Nu ne îndreptăm spre prăpastie. Suntem deja acolo.

Crizele sunt momentele în care adevăratele caractere, resurse și orientări ies la iveală. Nu, nu voi vorbi despre disputa Gâdea – Antonescu ci despre altceva, care pare a preocupa mai puțin agenda publică de la noi. Invazia din Crimeea ne indică ca un turnesol în ce măsură este pregătită lumea noastră pentru o confruntare care să reechilibreze geopolitic lumea. Ei bine, ultimele dezvoltări ne arată că, în afara SUA – care au o experiență războinică neîntreruptă  de la sfârșitul celui de-al doilea război mondial – nici una din marile puteri occidentale europene nu e dispusă să renunțe la confortul păcii de acum pentru promisiunea siguranței ordinii geopolitice pe termen lung.

Așa cum mulți au remarcat, situația de acum seamănă iritant de mult cu cea din Europa anilor 1936-1940 când, profitând de defetismul britanic și francez și de izolaționismul american, Germania nazistă și Rusia sovietică și-au împărțit și au înrobit cam cum au vrut teritoriile și populațiile dintre ele (Finlanda, țări baltice, Cehia, Polonia, Austria). Ca și acum, democrațiile occidentale au preferat concesiile, tonul împăciuitorist, ofensive diplomatice și nesfârșite conferințe pentru a parlamenta cu tirani aflați într-o permanentă nevoie de confruntare pentru a se legitima. Majoritatea comentatorilor nu conștientizează nici acum, am impresia, că terorismul cecen, provocările georgiene și „oprimarea minorității ruse” din Ucraina le vin ca niște mănuși despoților de la Moscova iar aceștia nu se vor opri din aventurile lor agresive decât atunci când vor avea de înfruntat o opoziție severă care le-ar pune în dificultate propriile poziții. Mai mult, atitudinea fermă este necesară cât mai devreme pentru a le da psihopaților posibilitatea de a se retrage fără pierderi prea mari, cea mai periculoasă situație fiind aceea în care aceștia sunt prinși cu spatele la zid. Eu sper că acest moment nu a trecut încă și că Putin își poate retrage armata de invazie fără să își șubrezească prea tare controlul asupra Rusiei.

În loc să fie un garant al păcii și securității Uniunea Europeană pare mai degrabă un sanatoriu de schizofrenici sclerozați fericiți să trăiască în moleșeala plăcută a rutinelor, tranchilizantelor și a minciunilor terapeutice. Stridentă e actualitatea proverbului roman „si vis pacem, para bellum”, pe care politicienii europeni, preocupați de mizerabilele lor jocuri, par a nu-l fi stăpânit niciodată, lăsând un întreg ansamblu civilizațional, politic și economic cu pretenții de prestigiu și unitate fără apărare și fără politică externă, aparent sub lozinca unui pacifism natâng care ascunde o incapacitate profundă pentru gândire vizionară, solidaritate și leadership. Nu vi se pare absolut ridicol ca o uniune politică de 500 de milioane de locuitori și un PIB mediu/cap de locuitori dublu celui al Rusiei să fie incapabilă să articuleze un răspuns ferm în fața agresorului de la Răsărit și să aștepte, pentru a câta oară?, ca yankeii cei mult disprețuiți să îi sară în ajutor! Dragii europeiști, ceea ce vedem noi nu este o uniune politică ci mai degrabă o oligarhie mascată într-o parodie sordidă de federalism care hrănește un uriaș și inutil aparat birocratic.

Parte a diagnosticului situației de acum este și tembelismul comentatorilor apologeți ruși anti-americani (ziși și realiști – aceștia pot fi recunoscuți după discursul stângist, uneori de-a dreptul marxist, împănat cu lozinci tiermondiste, și cu insinuări împrumutate din propaganda fascistă și stalinistă despre o presupusă ocultă mondială iudeo-masonică precum și printr-un cult pentru personaje și forțe sinistre precum Troțki, Stalin, Che-Guevara, Cuba lui Castro, China maoistă sau Rusia imperialistă în toate avatarurile ei). Recursul la perioada interbelică poate fi repetat și aici: intelectualitatea europeană a anilor 30 a practicat un violent discurs anti-democratic prosternându-se în fața tuturor totalitarismelor criminale pe care le înzestra în mod cu totul iresponsabil cu virtuți metafizice. Nu e de mirare că intelectualitatea și-a pierdut în secolul trecut poziția de reper lăsând publicurile la îndemâna aparatelor de marketing, propagandă și a mass-media. Chiar dacă nu fundamentală, vina intelectualilor moderni de a legitima ideologii ale forței brute și ale genocidului în secolul al 20-lea este o lecție din care nu par a fi învățat nimic. Nu vor învăța nici acum nimic, Hegel, Nietzsche și Althusser sunt mai cool decât Locke, Montesquieu, Adam Smith și Nozick. Se uită prea ușor că toată efervescența și aroganța lor intelectuală își are, fizic, originea în sângele celor care au eliberat de fiecare dată țările Europei de tiranie, în numele unor idei simple și, da, banale, precum democrația, libertatea sau drepturile omului și ale popoarelor. 

Ne rămâne să sperăm că Putin s-a jucat doar un pic, își va lua jucăriile după ce i-a arătat vecinului ucrainean cine-i șeful și ne va lăsa în pace. Sau că americanii ne vor rezolva din nou problemele chiar dacă noi râdem din când în când de ei. 

Nodul gordian

Update

1. În grabă, am uitat de (mez)alianțele pe care le poate face PDL-ul - dacă nu cumva le-a făcut deja - sau chiar și Băsescu. Înțelegeri pe sub masă cu PSD-ul, oricât de puțin verosimile, sunt evident în avantajul socialiștilor și pot lua cel mai probabil forma demobilizării electoratelor proprii („nu e lupta noastră” etc.).

2. De fapt, strategia de bază a PSD-ului va fi aceea de a demobiliza electoratul advers (via spirala tăcerii cauzat de anti-băsismul isteric de pe media proprie sau prin șiretlicuri gen Tăriceanu-PRL ori înțelegeri obscure cu PDL-ul).

3. Pentru prognoze, luați-vă doar cu precauție după rezultatele viitoare ale europarlamentarelor unde, ca de obicei, participarea va fi redusă și vor ieși mai bine partidele cu o bună bază de activiști (PSD, UDMR) sau mișcările contestatare și de opoziție. Pentru moral și alte resurse :-) însă, nu strică un rezultat cât mai bun.


Ieșirea PNL-ului din coaliție complică lucrurile pentru toată lumea. E bine știut că PSD-ul are o problemă cu prezidențiabilii ajunși în turul al doilea. Nici coaliția băsistă nici PDL-ul nu se simt prea bine, șansele pentru accederea în turul doi reducându-se simțitor. Deși și-a asigurat aproape cu siguranță un loc în finala prezidențialelor PNL-ul e și el în impas de vreme ce o coaliție gen CDR sau ADA nu e foarte probabilă.

Pentru a lămuri cât de mare este durerea de cap pentru toate mișcările putem să simulăm distribuția opțiunilor politice ale electoratului, pornind de la rezultatele Parlamentarelor din 2012 ajustate și rotunjite apoi prin părțile „moi” (statistica electorală nu este farmacie așa că nu mă interesează comentarii gen „PSD are defapt 33% nu 30”):

• -       PSD – max 30%
• -       PNL – max 15%
• -       PDL – max 10%
• -       Mișcarea „jos FSN” (nostalgici ADA) – max 7%
• -       Mișcarea „jos Băsescu” (sau mișcarea A3) – max 15%
• -       Mișcarea „sus Băsescu” – max 7%
• -       Mișcarea „uniți salvăm – jos toți hoții” – max 7%
• -       UDMR – max 7%
• -       Alții – 2%

În mod logic PSD-ul va încerca să își atașeze cantitatea din mișcarea „Jos Băsescu” cu care deja se identifică – vezi ultimele declarații  ale primului-ministru plus prietenia intensă, de ceva vreme, dintre socialiști și grupul Intact. Dacă PNL-ul va fi lăsat fără voturile anti-băsiștilor nu va avea altceva de făcut decât să coaguleze ceva de soiul Coaliției Democrate, cu PDL-ul, cu băsiștii, nostalgicii ADA etc. PDL-ul și băsiștii își vor vinde foarte scump voturile iar Antonescu poate să înceapă deja să o lase mai ușor cu discursul anti-PDL și anti-Băsescu și, în consecință, să fie făcut în toate felurile de media apropiată puterii. Dacă Antonescu va reuși această echilibristică poate să se gândească deja la o șansă reală de obținere a fotoliului de la Cotroceni.

