14 iulie 2015

Grecia și teama de federalizarea Europei

Știm toți de dilema morală care înconjoară situația unor sectanți care refuză transfuziile pentru că acestea ar contraveni doctrinei lor. În situații limită membri sectei au de ales între puritate doctrinară și viață și, de multe ori, aleg calea pe care ei o denumesc a demnității. În asemenea situații suntem aproape toți de acord că dreptul la viață excede libertățile individuale și solicităm autorităților să intervină chiar împotriva voinței iraționale a celui care e dispus să moară în numele sfințeniei.


La nivel planetar mulți dintre analiști sunt alarmați de rezultatul negocierilor dintre Troika și Grecia, pe care îl consideră în diverse feluri care mai de care mai nefrecventabile: diktat, capitulare necondiționată, umilire, absurd etc. Ceea ce au făcut oligarhii europeni, reprezentanți ai complexului financiar-industrial cu nucleul în Nordul industrializat, este imoral, abject, respingător. Ce contează că au ajutat Grecia să supraviețuiască deși oarecum împotriva voinței acesteia exprimată în referendum?

Realitatea evidentă este, însă, mult mai tulburătoare pentru câteva argumente dintre care cel mai important este acela că Uniunea Europeană, mai ales uniunea monetară, face pași decisivi în direcția federalizării. În consecință statele naționale pierd din suveranitate, pe o parte, dar pe de alta câștigă din plusul de resurse pe care o asemenea construcție îl promite.

Dacă o asemenea evoluție este una negativă sau pozitivă este subiect de multă incertitudine. Politicienii europeni au arătat la recentele negocieri privind situația Greciei că federalizarea li se pare opțiunea mai bună. Duritatea discuțiilor a arătat, pe de altă parte, că sunt înghețați de spaimă în fața mutantului geopolitic simbolizat de un grup de actori supranaționali care dictează elementele fundamentale de politică economică ale unui partener care țipă că îl doare la libertate și la demnitate. Așa ceva nu a fost încercat de nimeni până acum în istorie așa că e normală o oarecare anxietate.

Avantajul opțiunii federalizării este că alternativa a părut Greciei și aliaților ei și mai înfricoșătoare. Într-un acces de responsabilitate nesperat, de ultim moment, premierul grec a cedat acceptând că varianta unei Grecii demne dar falită nu e cea mai roză. Perspectiva de a rămâne singuri, a pierderii suportului economic și politic al aliaților europeni, a transformării într-un fel de Tunisie mai răcoroasă, a ajungerii la cheremul altor actori geopolitici poate mai puțini răbdători într-o regiune care e departe de a fi liniștită și sigură nu cred că i-a surâs. Cu bune cu rele, Uniunea Europeană asigură stabilitate – citește pace și promisiunea bunăstării – pentru toate statele membre. Deși poate le surâde pervers gândul unei salvări inflaționiste nici politicienii din Italia sau Spania nu au insistat prea mult pe o variantă de ieșire din zona Euro a Greciei. La o reflecție mai adâncă probabil că înțepenesc de spaimă. E de subliniat, măcar în paranteză, faptul că victoria Uniunii în fața șantajului grec i-a întărit poziția pe plan geopolitic și a cam lăsat cu buzele umflate vecinii care se unduiau languros la răsărit mizând pe strategia „dezbină și stăpânește”.


Federalizarea Europei e un proiect care provoacă, pe drept, multă angoasă. Nu mă refer la isteriile care rezultă dintr-o fetișizare bizară a suveranității naționale – subiect de psihoterapie politică care e în responsabilitatea politicienilor și a aparatelor ideologice. Pericolul oligarhizării deciziei europene, a pierderii naturii democratice a guvernării datorită omnipotenței unei birocrații care devine stat în stat este însă unul acut și solicită dezbateri urgente și la fel de serioase precum cele pe tema Greciei. Este următoarea temă de discuție decisivă pe care dacă nu o soluționăm în favoarea democrației ceea ce am câștigat prin renunțarea la unele puteri locale în favoarea deciziei europene s-ar  putea să ne aducă mai multă pagubă decât beneficii.

Niciun comentariu: