilor nu sunt, din păcate, bune.

1. Dihotomia stânga-dreapta este una (în continuare) relevantă pentru înțelegerea rezultelor alegerilor chiar dacă mulți analiști încearcă să ne convingă de contrariul. Mai multe analize arată (mai detaliată este de pildă cea publicată electronic de profesorul Dumitru Sandu https://www.dropbox.com/s/r3l2zcn66w9stes/DouaRomanii_si_o_diaspora3.pdf?dl=0) că nivelul de dezvoltare al unui județ este corelat negativ cu ponderea votului pentru candidatul PSD. Pentru a răspunde eventualelor critici subliniez faptul că apartenența de clasă nu este doar despre nivelul  veniturilor salariale (vezi simplificările de aici: http://www.biziday.ro/2014/11/04/o-campanie-perversa-distructiva-cu-doi-castigatori-si-20-de-milioane-de-derutati/) dar și despre  sărăcie comunitară sau despre infrastructură publică, despre capital social și antreprenoriat.

2. Alegătorii din Transilvania au rămas mai de dreapta. Rezultatele de la 2 noiembrie distribuite simplist pe o hartă au creat imaginea falsă a unei subite falii între rezultatele alegerilor din România Mică (Moldova și Țara Românească) și Transilvania. Analizele unui alt coleg sociolog arată că în toate alegerile prezidențiale de până acum ponderea voturilor pentru candidatul de stânga într-un județ poate fi explicată de gradul de dezvoltare al județului, de situarea sa în Transilvania și procentul maghiarilor. Cu alte cuvinte, votul din România a fost întotdeauna în ultimii 24 de ani unul regional – cu o tendință lentă dar sigură de scădere a importanței acestei componente - dar și unul bazat pe dezvoltare socio-economică diferită.

3. Tentațiile discursurilor etniciste și regionaliste sunt deopotrivă greu de rezistat și deosebit de periculoase. E de reținut însă că, în timp ce diferențele de orientare politică și atitudine civică dintre județele din Vest și Nord-Vest și cele din restul țării sunt un fapt, transformarea acestora într-o temă de isterie naționalist-etnicistă sau regionalistă sunt opționale. Politicienii responsabili ar încerca să înțeleagă de unde vin diferențele constatate și, eventual, să propună soluții pentru acoperirea deficitelor de dezvoltare sau de integrare. Cei care agită flamura pericolului separatismului sau, mai rău, discursul xenofob (de genul „votați un român ortodox!”) urmărind câștiguri electoral pe termen scurt vor purta povara unor consecințe cultural și politice deosebit de periculoase același avertisment fiind valabil și pentru cei care solicită votul doar în virtutea unor argumente regionaliste.

4. Dar înainte de toate, primul tur al alegerilor prezidențiale ne-a adus indicii despre faptul că suntem foarte departe de statutul de democrație consolidată.

4.1. O bună parte din voturile din mediul rural, mai ales în zonele cele mai sărace, sunt ușor de controlat prin rețelele de putere de la nivel local. Mai mult, pentru a deține aceste rețele în sfera de influență, singura problemă este adeseori doar prețul. Ne atestă acest lucru rezultatele din localitățile în care primarii au schimbat afiliația politică profitând de Ordonanța Traseismului: se pare că scorul prezidențiabilului PSD a fost de 70-80% în peste două treimi din aceste localități (http://www.revista22.ro/articol.php?id=49695) iar nici schimbarea de sex politic nu s-a făcut, de cele mai multe ori, în urma unor revelații politice (http://romaniacurata.ro/cate-voturi-au-adus-pentru-ponta-primarii-traseisti-si-cat-au-costat-studiu-de-caz/). E adevărat că se poate invoca și o cauzalitate inversă: atitudinea majorității populației a impus primarilor din respectivele localități să schimbe afilierea politică – o ipoteză plauzibilă având în vedere că USL-ul a indus în 2012 o oarecare confuzie în ceea   privenște orientarea politică a aleșilor și alegătorilor prin reducerea discursului politic la atitudinea față de președintele în exercițiu. Din punct de vedere științific ordonanța traseismului a produs un experiment cu potențial foarte important pentru înțelegerea mecanismelor electorale din țara noastră.

4.2. Drepturile cetățenești sunt o chestiune minoră relativ la interesul electoral. Ne dovedește acest lucru sabotajul sistematic împotriva voturilor celor din diaspora din partea personalului diplomatic precum și continuarea acestei politici și pentru turul al doilea, intenție mascată după tot felul de declarații de intenții, minciuni și omisiuni (http://www.gandul.info/politica/bec-il-contrazice-pe-corlatean-mae-putea-suplimenta-numarul-sectiilor-de-votare-din-strainatate-reactia-mae-13511907) .

4.3. Frauda a fost folosită în continuare, aparent, ca instrument politic, la scară mare de ambele blocuri politice dominante. Ponderea acestor practici e dată, cred eu, de controlul deținut asupra personalului din secțiile de votare (http://stirileprotv.ro/stiri/alegeri-prezidentiale-2014/harta-turismului-pe-liste-suplimentare-in-ziua-alegerilor-teleormanul-a-fost-vizitat-de-mai-multi-oameni-decat-brazilia.html). În afara unor centre universitare mari unde este de așteptat un număr mare de votanți pe liste suplimentare, situațiile precum cele din Ilfov, Giurgiu, Mehedinți sau Sălaj ne indică că voturile nu sunt de valoare identică, că merită să „achiziționezi”  primari și reprezentanți în secțiile de votare dar și că actuala legislație a procedurilor de votare conține numeroase portițe pentru distorsionarea rezultatelor.

Nimic mai mult decât scârbă

Mi se mai întâmplă, rareori e drept, să mă întreb sau să fiu întrebat de ce nu m-am implicat în politică. Și de ce mulți alții ca mine, sau mai valoroși - și sunt destui - nu se implică, participând prin pasivitate la dezastrul din jur.

De ce nu au oamenii încredere în politicieni, în Guvern sau în Parlament? De ce spectacolul politic nesfârșit al televiziunilor de știri ale oligarhilor este unul ipocrit, indecent și irelevant? De ce partizanatul politic este fie semn de prostie fie de oportunism sau carierism?

Răspunsul la astfel de întrebări îl știe, din păcate, până și un copil de grădiniță de la noi, care a învățat că trebuie să plece din țară pentru a fi fericit. M-am obosit totuși să enumăr câteva argumente scandaloase pentru a susține teza că elita politică de la noi e demnă de dispreț și în nici un caz de a fi emulată. În sinteză, spun că politicienii noștri sunt nedemni, indecenți, ipocriți, imorali, cinici, lipsiți de bun simț și de orice talent. Excepțiile sunt sunt cazuri rare nimerite accidental acolo, aflate în proces de transformare sau în curs de eliminare.    

Pentru că nu există nimic sfânt în zona asta a vieții: majoritățile parlamentare se construiesc cumpărând reprezentanții poporului en-gros sau en-detail, afilierile ideologice se schimbă peste noapte, dușmani de moarte devin subit prieteni și vorbesc despre fuziuni, lupta pentru protejarea mediului e înlocuită de pe o zi pe alta de cea pentru creștere economică, „interesul național” se întâlnește cu cel al „comunității minoritare” prin permanentizarea la guvernare etc. Curat murdar, coane Fănică!

Pentru că avem aproape 600 de parlamentari, mulți dintre ei abia votați de o mână de cetățeni, în două camere cu atribuții identice și asta ni se spune că e bază a unei democrații reprezentative puternice. În schimb rezultatele a cel puțin două referendumuri sunt ignorate de reprezentanții poporului. Tot în numele democrației.

Pentru că în România singurul radicalism semnificativ este cel al politicii machiavelice. A crede în ceva, a fi consistent în opțiuni este semn de infantilism. Atacurile reciproce recente ale foștilor acoliți ai președintelui arată că politicianismul e o afecțiune contagioasă deosebit de virulentă care macină din interior caracterul oamenilor transformându-i într-un fel de zombie morali. Doar când metamorfoza e completă sunt acceptați în elita puterii.

Pentru că decența e privită condescendent acolo în elita puterii. Președintele și un fost prim-ministru s-au încumetrit fără jenă cu o rețea de interlopi periculoși și mai și invocă principiul egalității de șanse pentru asta. Întreg establishmentul și-a trimis nevestele, fiicele, amantele în Parlamentul European. Tot fără rușine, arătând poporului care e calea. Iar acesta a înțeles și a votat.

Pentru că, tot fără rușine, ne țin lecții de moralitate și verticalitate tot felul de lichele ajunse în vârful piramidei sociale după ce au dat pe mâna poliției politice comuniste rude, prieteni și colaboratori și care mint în continuare fără să clipească despre trecutul lor.  

Pentru clica de securiști și nomenclaturiști care au preluat ADN-ul PCR-ului care a ajuns să se intituleze monarhistă. Dar mai ales pentru familia regală care se întovărășește cu zoaia asta fără nici o reținere. Și se pare că aproape nimeni nu sesizează ridicolul situației.

Pentru că o țoapă cu moralitate dubioasă bibănește public o companie de intelectuali de top care s-au înrolat naiv în politică ca să joace rolul ciobanului vrâncean. De altfel prototipul politicianului de succes la noi este parvenitul fără calități și fără moralitate în jurul căruia tot ce are o anumită valoare se prăpădește fără nici o speranță.

Pentru că sunt considerați cei mai buni premieri ai României post-1990 unul care fura cum respira și altul care a ipotecat țara pentru o mână de voturi cum nu a mai făcut-o nimeni în istoria recentă.

Pentru că prim-ministrul țării mele este un plagiator dovedit de mai multe comisii de experți iar instituțiile academice nu au reușit să îi retragă titlul de doctor împotriva evidențelor. Mai mult, se pare că bunul simț se stabilește prin tribunale sau prin ordonanță de urgență în loc să fie o normă însușită în cei șapte ani de acasă.

Pentru ciobanul semi-analfabet, megaloman, autoritar și rasist pe care l-au votat multe mii de concetățeni atât pentru Parlamentul European cât și pentru Parlamentul României și nu din partea vreunui grup fascist ci din partea unui partid liberal. Și pentru că analfabetul de care vorbeam a fost numit în Comisia Juridică a Senatului de același partid.

Pentru că celui mai bine plasat candidat în finala unor prezidențiale recente i s-a părut firesc să își petreacă noaptea dinaintea dezbaterii finale acasă la unul dintre cei mai detestați oligarhi. Și probabil că nici acum nu înțelege cu ce a greșit și se cere în mod ridicol din nou candidat.

Pentru că damagogia și ipocrizia sunt ideologie de stat. Manualul de relații publice al figurilor publice obligă la invitarea câte unui sobor de preoți la orice eveniment, la rugăciuni și semne ostentative ale credinței. Până și întâiul liber-cugetător al țării a învățat spre bătrânețe să-și facă cruci în public renunțând la valorile din tinerețea sau revoluționară. Cum am spus, politicianismul e o boală mult mai grea decât alte afecțiuni ale spiritului.   

Etc.

Etc.

Nu e un eseu nici o analiză. E o descărcare cu năduf sau o justificare. Dar mă simt mai bine.

Dincolo de aparențe

Contrar percepției comune, în tragediile din proximitatea noastră ofensiva aparține Statelor Unite și nu Rusiei. De decade bune Siria este în sfera de influență a Rusiei, ce să mai vorbim de Ucraina. Nu occidentul e la risc de pierdere de teren ci Maica Rusia, pe care media occidentală o pictează cu mare succes în poziția de agresor. Așa că...

