Un șef de poliție oltean – oare dacă trec și excentric e
pleonasm? - și o subalternă s-au strâns de gât și înjunghiat într-o mașină. Nu știu ce-o zis el după aia dar ce-a declarat femeia e mai rău
decât în filmele hollywoodiene de categoria B cu polițiști corupți. Mai degrabă
Daneliuc în perioada post-1990.
Ce mai freamăt, ce mai zbucium… Opinia publică se indignează
împotriva poliției devenită cuibușor de nebunii și în bonton cu ea și șeful cel
mare rezonează cu supărarea vulgară și opinează despre cantitatea de golănie
din instituția din subordine…
Eu cred că trebuie să stăm strâmb și să judecăm drept pentru
că realitatea e complexă, cum zice înțelepciunea narodnicească.
Poporul supărat ar trebui să își aducă aminte și de băieții
fosforescenți care fac balet în rush-hour prin intersecții, de cei care
patrulează prin cartiere și alungă invadatorii din clasele nefrecventabile din
cartierele noastre de clasă mijlocie și de nenorocitul aflat în afara orelor de
program care a rămas paralizat încercând să imobilizeze un infractor.
Personal nu am nimic să le reproșez lucrătorilor din
domeniile siguranței cetățeanului. Experiența mea directă cu ei e pozitivă. Îi
mulțumesc agentului care, în urmă cu mai bine de un deceniu, mi-a returnat
mobilul scăpat din buzunar la urcarea în taxi. Un muncitor a cărui onestitate
mi-a lăsat o impresie pozitivă. Le mulțumesc și băieților care mi-au recuperat
– în vreo 5 luni jumate, nu știu dacă e mult sau puțin – iphoneul furat, anul
trecut. E drept că prostia mea a fost întrecută doar de cea a hoților, dar
lucrătorii MAI, mai mult niște geeks cu coșuri decât Chuck Norris mioritici iar
mi-au lăsat o impresie favorabilă. Le mulțumesc și tuturor agenților de la
rutieră care m-au amendat, și au fost câțiva! Recunosc că de fiecare dată
depășisem cu nesimțire limita legală de viteză, motiv pentru care am devenit
mai precaut, spre binele meu și al celor din jur.
Și totuși există zone inspiratoare de pesimism în
desfășurarea aparent eroică prezentată elogios mai sus. Nu mă refer la
apucăturile oarecum bizare ale multor polițiști: ei sunt în linia întâi,
încovrigați strâns cu infractorii, să nu ne așteptăm să fie Clark Kenți toți,
băieți rușinoși în viața de zi cu zi și luptători feroci cu cei răi la
serviciu. Trecem cu vederea și elanul anarhist din anii trecuți - înțeleg faptul că polițiștii sunt apropiați de clasa muncitoare, au temeri și valori apropiate de ale acestora așa că mitingurile antiprezidențiale fără aprobare, în timpul programului, cu scandări colorate sunt în firea lucrurilor.
Dar...la fel ca peste tot în sectorul public din țărișoara
noastră, tare mi-e teamă că promovările din poliție au mers, în ultimul
deceniu, pe procese de selecție negativă și că cu cât urcăm în ierarhii cu atât
concentrația de competență în măgării este mai mare. Despre acest mecanism cred
că vorbea liderul de sindicat de polițiști Surugiu când amintea de „sistemul”
care face presiuni insuportabile asupra celor onești din branșă. Polițiștii au fost printre cei mai siguri clienți de la Spiru sau alte
institute cu nume pașoptiste sau patriotice în perioada lor de glorie, iar
licențele și masteratele respective au folosit și la recrutarea și promovarea
„elitelor”.
Curățenia în poliție s-ar putea desfășura destul de simplu:
ea s-ar concentra mai ales pe zonele de comandă și, pentru început, ar trebui
identificați și trimiși la munca de teren toți cei care au obținut promovări
pe baza a tot felul de diplome în drept sau management de la facultăți care i-au promovat la fără frecvență deși
forma de organizare a studiilor era, formal, la zi. (Cu cei cu diplomă de ID e
și mai simplu, pentru că majoritatea respectivelor programe de studiu nu erau
autorizate).
În plus, recomand șefilor județeni să iasă din birourile lor
somptuoase, să mai lase ședințele operative și să viziteze, ca pe vremuri Cuza,
restaurantele din apropierea sediilor județene și municipale: dacă li se pare că birourile sunt cam goale vor înțelege de ce. Și, în general să își
vadă și de funcția de îndrumare pe toate planurile a celor tineri din subordine
– dacă se iubesc să îi încurajeze să întemeieze familii, dacă au făcut pasul
ăsta, să contribuie la sporul natural al populației noastre. În principiu să îi țină
ocupați, să nu aibă timp de prostii. Dacă nu se poate înseamnă că locul lor nu e acolo.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu