Să vă spun câteva tarife recente de botez (40 de minute de la început la sfârșit).
Litanie aproximativă pe regulament ortodox - 200 de lei (cu burtă)
Litanie aprioximativă pe regulament ortodox - 100 de lei (fără burtă)
Plimbat o găleată cu apă, tăiat două fitile de lumânare, aprins lumânare, zâmbit tâmp într-un colț - 50 de lei
Totul fără chitanță, fără listă de prețuri afișată. Banii dispar într-o clipită și fără roșeață în obraji pe după faldurile straielor preoțești.
Dragi credincioși
Nu scrie nicăieri în vreun document religios că serviciile spirituale le sunt destinate doar celor cu bani și că sunt exceptate de la plata taxelor și impozitelor. Entuziasmul vostru față de construcția de noi și noi locașuri de evaziune este parte a dezastrului nostru național sporind ocaziile de extorcare în schimbul promisiunii mântuirii. Prostia este mare și o știm din imaginile cu voi îngrămădindu-vă la moaștele unuia sau altuia. Din fericire prostia nu doare, în schimb costă și o știm pe pielea noastră așa cum am arătat mai sus. Încercați să vă tratați cu doze de bun simț zilnice.
Dragă stat.
Te rog să intervii în activitatea organizațiilor de evazioniști în sutană la fel de hotărât cum o faci în cazul controlorilor de bilete de tren sau măcar să-i sperii cum ai făcut cu vameșii acum 2 ani, urmand modelul christic. Te asigur că liderii lor bărboși sunt mai răi decât liderii romi în care nu ai încredere și, deși îți promit miracolul intrării în Parlament, fac treaba asta cu oricine le oferă câte ceva, așa „creștinește". Și te rog, oprește investițiile în locașe de cult și fă niscai locașe de cultură sau de sănătate.
Așa să ne ajute Dumnezeu!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu