22 aprilie 2012

Campanie? Care campanie?


Din punct de vedere comunicational campania pentru functia de rector al Universitatii din Oradea s-a desfasurat sub semnul primitivismului și al lipsei de angajament. Senatul a organizat dezbaterile din facultati iar ziarele sau televiziunile le-au reflectat cum au vrut ele. Dacă prima instituție a ținut cu tot dinadinsul să sublinieze unitatea și armonia instituției (consacrând de fapt autoritatea, incertă până atunci, a Senatului în raporturile cu viitorul rector și Consiliu de Administrație, subiect care merită interogat în continuare) presa a subliniat, cum ne așteptam, într-un mod adeseori nemăgulitor zbaterile universitarilor.
Comunicarea în campanie este pentru alegători ori emisiunile televizate și articolele din ziare au avut membri comunității academice ca public secundar doar. Ele au valorificat în primul rând subiectul alegerilor, care face parte construită din șirul de cancanuri care face Universitatea un subiect numai potrivit pentru a aduce audiență. Pentru alegeri comunicarea trebuia să se desfășoare în universitate, între universitari înșiși și universitari și candidați.
În cadrul întâlnirilor cu alegătorii candidații au lansat de cele mai multe ori mesaje stereotipe și consensuale. Mai toți candidații sunt de acord că „suntem pe un trend ascendent” că „trebuie să obținem calificativul de universitate cu grad ridicat de încredere” și că trebuie promovată excelența, promovarea domeniilor de ierahizare cât mai multe în categoria B și A. Teme delicate, precum posibile disponibilizări sau reduceri de salarii, desființări sau înființări de programe de studii și stucturi universitare, numirea decanilor și a prorectorilor au fost ignorate sau pasate. În atmosfera cordială a dezbaterilor dintre candidați au ajuns să conteze mai mult elementele de formă și stil (candidații preferați vor fi cei mai coerenți, cei cu oarecare carismă și talent oratoric susținut de viziuni și metafore suficient de puternice). Lipsa campaniei a fost pregnantă online (spre deosebire, de pildă, de campania de la UBB). Chiar si prezentele sunt mai degraba absente: in afara de Felea, care si-a lansat timid un blog pe care atarna stingher un singur comentariu, si de Horga care tot in semiclandestinitate si-a deschis un cont pe Facebook, restul au păstrat o tăcere vinovată.
Efectul asupra alegătorilor este multiplu. În primul rând nu le-a permis să se identifice cu o oarecare viziune despre universitate dar mai ales să își construiască o identitate în interiorul universității pe care ar fi trebuit să o promoveze candidații (ca să fiu drept, Horga și Ilieș au încercat așa ceva). Pe de altă parte, nu le-a permis candidaților să facă angajamente serioase (demisia pe masă, concursul de cântece studențești sau echipe sportive nu sunt în nici un caz mize importante ale interesului membrilor comunității academice). În fine, i-a lăsat pe alegători victime ale distorsiunilor din presă sau ale influențelor ierarhice. În fond, lipsa de combativitate publică a candidaților poate sugera și că se bazează mai mult de înțelegeri de culise și că în spatele participării în campanie se află alte interese decât dobândirea poziției de rector. Impresia mea este ca lipsa campaniei, justificata oarecum de restrangerile de timp, a fost determinata în primul rând de grija candidatilor de a nu intra in polemici, de a nu produce clivaje in interiorul universitatii. Astfel, mesajele lor au ocultat diferentele si conflictele inerente unei institutii de marimea Universitatii. Prin această pasivitate candidatii si-au rezervat spatiul de manevra in cazul esecului. În acente condiții, preconizez că votul de mâine va fi orientat în mod precumpănitor de afiliații profesionale (inginerii vs umaniștii) fiecare dintre tabere avand spărgători de bloc. În aceste condiții facultăți precum Medicina sau Protecția Mediului pot face diferența. 

Niciun comentariu: