O noua librarie virtuala

Plimbandu-ma pe cararile intortocheate ale netului am dat de un cotlon bizar:

http://lucrarelicenta.ro/

Ei pretind ca sunt o librarie online. Ba au si un disclaimer cum ca ei nu sunt responsabili pentru modul in care utilizatorii folosesc lucrarile cumparate. Eu zic ca au dreptate, in masura in care un vanzator de pistoale nu e vinovat pentru modul in care marfa lui este folosita dupa comercializare. Solutia este ca MEC-ul sa creeze o biblioteca centralizata online a tuturor tezelor de licenta sustinute, fiecare licentiat avand obligatia sa-si incarce capodopera pe aceasta platforma. Cred ca in 3 ani fenomenul traficului de documente electronice de acest tip ar scadea masiv datorita posibilitatii verificarii facile a autenticitatii lucrarilor de finalizare a studiilor. Plagiatul nu ar disparea, nici frauda in general, dar nu ar fi atat de simple ca acum. 

A ajuns civilizatia in oras.

Update: gurile rele spun ca ar fi baietii lui Hatos trimisi sa caute prin tomberoane.

:-)

Greva involuntara

Recunosc ca m-am opus grevei. Asta fara sa fiu amenintat, supus la presiuni si alte influente negative. De fapt, in atmosfera de acum, greva parea a fi o optiune chiar confortabila. Nu,  optiunile mele sunt mai degraba de dreapta, avand in vedere si alternativele de stanga. 

Cu toate acestea am fost obligat sa intrerup lucrul pe 31 mai. Am stat acasa si am bolit din cauza unui carnat prajit insuficient sau preparat incompetent, pe care l-am mancat la o terasa care tocmai s-a deschis in oras. Daca va intereseaza va spun si cum se cheama locul. 

Aliodor la conferinta

Breaking news

Aliodor Manolea e la Conferinta Facultatii de Stiinte Socio-Umane! Cum care Aliodor?

Pregatind invitatiile pentru conferinta

Distributie de exceptie la Studfest

Ce au in comun urmatoarele personaje? 

Andrei Marga

Mircea Diaconu

Cristian Parvulescu

Calin Georgescu

In cazul primelor trei este destul de clar. A, nu va ganditi la politica. Este vorba de situarea in elita intelectuala a tarii. Da, si Cristi Parvulescu. Nu ma leg de faptul ca nevasta lui era angajata in cabinetul lui Tariceanu. In ceea ce-l priveste pe cel de-al patrulea, cateva informatii interesante apar pe blogul lui Roncea:

http://victor-roncea.blogspot.com/2009/05/masca-lui-puric-o-alta-fata-maestrului.html 

La ce folosește austeritatea

Trebuie sa scadă cheltuielile bugetare, este clar. O zic eu, mare specialist în macroeconomie. Fac trei flotări logice și îmi dau seama că altfel catastrofa va veni, într-un fel sau altul. Dacă nu scad cheltuielile sau nu cresc încasările statul intră în incapacitate de plată. Renunțăm rapid la ipoteza creșterii încasărilor așa că mergem mai departe la controlul cheltuielilor. Dacă se întâmplă asta - incapacitatea de plată, statul nu mai primește ajutor (spune credite) nici de pe piața internă, nici de pe cea externă. Atunci va fi obligat să tipărească bani și să lanseze caruselul inflației. Sau să reducă brusc cheltuilile nu cu 4% din PIB ci cu 10% sau mai mult. 

Bun, și ce dacă? Am mai trecut prin așa ceva ar putea spune unii. Inflația are chiar efecte pozitive - scade povara datoriei interne (la fel ca și economiile și debitele sunt mâncate de inflație), așa măcar s-ar rezolva o parte din problemă. Alte câteva genoflexiuni intelectuale ne arată că inflația demobilizează economia reală, prin varii mecanisme și distruge încrederea în autoritatea statului, care se dovedește incapabil să controleze procesele economice. Un stat care poate controla cheltuielile sale și care nu se sperie de pensionarii puși de PSD să facă circ pare unul mușchiulos, spre deosebire de unul care cedează. Iar autoritatea statului, odată pierdută, se recuperează foarte greu. Ca dovadă, să ne gândim că resimțim încă efectele crizelor din anii 90. 

O fi credibilitatea statului în joc, dar va rezolva soluția aleasă ceva? Pe termen lung, austeritatea bugetară nu e soluție. Pentru că problema reală nu este faptul că statul e prea gras ci că economia e prea slabă. Pentru a stimula economia este nevoie de un stat eficient, nu numai puternic. Ori restructurarea administrației poate produce adevărate catastrofe în acest domeniu. Vezi postarea anterioară.

Eu nu m-aș opri la downsizing ci aș merge mai departe și aș băga un plan ambițios de externalizare a serviciilor publice corelat cu limitarea prin lege a numărului de angajați în sectorul public. Aș face asta sub un atent control extraguvernamental - intern și extern - oarecum după modelul reformelor administrative din Noua Zeelandă de acum vreo 20 de ani. 

Nu spun mai departe. Postez și aștept telefonul de la Cotroceni. 

Paradigma Ciomu

Restructurarea in sectorul bugetar este o chestie tricky. Adica va fi cu final neasteptat. Cam ca și operația lui Ciomu, care este paradigmatică pentru intervențiile românești. Cel putin in condtitiile specifice, mult prea specifice, ale gestiunii resurselor umane din Romania. 

Idealul este sa se faca o selectie bazata pe merit: raman cei mai competenti, harnici, calificati, responsabili. Pleaca puturosii, jmekerii cu pile si rude, incompetentii si, sa speram, vor valorifica resursele amintite in sectorul privat. 

Lumea a inteles unde bat, cred. Selectia in aparatul bugetar a fost, din cele mai vechi timpuri, una negativa. Acesta este si secretul dialecticii public-privat de la noi, de altfel, privatul din România trăiește pe seama incompetenței sau indolenței sectorului public. 

La fel va fi și la restructurarea care se anunță: în urma luptei darwiniene de clanuri, pile, reciprocități și sacoșe vor rămâne în sistem specimenele cele mai adaptate în timp ce calificații și responsabilii - neadaptații adică, se vor trezi cu câte un șut în dos. 

Efectul pe termen scurt este ușor de imaginat: managerii publici, la fel de buni ca și subordonații lor, mai ales cei puși valorificând vouchere politice, vor constata foarte repede că au nevoie de personal pentru a realiza sarcinile curente. Că restructurarea a fost prea dură etc. Așa că vor angaja, dacă se poate, ce a mai rămas pe dinafară din clientelă. 

Aceasta este paradigma Ciomu, adevăratul specific mioritic contemporan: te duci să te operezi de apendice și te trezești cu penisul în pungă. Sau, în cazul reformei românești: tai la sânge din aparatul administrativ și te trezești că te costă mai mult. Așa a fost până acum, nu văd de ce ar fi altfel de acum înainte. 

Cineva are, totuși, de câștigat din toata aventura asta. Știința. După aceasta, în cadrul unui vast experiment social, vom putea verifica cât din productivitatea aparatului administrativ  se datorează resursei umane și cât efectelor de structură. Măcar atât să știm, ce-am avut și ce-am pierdut. 

Vizita lui Manolescu

Si a fost intalnirea cu Nicolae Manolescu. Un fost lider, astazi obosit, resemnat, fara sclipire. A reusit sa anime sala - Aula Universitatii - cu cateva glumite dar in general discursul sau despre Educatia fara profesor, un monument pentru profesorat, nu a depasit cele cateva clisee pasuniste despre dascali si dascalime pe care le stim cu totii si, evident, aluziile politice la care m-am asteptat. 

Fastaceala a produs intrebarea lui Manolescu - cati prim-ministri a produs Universitatea din Oradea? Si mai stanjenitoare a fost replica dnei Lia Pop care a enumerat senatorii si deputatii din sala, uitand sa mentioneze cati dintre ei au absolvit Universitatea din Oradea. 

Momentul important al zilei a fost, de fapt, pre-deschiderea Bibliotecii Universitatii. Durata, si probabil, costurile, enorme ale constructiei acesteia fac de neuitat primele clipe in salile sale. Am re-trait, probabil, emotiile celor care au pasit prima oara in vreunul din marile temple ale antichitatii, a caror constructie dura cam cat cea a bibliotecii noastre - doua decenii. 

Tati in tribul piticotilor

Enjoy the silence

Update

La nici 2 minute dupa ce am trimis de pe aifon lamentatia de mai jos, a venit lumina, cum s-ar zice in limbaj popular. S-a dus linistea.

Pentru a 3-a oara in ultimele 2 luni, daca nu ma inseala memoria si
experienta, se intrerupe electricitatea pentru mai mult de jumatate de
ora. Imi inchipui transformatoarele lor ca niste saci peticiti, gata
sa dea pe dinafara la orice presiune mai mare. Multi injura, cu
siguranta, cu guvernul. Baiatul de la dispecerat, cu care am conversat
acum 5 minute mi-a explicat in grai dulce de Tileagd ca ei nu preiau
injuraturi. Pentru asta se pot depune reclamatii sau sesizari la
birourile Electrica.
Macar asa am avut un ragaz motivat sa ma joc. Recomand noul Labyrinth
pentru Iphone. Pentru 10 minute va poate capta atentia. Apoi, totul e
bine daca aceti pe cine injura.
Incet incet se lasa intunericul. Multumim Electrica pentru aceste
momente de liniste.

10.000

Lustruiația

Se caută bezmetic vinovații pentru nemernicia noastră. Acum a revenit tema lustrației, cu anatema pe activiști. Dacă am fi făcut epurarea la vreme, în 1990, am fi fost altă națiune și vorbeam altă limbă. Dar pentru că suntem în România, toate renunțările și amânările par a fi bine motivate. Nu era justificată lustrația, pentru că înaintașii noștri nu făcut nici comunismul nici teroarea ei cum trebuie. (De abia mineriadele lui Iliescu ne-au dat o sugestie despre cum ar fi putut să fie comunismul stalinist bine implementat prin mostrele interesante de guvernare autocratică eficientă.) 

Acum, câțiva consilieri de-ai lui Băsescu își implementează visurile nouzăciste de golani în timp ce președintele însuși se amăgește că participă la reforma clasei politice. Votul uninominal nu a schimbat nimic, se vede bine, și nici lustrația nu va mai face altceva decât să facă de râs ideea de reformă morală. Probabil că elita PSD, căreia i se adresează lustrația de fapt, va resimți pentru scurtă vreme o oarecare traumă de resurse umane. Problema se va rezolva rapid deoarece rezerva de carieriști, oportuniști și de pupincuriști este cvasinelimitată. Acest lucru l-au știut foarte bine și comuniști și securiștii. În opinia mea, cu mici excepții, cei ambițioși au făcut în anii 70-80 toate compromisurile cerute pentru o carieră oarecare. Și le fac în continuare pentru că, fără vreun genocid revoluționar, elita se reproduce din aceleași categorii umane, indiferent de contextul normativ sau ideologic.  

Lustrația, realizată acum, va avea efectul paradoxal de a întări sistemele pe care se așteaptă să le schimbe sau să le decapiteze prin forțarea schimbului de generație. O generație hăituită și obosită de profitori va fi înlocuită de una tânără, dornică de afirmare. Iar noi ne vom întreba în continuare ce trebuie să gândim sau să facem pentru a fi bogați și puternici precum Patriciu sau Becali. 

Sunt de acord

Poate pentru ca am fost muscat si eu. Si nu oriunde ci chiar in buricul Bucurestiului, micul Paris in care un japonez inconstient a fost asasinat de un patruped cu privirea probabil jucausa/inocenta. Si unde coada la spitalul la care m-am dus sa imi fac anti-rabicul era de vreo 20 de persoane. Toate cu aceeasi problema. 

Si pentru ca nicaieri pe unde am ajuns in lume nu am vazut haite de `comunitari` precum in tarisoara mea, mai ales in capitala. Lucru care sigur alunga o gramada de vizitatori potentiali, poate chiar investitori, studenti straini etc. Renunt la argumentele pro-domo cum ca e aventuros sa intri cu bicicleta sau sa faci jogging in anumite zone din cauza comunitarilor. 

Si pentru ca majoritatea celor care plang de mila sufletelor comunitarilor sunt ei insisi niste javre care se ascund dupa argumente jenante de genul `animalul e mai bun decat omul` sau `cainele musca oamenii rai`. 

Asa ca sunt de acord cu dl Voicu. Cititi aici:

http://lacoltulstrazii.wordpress.com/2010/04/27/sustin-eutanasierea-cainilor-fara-stapan/

Moneda romana cumparata la targul de antichitati.

Taierea aripilor - fenomenologia muncii la stat

În 2005, la câteva luni de la terminarea facultăţii, m-am angajat într-o instituţie publică. Ce fericită eram! Primul meu loc de muncă. Cum păşeam atunci înainte, cum visam... După patru luni de căutări, după ce trecusem prin de acum uitate încercări şi eşecuri, iată că reuşisem să ocup prin concurs un post de inspector. Cuvintele străluceau pe atunci, iar eu luam numele lung şi pompos al instituţiei ca pe o garanţie a respectabilităţii sale. Încă mă aflam sus, pe o frumoasă baricadă a ideilor, în care ecourile din Durkheim, Weber, Pareto se amestecau cu intuiţia unor largi, luminoase perspective pe care gândirea şi cercetarea sociologică le puteau deschide.

Inima îmi bătea tare în prima zi de lucru când am intrat în biroul şefei. Urma să îmi formez acum o primă şi clară impresie despre activitatea ce se desfăşura aici şi să aflu totodată cu ce voi începe lucrul. Aşa credeam. În realitate, am aflat de la ea că nu aveam ceva anume de făcut, că acel compartiment încă nu era organizat...

Marturisire de Raluca Ierina. Cititi restul in revista Rost.

Articolul 172

Update!

Ministerul a exclus din varianta adoptata in Guvern prevederea prin care comasarea este conditionata de o distanta precisa. Articolul despre comasare a devenit 175. La litera 4 spune:

Fuziunea prin comasare sau absorbtia prin fuziune se va face în jurul institutiilor din categoria universitatilor de cercetare avansata si educatie si tinând cont de proximitatea geografica.

Dezbaterile din ultima vreme despre propunerea de Lege a Educației au fost furtunoase. Una dintre prevederile inovatoare din propunere a fost, mi se pare, oarecum ignorată în discuțiile naționale: cea referitoare la comasarea universităților.

Propunerea este formulată în două paragrafuri ale articolului 172:

Art 172.

(3) În cazul universitatilor publice, în maximum 12 luni de la promulgarea prezentei legi, Ministerul Educatiei, Cercetarii, Tineretului si Sportului va propune o lege prin care se realizeaza comasarea prin fuziune a universitatilor care au misiuni asemanatoare si sunt localizate în aceeasi unitate teritorial administrativa sau la o distanta mai mica de 200 km între localitatile de resedinta.

(4) Fuziunea prin comasare sau absorbtie prin fuziune se va face prioritar în jurul institutiilor din categoria universitatilor de cercetare avansata si educatie.

Ipoteza

De ce nu se agită spiritele pentru cauza a câtorva zeci de universități care ar urma să fie înglobate în marile institute de „cercetare avansată și educație”?

Analiza capitolelor referitoare la învățământul superior din lege indică faptul că se pregătesc două reforme importante: modificarea radicală a modului de conducere a universităților, pe de o parte, și desființarea universităților publice mici, pe de alta. Despre primul aspect se face un tărăboi teribil, despre cel de-al doilea abia se pomenește.

