09 ianuarie 2013

Instabilitatea e doar tranzitia catre un nou echilibru




Când sondajele au arătat fără putință de tăgadă că valul istoriei și-a schimbat direcția de deplasare parlamentarii mai cu picioarele pe sol ai PDL/UNPR și ai minorităților au întors armele, aplicând o neaoșă tactică  de supraviețuire. Balansoarul puterii s-a înclinat iar cei din opoziție au devenit guvernanți și viceversa. Vox populi! Sau democrația reprezentativă în timp real în acțiune ar exclama unii! Din punct de vedere etic nu ar fi nici un bai, așa-zișii traseiști își pot privi cu seninătate copiii, părinții și prietenii în ochi  - înțelepciunea mioritică este plină de zicale pline de o morală cavalerească de genul „capul plecat sabia nu-l taie” sau „fuga e rușinoasă dar e sănătoasă”.

Același lucru se întâmplă acum și cu CSM-ul. Văzut de mulți ca unul din ultimele bastioane ale lui Băsescu, CSM-ul a intrat în același proces de basculare oportunistă a puterii precum cea care l-a scos pe MRU în decorurile istoriei. Sunt 123.6% convins că mulți grei din tabăra USL pun umărul la destabilizarea forului diriguitor al magistraților, începând cu infractori de talie națională precum Voiculescu. Și că nici firava tabără prezidențială (a cărei influență a supraapreciată de ceilalți din motive de PR) nu stă total impasibilă observând cum teritoriul pe care stăpânește este din ce în ce mai strâmt.

Dar cheia schimbării este, cam ca întotdeauna, la majoritatea tăcută și puțin impresionată de principii sau cine știe ce afiliații care știe că secretul supraviețuirii este să fii întotdeauna în tabăra celor care au puterea. Iar judecătorii și procurorii sunt oameni și ei, prinși în sisteme ierarhice, cu șefi și colegi, cu visuri de promovare și de ascensiune socială. Simțind că epoca Băsescu e cam la asființit un lucru deștept pe care îl pot face este să arate că au înțeles de unde bate vântul și, laolaltă cu colegii lor mai întreprinzători pe post de lideri, să ceară o justă  reprezentare și în organismele lor. Mandatele statutare sunt abstracțiuni care nu au în nici un fel prioritate în fața criteriului legitimității populare. Iar dacă prietenii lui Năstase, Voiculescu și Fenechiu sunt la putere nu este un lucru prea deștept să încercăm jetul contra vântului opiniei populare.

Va rezista CSM-ul actual tsunamiului pe care i-l pregătește majoritatea? Îmi este greu să cred că fără o intervenție mai mult sau mai puțin discretă de pe la Bruxelles sau Washington actuala garnitură asociată fostei guvernări are vreo șansă. Dacă la un moment dat se va pune batista pe țambalagiii doamnei Temniceru putem fi siguri că lui Ponta și amicilor lui li s-a arătat cartonașul galben de afară.

Niciun comentariu: