Ghidul alegătorului din UO

 

-->

Alegerile pentru funcția de rector al UO se apropie cu repeziciune și, fiind generos din fire, vreau să ajut lumea să nu fie luată pe nepregătite. Argumentele mele sunt: 1) liniștea de până acum a fost în mod evident cea obișnuită, de dinaintea furtunii - sper să mă înșel; 2) având în vedere candidații, mulți dintre universitari vor fi puși în fața unei opțiuni dificile – nu va candida nici Pico della Mirandola nici Albert Einstein (deși dacă ar candida vreunul dintre aceștia nu cred că ar lua mai mult de 3-5%).

Scriu acest articol nu pentru cohortele de alegători cu loialitățile deja stabilite, pe care cu greu îi mai scoți din setările lor, ci pentru majoritatea nehotărâtă, vag nemulțumită dar conservatoare în același timp căreia ar trebui să i se adreseze campania care urmează și care, dincolo de calculele simpliste, va stabili cine va fi următorul rector al Universității din Oradea. M-am gândit să compun pentru aceștia un mic îndreptar de evaluat oferta electorală, necesar în situații de incertitudine și cu miză destul de mare, cum se prefigurează a fi cea care urmează.

1. Programul. Știu, e ridicol, nu ține cont nimeni de programe, nu le respectă nimeni, nu le citește nimeni. N-ar trebui să fie așa.

Programul este modul de transmitere a unei viziuni și a unei strategii de implementare pe care candidatul trebuie să ne-o propună. Despre capacitățile unui candidat și ale echipei sale ne spun destul de multe câteva aspecte legate de program: Identifică probleme relevante? Identifică soluții fezabile, acceptabile? Se angajează pentru îndeplinirea programului? Este capabil să urmeze în mod consistent anumite principii, anumite valori? Are curajul unui punct de vedere?

Personal, prefer liderii vizionari, alții pot avea preferințe pentru abordări mai degrabă conservatoare. Ar trebui să respingem categoric însă orice ofertă neangajantă, mascată chiar și sub forma evitării ideilor și a confruntărilor de viziuni („am program, e pe site, dar hai să vorbim despre lucruri concrete bla, bla”). Cel care încearcă să țină dezbaterea la nivelul practicalităților și al descurcărelii nu doar că dă dovadă de lipsă de anvergură conceptuală dar mai ales evită responsabilitatea pe care angajarea în numele unor obiective, planuri, idei, valori sau principii o presupune. Și da, obiectivele să fie SMART, realiste dar suficient de îndrăznețe încât să merită să îi acordăm promotorului cea mai înaltă funcție din universitate.

2. Omul. Aici e simplu: studiezi CV-ul și alte documente (articole de ziar etc.) și afli dacă respectivul/respectiva are suficiente performanțe academice, profesionale și manageriale încât să simți că: 1) e capabil să ducă la bun sfârșit ceea ce promite; 2) e suficient de serios parcursul profesional încât să nu fie totul doar o păcăleală pentru funcții; 3) te poate reprezenta în relații cu alți actori cu care universitatea trebuie să aibă relații fructuoase: ministerul, celelalte universități, ARACIS, Consiliul Național al Rectorilor, autoritățile municipale și județene; presa, instituții și universități internaționale etc. Nu trebuie ignorată ținuta sau stăpânirea limbilor străine. Un plus de charismă de partea rectorului nu poate face decât bine universității.

3. Echipa. Cei care sunt alături de candidat în lupta electorală vor fi cei cu care acesta va împărți puterea iar în ceea ce îl privește pe candidat se aplică zicala „spune-mi cu cine te întovărășești…” Alegerile pe care le facem spun despre noi mult mai mult decât alte gesturi la fel cum de fiecare dată când alții ne aleg pe noi beneficiem de o caracterizare. Să nu uităm totuși că nu doar candidatul își alege colaboratorii aceștia, la rândul lor, au libertate de decizie. Judecățile de integritate și profesionalism trebuie aplicate la fel de serios pentru fiecare dintre cei care îl susțin ca și pentru candidat în sine. Pesimist fiind, aș zice că valoarea echipei este dată de valoarea celui mai slab membru al acesteia dar știu că alegătorii nu judecă așa…

Pe de altă parte, alegătorul trebuie să fie alert la orice indiciu de sectarism (i.e. sunt toți fani Steaua, toți atei, toți de stânga etc.). Stabilirea programului și a echipei pe criterii sectare e un pericol mortal pentru coeziunea universității unde singurele criterii de promovare în funcții ar trebui să fie competența managerială, performanța academică și integritatea. Echipele ar trebui să se coaguleze în jurul unor lideri și a unor viziuni despre dezvoltarea universității. Dacă ajungem să alegem rectorii pe criterii extra-academice, cum ar fi afilierea politică, religia sau etnia, am vorbit și crezut degeaba în  autonomia universitară sau în profesionalizare.

Update
Criteriul calității echipei trebuie ponderat după poziția administrativă și reputația anterioară candidatului. Incumbent-ul (actualul rector) are un avantaj, de pildă, putându-se baza pe echipa de prorectori și decani care îi alcătuiesc echipa. Tentați fiind de varianta tineretului salvator trebuie să reflectăm totuși dacă vrem să fie în poziția de rector cineva fără vreo experiență administrativă sau fără suficientă reputație încât să își poată alcătui o echipă cât de cât credibilă.  

4. Campania. O echipă profesionistă va face o campanie profesionistă: va identifica nevoile segmentelor de electorat și va încerca să vină în întâmpinarea acestora iar accentul va cădea pe comunicarea transparentă și concertată cu alegătorii. O campanie murdară (atacuri la persoană, etc. – rețeta cunoscută local sprijinită de obicei de presa de scandal) prefigurează modul în care se va desfășura și managementul odată ce alegerile vor fi trecut. Poate că strategia de genul acesta funcționează la împărțirea funcțiilor în universitate dar sigur va fi falimentară în relațiile cu celelalte părți interesate amintite deja. În plus, tacticile de genul acesta arată o înclinație spre cinism și arbitrar care nu are cum să ducă la soluții și efecte bune pentru universitate pe termen lung.

Dacă toate acestea vi se par prea complicate ca să fie aplicate nu aveți de făcut mai mult decât să evaluați candidaturile după cele 4 dimensiuni detaliate mai sus: programul, omul, echipa și campania și eventual să realizați un sistem de notare pentru fiecare dintre candidați.  Mi-e greu să propun o ierarhie care să ajute la ponderarea criteriilor prin prioritizarea lor dar mă liniștește faptul evident că dimensiunile ar trebui să fie corelate între ele. Orice nesincronizare între elementele celor 4 dimensiuni în cazul unui candidat este indiciul a ceva ciudat – gen echipă disfuncțională, candidatură neserioasă (celebri iepurași, candidați manciurieni), etc. Vi s-ar părea plauzibil ca un candidat cu o reputație profesională și morală bună etc. să apară în fața alegătorilor fără program, cu o echipă mediocră sau să practice o campanie murdară?  Nici mie.

Pe de altă parte, dacă nu sunteți de acord cu vreunul dintre punctele de mai sus probabil că toată argumentația mea nu are nici un sens: sunteți dintre aceia care nu văd nici o problemă în a face o universitate „liberală” sau „socialistă”, ortodoxă ori patriotică, oricum doar să fie „a noastră” nu „a lor”. Aceia știți foarte bine cum să vă alegeți candidatul.

An Nou Fericit!