Dar...în ambele situații lucrurile se poticnesc de rezistența acerbă a Rusiei care nu poate accepta să decadă în ierarhiile internaționale într-atât încât nici politica Ucrainei să nu o poată influența. Rusia a inițiat în mod evident o invazie într-o țară suverană, încălcând aparent întreaga ordine mondială postbelică. În plus, atât în Siria cât și în Ucraina și-a încercat capacitățile de manevră și UE, mai mult încurcând decât făcând bine dar nefiind mânată de aceleași interese ca și aliatul transatlantic. O dovadă avem în convorbirea interceptată a dnei Nuland (f**k EU) precum și în bizara încălcare a tratatului sponsorizat de miniștri de externe din UE, când Ianukovici a părăsit subit țara, fără motiv aparent, la nici 24 de ore de la obținerea unei înțelegeri care îl propulsa în situația de câștigător al rundei. Vă aduceți aminte de marea victorie a lui Sikorski care a reușit prin diplomație realistă să oprească înecarea într-o baie de sânge a revoltei populare...E destul de plauzibilă presupunerea că cineva l-a speriat suficient de tare pe Ianucovici încât acesta să uite de promisiunile europene... iar acela nu a fost Putin. Țarul rus are nevoie doar de o Ucraină docilă și prietenă, nu de spectrul unei confruntări, de sancțiuni și izolare.

Concluzia: nu doi (Occident și Rusia) ci trei (luați UE și SUA separate) actori masivi sunt în competiție iar SUA par a fi în avantaj net deși se plasează strategic în postura arbitrului nevinovat. Rusia este în defensivă pe toată linia și o văd cu bătăi de cap și mai mari în viitor indiferent de finalul imediat al micii noastre drame geostrategice (pare-se că prietenul de nădejde din Extremul Orient l-a părăsit la prima dificultate în timp ce Turcia se încruntă cu gândul la soarta tătarilor din Crimeea). Uniunea Europeană...încearcă să joace un rol pe scena mondială cu eleganța unui elefant beat. Să sperăm că în timp va învăța să se miște mai cu folos.

Fără să îmi fie clar care e interesul SUA în toată tărășenia ucrainiană, pentru care se pot înainta ușor câteva ipoteze, să fim fericiți că suntem în siajul  celor mai puternici. Doar să navigăm cu talent, să nu ne răsturnăm și să admitem, dincolo de considerații ideologico/morale, că interesul nostru este alături de NATO și SUA. 

Nu ne îndreptăm spre prăpastie. Suntem deja acolo.

Crizele sunt momentele în care adevăratele caractere, resurse și orientări ies la iveală. Nu, nu voi vorbi despre disputa Gâdea – Antonescu ci despre altceva, care pare a preocupa mai puțin agenda publică de la noi. Invazia din Crimeea ne indică ca un turnesol în ce măsură este pregătită lumea noastră pentru o confruntare care să reechilibreze geopolitic lumea. Ei bine, ultimele dezvoltări ne arată că, în afara SUA – care au o experiență războinică neîntreruptă  de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial – nici una din marile puteri occidentale europene nu e dispusă să renunțe la confortul păcii de acum pentru promisiunea siguranței ordinii geopolitice pe termen lung.

Așa cum mulți au remarcat, situația de acum seamănă iritant de mult cu cea din Europa anilor 1936-1940 când, profitând de defetismul britanic și francez și de izolaționismul american, Germania nazistă și Rusia sovietică și-au împărțit și au înrobit cam cum au vrut teritoriile și populațiile dintre ele (Finlanda, țări baltice, Cehia, Polonia, Austria). Ca și acum, democrațiile occidentale au preferat concesiile, tonul împăciuitorist, ofensive diplomatice și nesfârșite conferințe pentru a parlamenta cu tirani aflați într-o permanentă nevoie de confruntare pentru a se legitima. Majoritatea comentatorilor nu conștientizează nici acum, am impresia, că terorismul cecen, provocările georgiene și „oprimarea minorității ruse” din Ucraina le vin ca niște mănuși despoților de la Moscova iar aceștia nu se vor opri din aventurile lor agresive decât atunci când vor avea de înfruntat o opoziție severă care le-ar pune în dificultate propriile poziții. Mai mult, atitudinea fermă este necesară cât mai devreme pentru a le da psihopaților posibilitatea de a se retrage fără pierderi prea mari, cea mai periculoasă situație fiind aceea în care aceștia sunt prinși cu spatele la zid. Eu sper că acest moment nu a trecut încă și că Putin își poate retrage armata de invazie fără să își șubrezească prea tare controlul asupra Rusiei.

