Elysium

Contra stângiștilor nemulțumiți de faptul că personajul principal (jucat de un Matt Damon destul de convingător în rolul de macho obosit mai mult de viața lui de luzăr decât de radiațiile care i-au scurtat biografia la 5 zile) e scandalos de indiferent politico-ideologic o sa îl parafrazez pe Marx. Mentorul lui Engels, Lenin și Stalin pe undeva prin opera lui spunea ceva de genul „Istoria omenirii este istoria omului care își vede de ale lui”. 

Încercând să evite un deces iminent Max (nu Marx) face istorie și deschide norodului sărman de pe Pământ accesul la toate minunățiile rezervate clasei de îmbuibați de pe Elysium – o colonie de lux, cu gravitație, atmosfera și de toate, plasată pe orbită geostaționară, pentru cei mai potenți financiar și social reprezentanți ai speciei.

Știu că este ceva contradicție chiar în sânul gândirii marxiste, cea dintre rolul individualităților și cel al maselor în făurirea istoriei, dar regizorul scenarist a socotit probabil că publicul mâncător de popcorn este mai degrabă liberal-democrat și că nu va înțelege o revoluție altfel decât făurită prin gesturi eroice ale unor personaje de altfel egoiste și chiar antipatice.

Altfel, în film sunt îngrămădite o sumedenie de stereotipuri din poveștile cu super-eroi americani (visurile frânte ale copilăriei, infractor de nevoie, iubirea pură și stăruitoare, copii bolnavi pentru sensibilizare – în caz că nu suntem destul de emoționați de copilăria eroului, roboții cei răi ca simbol al tehnologiei ca instrument al asupririi de clasă, străinul cel rău – de data asta un fel de Angela Merkel cu origini franțuzești – pentru a acoperi toată ostilitatea planetară față de imperialismul european).  Conflictul social este subliniat caricatural prin diverse tușe psihologice – proletariatul (eminamente latino!) e solidar, curajos și plin de înțelegere în timp ce exploatatorii de pe Elysium au toate semnele caracterologice criticate  ale burgheziei – ipocrizie, cruzime amestecată cu lașitate, lipsă de empatie și vanitate. Mă întreb câte din aceste contraste  sunt inspirate din dezgustul regizorului față de lumea din care provine (Africa de Sud).

Pentru publicul de vacanță – cel căruia I se adresează de fapt în calitate de material propagandistic și de consum – pelicula are de toate: o poveste destul de simplă, personaje stereotipe dar accentuate prin regie și montaj, violență dozată corect, efecte speciale și panorame pe măsura gusturilor epocii. Povestea te ține cu sufletul la gură iar pentru cei care își dau la minim tendințele criticiste este chiar o experiență agreabilă. Mie mi-a plăcut mai mult decât războiul cu zombii purtat de Brad Pitt, par examplu. 

Cârcotașii din clasa burgheză vor pleca de la film cu o oarecare stare de nedumerire și sentimente contradictorii. Istoria revoluționară a omenirii nu este neapărat una fericită așa că în momentul în care bogățiile de pe Elysium devin accesibile tuturor nu ne e greu să ne închipuim că distrugerea și dispariția lor este pe aproape. Pe de altă parte, nu poți să rămâi indiferent la suferințele celor mulți și nevinovați și, pe de altă parte, trebuie să te temi că, în absența unor semne de generozitate, destinul celor bogați, izolați încă în țările sau cartierele lor, nu poate fi unul fericit, aidoma celor de pe Elysium care nu au înțeles că trebuie să împartă multul pe care îl au.

Avantaj vor avea din această producție organizațiile filantropice tiermondiste – aceste cutii ale milei pentru occidentalii măcinați de sentimente de vinovăție, industria culturală a stângii – un imens aparat de producție și consum al religiei civile a eliberării și, bineînțeles, producătorii filmului. Morala filmului este, totuși, una mai puțin marxistă: că istoria e un efect neașteptat (pervers pentru unii) al nervilor, pasiunilor sau angoaselor unora care fac altceva decât au fost învățați să facă și care nu au fost împușcați la momentul potrivit.