Pentru că se încinge lupta de idei și interese iscată de ciorba reîncălzită a evaluărilor performanțelor în cercetare îmi permit să public pentru posteritate câteva idei prin care vreau să îi fac dreptate lui Hirsch, să enervez filosofii și să avertizez că, în mare, toată știința se duce rapid de râpă iar isteria publicării și a numărării de citări nu este decât semnul neputinței noastre de a devia de la o traiectoria care nu pare a duce, aparent, la un deznodământ fericit.
1. Întâi și întâi, mi se par uimitor de infantili cei care pretind evaluarea valorii „reale” a operei cuiva. Pot să înțeleg faptul că acuzăm, folosind clișee mai seci decât o funcționară de la primărie, comodificarea gândirii, cuantofrenia, sau oricare din patologiile cu care ne-am pricopsit prin globalizarea educației și cercetării. Dar sugestia că în locul unor indicatori cantitativi care trebuie, pe cât se poate, să fie valizi și fideli, am putea să găsim nomenul, sâmburele metafizic ... e un indiciu că publicul-țintă al mesajului este unul nu prea educat în ale epistemologiei. În fond, „valoarea” se măsoară prin recunoaștere în câmpurile epistemice iar toate variantele alternative, insinuate numai, sunt doar versiuni mult mai slabe decât cele oficiale ale judecării prin sistemul de peer-review. Da, indicii Hirsch sau factorii de impact sunt tot măsuri ale recunoașterii, manipulabile și discutabile (vezi mai jos) dar mult mai fidele, totuși, decât eventuala judecată într-un conclav colegial sau unul în care pontifi ai gândirii ar înmâna certificate de consacrare academică.
2. Să nu ignorăm, totuși, potențialul distructiv al actualului sistem de evaluare întemeiat pe principiul „publish or perish”. Manipulabilitatea indicilor scientometrici este dovedită de realitatea românească (sunt autori și editori români în științe sociale și în umanioare care au constituit adevărate ganguri care dopează factorii de impact etc. prin citări reciproce pe care sistemele de indexare le ignoră în mod suspect) dar și de cea internațională - pe net găsim numeroase istorii cu reviste, editori și autori cu comportament neonest. Motivația pentru fraudă este suficient de mare pentru a ne teme pentru viitorul a ceea ce am considerat mai sus o calitate. În plus, goana după reviste indexate omoară editorii independenți și micile reviste care rămân fără portofolii. În Social Science Citation Index deja este destul de greu să găsești jurnale care să nu aparțină uneia din marile edituri internaționale. În al treilea rând, tot goana după citări impune o masivă presiune spre conformism, spre teme și abordări „actuale”, paradigme nescandaloase și liste de referințe „cuminți” care permit rapid recunoașterea și ...punctarea. În fine, cursa după kilogramul de publicații produce în mod clar o inflație de studii, cu alte cuvinte devalorizarea științei, cu efecte negative anticipabile asupra prestigiului întregii comunități academice. Toate acestea impun o nouă politică a științei și mai ales o regândire a moriștii perverse în care autorități de finanțare a universităților, a cercetării și marii editori joacă o frumoasă horă a prieteniei care, în curând, va lăsa știința, mai ales știința socială, în fundul gol.
3. Să admitem că citarea este cel mai bun semn la îndemână al recunoașterii operei dar este departe de a fi și unul perfect. Anonimii care flutură scorurile lor Hirsch cu doi digits ca și cum ar fi conturi în bancă sau mărimea la pantofi sunt la rândul lor destul de penibili iar multe argumente prodomo suferă dureros de eroare de atribuire de dreapta. Cei din științele sociale ar trebui să o evite atribuirea de stânga/dreapta măcar când e vorba de propriile persoane. Știm că accesul la publicații și la citări e subiect de efect Matei, astfel că în nici un caz relațiile dintre indicii scientometrici și coeficienții de finanțare sau alte practici redistributive nu ar trebui să fie liniare. Aici a fost, zic eu, unul dintre defectele importante ale tuturor sistemelor de evaluare experimentate recent în România la nivel de finanțare a învățământului superior.
4. Cei din domeniul umanioarelor ar trebui să înțeleagă că indicatorii lor scientometrici relativi pot indica destul de corect poziția lor în câmpurile specifice de producție mondială cât și poziția marginală a umanioarelor în ansamblul cîmpului academic, pe care scorurile mult-hulite o obiectivează. Filosofii, criticii literari, teatrologii, etnografii, istoricii sunt cei mai supărați, pe drept cuvânt, că punctajele lor, pozițiile în universități și în societate nu sunt pe măsura așteptărilor și expunerii lor. Sorry dar țările demult nu mai sunt conduse de aristocrați care țineau pe lângă curțile lor compozitori, poeți, pictori sau filosofi care, uneori, reușeau chiar să influențeze istoria. Ați eliberat spiritele și ați adus domnia cunoașterii astfel încât astăzi, din păcate, pentru orice domeniu cât de mic - precum relațiile publice sau resursele umane - există acum o specializare tehnică în care nu mai e suficientă abilitatea de a dezbate despre istoria ideilor. O fi indicele Hisch și factorul de impact specifice domeniilor dar ar rezista scorurile medii din România unei comparații cu cifrele similare din țări cu care ne place să ne comparăm, de exemplu Ungaria, Polonia sau Serbia? Cultura română înaltă este, dincolo de pretențiile etnocentrice, nu numai mică dar și una periferică iar „marile confruntări de idei” de la noi, să recunoaștem, nu interesează pe mai nimeni, nici în România nici în străinătate. Ăsta e și motivul pentru care mulți astfel de intelectuali sunt tentați să producă pentru publicul larg - pe bloguri (sic), în ziare sau chiar în mișcări cu substanță politică. A confunda notorietatea publică cu reputația academică ar fi totuși o naivitate neașteptată pentru niște persoane inteligente, nu-i așa?
5. Supărările sunt neașteptat de mari comparativ cu miza dar sper că nu e vorba de hybris. Indicatorii de calitate ai cercetării, printre care și cei bazați pe infamul Hirsch contribuie doar la stabilirea finanțării suplimentare, care nu poate fi mai mult de vreo 25% din alocarea bugetară publică. Faceți socotelile și veți constata că vă enervați pentru fracțiuni de procent din bugetele universităților. Facem abstracție de vanități, care sunt cu atât mai mari cu cât alte recompense care sunt de împărțit sunt mai mici.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu