Scrisoare deschisă
Domnului ministru al
Educației, Remus Pricopie
Ref: Demiterea
președintelui Comisiei de Sociologie, Științe Politice și Administrative,
Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și
Certificatelor Universitare (CNATDCU), domnul Daniel Barbu
Domnule ministru,
Un număr de opt cadre universitare și cercetători de la
următoarele instituții: Universitatea din București, Universitatea Babeș-Bolyai
din Cluj Napoca, Universitatea “Alexandru Ioan Cuza” din Iași, Universitatea din
Oradea, Institutul de Cercetare a Calității Vieții (Academia Română), vă
solicită să îl demiteți pe președintele Comisiei de Sociologie, Științe Politice și
Administrative, din cadrul CNATDCU, domnul Daniel Barbu.
Motivul solicitării demisiei este activitatea disfuncțională
a Comisiei, care blochează procedura de abilitare pentru conducerea de
doctorate. În prezent se afla la Comisie un număr de 16 dosare de abilitare neanalizate, depuse în perioada mai -
decembrie 2012.
Conform legii, procedura de abilitare trebuie să dureze maximum
60 de zile pentru a stabili dacă dosarul de abilitare este respins sau admis
pentru sustinerea tezei de abilitare si pentru comunicarea acestei decizii
candidatului. În niciunul din dosarele menționate nu s-a respectat termenul
legal. Niciunul dintre candidați nu a primit un răspuns, nici pozitiv, privind
continuarea procedurii de abilitare prin stabilirea comisiei si susținerea
publică a tezei de abilitare, nici negativ, privind neîndeplinirea criteriilor
de abilitare. Această stare de fapt se datorează
refuzului președintelui Comisiei, domnul Daniel Barbu, de a analiza dosarele de
abilitare și lipsei de activitate normală a Comisiei, din cauza neîntrunirii cvorumului
la ședințe. În acest moment, suplimentar celor 16 teze de abilitare se află
peste 120 de teze de doctorat susținute, care așteaptă avizarea Comisiei de câteva luni.
Informăm publicul că blocarea procedurii de abilitare
afectează grav modul de funcționare a școlilor doctorale din instituțiile
menționate mai sus. Prin pensionarea conform legii a conducătorilor de doctorat
care au împlinit vârsta de 65 de ani, existența și funcționarea școlilor
doctorale și, implicit, cercetarea academică sunt amenințate. Lipsa unor noi
îndrumători de doctorat fac imposibilă intrarea unor noi studenți la ciclul
doctoral și continuarea normală a activității celor existenți. Precizăm că
abilitarea reprezintă certificarea calității unei persoane de a conduce lucrări
de doctorat şi a fost introdusă de către Legea Educaţiei Naţionale nr. 1/2011
ca un instrument de selecţie a cadrelor didactice performante pentru a preda în
cadrul şcolilor doctorale.
De asemenea, menționăm pentru public faptul că, anterior
acestei scrisori, am înaintat ministrului Educației Naționale un memoriu (nr.
16.587/23.05.2013) prin care am solicitat deblocarea activității acestei
Comisii. După aproape două luni am constatat însă că situația a rămas
neschimbată. Ca atare, așa cum am anunțat în memoriu, vom acționa în instanța
de contencios administrativ Ministerul Educației Naționale și decidenții
responsabili pentru această situație.
Semnatari :
Conf. dr. Gabriel Badescu - Universitatea Babeș-Bolyai,
Cluj-Napoca
Cercetator științific dr. Sorin Cace - Institutul de
Cercetare a Calității Vieții, Academia Română
Conf.dr. Stefan Marian Cojocaru - Universitatea “Alexandru
Ioan Cuza”, Iași
Conf. dr. Irina Culic - Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Conf. dr. Ioan Durnescu - Universitatea din București
Conf. univ.dr. Adrian Hatos - Universitatea din Oradea
Conf. univ. dr. Sandu Frunză - Universitatea Babeș-Bolyai, Cluj-Napoca
Conf. dr. Zulean Marian - Universitatea din București
Un comentariu:
Cine urmăreşte atent fenomenul legislaţiei cu privire la învăţămînt poate observa o serie de schimbări care, deşi par să ţintească spre atingerea calităţii în învăţămînt, de fapt au doar rolul de a asigura un corp didactic servil sau măcar docil - şi în preuniversitar, şi în universitar - şi o înnoire cît mai anevoioasă a acestuia.
Exemple: legislaţia cu privire la definitivat (creşterea notei de trecere de la 5 la 6 la 8), odată cu dificultatea subiectelor, duce la o situaţie, în viitor, în care definitivi, pe postul lor, vor fi foarte puţini profesori. Aceasta înseamnă că fiecare dintre cei care sînt titulari, dar nu definitivi, cînd ajunge într-o şcoală 'bună' (indiferent că asta înseamnă aproape de casă sau altceva), se va simţi obligat să joace cum cîntă conducerea, pentru a nu-şi pierde postul.
Cu privire la abilitare, intimidarea practicată atît prin incredibila taxă de înscriere, cît şi prin amînarea la nesfîrşit a dosarelor duce, pe mai departe, la 'cernerea' profesorilor. Vor trece mai departe cei rezistenţi, inclusiv financiar, dar nu acesta e genul de rezistenţă care formează caractere. E posibil ca unii dintre cei care se vor descuraja să fie adevăraţii dascăli.
Trimiteți un comentariu