UDMR-ul și „uniți salvăm” sunt în poziții de king-maker. Cel mai probabil UDMR va rămâne în afara competiției (ceea ce e totuna cu trădarea aliatului de conjunctură de acum). Opțiunea „indignaților” se cunoaște, pe de altă parte, citiți doar editorialele Alinei Mungiu.

Faceți socotelile și iese ceva pe muchie.

Evident că e posibil și scenariul aproape incredibil al conspirației PSD-PNL menite a monopoliza scena politică, în dauna opoziției, scenariu care devine verosimil doar dacă socialiștii aruncă în luptă vreun candidat de sacrificiu (cum a fost Diaconescu la București la locale) sau invers, dacă Antonescu va face opoziție doar de figurație. După cum merg lucrurile și loviturile nu pare a fi cazul.

Așadar, dragi liberali, sunteți gata să îmbrățișați înaltele idealuri ale luptei anti-PSD și să îl reevaluați pe matroz?

Întrebări nepotrivite

Update: comentariul anonim de mai jos (probabil că de la un jurnalist din Bihor) lămurește o parte din nedumeririle mele. Anume că tot sistemul se mobilizează atunci când apar organe disponibile pentru prelevare probabil pentru că numărul donatorilor este relativ mic iar cel al solicitanților mare. Aparent, între prelevare și beneficiar nu există nici o legătură. O autoritate separată face distribuția către posibilii beneficiari (adică stabilește dacă este vreo prioritate gen Arșinel sau nu și acționează în consecință :-)). Chestiunea e, prin urmare, și mai limpede: este corect să moară oameni de valoare și să se piardă resurse importante pentru prelevarea unor organe de care dispun arbitrar, mai apoi, niște funcționari corupți?

(Eu sunt convins că situația e mai complexă, dar asta avem în acest moment).

Hotnews publică lista marilor întrebări consecutive accidentului aviatic din Apuseni. Cele uzuale, care sună a sfadă cu divinitatea, în mare parte irelevante sau nepotrivite. Sunt convins că autoritățile, și cele guvernamentale  și cele locale,  au făcut tot ceea ce trebuie dar, date fiind condițiile, dezdnodământul este acesta. Așa că nu mă mir foarte tare că a durat 6 ore găsirea celor prăbușiți în munți. Iar absența miniștrilor Nicolăescu și Stroe de pe la televizoare mi se pare un semn de decență și nu un motiv de revoltă. În fond oamenii ăia aveau de lucru iar presa era bine informată.

Din toată revolta de acum subscriu la o singură mirare: de ce a fost folosit hârbul care tocmai s-a prăbușit (și care probabil că nu avea sisteme de siguranță funcționale care să permită depistarea în cele mai izolate locații) când în hangarele SMURD se odihnea un Piper nou nouț cumpărat cu câteva milioane de Euro din banii contribubililor? Presupun că avionul cel nou nu era pregătit pentru zbor la momentul în care decolarea a fost urgentă. Sau...

Pe lângă asta, am alte nedumeriri și curiozități prozaice, unii ar zice nepotrivite cu solemnitatea momentului, dar care au legătură cu curiozitatea mea vis-a-vis de înțelegerea întregului mecanism instituțional prin care resurse materiale și umane considerabile sunt valorificate pentru salvarea de vieți prin transplant:

1) Pentru cine era ficatul la a cărui prelevare se grăbea echipa medicală din București? Probabil că identitatea beneficiarului e confidențială dar scandalul cu salvarea miraculoasă a lui Alexandru Arșinel  ne-a arătat că sistemul românesc de transplant e cel puțin la fel de viciat ca orice institutuție publică din România, în care alocarea resurselor rare se face după „capacitatea de negociere” și nu după criterii transparente care să asigure o oarecare egalitate de șanse. Revin: identitatea sau măcar modul de stabilire a beneficiarului ficatului donat la Oradea sunt o informație crucială, ea indicând sursa energiilor prin care au fost mobilizate resursele prăbușite ieri lângă satul Horea.

2) Cum a ajuns Adrian Iovan, pensionar de ceva vreme, să piloteze acest zbor? Sunt piloții acestor avioane atât de rari încât celebrul personaj să fi fost inevitabil? Sau zborurile cu aceste avioane sunt la „preț redus” astfel încât un pilot pensionar era mai la îndemână. Aici îmi recunosc totala nepricepre - iar presa a ignorat cu desăvârșire acest subiect - cum se stabilește la un moment dat dacă se efectuează un zbor pentru prelevare de organe, daca da cu ce aparat și cu ce pilot? Este foarte probabil însă, că dacă s-ar fi zburat cu un alt avion sau cu un alt pilot tragedia să nu se fi întâmplat. În rest, odihnească-se în pace!

Poate că autoritățile vor învăța (au învățat ele ceva vreodată?) din această tristă întâmplare câte ceva despre siguranța traficului aerian și despre operațiunile de salvare iarna, în munți. Eu mi-aș dori în schimb să învețe și să implementeze transparență și responsabilitate în alocarea resurselor publice pentru interese private, plecând de la stabilirea beneficiarilor de transplant și până la posibilitatea de a face „ia-mă nene” cu avioane utilitare. Ce bine ar fi dacă toată lumea și-ar însuși morala acestei tragedii!

Ceva neobișnuit?

Dacă faptele de vitejie șpăgărească ale întreprinzătoarei și vajnicei învățătoare Blându au ajuns subiect de cancan ne putem închipui că ele reprezintă ceva extraordinar.

În realitate, ce se întâmplă la Școala Rosetti din București nu este defel excepțional. Dincolo de limitele obișnuitului, în afara stilului de japiță ordinară al dnei Blându în raport cu părinții, este că unul sau mai mulți părinți au decis să nu mai suporte și să acționeze în calitate de whistleblower, de denunțători ai abuzurilor la care sunt supuși. Aproape la fel de remarcabil este și faptul că un post de televiziune (Kanal D, cred) a făcut din înregistrarea istericalelor celebrei învățătoare o știre, apoi povestea s-a rostogolit în media. Chiar și cei care ar fi pus batistele pe țambalul dezbaterii publice, din motive de complicitate cu „sistemul”, au fost nevoiți să se alinieze din motive de rating.

Sunt curios, însă, cât de remarcabile sunt următoarele aspecte:

-       Ca un asemenea monstru moral să ajungă o „personalitate” în învățământ?

-       Ca în timpul întregii furtuni mediatico-juridice dna Blându să se declare fără nici o scamă pe conștiință și să fie lăsată de șefii ei în continuare la catedră?

-       Ca inspectoratul să tărăgăneze intervenția serioasă până după Anul Nou pe motiv de concediu?

-       Ca părintele care a semnalat jegul din școală să fie nevoit să își ascundă identitatea?

-       Ca toată așa-zisa anchetă a Inspectoratului să fie o campanie de pacificare cu mănușă de catifea a părinților recalcitranți?

-       Ca analiști/păreriști de o crasă nesimțire să caute scuze pentru mizeria morală din sistemele publice (învățământ, sănătate, fisc etc.) împotriva oricăror judecăți de minim bun-simț?

-       Ca în urma acestei agitații mediatice ceva să se schimbe în bine?

-       Sau ca în final toată lumea să ridice din umeri că „așa e sistemul” și să trăim cu el mai departe resemnați?

Cercul de Cercetare Sociologică

Panica lui Băsescu

În interviul de la B1 Traian Băsescu a repetat de mai multe ori, obsesiv compulsiv aș zice, faptul că PSD-ul nu poate câștiga de unul singur alegerile prezidențiale. Aproape toată lumea a înțeles de aici, dar și din atitudinea catifelată recent față de Crin Antonescu, că matrozul pregătește o schimbare de sex politic în care ar coabita foarte bine cu liderul liberal, pe care chiar l-ar putea susține într-o eventuală candidatură la prezidențiale din partea dreptei.

Nimic mai suprarealist și implauzibil. După câte s-au întâmplat în ultimii ani cine poate crede că o alianță între Băsescu și Antonescu ar avea vreun sens? Oare câți dintre fanaticii anti- și pro-băsiști din taberele celor doi ar accepta o asemenea mezalianță? Aș paria liniștit pe o masivă demobilizare a ambelor tabere și pe un efect mai degrabă negativ din punct de vedere electoral.

Tâlcul piruetelor politico-ideologice ale președintelui se află în Constituție care spune, în alineatul al 2-lea al articolului 81, cel referitor la alegerea președintelui, că:

(2) Este declarat ales candidatul care a întrunit, în primul tur de scrutin, majoritatea de voturi ale alegătorilor înscrişi în listele electorale. 

dacă nu... se intră în turul 2, în care avem de ales între cei doi candidați cel mai bine plasați în turul întâi.

Mai precis, șansa de a se câștiga alegerile prezidențiale din primul tur este aproape nulă chiar și pentru candidatul unic al USL, care ar avea nevoie de vreo 9 milioane de voturi pentru o astfel de epocală performanță. Mai în glumă, să admitem că propoziția  e validă dpv sociologico-matematic, mai trebuie întrebat și dl. Dragnea dacă are de gând să facă ceva în această direcție...

Reiese că miza fundamentală a întregii campanii care deja a început este accederea în turul al doilea. Președintele știe foarte bine: a câștigat de fiecare dată alegerile din postura de secund în turul I, la fel a reușit și Emil Constantinescu, iar în toate cele trei situații împotriva candidaților socialiști. În campanie și între tururi se pot întâmpla multe răsturnări spectaculoase de loialități, nu-i așa?

Dacă Antonescu se separă de Ponta și candidează ambii, cel mai probabil îi vom avea ca opțiuni în turul al doilea. Chiar dacă nu o spune, pentru Băsescu este situația cea mai puțin dezirabilă... În cazul în care USL își păstrează unitatea și propune un singur candidat, probabilitatea ca în turul al doilea să intre vreunul dintre favoriții președintelui este mai mare. Cum în ultima vreme dinspre PSD au răzbătut zvonuri insistente despre o intenție de separare de PNL (vezi lozincile belicoase ale lui Geoană) ne putem închipui panica lui Băsescu - mai ales dacă a sesizat că în spatele ciondănelii interne din USL este doar regia banală de monopolizare a scenei politice cu care suntem deja obișnuiți.

Mesajul repetat maniacal de Băsescu e un avertisment prin care le sugerează pesediștilor să nu își încerce norocul la prezidențiale singuri deoarece s-ar putea încerca o spectaculoasă și neașteptată basculare a aritmeticii electorale în favoarea candidatului liberal.

E curios dacă pesediștii vor înghiți gălușca. Formal, avem un joc de tip dilema arestatului în trei în care strategia fiecăruia depinde de câtă încredere are în ceilalți. Decisive în cazul de față sunt înțelegerile dintre Ponta și Antonescu (sau mai bine, dintre oligarhiile celor două partide din USL). Dacă cele două partide s-au înstrăinat atât de mult pe cât lasă să se înțeleagă ele însele în ultima vreme nu este exclus să avem în final o situație de dezechilibru suboptimală pentru dreapta în care Antonescu va candida împotriva lui Ponta fără a beneficia de suport din tabăra băsistă lăsând astfel culoar liber lui Ponta către funcția de președinte.

Deranj în Poliția bihoreană

Mare deranj la Poliția Bihoreană. Cad pe capete șefi, agenți, inspectori și prieteni de-ai lor, prinși cu matrapazlâcuri de a căror stârpire ar trebui să fie responsabili. Cert e ca apele au fost tulburate de DNA așa că polițiștii pot să îl înjure liniștiți pe Băsescu care s-ar răfui indirect cu Blaga (toată lumea știe că Liviu Popa e în relații apropiate cu Blaga). Până e Băsescu președinte, și chiar și după aia, putem fi toți liniștiți, avem un țap ispășitor pentru orice!

Dacă ar fi așa ar fi chiar distractiv, dacă nu ar fi neverosimil. În realitate structura locală a DNA e apropiată de conducerea centrală a PNL așa că atacul trebuie văzut mai degrabă ca o cale prin care ministrul de interne încearcă să își impună autoritatea totală asupra acestui ultim bastion al oamenilor vechiului regim.

Partea bună, sau proastă, fiecare vede în felul lui, e că oamenii Poliției dau DNA-ului muniție în atacul lor. Cine își închipuie că dosarele DNA-ului sunt făcături e un mare naiv - lucru care e valabil pentru toate dosarele instrumentate de structura anti-corupție. Am aflat acum nu numai cum se făceau angajările dar mai ales cu ce se ocupau oamenii din structurile însărcinate cu paza legalității și a încrederii instituționale. Sunt curios, fără a fi foarte optimist, în ce se va schimba instituția după ce trauma arestărilor pe cauze de corupție se va fi terminat.