Să zicem că sunt de acord cu desființarea oricărei universități, măcar pentru a nu fi acuzat de argumentație prodomo. Dacă condițiile de calitate sunt întrunite, pentru siguranța consumatorului de servicii educaționale trebuie acționat fără ezitare sau remușcare. Let the heads roll!

Este interesant, totuși, că în acest context saturat de argumente legate de calitate în învățământul superior, nimeni nu mai evocă nebuniile care se întâmplă la marile universități private. Sau poate, printr-un miracol, Spiru Haret sau Vasile Goldiș (e vorba de universitățile omonime, nu de respectabilele personaje din istoria modernă a României) au intrat în lumea bună a învățământului superior de nivel occidental? Ne aducem aminte în acest moment de faptul că președintele a sărit în apărarea Universității Spiru Haret, când Andronescu o ataca pentru a-l păli indirect pe Sorin Oprescu. Și știm și faptul că marele furnizor de diplome de la Arad este bine înșurubat în ARACIS. Dar toate acestea par a-i lăsa rece pe Miclea, pe Funeriu (alt arădean) și pe amicii lor.

Ipoteza mea, oarecum paranoică, este că micile institute de învățământ superior sunt prinse în menghina unei alianțe conjuncturale a marilor universități publice, ministerului și universităților private. Ministerul – recte Miclea și tovarășii săi, vrea să vadă leagea neapărat adoptată așa că le oferă pe tavă celorlalți parteneri un concurent numai bun de digerat în următorii ani: bani pentru marile școli – reieșiți din economiile produse prin demantelarea universităților mici și tot bani, sub forma taxelor plătite de studenții rămași fără alternative, pentru institutele private. Prin mecanismele preconizate, ministerul va lăsa furnizarea serviciilor educaționale terțiare de la nivel de licență în mare măsură la latitudinea universităților private asigurând, în schimb, resurse mult mai bogate învățământului la niveluri postuniversitare și cercetării din marile centre „de tradiție”.

O tăcere suspectă

Dacă se tace pe acest topic al comasării, înseamnă că lobbyurile universitare nu au putut sau nu au vrut să îl cocoțeze în zona temelor prioritare. O presupoziție inițială de-a mea a fost că diversele grupuscule din mediul universitar, adunate în ședință la Consiliul Național al Rectorilor s-au lăsat dominate de temele de atac al legii stabilite de cei mai „legitimi” reprezentanți ai opoziției din cadrul sistemului. Este omenește de înțeles din partea unor rectori de pe la Tg. Jiu sau Târgoviște că s-au frecat pe mâini de bucurie să îl aibă de partea lor pe alde Andrei Marga la fel cum pot să îmi închipui că alianța acestuia cu universități pe care acum câteva luni le-ar ras de pe fața pământului îi provoacă o oarecare tulburare. Asta explică faptul că asaltul împotriva legii privește mai ales prevederile referitoare la guvernanța instituțiilor de învățământ superior – temă de mare importanță pentru rectorii marilor sau mai micilor universități laolaltă - și nu planurile de redistribuire a instituțiilor însele.

Agenda protestelor din sânul câmpului universitar, reliefată astfel, dezvăluie fragilitatea pozițiilor universităților publice mici care nu pot, de această dată, replica în nici un fel. Ba dimpotrivă. Nici măcar universitățile private nu se găsesc pe aceeași parte a baricadei cu micile lor surate publice.

Universitățile private nu sunt, în fond, în vreun fel semnificativ afectate de noua propunere. Problema guvernanței îi lasă rece iar în noua organizare pot beneficia de subvenții de la stat ceea ce, teoretic, constituie, pentru ele un oarecare avantaj. E adevărat că universitățile private au protestat, cu o jumătate de gură, la propunerea ca taxele de studiu să fie cel puțin cât valoarea subvenției de la locurile bugetate. Dacă, însă, măcar jumătate dintre cei 100.000-200.000 de studenți de la universitățile publice vizate de comasare s-ar redistribui la instituții private taxele ar putea fi chiar mărite.

Hai să ne imaginăm…

Multe spirite înfierbântate se bucură de perspectiva comasării. Unii se liniștesc cu ideea că în urma comasării se vor schimba doar plăcuțele de pe instituții. Alții, dintre cei cu oarecare resentimente probabil, se amăgesc că vom asista doar la o îmbunătățire a managementului. Sunt destui cei care țopăie de bucurie că vor ajunge, pe ușa din dos, titulari ai vreunei universități de elită. Fostul meu coleg Cosmin Aldea se bucură, ca un copil, pe blogul lui, că Universitatea Aurel Vlaicu din Arad va fi înghițită, probabil, de cea de la Timișoara deși dacă ar fi predat la celebra școală a Lizucăi ar fost, pun pariu, de altă părere.

Un simplu experiment mental ne arată că puține persoane din aceste universități vor avea a se bucura. Preluarea în administrație a altor universități va fi o sarcină dureroasă în sine pentru oricare mare universitate. Ea nu va justifica în nici un caz păstrarea unor programe de studiu discutabile din punct de vedere financiar sau dubioase din punct de vedere academic. Așa că, cel mai probabil, în cazul unor comasări gen Cluj-(Oradea, Baia-Mare, Alba-Iulia etc. ) vor fi desființate, fără prea multe menajamente toate programele de studiu „nerentabile”. Deznodământul va fi că în aceste extensii vor continua să existe aproape exclusiv programe de studii cu mare căutare, precum economia sau dreptul. Specializări cu o cerere scăzută în acest moment, cum sunt științele (fizica, matematica, chimia), științele politice sau filosofia vor fi desființate aproape sigur. Lipsa generalizată de studenți la secțiile politehnice va duce la desființarea acestora în toate extensiile cu excepția probabilă a celor mai căutate, precum informatica. La fel se va întâmpla și cu programele masterale în timp ce cele de doctorat vor deveni, aproape sigur, apanajul universităților de cercetare. Toate aceste programe supraviețuiau în universități precum cea din Oradea prin logica transferului de resurse de la cei care produceau bani către cei „fără profit”. O astfel de abordare nu este de așteptat de la posibilii noi stăpâni care nu vor dori în nici un caz să își sporească pierderile în urma comasării. Iar comasarea ne sugerează cam care este și concepția celor de la centru despre eficiență academică.

Toate acestea ar fi în regulă dacă nu s-ar răsfrânge asupra șanselor educaționale și sociale din orașele sau regiunile avute în vedere.

Este clar că viitorii potențiali studenți din Oradea, Baia Mare sau Târgu-Mureș vor fi obligați, dacă nu vor putea să își urmeze visul în Cluj ori în alt mare centru universitar, să se facă juriști sau contabili. La stat sau, de ce nu?, la privat. Aproape sigur o parte din posibilii studenți vor renunța la absolvirea studiilor superioare. Alții vor trebui să facă naveta la marile universități. Filosofia și sociologia se vor preda doar în marile universități. Unde există resurse de competență s-ar replica. Ca să se conserve posturile existente de la respectivele universități, aș zice eu.

Pe de altă parte, cercul vicios al pierderii de resursă umană prin migrația către marile centre universitare va fi reluat în forță. E un fenomen bine cunoscut din perioada ceaușistă. Actualele mici centre universitare vor pierde în mult mai mare măsură decât o fac acum partea cea mai talentată și mai motivată a resursei lor umane. Știm că majoritatea celor care realizeză o carieră educațională în afara localității de baștină au șanse mici de a se întoarce în localitatea de origine. Aceasta va produce efecte dramatice asupra calității vieții în aceste localități, asupra stilurilor de viață, asupra atractivității investiționale etc.

Epilog

Din punctul de vedere al rezolvării pe termen scurt a viciilor învățământului superior românesc, propunerile din Legea Funeriu aduc evidente soluții chiar dacă o fac cu o mare doză de demagogie în argumentare. Subfinanțarea programelor de studiu avansate – master sau doctorat și cea a cercetării se pot rezolva prin reducerea cheltuielilor. De pildă prin scăderea cheltuielilor statului cu pregătirea studenților la nivel de licență. Aici, soluția externalizării, printr-o marjă mai mare de manevră acordată privaților și finanțarea acestora este o cale de reducere a cheltuielilor publice. A pretinde însă, că aceasta va aduce un spor de calitate în condițiile actuale și cele preconizate ale controlului de calitate este o mare ipocrizie.

Discuția onestă pe tema învățământului superior nu poate ignora eșecurile lamentabile de calitate și onestitate ale micilor institute publice, trecut neglorios care explică, în parte, incapacitatea actuală de reacție. Dincolo de justificări și demagogii, familia Maghiar și acoliții lor de ieri și de azi sunt indiscutabili direct responsabili pentru starea actuală a Universității din Oradea. Toate porcăriile pe care aceștia le-au făcut nu ar fi fost, însă, posibile, fără atitudinea binevoitoare a Ministerului și a altor instanțe responsabile de supravegherea calității academice (de pildă CNATDCU). Nu voi mai insista asupra modului îngăduitor în care ARACIS-ul a abordat problemele flagrante de la universitățile private pe care le-am pomenit deja. Este clar că, dacă în lista de priorități a celor care au făcut actualele propuneri calitatea ar fi fost în frunte, principalele modificări ar fi privit modul de supraveghere a calității în universități.

Nu îmi pot închipui că proiectul de lege s-a făcut fără o oarecare clarificare a consecințelor. Dimpotrivă, presupun că autorii săi își asumă în mod cinic efecte pe care le urmăresc dar se fac că le ignoră. Dacă de pierdut, vor pierde în mod evident cei din localitățile în care se preconizează închiderea unor programe de studiu, câștigătorii neți ai re-organizării avute în vedere vor fi marile universități de stat și cele private care vor constitui o structură duală de învățământului superior, în locul celei triple de acum.

Universitățile private vor prelua, respectând în mod evident standardele de calitate academică J, o parte a cererii de pregătire superioară eliberată prin desființarea unor programe de studiu în urma comasării. Avem de-a face, din punct de vedere instituțional, cu o privatizare a furnizării învățământului superior public moivată de considerente de eficiență economică. Posibilitatea subvenționării universităților private întărește această percepție.

Pe partea lor, universitățile mari se vor putea intitula liniștite Mari Școli, după modelul francez și pe măsura orgoliului lor, fără a mai avea a trăi umilința tratării egale cu tot felul de mici școli cu pretenții universitare, precum astăzi. Iar pentru că banii pentru activități avansate vor fi din abundență, statutul de elită nu va mai putea fi niciodată contestat: aici se vor concentra granturile și publicațiile prestigioase, confirmând înțelepciunea celor care au planificat redistribuirea resurselor universitare. Vivat, crescat, floreat!

Un alt sens al consecințelor reformelor preconizate este pe planul dezvoltării. Pe acest palier, propunerile formulate vor accentua polarizarea teritorială, cel puțin prin clarificarea direcțiilor de migrație ale resursei umane dar și a locului de concentrare a competențelor avansate. Avantajate ar fi, în acest moment, localitățile cu pretenții de capitală regională – Iași, Cluj, Timișoara și, în mod clar, păgubite regiunile care au reușit un anumit grad de autonomie funcțională. Impactul unor instituții de învățământ superior publice mari din localități precum Arad, Suceava sau Oradea asupra relațiilor cu centrul cel mai apropiat nu poate fi ignorat. De efectele de dezvoltare locale și regionale ale comasării ar trebui să fie alarmate în primul rând elitele locale. Lobby-urile locale transpartinice ar trebui, de fapt, să fie suficiente pentru a bloca inițiativa în Parlament. Deși ar trebui să fie de ajuns și o oarecare doză de bun-simț.

Manifeste educationale

Aparitia a numeroase comunicate, referate sau manifeste despre educatie dovedeste ca se discuta si, probabil, se gandeste intens pe acest subiect. Impresia mea este ca avem de-a face in acest moment cu o mutatie dramatica in idealul educational si in conceperea misiunii scolii in Romania.Haosul aparent din discursul educational reflecta acest transfer de la cultul genialitatii (cum spune Robert Reisz) si al unui oarecare protocronism educational romanesc la o noua forma de sincronism institutional care-si cauta ezitant modelul. De aici si caracterul strident al reformelor lui Miclea si vulnerabilitatea lor la critica, inconsistentele lui Marga sau cedarile bosumflate ale Abramburicai. Pentru un punct de vedere radical opus reformelor lui Miclea vezi articolul ianuarie din Dilema Veche al domnului Ungureanu si care mi-a fost semnalat de doamna Stanciulescu.

In acest paralelogram de interese si forte ideologice deznodamantul nu va fi in nici un caz unul optim ci unul reiesit din confruntarile politice mai mult sau mai putin vizibile.

Manifest împotriva cultului genialităţii

Învăţământul preuniversitar romanesc trăieşte într-o romantică preamărire a genialităţii. Calitatea este confundată cu excepţionalitatea si genialitatea este singura care contează. Nu întâmplător, discuţiile despre calitatea învăţământului românesc ajung adesea să folosească numărul mai mare sau mai mic de olimpici ca argument. Nu întâmplător, multe dintre manualele de liceu folosesc un limbaj fals academic, pretenţios si neclar. Si iarăşi, nu întâmplător, tema “elevilor supradotaţi” este privită în mass-media ca fiind o problemă mai importantă decât abandonul şcolar. De aceea sportul de masă este practic inexistent, şi este încurajat numai sportul de performanţă. Probabil de aceea elevii învaţă derivate şi integrale dar nu şi cum se calculează o dobândă.

Genialitatea, aici discutată, este clar cantonată în imaginarul romantic al unui creator vag paranoid şi asocial. Modelul este desigur imaginea lui Eminescu, geniul prin excelenţă al manualelor şcolare romaneşti, poate chiar al întregii educaţii preuniversitare din România. Nu are cu adevărat nici o importanţă cum era omul Eminescu, nu despre aceasta este vorba aici, şi nici despre meritele sau defectele lui. Este însă vorba despre imaginea dezirabilului comportamental pe care şcoala românească îl promovează construind pe acest model mitologizat.

Astfel, tot ce nu este excepţional nu este meritoriu. Şcoala românească visează să producă „mari gânditori, oameni de ştiinţa si de artă” dar este total inaptă si chiar dezinteresată să producă cetăţeni, in sensul complet, democratic şi social al termenului. Dar chiar şi crearea condiţiilor propice pentru dezvoltarea de mari gânditori este mai mult retorică si ipocrizie decât abordare pragmatică. În plus, modelul geniului este unul eminamente masculin. Oare sa oferim în şcoala românescă modele doar tinerilor bărbaţi?!

Mai mult, genialitatea promovată de şcoala românească este desigur, neadaptată vremilor mereu vitrege. Geniul trebuie să caute adevărurile în singurătate, fruntea lui să scruteze absolutul. Şi inadaptarea aceasta este considerată ca fiind bună. Ea aduce cu sine un dispreţ pentru instituţiile democratice, inerent mediocre si imperfecte, dispreţ bazat de asemenea pe genialitate. Anume pe însăşi posibilitatea ei. Pentru că existenţa genialităţii este posibilitatea creaţiei perfecte, si prin corolar posibilitatea ordinii sociale perfecte. Omologul genialităţii este utopia. Cel al democraţiei este mediocritatea. Pentru că geniile romantice există, ele trebuie să conducă lumea. Nevoia unui conducător carismatic, mesianic şi autoritar este strâns legată de acest model de genialitate. Singura concesie care se face este că pot exista si genii rele. Astfel, întreaga glorioasă istorie devine o paradă a geniilor.