În loc să fie un garant al păcii și securității Uniunea Europeană pare mai degrabă un sanatoriu de schizofrenici sclerozați fericiți să trăiască în moleșeala plăcută a rutinelor, tranchilizantelor și a minciunilor terapeutice. Stridentă e actualitatea proverbului roman „si vis pacem, para bellum”, pe care politicienii europeni, preocupați de mizerabilele lor jocuri, par a nu-l fi stăpânit niciodată, lăsând un întreg ansamblu civilizațional, politic și economic cu pretenții de prestigiu și unitate fără apărare și fără politică externă, aparent sub lozinca unui pacifism natâng care ascunde o incapacitate profundă pentru gândire vizionară, solidaritate și leadership. Nu vi se pare absolut ridicol ca o uniune politică de 500 de milioane de locuitori și un PIB mediu/cap de locuitori dublu celui al Rusiei să fie incapabilă să articuleze un răspuns ferm în fața agresorului de la Răsărit și să aștepte, pentru a câta oară?, ca yankeii cei mult disprețuiți să îi sară în ajutor! Dragii europeiști, ceea ce vedem noi nu este o uniune politică ci mai degrabă o oligarhie mascată într-o parodie sordidă de federalism care hrănește un uriaș și inutil aparat birocratic.

Parte a diagnosticului situației de acum este și tembelismul comentatorilor apologeți ruși anti-americani (ziși și realiști – aceștia pot fi recunoscuți după discursul stângist, uneori de-a dreptul marxist, împănat cu lozinci tiermondiste, și cu insinuări împrumutate din propaganda fascistă și stalinistă despre o presupusă ocultă mondială iudeo-masonică precum și printr-un cult pentru personaje și forțe sinistre precum Troțki, Stalin, Che-Guevara, Cuba lui Castro, China maoistă sau Rusia imperialistă în toate avatarurile ei). Recursul la perioada interbelică poate fi repetat și aici: intelectualitatea europeană a anilor 30 a practicat un violent discurs anti-democratic prosternându-se în fața tuturor totalitarismelor criminale pe care le înzestra în mod cu totul iresponsabil cu virtuți metafizice. Nu e de mirare că intelectualitatea și-a pierdut în secolul trecut poziția de reper lăsând publicurile la îndemâna aparatelor de marketing, propagandă și a mass-media. Chiar dacă nu fundamentală, vina intelectualilor moderni de a legitima ideologii ale forței brute și ale genocidului în secolul al 20-lea este o lecție din care nu par a fi învățat nimic. Nu vor învăța nici acum nimic, Hegel, Nietzsche și Althusser sunt mai cool decât Locke, Montesquieu, Adam Smith și Nozick. Se uită prea ușor că toată efervescența și aroganța lor intelectuală își are, fizic, originea în sângele celor care au eliberat de fiecare dată țările Europei de tiranie, în numele unor idei simple și, da, banale, precum democrația, libertatea sau drepturile omului și ale popoarelor. 

Ne rămâne să sperăm că Putin s-a jucat doar un pic, își va lua jucăriile după ce i-a arătat vecinului ucrainean cine-i șeful și ne va lăsa în pace. Sau că americanii ne vor rezolva din nou problemele chiar dacă noi râdem din când în când de ei. 

Nodul gordian

Update

1. În grabă, am uitat de (mez)alianțele pe care le poate face PDL-ul - dacă nu cumva le-a făcut deja - sau chiar și Băsescu. Înțelegeri pe sub masă cu PSD-ul, oricât de puțin verosimile, sunt evident în avantajul socialiștilor și pot lua cel mai probabil forma demobilizării electoratelor proprii („nu e lupta noastră” etc.).