Mitologia geniului promovată în şcoală este în multe feluri dăunătoare. In primul rând pentru marea majoritate a elevilor care, desigur, nu se pot regăsi în această imagine. Faptul că sunt persoane echilibrate, bine integrate social, cu gusturi, interese şi realizări şcolare normale, este insuficient valorizat. Pentru orice societate democratică aceşti oameni sunt principala valoare şi resursă. Ei sunt societatea si pentru ei există statul. Pentru ei această ţară trebuie să fie un loc mai bun şi ei sunt cei ce trebuie să ia deciziile esenţiale.

Dar mitul genialităţii îi loveşte si pe cei care se regăsesc în el şi se adecvează într-un fel de profeţie auto-împlinită unei imagini de persoană singuratică, neapreciată de societate, în pofida marilor ei calităţi. Rămâne desigur posteritatea să îi recunoască, sau vreo revoluţie să îi aducă în poziţia de putere pe care o merită. Căci trăim într-o lumea a micimilor, a jumătăţilor de măsură şi a mediocrităţii de care numai ei ne pot mântui.

O altă consecinţă nefastă a acestui tip de educaţie este şi profesionalizarea întârziată a meseriilor. Profesionalizarea modernă a dezvoltat un sistem de rezolvare a problemelor bazat pe abordări algoritmice, pe protocoale de paşi bine definiţi si demersuri structurate precum şi pe o etică profesională a corectei aplicări. Profesionalizarea implică în mare măsură predictibilitate, atât a acţiunilor care trebuie întreprinse cât şi a rezultatelor. Valorizarea excepţionalismului este în acelaşi timp o desconsiderare a profesionalizării. La noi, un bun instalator, un bun medic sau un bun avocat nu este o persoană care cunoaşte paşii algoritmici pentru rezolvarea unei probleme, ci este un ingenios, capabil de euristici complexe, un geniu al meseriei lui. Ca atare, succesul unui demers nu mai este previzibil, probleme simple nu îşi găsesc rezolvări simple. În fine, nu mai există nici o diferenţă între o problemă simplă şi una complicată, pentru că rezolvările trebuie mereu re-inventate, ingeniozitatea trebuie mereu pusă la încercare.

Si totuşi, ce e de făcut? Şcoala trebuie să reabiliteze normalitatea, să valorizeze media, lucrul bine făcut, si nu excepţionalismul. Nu cerem să se schimbe mentalităţile înainte de a se schimba formele, căci aşa ceva este imposibil, cerem tocmai să se schimbe formele, ceea ce se poate face prin transformări ale cadrelor curriculare si ale pregătirii pedagogice astfel încât acest păgubos cult al excepţionalismului si al genialităţii sa dispară din sălile de clasa. Nu cerem să se predea un anume poet sau să nu se predea un altul, să se prezinte sau nu contribuţia istorică a unui domnitor sau a altuia. Ceea ce cerem este ca abordarea critică să prevaleze asupra mitologizării, contextualizarea social-istorică să nu lipsească si umanizarea personajelor manualelor noastre să elimine cultul geniilor şi al eroilor. Cerem: o perspectivă critică asupra cunoaşterii si culturii care să permită valorizarea umanului, ca alternativă la un cult necritic al genialităţii care lasă majoritatea elevilor fără un model, iar minoritatea rămasă o socializează cu un model mereu inadecvat societăţii.

Este uşor si inutil să pretindem că apărăm normalitatea de atacul unei pretinse sub-normalităţi, ceea ce este important si mult mai greu este să o apărăm de atacul supra-normalităţii.

Prof. univ. dr. Robert D. Reisz, UVT, Timişoara

Semnatari

Alexandra Răzvan Mihalcea, avocat, preşedinta Societăţii Filarmonice din Timişoara

Florian Mihalcea, jurnalist, preşedintele Societăţii Timişoara

Gudrun Simon, fizician, Heidelberg

Lect. univ. dr. Constantin Pârvulescu, UVT, Timişoara

Dr. Daniela Reisz, medic neurolog, UMFT

Dr. Horatiu Simon, software developer, Heidelberg

Alexandru Jădăneanţ, avocat, Timişoara

Dr. Simona Tămăşan, medic psihiatru, Timişoara

Brad Vrabete, informatician, Cork, Irlanda

Roxana Dan, inginer software, Timişoara

Ada Neamţu

Acidalia Toader, avocat, Timişoara

Lia Vela

Oana Paşca

Conf. univ. dr. Vasile Docea, UVT, Timişoara

Conf. univ. dr. Liliana Popescu, SNSPA, Bucureşti

Dr. Toma Burean, UBB, Cluj

Dr. Anca Gheauş, Erasmus University, Rotterdam

Prof. univ. dr. Zeno Simon, membru corespondent al Academiei Române, Timişoara

Prof. univ. dr. Daniel Vighi, scriitor, UVT, Timişoara

Peter Lacsan, inginer, Toronto

Andrea Reisz, student, Viena

Ion Ardeal Ieremia, regizor, Teatrul Naţional Timişoara

Mihai Panu, UVT, Timişoara

Prof. univ. dr. Ioana Both, prodecan, Facultatea de Litere, UBB, Cluj

Conf. univ. dr. Gabriela Tănasie, UMFT, Timişoara

Cms. Dan Călin Tănasie, Poliţia de Frontieră, Timişoara

Tudor Coroian, student, Viena

O alta viziune despre invatamant si mai ales despre reforma orientata spre transmiterea de competente avem aici.

http://www.dilemaveche.ro/index.php?nr=308&cmd=articol&id=12227

Chiar, dacă își bătea iubita?

Cântărețul și activistul anarho-analist Florin Chilian a primit o condamnare cu suspendare pentru că a comis un accident în stare de ebrietate plus alte câteva prostii care reflectă înaltul său caracter (mărturii mincinoase etc.). Iubita lui din epoca respectivă - Ana Maria, care a devenit celebră pentru o piesă oftalmologică - a depus mărturie împotriva lui, supralicitând cu narațiunea bătăilor pe care le primea de la artist.

Situațiunea clarifică, zic eu, implicarea socială activă subită din perioada electorală a anului trecut. Din păcate pentru el, a mizat pe tabăra greșită așa că nu s-a ales cu vreo achitare sau, doamne ferește, vreo demnitate publică repede aducătoare de imunitate.

Acum Florin poate fi pe drept supărat. A făcut atâta vreme rating la televiziunile mogulilor și nu s-a ales cu mai nimic.

Establishment

Un grup politic îşi apropriază o reţea vastă de trafic de influenţă crescută în 20 de ani pe reciprocitate şi şantaj în zonele sensibile ale mecanismelor instituţionale ale statului: poliţie, servicii secrete, justiţie, parlament, autorităţi locale. La un moment dat, liderilor respectivului grup, mulţi cu probleme în justiţie, chiar le sunt prezentaţi capii reţelei, ca fiind protectorii lor împotriva oricăror erori de impunitate. Iar maşinăria este atât de eficientă încât apelează la ea persoane din orice orizont politic, în orice probleme. Creşterea este autocorelată şi de neoprit: fiecare serviciu adaugă la reţea şi sporeşte puterea acesteia. În final, cel mai mare partid de stânga ajunge, tiptil, să se bazeze aproape în totalitate pe resursele acestei încrengături pentru a obţine, mai întâi, controlul asupra Ministerului de Interne, iar apoi, asupra întregii ţări, prin câştigarea alegerilor prezidenţiale de către faţada spilcuită a reţelei.

Lectura placuta in Informatia de Vest.

Subscriu!

http://voxpublica.realitatea.net/politica-societate/crin-antonescu-ai-luat-o-razna-la-brat-cu-nistorescu-35457.html

Parisul

Am avut, în anii de presupusă înţelepciune a maturităţii, o anumită reţinere faţă de Franţa şi cultura ei. Crescut în universul idealizat al imperiului care domina Europa din romanele lui Dumas, al patriei descoperitorilor din romanele lui Verne sau al gânditorilor structuralişti şi post-stucturalişti deveniţi cele mai importante bunuri de export din Hexagon după al doilea război mondial, mi-a fost teamă că voi fi dezamăgit de realitatea unei mari civilizaţii în descompunere.

Restul in Informatia de Vest. 

Ati vizitat vreodata CAS?

Avem instituţiile-amendă pe care le merităm?

Eram, vara trecută, cu familia în excursie prin inima Transilvaniei. Furat de peisajul văii Târnavelor am apăsat cam tare pe acceleraţie. Conversaţia care a urmat cu poliţistul care m-a sancţionat a fost amabilă: greşelile flagrante se recunosc, iar pedepsele se acceptă cu demnitate. Ajuns în municipiul reşedinţă de judeţ, primul lucru pe care l-am făcut a fost să opresc la „Finanţele” din localitate şi să plătesc amenda. Apoi mi-am văzut de concediu liniştit.

Citeste mai departe in Informatia de Vest.

Umbra lui base la Londra

http://m.gandul.info/international/camera-lorzilor-va-fi-desfiintata-5744822

Adrian Hatos

Grecia

Grecia a devenit, aproape pe neaşteptate, oaia neagră a Europei. Uitaţi de noile membre ale UE, mizere şi corupte, s-a găsit călcâiul lui Ahile al construcţiei europene, par a zice numeroase articole din media mai mult sau mai puţin oficială de pe întreg mapamondul!


Restul in Informatia de Vest

Independentii

Nu e niciun dubiu că gruparea independenţilor este o soluţie prin care actuala putere îşi asigură majoritatea în parlament. Din punct de vedere moral, un asemenea procedeu este la fel de discutabil ca şi licitarea funcţiilor publice sau a locurilor eligibile din listele de candidaţi. Dar grupul independenţilor este posibil în primul rând deoarece partidele, în cazul nostru PSD şi PNL, au propulsat în parlament oameni cărora ideologia sau numele partidului le-au fost indiferente, contând doar capacitatea acestora de a contribui la realizarea anumite obiective personale.

Restul in Informatia de Vest.

Albumul din Egipt

Veselie in PSD

Odată cu finalizarea unui ciclu electoral tumultuos, scena politică s-a cam golit, iar media specializată şi publicul atent a intrat într-o oarecare somnolenţă. Lipsa de agitaţie politică este, în fond, expresia normalităţii cotidianului. Ea este inacceptabilă însă pentru partea din media care trăieşte din valorificarea emoţiilor politice ale celor mulţi. Decimată de criză, de lipsa de subiecte şi de eşecurile din ultimele bătălii, această specie a presei se năpusteşte ca un răpitor înnebunit de foame pe orice subiect politic mai de doamne-ajută. Astfel, venind inerţial în continuarea cataclismelor politico-mediatice din 2009, alegerile interne din PSD au beneficiat de o acoperire mediatică fără precendent şi fără concurenţă.

Restul se citeste la sursa: Informatia de Vest.

Conferinta

Vineri 19 februarie în Amfiteatrul II al Facultăţii de Ştiinţe Socio-Umane va conferenţia,

de la ora 12.00,

prof. univ. dr. Robert Reisz

Institut fur Hochschulforschung an der Martin Luther Universitat Wittemberg şi Universitatea din Timişoara

pe tema:

“Învăţământul superior privat în perspectiva ecologiei organizaţionale”

Vă aşteptăm cu drag!

Inca un realizare marca Hatos

Am reusit inca o performanta pe care ma grabesc, cu mandrie, sa v-o transmit.

Din toata asociatia de locatari (vreo 6 blocuri, 12 scari, fo 180 de familii) noi avem cele mai mari cheltuieli de intretinere pe perioada 22 dec 2009-25 ian 2010). Cu repartitor, cu 3 camere etc. platim cu cel putin 150 de lei mai mult pe perioada respectiva decat orice gospodarie care nu are repartitor. Adica decat cei care, cica, sunt penalizati ca nu au pus osul la eficientizarea consumului energetic al populatiei.

E misto sa fii cel mai tare. Chiar daca esti cel mai tare fraier.

Reforma morala si sevraj

Motivaţiile din spatele taxei pe alcool care se intenţionează a se institui în Oradea sunt străvezii: municipalitatea are nevoie disperată de bani şi se gândeşte să-i atace la buzunar pe deţinătorii de întreprinderi vulnerabile din punct de vedere moral. Pentru că bordeluri nu sunt, iar casinourile sunt puţine ochii încruntaţi ai administraţiei s-au fixat pe cârciumi, capitol la care, tradiţional, stăm bine.

Restul panseurilor in Informatia de Vest.

Ne vedem pe gugăl bucs

Gata. Am hotarat că știința este publică, trebuie diseminată, chiar și cea produsă în epoca timpurie.

Așa că am cocoțat pe google.books.com două din capodoperele de început.

Sport și societate. Introducere în sociologia sportului (2002)

și

Contracepție, dragoste și sărăcie (2004)

Căutați-le cu guglă și le veți găsi. Apoi, fiți îngăduitori, apreciați conținutul nu neapărat forma. Vă rog eu.

Și nu uitați să citați.

Surviving Egypt

Sat beduin „autentic” așteptând turiștii dornici de experiențe etnografice.

Scenă familiară. Da, fata cerștește.

Pentru prestația de figurație Ibrahim (nume generic) a primit 50 de piaștri. Nu a fost mulțumit. Nici noi.

Zeii din cartușe nu au cerut bacșiș. De aia Egiptul antic a avut o civilizație mare, dom'le!

Și acum regulile:

1. Nu luați în seamă prognozele meteorologice ci urmăriți mai degrabă mediile pentru perioada și zona respectivă precum și sfaturile altor călători. Noi am crezut, bazându-ne pe previziunile de pe net (wunderground, bbc etc.) că va fi rece și vântos. Ei bine, așa a fost la sosire, în rest un fel de iulie românesc, cu temperaturi de 3o de grade si cer senin non-stop. Asta în februarie.
2. Dacă vreți să fierbeți în apă de 30 de grade sau să vă coaceți la umbră la 40 de grade faceți vizita vara. Dacă țineți la sănătate și vă interesează și să vizitați câte ceva, mergeți din decembrie până în martie. E și mai ieftin dar, mai ales, suportabil.
3. Nu întindeți obiecte către băștinași. O să vi le ia, cu scuza că le-ați dat.
4. În Egipt, ca turist, nu aveți prieten. Fiecare turist este doar o vacă de muls pentru localnici - e drept că și pentru agenția de voiaj, hotel sau ghid. Orice semn de prietenie, familiaritate din partea Ibrahimilor locali este doar parte a ritualurilor de extorcare a bacsisului sau de vânzare a ceva.

5. Toată lumea așteaptă bacșiș. Face parte din matricea culturală a egiptenilor moderni. Cred ca și președintele lor așteaptă ceva mărunțiș de la marii lideri când se întâlnește cu aceștia. Lângă anunțul mare cu No tip veți găsi pe cineva cu aer de refugiat din Haiti care îți cere cu gesturi tâmpe ceva bănuți. Polițiștii care ar trebui să alunge păduchii care se agață de turiști vor face același lucru, chiar dacă mai subtil uneori și asistați de kalașnikoave.

6. Ca să scapi de neplăcerile vânătorilor de ciubuc cel mai bine e să îi eviți cu nesimțire proporțională (vezi regula 4: o să îți întindă mâna prietenește, o să îți ofere, ha ha ha, cadouri, întreabă din ce țară ești și alte bullshituri dinăstea; pur și simplu vă faceți că nu îi băgați în seamă). În nici un caz nu acceptați ceva de la ei, dacă o faceți va trebui să plătiți. De exemplu, nu urcați pe cămilă până nu ați convenit prețul, inclusiv coborârea de pe cămilă :-)
7. Ciubucarii vor doar bancnote în valută. Așa că cel mai bine e să le dați monezi locale, dacă nu ai ce face. Jumătate de liră egipteană (50 de piaștri) este suficient de puțin ca să îi enerveze și să vă dea oarece satisfacție în schimbul stresului suportat.
8. Am observat că sunt turiști - occidentali de obicei - care împart bacșișurile cu plăcerea antropologului cufundat în cultura locală. Este o tâmpenie ecologistă care nu face decât să perpetueze un mod de viață nedemn și, evident, o experiență turistică dezagreabilă.
9. Ajuns în Egipt află că orice preț este negociabil. Dar orice. Cine vă spune că e altfel vrea să vă păcălească bazându-se pe reflexele de consumator european. Dacă nu aveți ceva mai bun de făcut și începeți să cumpărați lucruri, negociați prețul cu nesimțire. Vânzătorul nu o să vă dea produsul dacă nu face profit așa că nu trebuie să luați în serios lamentațiile lui despre mărimea familiei sau despre diverse greutăți ale vieții. Amintiți-vă de regula 4. Această regulă este valabilă și pentru serviciile turistice - excursii, masaje, tatuaje, expediții etc. Negocierea poate fi un joc foarte fun. Practicati-l de câte ori este cazul sau ca tratament pentru probleme de competență socială și stimă de sine.
10. Dacă plătiți excursii prin Egipt (de pildă la Luxor sau la Cairo) țineți minte regula de aur - regula 4. La fel ca și pentru localnici, pentru ghid sau pentru șofer sunteți doar niște buzunare doldora de bani care trebuiesc golite folosind diverse tertipuri. Pregătiți-vă să fiți conduși la tot felul de businessuri locale care, cică, vă vor familiariza cu ocupațiile și obiceiurile locului. În realitate, șoferul primește ciubuc de la fiecare dugheană la care oprește iar ghidul la fel. În cazul în care insistă cu porcării de acest fel - ateliere de papirus, cătune de beduini, ateliere de alabastru, chioșcuri cu esențe mirositoare - aduceți-le aminte de scopul călătoriei și de faptul că ei oricum sunt plătiți. Altfel riscați ca în locul piramidelor să faceți cunoștințe cu tot felul de escroci, ceea ce poate fi, în fond, interesant.
11. Dacă sunt în drumul turiștilor, este foarte mare probabilitatea ca produsele aflate în vânzare să fie niște ieftinături chinezești ordinare. E vorba de suveniruri, de papirusuri, de esențe „produse de familia mea în oaza Faium” - poveste pe care o s-o auziți în toate dughenele de parfurmuri din Egipt. Abțineți-vă de la a le cumpăra oricât de puternică este presiunea spre conformitate. Aproape orice chinezărie cu hieroglife o veți găsi mult mai ieftin în aeroport.
12. Trecând peste amănuntele de mai sus, excursiile prin țară, dacă sunt făcute în anotimp potrivit iar prețul negociat dur, merită efortul. Evitați-le pe cele îndelungate cu autobuzul: chiar dacă veți economisi ceva bani, călătorii de câte 12 ore cu autobuzul vă vor strica tot sejurul. De pildă, dacă vreți să mergeți din Hurghada sau Sharm el Sheik la Piramide, alegeți avionul. Dacă nu vă permiteți excursia cu avionul mai bine stați la plajă.
13. Unele servicii turistice sunt, în opinia mea, dar și a altora care le-au încercat, niște bullshituri. De pildă expedițiile safari taxate cu câteva zeci de euro, vă vor purta prin nisip la niște cătune de beduini făcuți la teatrul din localitate care vor dispărea imediat ce au plecat și turiștii și vor reveni doar cu jumătate de ore înainte următoarei caravane de fraieri. Banii pe așa ceva pot fi cheltuiți mai cu folos - de pildă pe lecții de scufundări.

Pe unde se strica pestele?

Dramele politice din ultimii ani au adus în atenţie un sindrom pe care mulţi îl etichetează ca şi criză de legitimitate a clasei politice. Politicienii par a fi departe de popor, de interesele şi valorile acestuia, lucru semnalat de apatia alegătorilor, de lipsa de încredere a instituţiilor politice şi a reprezentanţilor acesteia. Se pare, dacă ne aplecăm asupra modului în care sunt reflectate acţiunile şi onorabilitatea elitei politice, că am ajuns din nou în situaţia descrisă de criticii conservatori ai parlamentarismului antebelic, la situaţia în care o pătură superpusă uzurpatoare suge fără milă sângele naţiei.

Restul, in Informatia de Vest.

IPad

Journal of Social Researc&Policy

Call for papers on `Education and life chances`

Deadline for submission: March 15^th 2010

Articles, research notes and book reviews are awaited at office@jsrp.ro

The first issue of JSR&P will be focusing on `Education and life chances`

Education and education-policy are arenas of intense struggles framed within various value systems contending in the modern ideological landscape. Issues of meritocracy, equality and equity, inclusion, exclusion, competition or effectiveness are intensely debated in this showground, informing policy and research in the field of education with an often implicit regard for the wider social consequences of educational processes. No wonder that education in itself is promoted in various ways or, every now and then even contested, as the privileged domain of social intervention. This special issue of Journal of Social Policy and Research will focus on papers devoted to theory-driven or applied inquiries in the field of education as a decisive producer of life chances and social stratification.

Sau mai multe la www.jsrp.ro

Mântuiţi-l pe Geoană!

Că în România aproape toată lumea aşteaptă miracole, nu mai este niciun dubiu. Lucrul se întâmpla şi înainte de 1990 – când credinţa în supranatural era tratată de mulţi ca un fel de manifestare a gândirii independente supravieţuitoare în mocirla ideologică marxist-ceauşistă şi, mai abitir, după aceea. Milioane l-au votat pe Iliescu şi alte sute de mii de oameni au stat la cozi la Caritas şi FNI înghesuindu-se cam la fel ca la moaştele Preacuvioasei Paraschieva sau la distribuţiile de apă sfinţită, în speranţa că printr-un hocus-pocus de un fel sau altul îşi vor găsi mântuirea şi vor trăi paradisul pe pământ.

Cititi mai departe in Informatia de Vest.

Şansele ratate ale Oradiei

Bineînţeles că majorităţile reieşite din alegeri nu sunt subiect de manipulare decât într-o măsură limitată şi, oricum, creşterea unui oraş de mărimea Oradiei nu trebuie să fie la mila redistribuirilor de la centru. Critică pentru oraş este implementarea unui plan de creştere realist, care să plaseze la loc central atragerea investiţiilor productive, mai ales în industrii cu înaltă valoare adăugată, care să valorifice şi să potenţeze resursa umană locală. Succesul unui astfel de proiect depinde de funcţionarea unor coaliţii viabile, atât în legislativul local cât şi între elita politică, cea economică şi societatea civilă. Dar pentru aceasta este nevoie de leadership şi expertiză, resurse care, deocamdată, par absente.

Articolul complet in Informatia de Vest.

Socio-GIS

Am lansat, miercuri 13 ianuarie proiectul Socio-GIS. Numele, destul de urât, recunosc, indică ce vom face: o aplicație care va permite analize spațiale pe problematică socială în municipiu.

Recunosc că mi-a luat ceva vreme să găsesc un material de presă care să remarce și prezentarea subsemnatului.

Articolul despre lansare din eBihoreanul.

Jos imperialismul!

Am povestit despre politica internă și istoria Turciei cu doi studenţi Erasmus care sunt de acolo. Ce am aflat, pe scurt: Orhan Pamuk este o creaţie a maşinăriei de propagandă americane. Kurzii nu existau decât ca nişte nomazi înainte de lovitura de stat din 1980 - care a fost orchestrată de spioni americani, pentru că Turcia kemalistă devenise prea puternică. Terorismul kurd (care război civil?) este susținut cu arme de americani și de britanici, bineînțeles pentru a slăbi statul turc având în vedere interesele imperialiștilor anglo-saxoni pentru petrolul din regiune. Poeții kurzi de prin 1500 amintiți pe wikipedia nu aveau cum să fie kurzi, limba kurdă însăși fiind un fel de turcă. 

Evident că studenții mei vor lupta până la ultimul dacă americanii îi vor ataca. 

Revin cu informații actualizate, de îndată ce acestea apar. 

Avatar

Avatarul lui James Cameron este, aşa cum susţine multă lume, o incursiune în cinematografia viitorului. Este capodopera care marchează o revoluţie în industrie şi o revitalizare a vânzărilor decimate de pirateria electronică. Este o experienţă cinematografică, sinestezică în multe momente, intensă care face toţi banii. Noua perspectivă adusă de tehnologia 3D, ce adânceşte radical iluzia referenţială, combinată cu un univers populat cu tot ce era mai de impact din imaginarul science-fiction explică sălile arhipline şi recordurile de încasări bătute din prima săptămână de la lansare. Marea dezamăgire mi-a adus-o povestea.

Citeste mai departe in Informatia de Vest.

Cine mi-s eu?

Da, as fi putut maslui poza de mai sus, dar n-ar fi avut nici un farmec. Adevarul este ca profilul meu de LinkedIn este citit de cei care il urmaresc si pe cel al unui anume Bill Gates, `tehnologist` si filantrop. Semne bune anul are si incep sa ma simt mai bine. Ma intreb cum o sa-i explic MacBookul si aifonu' cand ne vom mai intalni?

PS. Pe restul i-am anonimizat ca s-ar putea simti prost sa fie in compania mea sau a lui Bill.

Salut Bill!

Meandrele concretului

Un individ cu care am povestit deunazi justifica retinerea fata de un
anumit partid plangandu-se ca acesta nu-l poate face director de
spital. Credeti ca personajul e vreo somitate medicala sau vreun
activist notoriu? Nu. E doar asistent medical si nici nu are studii
superioare. I-am recomandat - in gluma - vreuna din fabricile de
diplome din zona pentru o certificare in drept sau stiinte economice.
Asa promovare, asa aspiranti asa administratie.

Bistrita, Craciun 2009

De Craciun s-au topit omuletii de zapada...

Anul care a omorât iluziile

România este şi ea în trend. Nu numai că am reuşit performanţe de nivel mondial în criză, dar la noi epigonii lui Obama s-au dezumflat spectaculos spre sfârşitul anului. Orele de repetiţii cu înregistrările eroului de la Washington, asistate de consilierii săi, nu au putut compensa apucăturile producătorilor de criză dâmboviţeană – capitaliştii autohtoni, astfel că Mircea şi Crin au rămas doar nişte (foste?) promisiuni ale clasei politice. După acolada perioadei electorale suntem aproape în acelaşi punct de la care am plecat în urmă cu un an: Băsescu preşedinte, Boc prim-ministru. Doar că mai săraci în iluzii.

Cititi articolul complet in Informatia de Vest.

Raspunsul la ghicitoare (Sinaia, inceput de decembrie)

Cine n-are ideologii sa-si cumpere

Un articol excelent, ca de obicei, de Dragos-Paul Aligica

http://www.hotnews.ro/stiri-mediu-6738109-copenhaga-scandalul-secolului-climategate.htm

R(O)TV

De cateva zeci de minute competentii de la RTV analizeaza dimensiunile parapsihologice sau astrologice ale victoriei lui Base in alegeri. Ati auzit de meditatia flacarii violete? De asocierea acesteia cu meditatiile celor de la MISA care, by the way, l-au doborat si pe Nastase? V-ati dat seama ca Geoana a fost prins in menghina energiei violete a camasilor, cravatelor si puloverelor violete? E simpatic Oreste care, in mod clar, s-a cufundat in paraspihologii cu detasarea sugubeata a unui escroc caruia ii place sa rada de prostia altora.

Ma intreb cu ce sunt mai bun, eu personal, in acest moment, decat cei care urmareau cu sufletul la gura cautarea Elodiei?

Ghicitoare

Unde a fost facuta poza asta?

Iarna vrajbei noastre

Suntem într-un moment dificil. În locul festivismului din alţi ani, la alegerile din acest an s-a mers separat, în grupuscule care au trădat fragmentarea comunităţii. Drama electorală continuată artificial după 6 decembrie nu a ajutat defel la repararea rănilor. S-a lăsat cu vorbe grele, uşi trântite şi interdicţii de vizitare. Reţeaua socială este aproape deşirată în numele unor loialităţi fictive.

Cititi mai departe in Informatia de Vest.

Glontul pe langa ureche

Am facut imprudenta sa ma dau obiectiv in prezenta unui celebru reformator al educatiei, vesnic abonat (si ratangiu notoriu de acum) la functia de ministru. Am spus ca, cel mai probabil, fraudarea alegerilor a fost facuta de ambele parti.

Ce reactie, ce vulcan, ce nervi! Un tremur aproape epileptic a cuprins personajul care, varsandu-si cafeaua pe cravata pregatita pentru investitura, m-a facut in cateva secunde oportunist de vreo 5 ori si mi-a explicat ca această obiectivitate este o formă fara fond occidentala, că sensul obiectivitatii il gasesc in nu-ș-ce dialog de Platon iar ca sa fiu demn de a fi bagat in seama trebuie sa mai citesc. (Golanule!) Sigur n-ai facut sociologia la noi.

Inca un argument pentru teza ca 50,3% dintre români au votat inteligent la 6 decembrie.

Bogați dar proști

Reiau ideea unei postări anterioare.

Ultimele gafe ale miliardarilor implicaţi în politică arată că averile imense nu atestă, în general, vreo calitate personală specială, în niciun caz inteligenţa. O astfel de corelaţie absentă infirmă suspiciunea noastră că hiperbogaţii români îşi merită averile – pentru că au tras din greu, făcând sacrificii sau pentru că au investit deşteptăciune ori creativitate, mai mult decât am fi putut noi cei din plebe, în promovarea afacerilor lor. Mai periculos este faptul că asperităţile de atitudine şi comportament semnalate pun sub semnul întrebării justeţea alcătuirii lumii în care trăim.

Citit mai departe aici.

Geoana, probleme?

Prostanaci din toate palatele, uniti-va!

Vi s-a parut ca Becali sau Patriciu ar da pe dinafara de aichiu? Daca da, atunci va meritati soarta.

Sunt unele lucruri pe care le banuim toti dar le negam adeseori pentru ca recunoasterea nedreptatii ne angajeaza moral. Uite ca unii le studiaza si ajung si la concluzii.

Credinta in exceptionalismul celor foarte bogati este parte a mitului modern al meritocratiei. In realitate, este mult mai probabil ca banii lui Felix sa provina din conturile secrete ale Securitatii decat ca el sa fie un tip inteligent.

Si stiti de ce stau mogulii feriti de ochii publicului? Ca acesta sa nu se prinda ca sunt mai prostalai uneori decat cei care se balosesc visand gandind la banii lor. Vreti sa ii cunoasteti un pic mai bine? Va ajuta documentarul lui Solomon de aici.

Later edit: Niște lămuriri despre înfrângerea lui Geoana și prostia celor puternici iata aici.

Ziua Unirii, măi dezbinaţilor!

Ziua Naţională a României se apropie vertiginos (update: iata, a venit!). Şi cum, oficial, este ziua cea mai importantă pentru locuitorii României, cred că merită câteva rânduri. Discuţia despre lungimea braţului lui Băsescu şi bărbăţia lui Geoană mai poate aştepta.

Cititi restul la:

http://www.informatiadevest.ro/index.php?option=com_content&view=article&id=3695:ziua-unirii-mi-dezbinailor&catid=89:opinii&Itemid=33