2. De fapt, strategia de bază a PSD-ului va fi aceea de a demobiliza electoratul advers (via spirala tăcerii cauzat de anti-băsismul isteric de pe media proprie sau prin șiretlicuri gen Tăriceanu-PRL ori înțelegeri obscure cu PDL-ul).

3. Pentru prognoze, luați-vă doar cu precauție după rezultatele viitoare ale europarlamentarelor unde, ca de obicei, participarea va fi redusă și vor ieși mai bine partidele cu o bună bază de activiști (PSD, UDMR) sau mișcările contestatare și de opoziție. Pentru moral și alte resurse :-) însă, nu strică un rezultat cât mai bun.


Ieșirea PNL-ului din coaliție complică lucrurile pentru toată lumea. E bine știut că PSD-ul are o problemă cu prezidențiabilii ajunși în turul al doilea. Nici coaliția băsistă nici PDL-ul nu se simt prea bine, șansele pentru accederea în turul doi reducându-se simțitor. Deși și-a asigurat aproape cu siguranță un loc în finala prezidențialelor PNL-ul e și el în impas de vreme ce o coaliție gen CDR sau ADA nu e foarte probabilă.

Pentru a lămuri cât de mare este durerea de cap pentru toate mișcările putem să simulăm distribuția opțiunilor politice ale electoratului, pornind de la rezultatele Parlamentarelor din 2012 ajustate și rotunjite apoi prin părțile „moi” (statistica electorală nu este farmacie așa că nu mă interesează comentarii gen „PSD are defapt 33% nu 30”):

• -       PSD – max 30%
• -       PNL – max 15%
• -       PDL – max 10%
• -       Mișcarea „jos FSN” (nostalgici ADA) – max 7%
• -       Mișcarea „jos Băsescu” (sau mișcarea A3) – max 15%
• -       Mișcarea „sus Băsescu” – max 7%
• -       Mișcarea „uniți salvăm – jos toți hoții” – max 7%
• -       UDMR – max 7%
• -       Alții – 2%

În mod logic PSD-ul va încerca să își atașeze cantitatea din mișcarea „Jos Băsescu” cu care deja se identifică – vezi ultimele declarații  ale primului-ministru plus prietenia intensă, de ceva vreme, dintre socialiști și grupul Intact. Dacă PNL-ul va fi lăsat fără voturile anti-băsiștilor nu va avea altceva de făcut decât să coaguleze ceva de soiul Coaliției Democrate, cu PDL-ul, cu băsiștii, nostalgicii ADA etc. PDL-ul și băsiștii își vor vinde foarte scump voturile iar Antonescu poate să înceapă deja să o lase mai ușor cu discursul anti-PDL și anti-Băsescu și, în consecință, să fie făcut în toate felurile de media apropiată puterii. Dacă Antonescu va reuși această echilibristică poate să se gândească deja la o șansă reală de obținere a fotoliului de la Cotroceni.

UDMR-ul și „uniți salvăm” sunt în poziții de king-maker. Cel mai probabil UDMR va rămâne în afara competiției (ceea ce e totuna cu trădarea aliatului de conjunctură de acum). Opțiunea „indignaților” se cunoaște, pe de altă parte, citiți doar editorialele Alinei Mungiu.

Faceți socotelile și iese ceva pe muchie.

Evident că e posibil și scenariul aproape incredibil al conspirației PSD-PNL menite a monopoliza scena politică, în dauna opoziției, scenariu care devine verosimil doar dacă socialiștii aruncă în luptă vreun candidat de sacrificiu (cum a fost Diaconescu la București la locale) sau invers, dacă Antonescu va face opoziție doar de figurație. După cum merg lucrurile și loviturile nu pare a fi cazul.

Așadar, dragi liberali, sunteți gata să îmbrățișați înaltele idealuri ale luptei anti-PSD și să îl reevaluați pe matroz?

Întrebări nepotrivite

Update: comentariul anonim de mai jos (probabil că de la un jurnalist din Bihor) lămurește o parte din nedumeririle mele. Anume că tot sistemul se mobilizează atunci când apar organe disponibile pentru prelevare probabil pentru că numărul donatorilor este relativ mic iar cel al solicitanților mare. Aparent, între prelevare și beneficiar nu există nici o legătură. O autoritate separată face distribuția către posibilii beneficiari (adică stabilește dacă este vreo prioritate gen Arșinel sau nu și acționează în consecință :-)). Chestiunea e, prin urmare, și mai limpede: este corect să moară oameni de valoare și să se piardă resurse importante pentru prelevarea unor organe de care dispun arbitrar, mai apoi, niște funcționari corupți?

(Eu sunt convins că situația e mai complexă, dar asta avem în acest moment).

Hotnews publică lista marilor întrebări consecutive accidentului aviatic din Apuseni. Cele uzuale, care sună a sfadă cu divinitatea, în mare parte irelevante sau nepotrivite. Sunt convins că autoritățile, și cele guvernamentale  și cele locale,  au făcut tot ceea ce trebuie dar, date fiind condițiile, dezdnodământul este acesta. Așa că nu mă mir foarte tare că a durat 6 ore găsirea celor prăbușiți în munți. Iar absența miniștrilor Nicolăescu și Stroe de pe la televizoare mi se pare un semn de decență și nu un motiv de revoltă. În fond oamenii ăia aveau de lucru iar presa era bine informată.

Din toată revolta de acum subscriu la o singură mirare: de ce a fost folosit hârbul care tocmai s-a prăbușit (și care probabil că nu avea sisteme de siguranță funcționale care să permită depistarea în cele mai izolate locații) când în hangarele SMURD se odihnea un Piper nou nouț cumpărat cu câteva milioane de Euro din banii contribubililor? Presupun că avionul cel nou nu era pregătit pentru zbor la momentul în care decolarea a fost urgentă. Sau...

Pe lângă asta, am alte nedumeriri și curiozități prozaice, unii ar zice nepotrivite cu solemnitatea momentului, dar care au legătură cu curiozitatea mea vis-a-vis de înțelegerea întregului mecanism instituțional prin care resurse materiale și umane considerabile sunt valorificate pentru salvarea de vieți prin transplant:

1) Pentru cine era ficatul la a cărui prelevare se grăbea echipa medicală din București? Probabil că identitatea beneficiarului e confidențială dar scandalul cu salvarea miraculoasă a lui Alexandru Arșinel  ne-a arătat că sistemul românesc de transplant e cel puțin la fel de viciat ca orice institutuție publică din România, în care alocarea resurselor rare se face după „capacitatea de negociere” și nu după criterii transparente care să asigure o oarecare egalitate de șanse. Revin: identitatea sau măcar modul de stabilire a beneficiarului ficatului donat la Oradea sunt o informație crucială, ea indicând sursa energiilor prin care au fost mobilizate resursele prăbușite ieri lângă satul Horea.

2) Cum a ajuns Adrian Iovan, pensionar de ceva vreme, să piloteze acest zbor? Sunt piloții acestor avioane atât de rari încât celebrul personaj să fi fost inevitabil? Sau zborurile cu aceste avioane sunt la „preț redus” astfel încât un pilot pensionar era mai la îndemână. Aici îmi recunosc totala nepricepre - iar presa a ignorat cu desăvârșire acest subiect - cum se stabilește la un moment dat dacă se efectuează un zbor pentru prelevare de organe, daca da cu ce aparat și cu ce pilot? Este foarte probabil însă, că dacă s-ar fi zburat cu un alt avion sau cu un alt pilot tragedia să nu se fi întâmplat. În rest, odihnească-se în pace!

Poate că autoritățile vor învăța (au învățat ele ceva vreodată?) din această tristă întâmplare câte ceva despre siguranța traficului aerian și despre operațiunile de salvare iarna, în munți. Eu mi-aș dori în schimb să învețe și să implementeze transparență și responsabilitate în alocarea resurselor publice pentru interese private, plecând de la stabilirea beneficiarilor de transplant și până la posibilitatea de a face „ia-mă nene” cu avioane utilitare. Ce bine ar fi dacă toată lumea și-ar însuși morala acestei tragedii!